aici nu eşti tu insecta de nisip

aici tot ce speri tu neîndoielnic de serios
nu depăşeşte gratiile de la geam
împletituri argintate şi stranii
prin care mâini moi îţi pregătesc aşternutul

aici tu plângi din neputinţă
sau pentru că nu poţi să înveţi altfel
pereţii umezi din care mucegaiul
îţi urcă încet în inimă şi acolo
se aşează ca o bătrână şi cântă

lansarea antologiei PAVEL DAN 50

vineri, 14 noiembrie 2008, ne-am adunat cu mic cu mare la Uniune ca să lansăm, pentru a doua oară, antologia cenaclului PAVEL DAN, acum că tot ne aflăm la cei 50 de anişori cu care ne mândrim peste tot prin lume…

prima lansare a antologiei a avut loc în cadrul poiectului SALVAŢI CS!, pentru ca acum să ne adunăm iar ca să-i facem “botezul”.

la lansare au vorbit Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru, Viorel Marineasa, Şerban Foarţă, Gigi Sechesan Eugen Dorcescu. o detaliată prezentare a cenaclului dar şi o analiză atentă a stilului fiecăruia dintre cei antologaţi a făcut-o doamna Olimpia Berca. jonglând cu subiectele, doamna Adriana Babeţi face trecerea de la câteva amintiri legate de cenaclu la concursul de proză “Florin Bănescu”. vorbeşte Radu Pavel

3. riscul atingerilor de după

frica îmi zvâcnise prin piele

cu furia unui animal de pradă

era caldă şi groasă frica

mia şi-a pus palmele deasupra

şi palmele ei erau

doi pumni de sare şi foc

hrana gândacului agăţat de lobul urechii

ce stiu ei despre frica

ce stiu ei despre frica

nu uimeste pe nimeni

batranii mesteca tot ce e mai greu

inarmati cu topoare si tutun

scuipand a saracie si de alungat

blesteme sau duhuri rele

ce ştiu ei despre frică

bătrânii mestecă tot ce e mai greu

bătrânii mestecă tot ce e mai greu

înarmaţi cu topoare şi tutun

scuipând a sărăcie şi de alungat

blesteme şi duhurile rele

Pe Argeş când în sus, când în jos…

(Alt obiectiv)

Apăsătoarea şi nestrămutata datorie îşi spune încă o dată cuvântul, fapt pentru care mă văd nevoită să scriu şi eu câteva rânduri despre scurta, dar plăcuta, noastră incursiune în tărâmul argeşean…

O zi la Piteşti sună cam aşa…

poem

copilul deşertului are în ochi

tot nisipul lumii

toate firele care ne leagă

tălpile şi gândurile solare

L.M.2

pe noi ne numărau după gloanţe

şi apoi ne trimiteau la duş

să nu crezi că noi nu ne jucam

de-a moartea îţi şopteam

şi tu ştiai că trebuie să aprinzi becul

şi să ne ascundem sub pat

murzic a murit în vară

unul la patru ani îmi spuneai

şi ştiam amândouă

că mâine

o să bată vântul în poligon

…

rămân în urmă mereu

e un fel de rugăciune şi asta

să stai să speli cămăşile albe

şi să tragi linii cu var

dincolo de gard

mie mi-e frică să nu-mi pierd ochii

eu trag de lume cu ochii închişi