Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

atelierul de poezie al lui Radu Vancu & Şerban Axinte

Posted by Moni Stănilă pe Octombrie 26, 2008

Reguli:

– 8-12 versuri

– penultimul vers: un vers cunoscut dintr-un autor celebru 🙂

– se folosesc cuvintele: rama (versul 6), piatra, vant

.

.

V. LEAC

.

la pişoar

.

.laşi geanta lîngă uşă
aşezi capacul
scoţi felicitarea
şi scrii:
dragă, sînt în genunchi şi mă rog
pentru fratele lui Căcăcilă
nasturii intră în găurile lor
dacă ai şti cât de mult regret
dar să trecem la alte lucruri
am cumpărat o ramă pentru rezervaţia puşkin,
vînt potrivit pînă la tare
şi încă două chestii surpriză!
aici  e  timp frumos
hârtie din belşug
iar pe o placuţă de faianţă este lipită o gumă de mestecat
în care este înfipt un ac de gămălie cu stema oraşului
şi acum ţine-te bine: cînd am luat peria ca să curăţ
în suport strălucea o brăţară din biluţe de piatră
bănuiesc că are ceva valoare din moment ce a fost ascunsă
tocmai într-un loc ca ăsta.
am luat micul dejun;
prânzul e la ora 14.00.
a, era să uit: aici l-am cunoscut
în sfârşit pe O. e un tip foarte haios;
la un moment dat ne-am postat amîndoi la geam
şi-am început să strigăm la pietoni:
„Hei, Luca! Lasă treacă năluca”
o să-ţi povestesc mai multe în drum spre casă.

.

.

RADU VANCU

.

 

Oricât ai bea lumea rămâne aceeaşi

.

De piatră să fii, şi tot te înduioşează încăpăţânarea asta autistă

ştie că pe lume trebuie să fie oameni? O ţine una şi bună

şi cât vezi cu ochii numai maşinării de carne.

Trebuie lumină? Faci pe tine de câtă lumină strică aiurea.

Oricât de târziu ieşi noaptea tot într-o ramă kitsch

.

sunt toate. Ficatul îşi face treaba şi sângele

îşi face treaba şi dopamina ca o rafală de vânt cu 120 pe oră

îţi mătură creierul, dar ea tot acolo, cu mutra ei de Rain Man.

Cu litrul de vodcă în tine înţelegi iar

că vis al morţii eterne e viaţa lumii-ntregi.

Pe lumină nici măcar băutul nu mai pare un lucru serios.

.

.

ŞERBAN AXINTE

.

***

să mai intri odată în tub şi să te fereşti

de bornele kilometrice care perforează

burta revărsată peste curea a pământului;

.

să nu mai crezi deloc în tine însuţi

să vrei să te ascunzi în intestinele

îngrămădite-n corp ca într-o ramă

.

.

RAZVAN ŢUPA

.

 

bun, spunem că un singur cuvânt

ne-ar putea ajunge şi odată cu el să ne îndoim

brusc de prezenţa noastră între

nişte uşoare senzaţii de vânt/curent deschis

închisă închis deschisă în aceeaşi

dorinţă simplă ca respiraţia imposibil de pus în ramă

.

aceeaşi dorinţă şi pentru noi şi pentru fiecare piatră

în marginile neregulate de fiecare dată când deschidem gura

o hypocrite scriitor ne gândim doar şi orice

spunem este cu totul altceva bună bună

.

.

LIVIA BASISTA

.

Din piatră am cioplit o cruce

 

Sub care m-am îngropat toată

Din lut ca să renasc

Spre seara de Paşti

Când nu mai bate toaca.

Din rama cu icoană curge sânge

Eu tot aştept să bat-odată

Dormeau adânc sicriele de plumb

Pe când al meu sicriu-i de vânt şi piatră

.

.

NICOLETA PAPP

.

cu linii vertical obscure

se aruncă vântul mai departe de

fiecare dintre noi.

lipim câte o piatră

de forma faptelor noastre grele

pe rama amintirilor

ca pe iluzii nedesluşite

sau doar aşa cum aruncăm fitilele îngălbenite

ca să înnopteze reflexiile

bălţilor din oraş pentru că altfel

am orbi şi nu ne-am mai vedea

culorile şlefuite de praf.

.

.

IONUŢ IONESCU

paveldanist

.

Pe jumătate mestecat din fălci

şi tot ce ne pătrunde şi apoi moare,

urinat, sudoare, plâns

E jumătate semn din fiecare

vânt

Ce uşor te poţi culca în ramă

maimuţe digerând banane, vorbe

Mă apropii de pietre şi tac

Şi termin obosit această integramă…

.

.

CLAUDIU BOLCU

paveldanist

.

Şi oricum între noi nu poate să fie mare lucru

Eventual o piatră care să ne despartă numele

Şi nişte flori, vreo 4, care s-o încadreze

Poză de familie pentru anul 2050

Numa bună de pus în ramă.

N-are să ne clatine nici vântul

Nici paşii copiiilor pe 1 noiembrie

Eşti mireasa mea ofilită

Iar eu, nu sunt decât

O pată de sânge care vorbeşte

Şi pute.


.

.

ANA MARIA PUŞCAŞU

paveldanistă

.

 

totul e intim între noi

până la transpiraţia acidă a florilor de portocal

uşurinţa cu care pleci cu ochii mari cusuţi cu pungi de vânt

şi un gândac te urmăreşte

pe rama de jos a ferestrei

când strig eu să fie lumină

doi puşti mă înjură

şi aruncă în mine cu pietre

toate nopţile de hârtie în care

şi am zis verde de albastru

şi zâmbetul tău de fosfor

îmi aprindea brusc plămânii

.

.

ELIANA POPEŢI

paveldanistă

.

sufletul se mai plimbă încă prin casa noastră

face mici adieri de vânt

ca un imens fluture alb

.

moartea a venit la noi ca o piatră

aruncată de un copil

ne-a adunat pe toţi într-o ramă mare de tablou

.

bem şi ne ţinem în braţe

din prize vine frigul

şi rugăciunile n-ajung nici până la tavan.

.

pe uşa noastră scrie

la noi o fată tristă a murit

şi am dus-o pe ploaie şi-am îngropat-o.

.

.

MONICA Stănilă

paveldanistă

.

dimineaţa vântul se aşează între noi

ca un regim totalitar şi îţi dau la schimb

oraşul prins de piatra de care m-am agăţat

înainte să cad

.

când încă mai speram

în rama făcătoare de minuni

că lumea a început cu un scâncet

că Ştefan se va naşte

aşa cum am promis

.

.

.

.




 


Anunțuri

4 răspunsuri to “atelierul de poezie al lui Radu Vancu & Şerban Axinte”

  1. ploua cu piatra
    peste aura de pacate
    lovite ele cad
    din vechea cetate
    vant ce bate le izbeste
    la fel ca rama iubiri mele
    se sparg
    poza de jos o privesc cu drag
    mi-e dor de tine si de ce-a fost
    mi-e dor de noi, simteam ca viata are rost
    ,,O ramai, ramai la mine”
    De ce crezi c-am sa uit de tine ?

    p.s. imi plac genul asta de provocari,sper ca nu are nimic ca mi-am permis sa las o poezie prin comentariu.Mi-au placut cele scrise de Nicoleta Pap si Ana Maria Puscas.

  2. gheorghe apetroae sibiu said

    Deşi cu întârziere am accesat blogul atelierului de poezie al lui Radu Vancu şi Şerban Axente ,şi aceasta pentru că de curând a apărut, aleator cred, pe cit-ul gheorghe apetroae sibiu, consider, cu multă bucurie, exerciţiile – poemele postate de V. Leac, Radu Vancu, Şerban Axinte, Răzvan Ţupa, Livia Batista, Nicoleta Papp, Ionuţ Ionescu, Claudiu Bolcu, Ana-Maria Puşcaşu, Elena Popeţi şi Monica Stănilă, ca exerciţii poetice de atelier şi probe de competiţie în ascensiunea lor literară . Există în creaţiile literale ale acestor poeţi multe temporalităţi contingenţiale,graţie acestui curent de diversificare tipologică,în fond,cu generalizare antinomică : teluric- logos şi gnomic-apolinic. Unele dintre creaţiile de atelier se facturează cu valenţe ludice ce nutresc iluzii pozitiviste explicitate de procedura concretizării unor sexologii cu geniul orgasmului,autoseducătoare pentru unii( V. Leac),dar care repugnă altora, de la o percepţie egocentrică de principiu visceral- exhibant, într-o mimare a extrapolării în produse literare axiologice a principiilor erotice şi somatice uzitate în text, pâna la tipologia poemului apropiat de genul liric,de cel gnomic-reflexiv şi narcisic-neoparnasianist( Nicoleta Papp, Ana Maria Puşcaşu şi Eliana Popeţi),la cel teluric-bacovian şi sepulcral-finitudinal(Livia Batista), cel realist-existenţialist promovat de Monica Stănilă, cel thanatic (Claudiu Bolcu), cel visceral- sangvin ,dar şi noetic-apolinic, până la intelectiv-interogator – reflexiv ( Radu Vancu, Şerban Axinte),până la cel nuanţat anecdotic(Răzvan Ţupa, Ionuţ Ionescu). Cu urarea de noi şi admirabile construcţii arhitecturale literare,în atelierul dumneavoastră de poezie, cu stimă şi bucurie, Gheorghe Apetroae Sibiu.

  3. FRAGMENTE… Despre incantaţia finalităţii, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare..Gheorghe Apetroae Sibiu, eseu.
    Epistemologic, in-existenţa heideggeriană a-sein generează ontic şi ipotetic o criză a metaphys-icii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în „Logosul” distrucţiei,în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, prin raţionalismul cartesian, în receptarea sensibilului , fiinţării temporale a formelor aristotelice şi ordinii universale în atemporalitate.Se receptează,dar, dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinile ontice personaliste. Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul scientist fundamentat material- spiritual-dual de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează,astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj între atemporalitate(nihilum nil – tempora)

    şi temporalitatea-zeit, existenţială şi non-determinată, în limite ontice, ambele fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic -dinamice,cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic, apriori-cauzale, kantiane. Este vorba de un ontologic în sine(noumenon- Da-sein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ,de la Auguste Comte la Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor(„Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice,estetizate, obiectivând în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene- in principium rationis-, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare, duale şi universale angajate spre finalitatea ontică a universalului. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice- material-spirituale şi materia pură, dialectizată în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare sau posibil reflexive, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, în evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţele-i sociologice formale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului axiomatizat de depăşirea trecerii spre neînceputurile ontice. Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale a universalului şi a metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat ca substanţă – câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placid-litotică,un sens al eternului în non-sensul proximei finitudini. Gheorghe Apetroae Sibiu , cu stimă.

  4. gheorghe apetroae sibiu said

    Literatura , Postmodernismul lui Mircea Ivănescu

    Gheorghe Apetroae – Sibiu

    Poezia curentelor postmoderniste ,în general, un edificiu liric de scurt metraj, s-a construit de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la construcții poetice în afara convențiilor estetice, cu liant de metaforă în crome stranii și în vibrații asonante… Se descoperă în registrul armoniilor fonice partituri ale dizarmoniilor cosmice ,care dezvoltă atitudini limaxice și stări noetice celeste, ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă, în ecuații estetice (din „Versuri”…vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”…poezia e altceva…) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului , spre a crea în structurile poetice fațete – măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică de înaltă factură și opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență, prin metaforă , prin corespondențe și analogii de simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică . Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul , prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice , lingvistic dominate de imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației….Mircea Ivănescu, așa cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil comparații corespondențe în principiile textelor comparate , rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas, cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud , nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba, și Giusepe Ungaretti, sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice , pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams, sau, apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și Rabindranath Tagore… Mircea Ivănescu s-a configurat ,astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . – De ce? Pentru că a reușit sindinamic şi sinchorologic inducerea acestui curent – postmodernist narativ, în poezia românească contemporană. A reușit cu succes inducerea, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervenții edificatoare, structurarea accentuat anecdotică , expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor,de la satiric și până la descifrarea misterului ființării .
    Poezia sa inedită și critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, baza pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare, prin Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise în alte spații literare Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom în citica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre , Andre Maurois , Andre Thibaudet, Charles Mauron , Jean-Pierre Richard , Jean – Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză , Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read , Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai în aceste spațialități culturale.
    În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traductolog, prin numeroase traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri…), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyse, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de înalt rang, în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21..
    În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie..
    Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae Sibiu, Sibiu, 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: