Versul cu nani

Împarte-mi văile că-s sură în pleoapă şi-i cânt

din adâncite unghii peste tine, un vers;

casa sucombă ca un asfalt răsturnat de macarale

în imediata apropiere a orasului, că nu se ştie nimic

de silozuri şi mălai.

Dragostea s-a luat încălţată, zgomotul din inimă,

acid ca gutuia,

i el, un afuristit pistrui pe talpă sau un neg, i el, de

aşteaptă după mine când din spate îmi răbufnesc

piedici, o foame de munte-un prânz în văi-o foame

de om bătrân poposit la cules.

 

De văi nu mi-a fost niciodată îndeajuns teama c-o

să plângă copiii mei când s-o sfârşi- de-i spui poveşti

cu raţe şi pui de melci- peste timp, cum se usucă

priveliştea iubirii şi nu-i niciun tată să spună că nu-i

aşa.

Am nevoie de un zgomot să spună pe unde-s paşi buni

să calce, de să simt că viaţa nu-i de râs, o dulce

companie cu bobocii-n cuib.

De-s văi, împarte-mi-le cu gura c-aşa se cade

să ma pupi la ora serii.

teză

din vîrful patului arunc cu coji de măr,
cu seminţe de floarea soarelui
şi cu răvaşe de dragoste – scoase
din turtiţele de sărbători.

mie să nu îmi spui despre noi;
e ceva ce nu îmi place să aud
de cînd sunt bila de pe axul globului
pămîntesc pe post de lampă
din camera lui Luca.

e pe axul ăla o bilă pe care o loveşti cu unghia
şi se plimbă de la polul nord la polul sud.

iar becul scoate un ţîrîit enervant,

unerori ţîrîitul îmi umblă în cap
ca un om beat sprijinit în drujbă.

Pentru mine

Pentru mine ai îndoit umbrele frunzelor
şi verdele galben al sărutului;
îl petrec în urmă, secunde fără moarte
îmi aţipesc în palmă până masa-i pusă.

De data asta, iubirea-i o cârpă,
i se strecoară aburi de ierni în fir şi cozile
păpuşii; le spală în ploaia găurilor din geam
- pentru mine- că au stat să înţeleagă
ochiul albastru de plastic.

Caşcaval

Un pas de porţelan e vechea ta înfăţişare, de-o ţin
încă minte şi-mi bate de dimineaţă cu pumnul la geam.
Un burete uscat şi prăfuit se ştie lega în berea
cu picăţele sărate de covrig- pas de porţelan, bubiţa
roşie din limbă,creasta verde de-şi face înţelesul
peste zgomotul din birt.
Aripa mea creşte dar eu sunt trează, diferenţa-i
ca lupa Doamnei, troznită de copertele scrise prea mic.
Aripa mea creşte, aproape-aude jocul din tălpile tale
şi gura sorbind din ceaşcă restul de cafea.

E o lună ce-o să se cheme Caşcaval, e un caşcaval
ce n-o să-şi săreze din respiraţia-i lăptoasă trandafiriul
zor; şi haina trasă pe umeri se va destrăma ca un
ghem care niciodată n-a început să ţese..
Înainte e un pas de porţelan, aşteaptă săgeata să-l
ducă pe trepte aburite de lemn
- guri rele insinuează patul proptit în teancuri boţite
de ziare şi asfinţitul descrăpat sub geamuri.

Sunt căutate cuvintele dar aripa mea creşte, teama-i
de şchioapa creioanelor rupte pe foaie- deşi căutate,
cuvintele, nu-i loc de ele în pereţii lor dubli,
diferenţa-i de moment, propta ta-i goala ca un pui de
timp şi jocul tălpilor tale le ştie dumiri mai mult
pe toate de toate astea.

Poem scris la crivaia

Atingem ceaţa cu cerul gurii

 

amestecăm potecile

printre atâtea frunze uscate

asemeni unor paşi rămaşi în urmă

pe care de pe înălâimea muntelui

îi căutăm cu ezitări

mai mari decât

marcajele de pe copaci sau pietre

 

ajunşi acolo

întindem mâinile

şi strângem norii ridicaţi

în ritmul iluzilor

 

ploaia lăsată în adânciturile scoarţei

bălteşte ca în pahare

la fel cum se întâmplă

cu amintirile care se repetă

 

crivaia,  5 aug 2009

Sirena va adormi

Ce gânduri îţi scrii pe foi cu scrum de vară, de-i
galben aşternutul aricilor şi becul pocneşte sub
pâlpâirea negrilor fluturi ?

Nu-ţi pune gânduri sub odihnite tâmple
- goale încăperi de chibrituri şi iala mişcată de un
stor micuţ de papucar- pe foi cu scrum de vară şi-n
galbenul dimineţii, plesnesc pe ceaţa de-i prinsă
s-apară.

Schimbă-mi perspectivele astrale de-s joaca
pereţilor tăi şi cântă cu sunetul lor ‘sirena va adormi’,
intră pe o uşă ce roade înăuntrul palmelor, aleargă
râsul cu raţiunea şi gândurile sub odihna paharelor
de apă- se vor topi luminile,
ceară pentru vasul meu;

nu-ţi scrie, din gânduri, mărunte gânduri de-s roşii
cu toarta ruptă, un picior îndoit la care stepele s-au
uitat în alergătura noastră, de toate ce-ţi scrii
pe foi, şi de mine, dimineaţa asta diferită
ştie muri.

Desenează

Desenează capete de catarg, că peste munţi
s-o mai uita doar femeia ta de vată şi şmirghel ;
din barca ei cu pânze decolorate şi pui goi de
pescăruş, din coatele ei pistruiate-ghemu-i de
paiete cel strâns în păr

- liniştite i-s buzele, privesc la stele când noaptea
dă să spună şi valuri de gheaţă-s arcuite pe
ţărmuri.

Ai stat din doctorii să sorbi parfumul peştilor
balon şi feliuţele de telemea plutind pe apă.
În urmă, c-ai să desenezi capete de sălcii; în urmă
n-ai să scrii cu limba în cerul gurii, nis-nai sub
plapuma ei albă- că peste lume, doar femeia ta,
cu vârful genelor înnegrit, o să mai stea
să se uite.

Săgeţi de fân pe cărare

De simt cu pieptul, acru-i afară;
pânza de-ai pus-o pe şevalet e râncedă,
ca o strivită frunză de iarbă sub
pulpele arcaşilor
- de simt, voi păstra să simt cu pieptul
săgeţile când să zboare încep
Pajiştea s-o umple cu fumul scamelor
reduse la praf.
De simt, pânza ai ferit-o de ploaie,
balconul cu piatră groasă l-ai închis;
acru-i afară- sunt săgeţi de fân pe cărare

- şi simt, numai cu pieptul, lăstarii lui.

patrusute doişpe

Simple, trec printre avioane de polistiren, ziduri
cu inele de gips in ferestre, false mişcări de dreapta
sosesc cu bretonul clocit la soare
-pentru mine nu costă nimic, o albină cât un buric
de arătător să-şi lase acele în mine- nu mă doare,
pentru mine, oasele chipului ei se strivesc în flori.

Viaţa, ai făcut-o din subţiri fire de sudoare,
palide nopţi s-au suit pe umerii tăi şi-au raşchetat
cu smirghel nodurile enfant ce te prind pe margini.
En fin, nu stiu mirosul cum de-şi scapă în ploi crucile,
si poarta trozneşte de aripi aspre, cercul poştei
descumpanit de o scrisoare cu patru picături de ceară.
Patrusute doişpe, sunt patrusute doişpe cruci- sunt ca
inima ta de prinde în piept dangăte de cupolă fără
geamuri- şi focuri roşii se bat
cu umbra în ele, o picătură de aer se prinde intr-un
arc de lemn ;arse linii descânt-ec piatra, dangăte
de cupola oranj, mierea de păianjeni am s-o sorb
pe catifelata mochetă roşie.

Mi-au salvat pleoapele, avioanele cochete de plută şi
vopsea- praful tău e săpat de elice, gâzele
privesc in gol un burete umed de vase, pentru mine
ţestesc cu zâmbetul lor, pentru mine ţestesc iubirea ce
avea sa fie peste timp, simplă-mereu ; simplu, o
linişte de spumă care sună peste toate zidurile.

dedicaţie pentru andreea toma (poem la prima mînă)

m-a sunat andreea

- o să fac cîte paranteze vreau, iar dacă o să-mi spună

cineva că e aici o recuzită uzitată

o să salut din mers ALR*-ul -

pe stradă, fără nici o geantă, în pantaloni raiaţi,

cu ochii aprinşi

ca bulbul sufletului dincolo de stratul de ozon.

.

să nu te sinucizi. te iubesc.