Alunăalbăalunăneagră

 

Te pui pe cruce cum ai lua un pumn în piept,
atât s-a păstrat din umbră, un fuior galben- telefonul
smuls din peretele-stâncă,
sună din fire de oţel şoarecele trezit la capul tău.
Mai dus, în roşul strivit de pară, o rădăcină în pământ,
trebuie să-i fie ca o alună-n geană, micuţa cruce
scrijelită;
de voi fi în numărul tău şi lumina suită de un zid stricat,
către
cei de acasă de-ndreaptă căi ferate, te uită la numele
lor cum stau întinse-n pietre şi pândesc albastra
săgeată.

Lasă una şi for me, că-i de sare primul marfar, la
pulberea nopţii se decid trimişii la preşedinte şi de zână
se înfig colţii lor- îmi prezinţi pălăria ta Herma, cum
ne-am roade buzele în vis că se roteşte aşa mult şi-i
tristeţe în stomac.
Una for me, de ciudă că nu-s plimbările la râsul dimineţii,
un căluţ pe-o gheată de lemn să care sfecla din câmp

Avion

Cred că asta-s eu, familia mea-i în seară şi-s
razboaie ce nu se mai privesc în faţă, dacă-şi
spun adevărul, să scrii despre cele mai vechi
lucruri,
Airplain, de sus, aripa ta ridică a săracie, un
viitor în care ne numim cu toţii la fel- da’ îmi
vine
să râd, aş lăsa şi-o ţigară să-mi scrie numele în
fum.

Ca acele alea de gheaţă ce-mi plutesc în coadă,
astea-s urme, cred, astea-s ca veştile despre
Dumnezeu de nu-mi apare chipu’ lui dar lungile
gene. .
Crede că mă doare că-s aşa departe, în înserare
de-s ai mei ori eu plutesc într-un ghem
- într-un fir ce-l tragi la tine să-l săruţi,
putem fi
din nou la muntele cu fete frumoase, să nu mai
sorbim din cer doar norii ca sângele.

Versul cu nani

Împarte-mi văile că-s sură în pleoapă şi-i cânt

din adâncite unghii peste tine, un vers;

casa sucombă ca un asfalt răsturnat de macarale

în imediata apropiere a orasului, că nu se ştie nimic

de silozuri şi mălai.

Dragostea s-a luat încălţată, zgomotul din inimă,

acid ca gutuia,

i el, un afuristit pistrui pe talpă sau un neg, i el, de

aşteaptă după mine când din spate îmi răbufnesc

piedici, o foame de munte-un prânz în văi-o foame

de om bătrân poposit la cules.

 

De văi nu mi-a fost niciodată îndeajuns teama c-o

să plângă copiii mei când s-o sfârşi- de-i spui poveşti

cu raţe şi pui de melci- peste timp, cum se usucă

priveliştea iubirii şi nu-i niciun tată să spună că nu-i

aşa.

Am nevoie de un zgomot să spună pe unde-s paşi buni

să calce, de să simt că viaţa nu-i de râs, o dulce

companie cu bobocii-n cuib.

De-s văi, împarte-mi-le cu gura c-aşa se cade

să ma pupi la ora serii.

Pentru mine

Pentru mine ai îndoit umbrele frunzelor
şi verdele galben al sărutului;
îl petrec în urmă, secunde fără moarte
îmi aţipesc în palmă până masa-i pusă.

De data asta, iubirea-i o cârpă,
i se strecoară aburi de ierni în fir şi cozile
păpuşii; le spală în ploaia găurilor din geam
- pentru mine- că au stat să înţeleagă
ochiul albastru de plastic.

Caşcaval

Un pas de porţelan e vechea ta înfăţişare, de-o ţin
încă minte şi-mi bate de dimineaţă cu pumnul la geam.
Un burete uscat şi prăfuit se ştie lega în berea
cu picăţele sărate de covrig- pas de porţelan, bubiţa
roşie din limbă,creasta verde de-şi face înţelesul
peste zgomotul din birt.
Aripa mea creşte dar eu sunt trează, diferenţa-i
ca lupa Doamnei, troznită de copertele scrise prea mic.
Aripa mea creşte, aproape-aude jocul din tălpile tale
şi gura sorbind din ceaşcă restul de cafea.

E o lună ce-o să se cheme Caşcaval, e un caşcaval
ce n-o să-şi săreze din respiraţia-i lăptoasă trandafiriul
zor; şi haina trasă pe umeri se va destrăma ca un
ghem care niciodată n-a început să ţese..
Înainte e un pas de porţelan, aşteaptă săgeata să-l
ducă pe trepte aburite de lemn
- guri rele insinuează patul proptit în teancuri boţite
de ziare şi asfinţitul descrăpat sub geamuri.

Sunt căutate cuvintele dar aripa mea creşte, teama-i
de şchioapa creioanelor rupte pe foaie- deşi căutate,
cuvintele, nu-i loc de ele în pereţii lor dubli,
diferenţa-i de moment, propta ta-i goala ca un pui de
timp şi jocul tălpilor tale le ştie dumiri mai mult
pe toate de toate astea.

Sirena va adormi

Ce gânduri îţi scrii pe foi cu scrum de vară, de-i
galben aşternutul aricilor şi becul pocneşte sub
pâlpâirea negrilor fluturi ?

Nu-ţi pune gânduri sub odihnite tâmple
- goale încăperi de chibrituri şi iala mişcată de un
stor micuţ de papucar- pe foi cu scrum de vară şi-n
galbenul dimineţii, plesnesc pe ceaţa de-i prinsă
s-apară.

Schimbă-mi perspectivele astrale de-s joaca
pereţilor tăi şi cântă cu sunetul lor ‘sirena va adormi’,
intră pe o uşă ce roade înăuntrul palmelor, aleargă
râsul cu raţiunea şi gândurile sub odihna paharelor
de apă- se vor topi luminile,
ceară pentru vasul meu;

nu-ţi scrie, din gânduri, mărunte gânduri de-s roşii
cu toarta ruptă, un picior îndoit la care stepele s-au
uitat în alergătura noastră, de toate ce-ţi scrii
pe foi, şi de mine, dimineaţa asta diferită
ştie muri.

Desenează

Desenează capete de catarg, că peste munţi
s-o mai uita doar femeia ta de vată şi şmirghel ;
din barca ei cu pânze decolorate şi pui goi de
pescăruş, din coatele ei pistruiate-ghemu-i de
paiete cel strâns în păr

- liniştite i-s buzele, privesc la stele când noaptea
dă să spună şi valuri de gheaţă-s arcuite pe
ţărmuri.

Ai stat din doctorii să sorbi parfumul peştilor
balon şi feliuţele de telemea plutind pe apă.
În urmă, c-ai să desenezi capete de sălcii; în urmă
n-ai să scrii cu limba în cerul gurii, nis-nai sub
plapuma ei albă- că peste lume, doar femeia ta,
cu vârful genelor înnegrit, o să mai stea
să se uite.

Săgeţi de fân pe cărare

De simt cu pieptul, acru-i afară;
pânza de-ai pus-o pe şevalet e râncedă,
ca o strivită frunză de iarbă sub
pulpele arcaşilor
- de simt, voi păstra să simt cu pieptul
săgeţile când să zboare încep
Pajiştea s-o umple cu fumul scamelor
reduse la praf.
De simt, pânza ai ferit-o de ploaie,
balconul cu piatră groasă l-ai închis;
acru-i afară- sunt săgeţi de fân pe cărare

- şi simt, numai cu pieptul, lăstarii lui.

patrusute doişpe

Simple, trec printre avioane de polistiren, ziduri
cu inele de gips in ferestre, false mişcări de dreapta
sosesc cu bretonul clocit la soare
-pentru mine nu costă nimic, o albină cât un buric
de arătător să-şi lase acele în mine- nu mă doare,
pentru mine, oasele chipului ei se strivesc în flori.

Viaţa, ai făcut-o din subţiri fire de sudoare,
palide nopţi s-au suit pe umerii tăi şi-au raşchetat
cu smirghel nodurile enfant ce te prind pe margini.
En fin, nu stiu mirosul cum de-şi scapă în ploi crucile,
si poarta trozneşte de aripi aspre, cercul poştei
descumpanit de o scrisoare cu patru picături de ceară.
Patrusute doişpe, sunt patrusute doişpe cruci- sunt ca
inima ta de prinde în piept dangăte de cupolă fără
geamuri- şi focuri roşii se bat
cu umbra în ele, o picătură de aer se prinde intr-un
arc de lemn ;arse linii descânt-ec piatra, dangăte
de cupola oranj, mierea de păianjeni am s-o sorb
pe catifelata mochetă roşie.

Mi-au salvat pleoapele, avioanele cochete de plută şi
vopsea- praful tău e săpat de elice, gâzele
privesc in gol un burete umed de vase, pentru mine
ţestesc cu zâmbetul lor, pentru mine ţestesc iubirea ce
avea sa fie peste timp, simplă-mereu ; simplu, o
linişte de spumă care sună peste toate zidurile.

În cuiburi

Schimbai bubele de soare cu bube
galbene de vânt- penrtu a câta oară am
privit înspre dragoste şi nu era nimeni
să întoarcă palele ei,
doar un peşte portocaliu bătându-şi
coada pe rampă.

Schimbai gustul de nisip cu pulberea
crinilor, maţele de toamnă de leagă fedeleş
în pomi- crengile cad pe rând, cu fire
subţiri şi negre ca de păr, zborul unui
fluture pe vârfuri.
Ţi-ai schimbat surdina cu clopote de
Notre Damme, pentru a 2 oară îmi luai din
gene picături de sare, traiste ce-şi cară
fermoarele deschise pe degetul tău
(le-am numit).

Ai să laşi scena să se rupă, ciocanele
de bat în cuie, poleirea cu igor de muşcate
pe spaţiile dintre decoruri.
E aşa toamnă, aşa toamnă ca nu se mai
vede nimic în cuiburi.