Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Episodul 2 … la Herculane

Posted by crislit pe Iunie 30, 2008

In librăria din Herculane era răcoare. Din locul unde Alex a aşezat scaunul meu văd o Enciclopedie a 100 de catastrofe şi o muscă moartă pe ea. Multe cărţi, cărţi minunate, de laturile rafturilor sunt atârnaţi clopoţei indieni, fac o poză cu tuburi de bambus noi şi jumătate din rochiţa de mătase a Monicăi.

Citim.

Aplăudăm pe poeţi adică pe Monica Stănilă, Ana Maria Puscasu, Ionuţ Ionescu, Sabin Opreanu şi Eugen Bunaru. Deveniţi parcă toţi de o vârstă… e ceva sobru şi grav, pereţi înalţi, pozele alb negru ale unor Sfinţi Părinţi şi mai e şi ceva jucăuş ce ne animă, eu scap capacul stiloului pe jos, gazda noastră domnul poet Opreanu citeşte cu voce vie textele dânsului… texte noi.

Da, suntem într-un fel de laborator secret şi Moni face poza caietului de poezii în care la sfârşitul fiecărui vers vedem câte o cifră.. secrete socoteli!

În tot acest răstimp, mai citesc şi Cris Ivan-Păcurar şi Alex Colţan prozatorii grupului timişorean iar Sorin ne filmeazăm înalt, impunător un fel de gardian blând al vocilor nostre adânci. Dânsul are aceeaşi fineţe moştenită din familie probabil, a omului ce ştie lucruri dar cu infinită tandreţe te lasă să le descoperi.. a lăsat o minunată muzică în surdină să alunece peste coperţi groase şi foi veline, calendare şi cărţi pentru copii, ca un aer albastru înspre noi ce stăm uşor îndoiti în scaune, citim.

„ Dar cuvintele nu-s de plastic/ Ca un aluat pe care-l laşi să dospească fără să fi aruncat un pumn de drojdie ” citesc un vers din volumul Gimnastica nisipului, oferit cadou cu multă graţie şi bunăvoinţă tuturor de către domnul Sabin Opreanu… la masa de lângă frumoasa librărie.. Mai povestim despre prieteni comuni sau scriitori de care nu auzisem înainte, cafea, bere, apus lângă frumoasele ziduri şi vechiul copac sequoia .. apus .. literatura este o prezenţă vie lângă noi se simte în gesturile oamenilor, în tăcerile lor, în îmbrăţişarea – îmbrăţişare dintre Alex şi Claudia, în zâmbetul bun al domnului Eugen, în mirarea mea : Dar noi unde dormim la noapte?

A fost o zi frumoasă. O zi bună. Versuri şi rânduri frumoase şi înalte pur şi simplu. Îmi lipseşte Şerban doar. Acum închei fiindcă sunt înapoi în Timişoara : „ Poveştile au un început şi sfârşit. / Ca funia spânzuratului. / Cât să curprinzi între capetele ei roua şi sângele.

Anunțuri

11 răspunsuri to “Episodul 2 … la Herculane”

  1. cris said

    e important ca cititorii blogului nostru sa vizualizeze. sa ne vada. sa aiba suport vizual al textelor. sa vada cam cum era atmosfera in librarie, de pilda. asta le va face veridice si pe noi niste persoane in carne si oase, pe bune, si foarte deschise!

  2. Nu. Textul acesta nu aduce nici un fel de veridicitate. Dimpotrivă, e nefiresc, nu înţelegi mai nimic decît că nişte poeţi au citit într-o atmosferă ca de cavou. Chiar sper să nu fi fost aşa.
    N-am înţeles nici cine, nici cum, nici cînd, nici de ce.
    „Literatura e o prezenţă vie” – din păcate, aici nu se vede deloc aşa. E îngropată într-o cronică de eveniment plină de cugetări grele din lipsă de altceva. Parcă autoarea n-a avut, de fapt, nimic de spus despre ce s-a întîmplat acolo, la Herculane. Iar să scrii despre tine la persoana a III-a cînd vorbeşti despre un eveniment unde ai participat şi tu …. nu, nu se face.
    Păcat.

    Cătălina George

  3. cris said

    e mare pacat k nu ai priceput tu nimic !!!
    si nici macar nu e pacat.
    e o chestie ca oricare alta… de la un om ce vede atmosfera de cavoi acolo unde nu e !
    daca era un text prost nu era selectat pentru a fi publicat in urmatorul Orizont. si a fost apreciat de persoane avizate. punct

  4. catalinaletitia said

    A fost apreciat de persoane avizate punct. Of, ce atitudine! Completează amatorismul de care dai dovadă. În stilul ăsta, nu vei evolua ever. E bine măcar că îţi pui singură punct. Ţi-o faci cu mîna ta, cum s-ar spune.
    Succesuri punct.

  5. cris said

    multumesc Catalina! 🙂 punerile la punct a la Bucuresti ce le practici oricum nu-mi sunt de nici un folos. punct. punct. noapte buna

  6. Învaţă să te exprimi corect şi frumos în limba română şi dup-aia fă pe rănita. Ce zici, ar merge aşa? Ia uite: „Aplăudăm pe poeţi”. Ţie îţi sună a limbă română asta? „A aplauda” e verb tranzitiv, deci neapărat i-ar fi trebuit un „îi”. Nu scrîşnirile astea îi vor da valoarea lipsă textului tău. Şi nici argumente puerile de genul „a fost ales pentru Orizont” (nu e nici Orizontul infailibil).
    Să-ţi arăt de ce nu are nici o valoare textul tău? După răspunsul tău ţîfnos de domnişoară publicată în Orizont nu aveam nici un chef. Dar haide, să nu zici că-s rea.
    Textul abundă în clişee şi astfel reuşeşte performanţa de a nu-mi spune nimic. „Deveniţi toţi de o vîrstă”, „suntem într-un fel de laborator secret”, „oferit cadou cu multă graţie şi bunăvoinţă” (asta parcă e de la nu ştiu ce festivitate de tămîiere locală). Plus puerilisme: totul e frumos, de la ziduri la apusuri, cîtă plasticitate. Întrebare: cum se filmează „înalt”?
    Iar să vorbeşti despre tine la persoana a III-a singular cînd încerci o cronică de eveniment, crede-mă, e penibil.
    Dacă vrei să vezi cum ar fi putut să arate textul acesta măcar ca unul corect, dacă nu bine finisat, citeşte presa culturală. Şi nu doar. Citeşte tone. Şi atunci poate o să-ţi dai seama.
    Na, acum că ai aflat tu că eu sînt Cătălina aia care a trădat Banatul plecînd la Bucureşti ce ţi-ai zis: am mai găsit un argument pueril.
    Of.

  7. cris said

    Sunt flatata ca ti-ai rupt cateva minute din timpul meu pentru a-mi arata de ce nu are valuare textul meu.
    Mi se par indreptatite comentarile tale, imi place chiar si ironia cu care ai facut-o, eu te cunosc personal de la Crivaia, imi amintesc si acum ca ai citit o proza despre o fata ce avea praf intre degete si mai departe nu spun…si povestile tale despre State, ne stim si de la Lugoj… i couldn’t care less pe unde esti tu si pe cine ai tradat.
    M-a deranjat in prima faza cum m-ai spot-uit cum ai comentat un text printre alte 5 si tonul cu care ai facut-o.
    Anume punerea la punct , aerul ca dai o sentinta, ca tu esti atotstiutoare, ca alta posibilitate nu e. Nu cred ca se face asa, mai ales in public, mai ales alb pe negru, ai trecut si tu prin Pavel Dan, ai auzit-o tu vreodata pe doamna Dana Anghel sau d. Bunaru sa procedeze asa? Daca rolul unui astfel de blog este de a ne dovedi unul altuia ce prosti suntem, pai sa ma ierti… prefer sa nu mai raspund.

  8. catalinaletitia said

    „valuare”? „ti-ai rupt cateva minute din timpul meu”? Haide să fim serioşi.
    Şi eu te cunosc personal. Oare din cauza asta ai respins aşa cu ţîfnă şi ifose primul comentariu? Pentru că despre asta e vorba. Despre a nu fi în stare să primeşti nişte critici şi a arăta cu degetul către cel care te critică. Încă o dată, nu se face.
    Eu una nu-mi amintesc să ne fi mîngîiat pe cap între noi la Pavel Dan. Dimpotrivă, îmi amintesc cum oameni ca Tudor Creţu au fost desfiinţaţi la prima lectură acolo şi că asta le-a prins foarte bine. Dar cum orgoliul se dezvoltă mai repede decît scriitorul, na, ce să faci şi tu?
    „imi amintesc si acum ca ai citit o proza despre o fata ce avea praf intre degete si mai departe nu spun” – mă faci să rîd. Eu nu-mi amintesc. Dar dacă vrei să contracarezi prin atac la textele interlocutorului mă poţi găsi şi desfiinţa pe Internet, dacă asta era ideea.
    Iar dacă tu nu poţi învăţa nimic din criticile care ţi se aduc, îi las doar pe cei care vor să te mîngîie pe creştet.
    Succesuri.

  9. cris said

    Multzam! Nu simt nevoia sa contracarez nimic.

  10. Mirela Matei said

    Groaznic.

  11. ‘Groaznic’ de mai sus nu era pt text ci pt ‘catalinaletitia’ care are capacitate analitica sclipitoare cat se intrevede prin gura cortului (privind inauntru in cort, nu inspre afara) intr-o mahala fara sanitatzie publica, ba nene. Chiar iegzact asa si ieste precum si reiese prin intuneric.
    Asa ca tu ‘cris’ scrie mai departe ce vrea muschii tai ca care critica ca pe limba cainelui, pe limba aia si vorbeste. Voi analizati aici freudian visul lui Nila si Achim ai lui Moromete, care vis iera sa plece sa fure cai la Bucuresti? Sau oare fura oi? Sau vindea, ca nu mai stiu detalii datorita ignorantzei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: