Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

despre ” jumatatile de cerc ale somnului”

Posted by Alexandru Colţan pe Decembrie 13, 2008

                                 Despre  jumătăţile de cerc ale somnului”

 

         Marţi, nouă decembrie 2008, la ora 18.30, ne facem drum prin noaptea rece a oraşului către Casă şi aprindem din nou neoanele literaturii.

          Începe o seară de poezie avându-l ca protagonist pe Alexandru Roşu. Lectură rapidă, uşor afectată de încordarea debutului:

 „Îţi faci unghiile cu oja subţire/ Cu genele sărutate de praful / Stelei mici ce o clipesc. / Nu e niciun subînţeles în această ordine, / E doar aparenţa secretă / A cuvintelor tale ce-mi crapă pielea, / Ce-mi răstoarnă cu un clinchet,/ Atingerea. / Nu ai să dormi în seara asta, / Ai să ridici braţele în dans,/ Te vei răsuci pe podea, / Până ce şarpele din care ai muşcat, / Îşi va devora singur mărul” ( Şoptil ).  „ Creşteau oameni de sticlă,/ Oameni pâlnie ce se răsuflă în curgere,/ Ce se doresc, / Avalanşă a zăpezii într-o noapte/ Fără sfârşit./ Din roua hiperboreală mi-am croşetat haina, / Păşind pe scârţâitul albului, / Nesfârşit de pal./ Eram ochiul albastru al câinelui husky,/ Ce ne trăgea sania aprinsă,/ De focul ce ne ardea pântecele” (..) Luăm o pauză de respiro şi ( sau ) nicotină.

          Eugen Bunaru ia primul cuvântul pentru a  saluta Poezia, căci identifică în textele citite o puternică fibră literară şi, în acelaşi timp, avertizează asupra riscului potenţial ce planează astăzi asupra receptării lor. El apreciază în primele poeme atmosfera de muzicalitate vag simbolistă şi postromantică obţinută printr-o recuzită care poate conduce până spre proza eminesciană.  Din celelalte poezii se degajă esenţe onirice, cu inflexiuni biblice, care ne trimit către solemnitatea discursului barbian, avem de-a face aici cu o întoarcere la actul de magie al cuvântării şi a cuvintelor pe care mizează încă un Şt. Manasia sau R. Vancu. Totuşi, unele texte trebuie  „pieptănate” de neglijenţe, repetiţii, surplus lexical sau de forţări de limbaj, căci alterează limpezimea imaginii şi obstrucţionează emoţia.

         După Monica Stănilă poezia lui A. Roşu demonstrează talent, dar conţine şi excese – precum încărcarea abuzivă cu simboluri şi metafore, utilizarea relativelor. Mesajul transmis nu îi pare posteminescian, ci îi aminteşte de I. Barbu din ciclul Uvedenrode şi de descântecele şi efectele obţinute de T. Arghezi. Sunt subliniate pasajele care rezistă probelor cu public.

         Eu îl felicit pe cititor pentru curaj şi ambiţia construcţiei, care, în opinia mea, se compune dintr-un fir de sensibilitate adolescentin – simbolistă cu bucle largi de evadare suprarealistă, dezvoltat, pe alocuri, prin formule de exprimare colocvială şi imagini şocant- douămiiste. Sunt multe tablouri reuşite, precum cel din „14 septembrie”, care trimit la Durer. Aşa numitele forţări de expresie, cuvintele compuse, trebuie apreciate ca efort de renovare lingvistică şi îmi stârnesc nostalgii heideggeriene.

         Ariana Perhald remarcă unele formulări inspirate, ca şi Octavia Sandu,  care ne face atenţi şi asupra exagerărilor. Ana Maria Puşcaşu apreciază că miza poeziei lui A. Roşu este foarte mare, dar că, uneori, sensibilitatea  alunecă în patetism,  termenii tind să se îndepărteze de realitate, iar versul abundă în prepoziţii, genitive şi repetiţii obositoare. Textele mai trebuie lucrate.

         În final, autorul ( psih) analizat ne mulţumeşte pentru aprecieri şi sfaturi şi ni se destăinuie. A scris acele pagini după dicteu automat, dar a simţit, în tot acest timp, bruiajul structurilor lingvistice şi gramaticale întipărite în memorie. Oricum, intenţiile sale sunt acelea de a reuşi în căutarea poeziei prin construcţie epică.

După două ceasuri de dezbateri, ne ridicăm cu toţii. Marţea viitoare va citi poezie A.M. Puşcaşu. Cineva se întinde să stingă lumina. Retraşi de pe strada de sticlă, oamenii de sticlă în care „ supravieţuiau muştele” închideau, pe rând, ochii.

 

 

                                        

 

 

 

                                                                                   

Anunțuri

2 răspunsuri to “despre ” jumatatile de cerc ale somnului””

  1. de cand asteptam eu asa ceva, adica sa spuneti ce se intampla la o intalnire de-a voastra.
    daca ati pune pe undeva pe aici si textele in discutie ar fi mult mai bine.

  2. Moni Stănilă said

    nu vor aparea textele in intregime. e totusi vorba de niste texte in lucru. insa se vor selecta fragmente reprezentative.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: