aici tot ce speri tu neîndoielnic de serios
nu depăşeşte gratiile de la geam
împletituri argintate şi stranii
prin care mâini moi îţi pregătesc aşternutul

aici tu plângi din neputinţă
sau pentru că nu poţi să înveţi altfel
pereţii umezi din care mucegaiul
îţi urcă încet în inimă şi acolo
se aşează ca o bătrână şi cântă

şi tu taci şi aştepţi cu venele întărite
de peretele calcaros al răbdării
şi întotdeauna te străduieşti
să reclădeşti în minte
silueta fusiformă a unor femei
aşteptând amorţite autobuzul
în brâul alburiu al străzilor de periferie

vineri, 14 noiembrie 2008, ne-am adunat cu mic cu mare la Uniune ca să lansăm, pentru a doua oară, antologia cenaclului PAVEL DAN, acum că tot ne aflăm la cei 50 de anişori cu care ne mândrim peste tot prin lume…

prima lansare a antologiei a avut loc în cadrul poiectului SALVAŢI CS!, pentru ca acum să ne adunăm iar ca să-i facem “botezul”.

la lansare au vorbit Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru, Viorel Marineasa, Şerban Foarţă, Gigi Sechesan Eugen Dorcescu. o detaliată prezentare a cenaclului dar şi o analiză atentă a stilului fiecăruia dintre cei antologaţi a făcut-o doamna Olimpia Berca. jonglând cu subiectele, doamna Adriana Babeţi face trecerea de la câteva amintiri legate de cenaclu la concursul de proză “Florin Bănescu”. vorbeşte Radu Pavel

Gheo, după care trece la îndeplinirea conştiincioasă a îndatoriei sale de “vistiernic”, împărţind premiile câştigătorilor. Andrei Mocuţa, câştigător al concursului, spune câteva cuvinte şi despre cenaclu.

plecăm entuziasmaţi şi cu gândul la noi şi mari succese!

PS: La o nouă întâlnire, peste 50 de ani!

frica îmi zvâcnise prin piele

cu furia unui animal de pradă

era caldă şi groasă frica

mia şi-a pus palmele deasupra

şi palmele ei erau

doi pumni de sare şi foc

hrana gândacului agăţat de lobul urechii

gândacul ce aduce primele

semne vinete ale păcatului

mi-am atins ochii şi am simţit

gustul oţetit al roşului metalic

imediat după mai curgea doar ruşinea.

ce stiu ei despre frica

nu uimeste pe nimeni

batranii mesteca tot ce e mai greu

inarmati cu topoare si tutun

scuipand a saracie si de alungat

blesteme sau duhuri rele

frica se digera mai greu aici

fiindca e batuta direct pe oase

vanatorile au numai gust de moarte

ca-n orice targ de cai

unde fiecare stie cu precizie

de om hranit din timp cu paine

cand ii va veni randul sa ucida

bătrânii mestecă tot ce e mai greu

bătrânii mestecă tot ce e mai greu

înarmaţi cu topoare şi tutun

scuipând a sărăcie şi de alungat

blesteme şi duhurile rele

frica se digeră mai greu aici

fiindcă e bătută direct pe oase

vânătorile au numai gust de moarte

ca-n orice târg de cai

unde fiecare ştie cu precizie

de om hrănit din timp cu pâine

când îi va veni rândul să ucidă

(Alt obiectiv)

Apăsătoarea şi nestrămutata datorie îşi spune încă o dată cuvântul, fapt pentru care mă văd nevoită să scriu şi eu câteva rânduri despre scurta, dar plăcuta, noastră incursiune în tărâmul argeşean…

O zi la Piteşti sună cam aşa…

Dimineaţă, mic dejun şi câteva minuţele afară, la aer/ţigară, în aşteptarea microbuzului. Profităm de ocazie şi schimbăm impresii cu grupul din Cluj. Cei din Reşiţa, nu la fel de numeroşi, dar la fel de entuziaşti, ni se alătură pe parcurs şi uite aşa pornim să vedem frumuseţile judeţului.

Primul popas e la aproximativ 5 km, în oraşul Ştefăneşti, la conacul „Florica”. Atmosferă incredibilă am putea spune chiar… asta până să ne sară în ochi cele câteva antene parabolice tronând pe terasa de unde Ion C. Brătianu admira cândva împrejurimile. Nu suntem cârcotaşi (nu toţi…) aşa că ne imaginăm că Brătianu are haz şi le foloseşte pe post de umbreluţe, cât despre noi… ne continuăm vizita prin sălile deosebit de elgante şi, totodată, deosebit de inundate de tot felul de mirosuri din colecţia Glade & co…

A doua oprire: muzeul Goleşti. Urcăm în foişorul unde a poposit Tudor Vladimirescu şi, într-o destul de rapidă incursiune, aflăm câte ceva despre istoria familiei Golescu, ne perindăm prin camerele cu mobilier de epocă, ne oprim la baia turcească sau în răcoroasele pivniţe ale conacului. Ratăm bineînţeles partea cea mai frumoasă: via. Suntem în întârziere aşa că promitem să revenim altă dată să vedem şi muzeul viticulturii.

Şi cum unii dintre noi au fost aşa de insistenţi, destinaţia finală e Curtea de Argeş. Lume multă, porumb fiert şi tot felul de mătănii. Nimic nu ne poate ispiti(mă rog… aproape nimic) aşa că ne vedem de ale noastre şi-I facem, cum se şi cuvenea, o vizită Şefului. Apoi, ca tot turistul aţâţat de mituri şi neocolit de curiozitate, coborâm şi noi la fântâna lui Manole. De prins, ne prinde mai tare însă o tarabă cu tot felul de pietre semipreţioase şi, la fel de tare, ne amăgeşte o tanti care ne tot explică despre energiile şi puterile ascunse (sau nu) alte respectivelor minunăţii multicolore.

După ce ne recuperăm (cu greu) tot efectivul, pornim către Piteşti, unii cu gândul la energii ascunse, alţii preocupaţi probabil de ce vor purta la cina festivă din aceeaşi seară…

Cât despre seară, sau celelalte zile… o las pe Moni!

copilul deşertului are în ochi

tot nisipul lumii

toate firele care ne leagă

tălpile şi gândurile solare

pe şiragul lui de rugăciuni

caii sunt zei de vânt

care nu îmnulţesc pâinea

ci o aruncă doar

peste creştetul lui aplecat

şi peste palmele arse de alt soare.

pe noi ne numărau după gloanţe

şi apoi ne trimiteau la duş

să nu crezi că noi nu ne jucam

de-a moartea îţi şopteam

şi tu ştiai că trebuie să aprinzi becul

şi să ne ascundem sub pat

murzic a murit în vară

unul la patru ani îmi spuneai

şi ştiam amândouă

că mâine

o să bată vântul în poligon

rămân în urmă mereu

e un fel de rugăciune şi asta

să stai să speli cămăşile albe

şi să tragi linii cu var

dincolo de gard

mie mi-e frică să nu-mi pierd ochii

eu trag de lume cu ochii închişi

mie oamenii mi-au desfăcut

primul nasture de la cămaşă

şi mi-au legat în minte

un câine care îmi spune

că toţi prietenii mei morţi

n-au văzut camioanele navetiştilor

gonind prin podul casei.