Întodeauna nou, visează prinţ,

de să-ţi ardă pleoapele că-ntrul lor

păsări zboară;

satu-i de piatră cu albe porţi, priviri

furişe, cu inele prinse de clipsuri

pe o sârmă de lung, satu-i ca nou,

întotdeauna, prinţe.

Strigi pe la porţi să ţi se deschidă.

Că păsările încă-ţi zboară-n chip

şi ei n-au fost cu pieptene-n mână

din pene să-ţi culeagă firele de păr.

Nu-i să-mi vezi cuvintele că se se rup unele-n
altele- printre piese de şah- trecerea de soare
pe geam şi tipsiile cu aburi contagioşi râd lângă
priză.
Râzi lângă priză cu degetele subţiate (o ceară
cum avioanele lasă când greşesc) – plăcinta cu
varză nu-i de dulce, focul din iarnă să ţi-l aşeze
pe genunchi.
De-i să râzi, râzi, seara-i pe ducă. Face cu
mâna veselor punţi pe stele. Râzi că ne-am pus
albaştri la suspinul puiului de liliac,
să ne-ntoarcem cuvintele din rewindul găurilor
săpate în stâncă.

Se-ascultă mirarea şi turnul: nu-s cuvintele să
îţi spună pe cine înţeleg mai bine dintre un pion
şi un rege.

Te pui pe cruce cum ai lua un pumn în piept,
atât s-a păstrat din umbră, un fuior galben- telefonul
smuls din peretele-stâncă,
sună din fire de oţel şoarecele trezit la capul tău.
Mai dus, în roşul strivit de pară, o rădăcină în pământ,
trebuie să-i fie ca o alună-n geană, micuţa cruce
scrijelită;
de voi fi în numărul tău şi lumina suită de un zid stricat,
către
cei de acasă de-ndreaptă căi ferate, te uită la numele
lor cum stau întinse-n pietre şi pândesc albastra
săgeată.

Lasă una şi for me, că-i de sare primul marfar, la
pulberea nopţii se decid trimişii la preşedinte şi de zână
se înfig colţii lor- îmi prezinţi pălăria ta Herma, cum
ne-am roade buzele în vis că se roteşte aşa mult şi-i
tristeţe în stomac.
Una for me, de ciudă că nu-s plimbările la râsul dimineţii,
un căluţ pe-o gheată de lemn să care sfecla din câmp

Cred că asta-s eu, familia mea-i în seară şi-s
razboaie ce nu se mai privesc în faţă, dacă-şi
spun adevărul, să scrii despre cele mai vechi
lucruri,
Airplain, de sus, aripa ta ridică a săracie, un
viitor în care ne numim cu toţii la fel- da’ îmi
vine
să râd, aş lăsa şi-o ţigară să-mi scrie numele în
fum.

Ca acele alea de gheaţă ce-mi plutesc în coadă,
astea-s urme, cred, astea-s ca veştile despre
Dumnezeu de nu-mi apare chipu’ lui dar lungile
gene. .
Crede că mă doare că-s aşa departe, în înserare
de-s ai mei ori eu plutesc într-un ghem
- într-un fir ce-l tragi la tine să-l săruţi,
putem fi
din nou la muntele cu fete frumoase, să nu mai
sorbim din cer doar norii ca sângele.

Împarte-mi văile că-s sură în pleoapă şi-i cânt

din adâncite unghii peste tine, un vers;

casa sucombă ca un asfalt răsturnat de macarale

în imediata apropiere a orasului, că nu se ştie nimic

de silozuri şi mălai.

Dragostea s-a luat încălţată, zgomotul din inimă,

acid ca gutuia,

i el, un afuristit pistrui pe talpă sau un neg, i el, de

aşteaptă după mine când din spate îmi răbufnesc

piedici, o foame de munte-un prânz în văi-o foame

de om bătrân poposit la cules.

De văi nu mi-a fost niciodată îndeajuns teama c-o

să plângă copiii mei când s-o sfârşi- de-i spui poveşti

cu raţe şi pui de melci- peste timp, cum se usucă

priveliştea iubirii şi nu-i niciun tată să spună că nu-i

aşa.

Am nevoie de un zgomot să spună pe unde-s paşi buni

să calce, de să simt că viaţa nu-i de râs, o dulce

companie cu bobocii-n cuib.

De-s văi, împarte-mi-le cu gura c-aşa se cade

să ma pupi la ora serii.

Un pas de porţelan e vechea ta înfăţişare, de-o ţin
încă minte şi-mi bate de dimineaţă cu pumnul la geam.
Un burete uscat şi prăfuit se ştie lega în berea
cu picăţele sărate de covrig- pas de porţelan, bubiţa
roşie din limbă,creasta verde de-şi face înţelesul
peste zgomotul din birt.
Aripa mea creşte dar eu sunt trează, diferenţa-i
ca lupa Doamnei, troznită de copertele scrise prea mic.
Aripa mea creşte, aproape-aude jocul din tălpile tale
şi gura sorbind din ceaşcă restul de cafea.

E o lună ce-o să se cheme Caşcaval, e un caşcaval
ce n-o să-şi săreze din respiraţia-i lăptoasă trandafiriul
zor; şi haina trasă pe umeri se va destrăma ca un
ghem care niciodată n-a început să ţese..
Înainte e un pas de porţelan, aşteaptă săgeata să-l
ducă pe trepte aburite de lemn
- guri rele insinuează patul proptit în teancuri boţite
de ziare şi asfinţitul descrăpat sub geamuri.

Sunt căutate cuvintele dar aripa mea creşte, teama-i
de şchioapa creioanelor rupte pe foaie- deşi căutate,
cuvintele, nu-i loc de ele în pereţii lor dubli,
diferenţa-i de moment, propta ta-i goala ca un pui de
timp şi jocul tălpilor tale le ştie dumiri mai mult
pe toate de toate astea.

Nu-ţi pune gânduri sub odihnite tâmple
- goale încăperi de chibrituri şi iala mişcată de un
stor micuţ de papucar- pe foi cu scrum de vară şi-n
galbenul dimineţii, plesnesc pe ceaţa de-i prinsă
s-apară.

Schimbă-mi perspectivele astrale de-s joaca
pereţilor tăi şi cântă cu sunetul lor ‘sirena va adormi’,
intră pe o uşă ce roade înăuntrul palmelor, aleargă
râsul cu raţiunea şi gândurile sub odihna paharelor
de apă- se vor topi luminile,
ceară pentru vasul meu;

nu-ţi scrie, din gânduri, mărunte gânduri de-s roşii
cu toarta ruptă, un picior îndoit la care stepele s-au
uitat în alergătura noastră, de toate ce-ţi scrii
pe foi, şi de mine, dimineaţa asta diferită
ştie muri.