…

în biroul vostru e ca într-o groapă cu lei
iar voi ştiţi că ne grăbim şi că suntem flămânzi

ne lăsaţi să aşteptăm…

să înţelegem odată că ţara noastră
e ca mortul pe care l-au dezgropat azi…
intact după 20 de ani

la toate geamurile blocului din faţă
ni se pare că vedem stafiile ceauşeştilor
au acelaşi zâmbet mojic pe care
îl aveau şi în cărţi
ne privesc şi strigă
,,…proştilor…fraierilor…tot şobolani aţi rămas…’’

luaţi-vă şpăgile şi plecaţi
învăţaţi să vă scrieţi numele cu majusculă

noi rămânem aici

aşteptăm în biroul vostru
să ne râdă în faţă stafiile ceauşeştilor
,,…proştilor…fraierilor…tot cu botul pe labe…’’

…

fiecare dimineaţă începe cu Doamne-Dumnezeule
o traumă ca prima zi de lucru după sărbătorile de iarnă

de departe se vede oraşul lui
se-mpinge dintotdeauna în oraşul meu
îl duce tot mai la margine de ţară

deasupra capului sunt ciorile negre
ca nişe gânduri de suicid
şi oamenii au început să vorbească singuri pe stradă

un cântec spune ,,vino Doamne”

în faţa mea trotuarul întins
ca o gumă de mestecat

oraşul ăsta-i a doua mea piele
îmi strânge carnea la un loc

…

ar trebui să ne punem ochii la frigider
să ne putem privi rece
ca piticii de ghips din curtea noastră
sau
ar trebui să urmărim steaua ce se naşte
seara din tavan

…

vine sfârşitul lumii şi noi încă

mai aruncăm hârtii pe jos

vine sfârşitul lumii dragule

noi încă mai cântăm la nunţile altora

spargem sticle şi chiuim