Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Pentru elevi. (informaţie primită azi prin mail)

Posted by Moni Stănilă pe Noiembrie 10, 2009

Buna ziua,
Va prezentam un nou concurs de creatie literara numit Concursul literar Nora Iuga, organizat de Centrul de Experiente Pedagogice si Culturale din Onesti. Concursul se desfasoara pe doua sectiuni: poezie si proza scurta. Jurizarea finala va fi facuta de scriitoarea Nora Iuga, la Berlin. Am atasat regulamentul concursului si toate detaliile. Va rugam sa-l raspanditi printre elevii cu preocupari literare si numai. Multumim.

Concursul de creatie literara NORA IUGA


 

Concursul Literar Nora Iuga îşi propune ca, pornind de la opera scriitoarei Nora Iuga, sǎ stimuleze preocupările literare ale generaţiei actuale, să accentueze ideea de cultură şi să o promoveze în rândul tinerilor scriitori.

 

La concurs pot participa doar elevi care sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ preuniversitar, în clasele IX – XII.

 

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni:
a. Secţiunea poezie
b. Secţiunea proză scurtă

 

a. Secţiunea poezie

În cazul secţiunii de poezie, participanţii se pot înscrie cu maximum trei lucrari care vor fi construite pornind de la / incluzând următoarele versuri:

 

Text 1 # – fragment din poema 23.
era o fată Matilda, care-şi cosea inimile iubiţilor în tivul fustei; dar ce fac fetele noi, poetele de la capul podului, ce-şi cos ele în tivul fustei lor, în orice caz un alt fel de carne.

Text 2 # – fragment din poema sînt tare singur spune sam

şi s-a sculat sam
şi şi-a îmbrăcat pijamaua
şi şi-a luat trompeta şi stetoscopul
şi a plecat în tîrg
şi a venit fetiţa cu labe de gîscă
cu fluturi în urechi
şi doi ochi ca doi pui de ţigan fericiţi

Text 3 # – fragment din poema bufniţa dezleagă ecuaţii

dar ce caută furnicile astea
pe jumătatea de piersică
ce serbări se petrec acum în metropolă
gimnaste şi înotători
adormiţi în metrouri

Text 4 # – fragment din poema la paisprezece ani ursulinele

din sud vine o inimă
pe picioroange o inimă verde ca un copac
din partea cealaltă strigătul cocoşului
răstoarnă boiaua
la paisprezece ani ursulinele
au mere crude în servietă iarba
se bucură pe marginea pietrelor
degetele îşi scot botul din sandale

Text 5 # – fragment din poema 44.

aş vrea să scriu un vers cu picioare de girafă şi cu cap de meduză… pe vremuri visam să scriu un vers să-mi taie mîna

Poeziile vor fi redactate în Word (Times New Roman, caractere de 14, Bold) cu diacritice (condiţie eliminatorie) şi nu vor depăşi două pagini A4.

 

b. Secţiunea proză scurtă

În cazul secţiunii de proză scurtă participanţii se pot înscrie cu maximum două proze scurte care vor fi construite pornind de la / incluzând următoarele fragmente:

 

Text 1 # – fragment din poema 90.

uite-o la gura de metrou în Romană înaltă spătoasă în blugi bărbat îţi vine să zici cu mîini mici cu sîni mari doi iepuraşi în cutia de carton pe trotuar de vînzare două culori alb negru un film viu copilul alege mama scoate banii foşnesc în buzunarul blugilor foşneşte o sacoşă iese o cutiuţă cu fîşii de salată boabe mici de mazăre mîini mici ridică iepuraşul alb la gura roşie îl sărută pe frunte între urechi sărută patru lăbuţe în numele tatălui şi-al fiului şi-al sfîntului duh amin îl închină să ai grijă de el.

Text 2 # – fragment din romanul Săpunul lui Leopold Bloom

Aruncă bucata de săpun şi începu s-o calce în picioare. Alunecă şi căzu. Se zbătea în praf, zguduit de convulsii. L-am zărit acolo şi am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile îmi vîjîiau, vorbeam singură. Săpunul… nu ştie ce să facă cu el. Nu ştie ce să facă cu el !


Text 3 # – fragment din romanul Hai să furăm pepeni

Dar tu nu vezi acolo, pe geamul de vizavi de la şcoala de hipoacuzici, ceva ca o caracatiţă mică ? Nu, e palma unui copil handicapat, vrea să acopere soarele.

Text 4 # – fragment din jurnalul Fassenstraße 23. O vară la Berlin

– Scufiţă Roşie, ai grijă să nu te prindă asfinţitul pe drum.
– Îmi place asfinţitul. El e scufiţa mea cu o sută de urechiuşe
vesele.
– Şi ce ascultă ele acolo în zmeuriş ?
– Întreabă-le pe ele.

 

Text 5 # – fragment din romanul Sexagenara şi tînărul

Ţin minte serile acelea din Rotterdam, cînd mergeam cu mama pe stradelele din jurul portului. Sirenele vapoarelor uriaşe sfîşiau ceaţa călduţă care ni se lipea de obraji ca un voal ud. Mergeam în pas cadenţat ca să ne încălzim, umezeala ne pătrundea în oase, şi cîntam marşuri germane.


Textele vor fi redactate în Word (Times New Roman, caractere de 14, Bold) cu diacritice (condiţie eliminatorie) şi nu vor depăşi în total patru pagini A4.

 

REGULAMENT


Pentru a fi siguri că intraţi în concurs, citiţi cu mare atenţie regulamentul concursului !

Participanţii pot trimite lucrări la una sau la ambele secţiuni. Dacă optaţi pentru ambele secţiuni, lucrările vor fi trimise într-un singur plic A4. Lucrările vor fi imprimate în trei exemplare şi vor fi trimise într-un plic A4 prin poştă la adresa: Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale, Oneşti, Bulevardul Republicii 58/194, cod 601025, cu menţiunea pe plic “Pentru Concursul Literar Nora Iuga până la data de 28 decembrie 2009″ (data poştei).

Pe plicul mare se va menţiona doar unitatea de învâţământ de la care provine participantul. În plicul mare, cu lucrările, se va introduce şi un plic mai mic care va conţine: fişa de înregistrare corect completată şi o copie după buletin.

Pentru evitarea fraudelor, pe plicul mic nu se va scrie numele participantului, ci un motto reprezentativ. Prezenţa numelui şi a prenumelui pe plicul mare precum şi absenţa mottoului de pe plicul mic duc la excluderea lucrării din concurs. Fişa de participare poate fi procurată dând un simplu e-mail la adresa: cepc_onesti@yahoo.fr
Textele primite în concurs nu se înapoiază participanţilor. Lucrările vor putea fi publicate, cu specificarea autorului, într-o revistă care va fi editată de către organizatori. Participanţii îşi păstrează drepturile de autor asupra textelor şi consimt la publicarea lor de către organizatori în revista concursului fără pretenţii materiale. Cei care vor trimite de mai multe ori lucrǎri sub nume diferite vor fi descalificaţi. Sunt excluse pseudonimele literare. Orice licean care va înscrie un text care nu îi aparţine (sau care conţine părţi copiate) va fi descalificat. Lipsa ştampilei unităţii de învăţământ de pe fişa de înscriere duce la excluderea lucrării din concurs. De asemenea, nerespectarea regulamentului duce la excluderea lucrării din concurs.

 

Jurizare şi premii

Lucrările sosite după data limită nu vor mai fi luate în considerare. În cel mai scurt timp posibil, jurizarea de la Oneşti va nominaliza cele mai bune zece lucrări de proză scurtă şi cele mai bune zece lucrări de poezie. Cele douăzeci de lucrări (poezie şi proză scurtă) vor fi expediate la Berlin unde vor fi jurizate de scriitoarea Nora Iuga.

Premiile se vor anunta pe 15 ianuarie 2010 si se vor decerna in cadrul Festivalului Primavara poetilor. Castigatorii vor fi invitati la festival. În urma jurizării făcute de Nora Iuga se vor stabili următoarele premii:

 

Premiul Nora Iuga pentru cel mai talentat licean
Premiul I – secţiunea proză scurtă
Premiul I – secţiunea poezie
Premiul II – secţiunea proză scurtă
Premiul II – secţiunea poezie
Premiul III – secţiunea proză scurtă
Premiul III – secţiunea poezie

 

Alte informaţii:

 

Fişa de participare poate fi procurată dând un e-mail la adresa: cepc_onesti@yahoo.fr

Informaţii suplimentare despre Concursul Literar Nora Iuga puteţi obţine la numărul de telefon 0770750345 sau la adresa de e-mail cepc_onesti@yahoo.fr
La fiecare sfârşit de lună, organizatorii vor anunţa mottourile care au intrat în concurs în luna respectivă pe site-ul http://centrulepc.blogspot.com/

Anunțuri

2 răspunsuri to “Pentru elevi. (informaţie primită azi prin mail)”

  1. + blogul nostru

    http://concursulnoraiuga.wordpress.com/

    multumesc moni stanila

  2. g.apetroae@yahoo.com said

    gheorghe apetroae says:

    25/12/2013 at 17:22

    Crăciunul, la Boroaia

    Gheorghe Apetroae Sibiu

    Aici, albite-s zilele cu frumuseţi
    în datini
    cum Vifleemu-n flori de
    chiparos…
    şi mai cuvântă Ştefan
    din Putna Bucovinei,
    să-i colindăm ţinutul
    pe urmele -i, cu rost !..

    Lumina cea mai caldă
    arde-n candeli
    cu clopoţei şi voci trandafirii;
    prin tot regatul ASTREI
    paste Mielul:
    credinţa cerului în stea
    la Beit-Sahur …

    Ne sunt frumoşi şi tot mai crişti
    copiii:brazi argintii
    pe zăpezite bolţi …
    Cuvântul s-a împodobit
    cu sânge-cântec:
    colind de serafimi
    la naşterea-n Hristos!..

    „Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: