Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

*****

Posted by Claudiu Bolcu pe Iulie 4, 2008

Fericirea nu stă în cizme din piele de crocodil.

Nici în carnavalul de la Rio,

Unde fetele dansează goale,

Pline de pene colorate şi sclipici,

Iar aurolacii le văd la televizor,

Distorsionaţi,

Asemeni alcoolicilor care-şi strecoară

Spirtul prin pâine

Şi n-au o imagine clară asupra vieţii,

De parcă n-ar ştii că şi noi avem mall,

Că femeile poartă blană de nurcă,

Pe care o cumpără de la Elegance,

Doar pentru că numele inspiră eleganţă,

În timp ce copiii lor stau singuri acasă,

Absorb Mtv-ul şi învaţă din generală

Că e fain să ţi-o pui,

Să-ţi trăieşti viaţa

Şi să nu ai încredere în nimeni,

Că oamenii sunt răi şi muşcă

Dacă nu înveţi să le calci pe gură.

Anunțuri

2 răspunsuri to “*****”

  1. cris said

    felicitari pentru text. e deosebit. e un fel de poza realista a lucurilor asa cum sunt, o descriere precisa a profilului oamenilor din jur, a tampenilor care ne sunt ” predate „. multa acuratetze si sensibilitate… astept cu nerbadare alte postari !

  2. medeea said

    Scuza-ma, dar nu are logica ce spui.
    aurolacii se uita la tv si vad pe fetele cu pene colorate si apoi distorsionati. de ce distorsionati?
    ar sti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: