Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Strazi

Posted by crislit pe Ianuarie 2, 2009

Străzile oraşului sunt ude, de la vecini se aude o melodie a lui Alifantis. Bălţi îngheţate şi un senin ca un geam de termopan în care se reflectă paltonul gri al unei femei înalte.
Oraşul de un negru diluat, oamenii se imbrâncesc pe trotuare, totul pare o mare gară, un preot cu capul plecat adună bani pentru terminarea unui schit. Mă uit peste poze vechi, poze alb negru, chenare goale spre cum a fost, nedumerită în poze, nedumerită acum. Lucrurile îşi schimbă feţele şi feţele compun lucruri supărătoare şi mari.


Ziua aceasta ca o plantă într-un ghiveci de plastic, încerci să o cureţi de tulpini uscate şi se frânge toată, pe cele rupte le pun într-un pahar de sticlă să facă rădăcini. Citesc un interviu cu o vedetă, spune că s-a despărţit de iubitul ei deoarece ea dorea un cămin şi el dorea o viaţă independentă. Apoi nu mai citesc nimic.
Străzi dezolant de ude, bălţile se intind ca nişte asedii reci. Cerul ceva gri, metalic şi vechi dintr-un muzeu neluminat, copacii târzii. Bunica devine neajutorată şi fericirea mea se fragmentează, puzzle răsturnat. Senzaţia de după plâns. Am să curăţ lucrurile de praf, de nou, de tine şi am să mă regăsesc cum sunt.
Străzile îngheţate ne grăbesc paşii, alunecăm ce pe nişte şine negre prin noapte, ajungem acasă, acasă e frig, în Canada deşi sunt frigurile acelea mari nu le simţi aşa, e foarte cald in casă. Un câine iese ruşinat din scara blocului în momentul când mă apropi.
Străzile sunt nişte eprubete în care se recoltează sânge, străzile unde am crescut şi maşinile spre care alergam, bunica îngheţa de fiecare dată-n geam, etajul doi. Străzile de oraş mic pe care răsuna tropotul căruţelor cu cai aproape bătrâni. Străzile ornate cu luminiţe albastre de Crăciun, străzile – riduri pe arhitectura unei feţe, străzile – cabluri ce ne leagă casele, păsări pe sărmă, străzi cu nume de poeţi, străzi pe care ai pierdut nasturii paltonului şi portofelul, mereu doar străzi, mereu tu decizând pe care să mergi.
Străzile sunt poveşti de demult, străzile sunt manechine goale aruncate în depozitele magazinelor mari, gropile- cuiburi din care ciugulesc cauciucurile, străzile unde copiii îşi aruncă pe asfalt guma de mestecat, străzile.
M-am întors acasă şi am dat machiajul jos ca pe o altă seară de care te despovărezi, fotografie salvată în cardul de memorie al aparatului, fardul de pleoape pus la loc pentru zile cu resurse de frumuseţe puţine în privire, străzile lăsate în urmă, ca orice altă tristeţe, ca orice altă poveste în care refuzi să te arunci.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Strazi”

  1. alex said

    foarte frumos cristina mi/a placut mult cred ca ar trebui sa o continui

  2. Adela said

    Imi place tare mult!Cred ca i surprins foarte bine tema! Te felicit pt ceea ce reusesti sa transmiti!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: