patrusute doişpe

Simple, trec printre avioane de polistiren, ziduri
cu inele de gips in ferestre, false mişcări de dreapta
sosesc cu bretonul clocit la soare
-pentru mine nu costă nimic, o albină cât un buric
de arătător să-şi lase acele în mine- nu mă doare,
pentru mine, oasele chipului ei se strivesc în flori.

Viaţa, ai făcut-o din subţiri fire de sudoare,
palide nopţi s-au suit pe umerii tăi şi-au raşchetat
cu smirghel nodurile enfant ce te prind pe margini.
En fin, nu stiu mirosul cum de-şi scapă în ploi crucile,
si poarta trozneşte de aripi aspre, cercul poştei
descumpanit de o scrisoare cu patru picături de ceară.
Patrusute doişpe, sunt patrusute doişpe cruci- sunt ca
inima ta de prinde în piept dangăte de cupolă fără
geamuri- şi focuri roşii se bat
cu umbra în ele, o picătură de aer se prinde intr-un
arc de lemn ;arse linii descânt-ec piatra, dangăte
de cupola oranj, mierea de păianjeni am s-o sorb
pe catifelata mochetă roşie.

Mi-au salvat pleoapele, avioanele cochete de plută şi
vopsea- praful tău e săpat de elice, gâzele
privesc in gol un burete umed de vase, pentru mine
ţestesc cu zâmbetul lor, pentru mine ţestesc iubirea ce
avea sa fie peste timp, simplă-mereu ; simplu, o
linişte de spumă care sună peste toate zidurile.