Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

15 minute

Posted by crislit pe Decembrie 3, 2008

Cele 15 minute înainte de a veni tramvaiul uite, aşa îţi pierzi zilnic timpul.

Cele câteva minute de tandreţe şi îmbrăţişări zilnice, de care zic psihologii că avem nevoie pentru a ne menţine echilibrul psihic.

Cele 15 primele, inutile, anxioase, în criză de timp  gânduri care-ţi  trec prin minte dimineaţa, după ce te-ai trezit.

Cele 15 metode pe care le poţi învăţa de a deveni un om mai bun, de a avansa în carieră, de a-ţi potoli furia,  de a –ţi  îmbunătăţi gândirea creativă, memotehnici…

Timpul nostru şi felul constant în care uităm că nu putem să ne încredem, că nu ştim cât  ne-a mai rămas din ce suntem fix acum, înainte de a ne îngrăşa, de a ne muri un părinte, de a deveni ridicoli, de  a fi daţi afară de  către conducerea firmei, de a uita ce ne doream de fapt.

Iar  uşile sunt atât de metalic şi rece închise încât îţi rezonează în straturile tubulare din interior de parcă eşti  chiar tu din inox, tablă sau orice altceva, rezonează pe toată scara blocului, toţi ştiu când te întorci acasă.

Toţi pe lângă care treci  au mai fost acolo doar cu alte haine :  femeia  ce  mătură aruncând apă, cimentul din faţa restaurantului Zarand şi bunica e tot acolo, nu remarc îmbătrânirea celor dragi, alcoolicul de la terasă e tot el în mai multe feţe. Oamenii din bloc şi din oraşul mic îşi trăiesc domol, cu rate achitate şi copii ce cresc, povestea lor foarte obişnuită. Se emoţionează la melodia de generic a unui film lung la care au aţipit de câteva ori, se emoţionează în parcul din faţa blocului după-amiezele de toamnă când lumina îi îmbunează şi le face nuanţa părului să arate naturală, se emoţionează duminica dacă preotul  le vorbeşte despre bunătatea Domnului, pleacă acasă up lifted, in high spirits pun chiar şi şerveţele la masă, e bine,

Apoi am mâncat şi am încercat să dorm. Suna telefonul şi pe când am deschis ochii, pe pereţi se urca un fel de umbră despicată –n şase, ce se întâmplă când dorm?

 Somn întrerupt, o indispoziţie s-a acomodat în tine şi se proiectează din interior înspre expresie, eşti o cupolă de gânduri difuze şi reci. Final countdown best ballads la tv şi versul cântat de un bărbat tuns periuţă ce speră că viaţa să fie din ce în ce mai bună „as it goes”.

Meci în oraş Poli Timişoara – CFR Cluj şi oamenii merg spre stadion, mă împiedic în gropi, mă împiedic în toc, mă împiedic de mine şi de multe ori mă încetinesc singură. Copacii toamnei luminaţi de becuri aprinse mai  devreme – s-a schimbat azi ora, domnul Nicu nu mai vine cu ghereta de îngheţată, eu mă gândesc serios la viitor, trasez nişte misiuni de credinţă cu termenul de valabilitate al unui iaurt,  frunze se proiectează pe clădiri, amintiri şi reacţiile mele  tipice se proiectează pe noile realităţi în care locuiesc, am un aşternut nou de pat, culori odihnitoare.

 Ce se schimbă? Nu mă recunosc în poze, îmi caut vocea, învăţ să gătesc, frunzele toamnei sunt la fel mereu şi metaforele căutate mă obosesc ca un gest inutil, e vorba de lumină şi de umbre, de confortul fiecărei zile pe care dacă nu l-aş avea, nu mi-aş putea permite să observ frunze şi tristeţi în umbre, nu vezi că nu e nici o poezie, aproape nici o frumuseţe rămasă?

            Câteodată mai reuşim să nu falsăm. Între timp visăm la texte mari şi gândim personaje, frunzele dispar şi ele, cred, până miercuri, paltonul trebuie dus la curăţat, vine iarna, încerc să descopăr că dragostea supravieţuieşte lucrurilor secate de lumină. Etc. Frig şi durere de oase. După ce pronunţ cuvântul viaţă urmează cuvântul etcetera.

Realitatea săptămânii se compune din  moartea unui cunoscut şi rufe murdare, şocul dramelor altora  te lasă marcat şi te lasă chestionându-te dacă tu  trăieşti cum trebuie, te lasă adorind cu lumina aprinsă fiindcă imagini cu sicrie revin obsedant.

Parcursul   tău  pare o beteală cam veche prinsă-ntru-un geam, atârnând în semicercuri unite, ca nişte nori desenaţi de un copil, imagine naivă,  momente bune unite unele de alte pe o perspectivă gri.

Zilele astea cu final neaşteptat, o altă şi o altă problemă angoasantă,  gândurile urâte ni se profilează pe faţă,

 Încă 15 minute şi e miercuri.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: