Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Despre Doi (1)

Posted by crislit pe Iulie 4, 2008

Doi stăini fac un cuplu. Doi muşchetari probabil că nu ar fi însemnat nimic, ar fi stat într-o crâşmă după serviciu şi s-ar fi legănat cântând sau privind vreo femeie cu corset bleu. Nu mă pot opri niciodată la doi biscuiţi. Cea mai frumoasă imagine a străzii la prânz : doi băieţei venind de la şcoală cu ghiozdane şi înălţime la fel, unul are o mână peste spatele celuilalt. Doi era cifra pe care o scriam cel mai urât când eram mică fiindcă îmi aminteam cum seamănă cu o lebădă şi îi făceam prea multe vălurele. Doi niciodată nu m-a speriat fiindcă ştiam că nici profii nu au curaj să-o treacă în catalog.

Doi embrioni nu cred să încapă într-un ou la fel cum doi motociclişti nu vor împarţi niciodată aceeaşi cască. Prefer întotdeauna expresia « Nu face doi lei », expresiei « Nu face cât două cepe degerate ». Nu am avut niciodată vreo părere despre locul 2, poate fiindca mi se părea uşor tristă expresia patinatorilor când luau argintul, a ajuns să mă deprime puţin…

În toate mailurile cu titlu : Haios! ce circula de la un prieten la altul în telefonul fără fir al relaţiilor din cyber space, mai toate pozele apreciate ca drăguţe şi demne de forward afişează doi : doi pisoi, doi căţei, doi copăcei, doi elefănţei, unul nu e niciodată simpatic, dacă e trist suficient are o şansă la categoria fotografii artistice.

E mai uşor vara când hainele sunt tranparente şi încheieturile vulnerabilităţii nu mai pot fi acoperite de mâneci, e mai uşor să umblii in doi. Treci pe lângă o teresă cu barbaţi-măsurători şi întorci capul spre celălalt pretinzând că spune ceva interesant, esenţial chiar.

De mici învăţăm că în burta balenei vom fi doi, ca şi Pinochio vom întâlni cunoscuţi şi ne e mai puţin teamă. Doi de regulă ne anulează singurătatea, e adevărat că în doi poate fi şi ciudat într-un compartiment de tren de pildă sau când nu mai ştii ce să spui, cum să-l anunţi fără să se simtă jignit că nu vrei să dormi cu mâna lui sub capul tău, poate chiar e mai bine să nu se atingă corpurile.

Sau când împărţiţi echitabil în doi acelaşi spaţiu şi răbufnirile de ură, cu palmele înfundate adânc în buzunarele blugilor şi dinţii strânşi.

Doi şlapi lăsaţi lângă uşă, unul aşezat drăgălaş peste celălalt îmi dă un sens şi un sentiment al bun- venit-ului acasă, doi ani sau chiar mai mulţi trebuie să plăteşti pe rate dacă ai vrut să-ţi cumperi un aparat digital scump, doi copii sunt cam maximum pe care românii îşi permit să crească,doi bărbaţi şi două atitudini la stînga şi la dreapta lui Iisus, doi cercei pe noptiera oricărei femei o fac mai frumoasă şi mai femeie, un cuplu e de fapt doi străini. Doi.

( povestea continua in doi…Moni, sunt fericita )

Anunțuri

2 răspunsuri to “Despre Doi (1)”

  1. Moni Stănilă said

    ha!
    chiar aseara am scris un poem care incepe asa „în pat nu e loc pentru doi” 😀

    imi place textul, chiar mult

  2. andreeachrom said

    imi place….foarte mult….:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

«
 
%d blogeri au apreciat asta: