Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Pe Argeş când în sus, când în jos…

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Iulie 20, 2008

(Alt obiectiv)

Apăsătoarea şi nestrămutata datorie îşi spune încă o dată cuvântul, fapt pentru care mă văd nevoită să scriu şi eu câteva rânduri despre scurta, dar plăcuta, noastră incursiune în tărâmul argeşean…

O zi la Piteşti sună cam aşa…

Dimineaţă, mic dejun şi câteva minuţele afară, la aer/ţigară, în aşteptarea microbuzului. Profităm de ocazie şi schimbăm impresii cu grupul din Cluj. Cei din Reşiţa, nu la fel de numeroşi, dar la fel de entuziaşti, ni se alătură pe parcurs şi uite aşa pornim să vedem frumuseţile judeţului.

Primul popas e la aproximativ 5 km, în oraşul Ştefăneşti, la conacul „Florica”. Atmosferă incredibilă am putea spune chiar… asta până să ne sară în ochi cele câteva antene parabolice tronând pe terasa de unde Ion C. Brătianu admira cândva împrejurimile. Nu suntem cârcotaşi (nu toţi…) aşa că ne imaginăm că Brătianu are haz şi le foloseşte pe post de umbreluţe, cât despre noi… ne continuăm vizita prin sălile deosebit de elgante şi, totodată, deosebit de inundate de tot felul de mirosuri din colecţia Glade & co…

A doua oprire: muzeul Goleşti. Urcăm în foişorul unde a poposit Tudor Vladimirescu şi, într-o destul de rapidă incursiune, aflăm câte ceva despre istoria familiei Golescu, ne perindăm prin camerele cu mobilier de epocă, ne oprim la baia turcească sau în răcoroasele pivniţe ale conacului. Ratăm bineînţeles partea cea mai frumoasă: via. Suntem în întârziere aşa că promitem să revenim altă dată să vedem şi muzeul viticulturii.

Şi cum unii dintre noi au fost aşa de insistenţi, destinaţia finală e Curtea de Argeş. Lume multă, porumb fiert şi tot felul de mătănii. Nimic nu ne poate ispiti(mă rog… aproape nimic) aşa că ne vedem de ale noastre şi-I facem, cum se şi cuvenea, o vizită Şefului. Apoi, ca tot turistul aţâţat de mituri şi neocolit de curiozitate, coborâm şi noi la fântâna lui Manole. De prins, ne prinde mai tare însă o tarabă cu tot felul de pietre semipreţioase şi, la fel de tare, ne amăgeşte o tanti care ne tot explică despre energiile şi puterile ascunse (sau nu) alte respectivelor minunăţii multicolore.

După ce ne recuperăm (cu greu) tot efectivul, pornim către Piteşti, unii cu gândul la energii ascunse, alţii preocupaţi probabil de ce vor purta la cina festivă din aceeaşi seară…

Cât despre seară, sau celelalte zile… o las pe Moni!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: