A citit poezie Ioana Duţă.

Toată lumea a ascultat cu mare curiozitate grupajul Ioanei, iar discuţiile care au început anunţau o şedinţă extrem de înflăcărată:

Eugen Bunaru:

,,La o primă audiţie, mi se pare a fi un un grupaj, i-aş spune, puternic. Ca o primă apreciere. Mă refer la o anume expresivitate a textelor şi chiar la substanţa lor. Mai degrabă aş spune că e un nou registru pe care pare să-l experimenteze Ioana Duţă… În primul rând, cred că, pe de-o parte, e vorba de o tentativă de radicalilizare a limbajului. De data asta, poemele au o tonalitate mai rebelă, dar am simţit schimbarea şi ca o reîntoarcere la un limbaj mai poetic mai liric (să nu credeţi că  e o contradicţie în ceea ce spun…), cu unele rezonanţe tradiţionale, de sorginte, parcă, blagiană (în versul cu lumina care cade pe pietre de râu). Am sesizat nevoia Ioanei de a se juca cu metafore, cu cuvinte, nerefuzând chiar un tip de metafore care par să ţină de o recuzită mai veche. De exemplu, în poezia Art roumantique, este o aglomerare de ,,figuri de stil” ca să mă exprim în termeni didactici. Dar, aici, m-a deranjat această aglomerare. De pildă în versul al II-lea, ,,poluate cu sens’’,  mi se pare o sintagmă fără semnificaţie. Total neinspirată. Sunt imagini care par să mă trimită la o poezie de tip modernist, dar pe care ea încearcă să le repotenţeze, să le ,,actualizeze”. Nu totdeauna reuşeşte. ,,Căscarea din urmă a râului abandonat în pădure’’, mă deranjează ,,căscarea din urmă’’, care mi se pare o expresie forţată.  În primul text mi se pare mai evident ceea ce  aduci interesant şi bun.  Îţi rotunjeşti spaţiul tematic, reapare motivul unui loc anume, al unui areal poetic, apateul, reapar strada, părinţii, motive existente şi în textele tale anterioare, care, iată, revin. Sunt destule versuri expresive în fiecare poem. Sunt şi unele detalii de natură lexicală care pot să nu placă: ,,îs nomadă mamă’’. Ştiu că ai folosit ,,îs’’ în mod intenţionat, pentru a da senzaţia de oralitate, dar mi se pare că e vizibilă intenţia. Aş remarca curajul tău de a ,,arunca” în text cuvinte perimate: ,,sufletul n-are sex…’’, dar într-un aliaj verbal mai nou. Una peste alta, textele tale provoacă, chiar doresc să le reiau, să le recitesc. Mi-au plăcut în mod deosebit poemul al doilea şi al treilea. Este o notă bună faptul că nu refuzi, în general, un anume lirism. Asta, pentru că sunt mulţi poeţi care cred că ,,tradiţia” trebuie total repudiată şi că e suficient ca poemul să se dezvolte doar la nivel lingvistic.’’

Aleksandar Stoicovici:  

,,Ciclul acesta m-a dezamăgit. Aproape pe toate poemele de aici am făcut însemnări.  Mai ai mult de lucrat. Ce mi se pare mai grav e că dincolo de scăpări, poeziile astea au ceva mimat şi difuz. Tu încerci nişte chestii, dar nu îţi ies. Acolo cu ,,poluate, plouate’’, tot versul mi se pare eşuat. Te complici cu spirale, aglomerezi şi spui cu multe cuvinte ceea ce puteai să spui foarte simplu. Şi tocmai asta era miza poeziei tale. ,,bocet de mamă răsărit din pietrele  de râu lovite de soare’’ – încearcă să zici în alt fel. Şl este finalul este dezumflat. Şi la celălalt poem, la fel: ,,Au trecut două luni de când am stabilit amândoi că sunt nebună…’’ . Apoi, poemul Ţara pietrelor: ,,Îs nomadă mamă’’, n-aş începe un poem cu ,,îs’’. ,,Aici ne peticim pe bandă rulantă cu scoarţa plouată’’, ai două epitete. ,,Ne dăm trupurile pe răzătoare’’, mi se pare cunoscut. Asta cu ,,sufletul n-are sex’’, nu-mi place titlul. Asta cu ,,dragă mamă, dragă tată’’ e ca ,,Lasă-mă papa la mare’’. Cred că dacă ai regândi puţin textele, ar fi mai bine. Ştiu că m-ai înjurat acum, dar asta e.’’

În acest moment, a intervenit Eugen Bunaru:

,,Se poate reproşa, în unele texte, un fel de redundanţă, un surplus. S-ar putea elimina unele elemente supărătoare…”

Ocavia Sandu: ,,Eu cred că Ioana e într-o perioadă de căutare şi de încercare. Sunt unele lucruri care într-adevăr îi lipsesc poeziei acesteia. Aglomerează imaginile, dar sunt şi unele lucruri caracateristice poeziei anterioare: ,,eu nu m-am strigat niciodată pe nume’’, ,,în ţara peticelor şi-a peticiţilor’’ sunt tot din registrul ei specific. Asta cu ,,sufletul n-are sex’’ mi se pare o poezie care are sens.’’

Marius Aldea: ,,Deşi urăsc să fiu de acord cu Stoicovici, e dezamăgitor ce ai citit Ioana astăzi. Pe mine m-a deranjat tonul teribislit din poemele astea. Poţi să-i implici pe părinţi în poeme, dar într-o altă manieră. Tu scrii în stil à la Blaga, dar cu ironia generaţiei 2000. Felicitări, Ioana!’’

Natalia Graur:

,,Eu mă gândesc la poezia asta cu ,,sufletul n-are sex’’. O înţeleg, dar nu până la capăt. Eu nu pot să compar cu ciclul trecut, dar îmi aminteşte de ce ai citit.’’

Ana Pintea:

Mie în general mi-au plăcut poemele, chiar dacă pe alocuri mi s-au părut puţin forţate.’’

Marian Oprea:

,,Mi s-a părut că poezia ei este o poezie romantică, nostalgică. Are infuzii de erotism mascat. Mai are de lucrat la nivelul ideilor: ,,Cu toatele purtăm pe gambă…’’ Dacă nu ai pune ,,toatele’’ şi ,,poluate, plouate’’, poemul ar merge. Nu-mi place la al doilea poem că repeţi de trei ori ,,nebună’’. La versul ,,îs nomadă’’, nu-mi place ,,îs’’. ,,Sufletul – are sex, dar poartă nume de femeie şi urme luminoase ale apelor ce poartă soare’’, poate ar merge aşa: ,,al apelor ce poartă soarele’’. Când începi cu ,,căci’’, se simte că textul nu-i lucrat. ,,Afară frigul îşi jeluieşte îndrăgostiţii’’ nu merge ,,frigul’’. Nu merge ,,dragă mamă, dragă tată’’ şi nici ,,într-o uzină de lumină’’. Nu mi-a plăcut ,,frumoşi şi leneşi şi fricoşi.’’ Poţi să ştergi ,,şi’’.

Ioana Duţă:

,,M-am simţit bombardată…. Am reţinut părerile…, într-adevăr, am simţit şi eu că poemele mai trebuie lucrate.’’

Eugen Bunaru:

,,Cum ai perceput reacţiile la primul text?’’

Ioana Duţă:

,,Nu aş renunţa la ,,aurite’’.

Eugen Bunaru:

,,Există poate şi un ,,cod” al poeziei tale de astăzi. Cred că ai vrut să te joci cu această recuzită pe care au semnalat-o cei care au vorbit ca fiind perimată poetic. E adevărat, uneori scapi de sub control acest, să-i spunem, experiment…’’

Şi gata…pe săptămâna viitoare!

Eliana Popeţi