Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

prima proza de la Cris

Posted by crislit pe Iunie 11, 2008

AGRAFE DE PĂR & PARAGRAFE

1.Nu trăim într-un vacuum, nu-i aşa? Totul generează mizerie, corpurile transpiră iar mizeria se strecoară prin crăpături şi se recompune în colţuri chiar şi în frigider va intra praful iar hainele noastre îmbibate de noi înşine vor sta boţite şi triste din vina aţelor nepotrivite şi intrusive ce le-au pătruns în fire şi le modifică textura, vor sta pe aceleaşi patru maro şi banale picioare de scaun şi nici nu le vom mai recunoaşte ca ale noastre.

2.Iar între poveştiile noastre s-au instalat deja două staţii de tramvai, biletele au fost compostate de la prima ceartă de acum o lună, orare diferite de deplasare. Şi în comunicarea noastră a crescut o scorbură în care fiarele sintaxei se ascund şi-şi ling rănile acestei legături eşuate şi vor hiberna în ea duhnind lejer toate cuvintele latente ori patente pe care nu le-am folosit iar acum

nu mai au nici un rost.

3.De multe ori mâinile mele îmi par a fi a unei alte fete ce şi le ţine pe genunchi fiindcă dunga buzunarelor e tăioasă sau poate că fata aceasta are cartea în rucsac şi nu mai vrea să îsi deranjeze colegul de compartiment care a adormit, ridincându-se să ia rucsacul … câteodata replicile celorlalţi îmi par dintr-un alt sezon, cu sonoritatea inexpresivă a reproducerilor din vocabularul lui „aşa se zice sau se cade” pe care de altfel fiecare îl avem la îndemână ca pe un Orbit să ne împrospătăm relaţiile.

4.Agrafele nu îmbătrânesc. Nu se schimbă, nu de demodează, nu îşi pierd culoarea neagră, se pot doar rătăci. Agrafele de păr stau cuminţi, agrafele de păr nu spun că textura părului nu e fină suficient, nu le deranjează dacă e ros sau e filat, dacă şi-a trecut cineva cu drag mâna prin el la fel cum ar fi aranjat în tăcere umilă vreo cameristă cuta unei perdele de voal fin, agrafele de păr nu ocupă mult spaţiu, se acomodează etajerei de baie şi buzunarului jeans-ilor. Nu salvează vieţi şi se poate trăi fără ele. Agrafele nu au dureri de inimă, nu le înţeapă la inimă când nu se aşteaptă şi nu le slăbesc articulaţiile, agrafele pot doar rugini (dar cine le uită pe ele în apă?).

Toţi ar trebui să aibă agrafe fiindcă probabil au multe întrebuinţări, să desfacă yale închise, să rămână la fostul iubit iar el să le arunce la gunoi amintindu-şi cum s-a împuns în ele prin patul primelor încercări, să şi-o ţină o mamă şomeră între dinţi în timp ce-şi face cocul şi evită să-i răspundă băiatului cât va mai aştepta după crampoane noi…

Între timp întreaga tristeţei a unei zile gri cu schimbări mici cărora nu ştii cum să le faci faţă cum ar fi stricarea telefonului şi dospirea constantă de aluat a unei temeri (şi nu avem cuptoare să prăjim această pâine să ne-o integrăm caloric şi să o resorbim în celulele din care a pornit) întreaga tristeţe ce e şi mai stranie prin nepăsarea depărtată a oamenilor frumoşi văzuţi din tramvai cu care nu te vei intersecta, cu viitorul tău incert ca şi termenul de expirare al drojdiei, întreaga tristeţe a faptului că totul curge pe lângă tine ca multe multe şuviţe aurii, castanii ori cafenii pe care agrafele nu le pot fixa

5. În partea stângă văd o porţiune îngheţată din şoldul unei fete, ca o păpuşă înaltă de cauciuc portocaliu înţepată de multe ori cu un ac de gămălie. O ameţeală şi un mare rău de parcă dimineaţă m-am urcat pe un vas şi această mare a zilei de miercuri mă clatină intern cu ape îmbibate de petrol, arterele mele de alcool. De parcă tractul digestiv ar fi perpendicular pe osia timpului meu, de la al doilea pahar de vin că am început să mă trăiesc altfel, de la mijloc în sus. Picioarele stăteau acolo nemişcate, ca jumătate de fotografie ruptă şi nu mi pot imagina ce fel de privire aveam.

6.Schimbare bruscă de temperatură azi, vânt şi ploaie, o gaură în umbrela verde. Unde sunt acei “Shiny happy people” dintr-un videoclip vechi şi difuzat rar? Mi se pare că sunt incogruentă cu mine, fragmentele mele nu se completează şi nu se unesc perfect, de dimineaţă tot îmi răcesc expresia de la o cutie poştală la alta şi de la o treaptă la alta, acum am potolit o foame nebună şi Mihnea mă întreabă de ce nu beau ceaiul cu lapte, cred că aş putea fi convinsă să îl beau dacă ar fi mai mult de o persoană în această garsonieră destul de prăfuită de fragmentele mele, literatura şi mobila au tot atâtea sertare, sper să găsesc coerenţa şi sensul ca pe o hartă perfectă la scară redusă a unor largi geografii şi căutări inutile.

Anunțuri

11 răspunsuri to “prima proza de la Cris”

  1. Moni Stănilă said

    am reusit sa citesc textul.
    imi place.
    dar sa stii ca eu nu am folosit niciodata agrafe
    si nici iubitul… nu a aruncat la gunoi decat pleoapele mele intinse de somn pana in buzunarul lui de la piept, acolo unde isi tinea buletinul si cartea de alegator.

    e bine, e cursiv, trebuie sa te auzim.

  2. cris said

    da .. de regula tot ce e frustrare sau tipat sau neliniste curge sau ropoteste sau whatvever. agrafele acelea erau de anul trecut. anul acesta agrafele se pierd de mine, eu nu le gasesc sau le incurc intre ele, iar iubitii probabil ca tin mai bine fixati cu agrafe de hartie. unde-mi sunt agrafele?

  3. Moni Stănilă said

    :))

    unde imi sunt iubitii?

  4. Moni Stănilă said

    incet o sa facem online, aici, o proza sau o poezie 😀

  5. cris said

    cam acesta e sensul. rostul. daca agrafe / … nu sunt macar literatura sa iasca si sa pasca pe ale netului domoale dealuri…

  6. oedip said

    dar „distinsa” noastra vecina, de trista amintire, nu te citeste? nu te comenteaza? sau e geloasa pe textul tau?! 😉

    ps.
    1. schimba fontul, fa-l mai mare!
    2. ce tine, ce prinde de fapt un par-agraf, sau un para-graf?
    3. de ce e un a-graf, daca totusi scriem, sau de ce nu-e-graf daca totusi exista o structura a parului, si a scrisului…

    etc 😉

  7. cris said

    Imi place punctul nr. 3.
    Bun venit Oedip tu cu orice complexe (comentarii ) vei aduce! hmm… despre vecini.. vecinii sunt… ca vecinii te cauta de sarbatori, cand nu mai au zahar sau le e urat..

  8. hehe, oedipe nu scap de tine pe niciunde vad.

    interesant blog, imi pare rau ca nu-mi dau cu parerea pe text, sunt „afon” in domeniul crititicii.

    dar am citit mai tot de aici si ma bucur ca ceva autori vor sa vina si pe http://www.rocultura.ro

    numai de bine

  9. ps. ma bucur ca m-ati trecut in blogroll, dar acela nu este blogul meu ( http://www.andreiruse.rocultura.ro ).

    10x

  10. cris said

    numai de bine inapoi ! eu sunt Cris as mana cu tine acum.. imi place mult melodia si textul bineinteles ( dar nici eu nu critic, decat pe sora-mea )de la Despre drumuri si poduri.. tu esti baiatul caruia nu ii e frica de vant si de a sta atarnat in halul ala?

  11. Moni Stănilă said

    cris, era flatant sa ii spui lui Andrei ca marti inainte sa incepem cenaclul, l-am vizionat in cadrul familiar al paveladanistilor 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: