Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

cronica aleksandar stoicovici

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 30, 2010

Cronica de Octavia Sandu

Domnul Bunaru vede în Aleksandar un poet de cursă lungă ce are un pariu cu poezia. Poemele citite alcătuiesc un grupaj unitar care demonstrează o gândire poetică în perspectivă. Faţă de textele vechi remarcă o modificare la nivel de discurs poetic, un registru nou, pentru că acolo nota de originalitate consta în fuziunea dintre real şi o zonă uşor onirică şi cu tentă religioasă. În grupajul de faţă observă sincronizarea cu poezia douămiistă, un fel de ancorare într-un real regăsibil în imediata apropiere. Dacă în volumul de debut accentul cade pe imagine şi metaforă, în grupajul de faţă discursul este mai neutru şi textul riscă să devină descriptiv. Este o poezie de captare a realului la modul chirurgical  ce necesită o tăietură foarte rafinată pentru a se ajunge la miezul ei. Domnul Bunaru constată, în acelaşi timp, că nu e vorba de o ruptură, ci de o poezie mai directă ce propune un discurs mai frust şi alege câteva texte pentru exemplificare. Remarcă deasemnea deschiderea spre imagini ce trancend, capacitatea de vizualizare a textului care transformă poezia lui Aleksander într-una picturală.

Alex Ceauşu evidenţiază textele care i-au plăcut observă o tensiune ce se „demitizează” pe parcurs, o îmbinare de stări ce la final cad în relaxare. Uneori versurile dau impresia că nu se continuă.

Flavius Furtună este de părere că poezia lui Aleksandar conţine imagini suprarealiste bine realizeate şi comentează câteva poezii în care remarcă ironia, ludicul, dar şi urâtul ca toblou estetic şi echilibrat.

Erika Ada vorbeşte despre imaginile plastice care par un set de diapozitive suprapuse.

Alexandra Coman remarcă textele bune şi posibilităţile mari de interpretare pe care le deschide poezia lui Alex.

Ana Puşcaşu consideră că talentul lui Aleksander nu mai poate fi contestat. Tensiunea poeziei lui e născută din încordare şi dinamism, momentul de respiro e tăiat şi poezia are o alunecare specifică. Evidenţiază supraaglomerarea de epitele în unele texte, cât şi o recuzită destul de folosită pe alocuri care însă nu e întotdeauna de evitat dacă ştii cum să o foloseşti.

Marinel crede că textele cu desfăşurare mai mare sunt mai bune, remarcă câteva poeme care i se par bune, dar şi cleşeele care există.

Ariana Perhald fuzionează cu poezia lui Aleksandar, iar cuvintele sunt folosite în aşa fel încât să pătrundă într-un etaj superior al raţiunii. Există inocenţă, o lume fantastică, imagini halucinante în genul lui Ernesto Sábato, iar toate, îmbinate cu starea de trezie, reuşesc să dea realităţii o nouă valenţă.

Alex Colţan observă o încercare de a-şi crea propriul stil. Sunt imagini care amintesc de dadaism, versuri frumoase, foloseşte aceleaşi motive ca surse de încordare, însă există şi repetiţii care deranjează sau simboluri care pot fi taxate drept clişeu. Poezia lui concentrează o privire cinică asupra realităţii, inclusiv emoţiile sunt radiografiate, fapt ce denotă apropierea de pictural.

Anunțuri

Un răspuns to “cronica aleksandar stoicovici”

  1. Despre cenaclul literar „ Pavel Dan” şi poezia Octaviei Sandu, de Gheorghe Apetroae Sibiu

    Să-mi fie acceptat ca, mai înainte de a vorbi despre lucrările literare prezentate în şedinţa din 11 noiembrie a.c. a Cenaclului literar „ Pavel Dan”, să realizez unele referiri la activitatea acestui cenaclu literar. Acesta se relevă, tot mai mult, ca o instuituţie culturală care operează în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane cât şi în cel de restituire către cititori şi iniţiaţi a literaturii noastre naţionale. Instituţia sa îşi desfăşoară activitatea în cadrul Casei Studenţilor din Timişoara , sub coordonarea distinsului scriitor,prin excelenţă , poet, Eugen Bunaru şi a devenit tot mai cunoscută în lumea literară. Confirmă aceasta, contactele cenaclului cu cele mai prestigioase reviste literare din ţară ,cu mai multe cenacluri, ateliere , colocvii şi biblioteci literare, în activităţi locale sau itinerante . De remarcat este şi faptul că cenaclul “Pavel Dan” reuneşte o pleiadă de scriitori care amprentează pozitiv literatura română,în principal cea de vest, prin calitatea scriiturii , dar şi prin utilizarea de mijloace moderne de comunicare, prin site-urile literare şi prin posturile radio de mediere.
    Că se află astăzi pe acest podium literar, Cenaclul “ Pavel Dan”, cu un bilanţ de succes, nu este întâmplător! Este urmarea unui travaliu literar permanent al al membrilor acestui cenaclu, coordonat cu competenţă şi succes de scriitorul Eugen Bunaru,al “acestui sensibil poet, profund şi discret” (Florin Contrea), cel de impunere creatoare şi exegezică a modelelor literare ale unor scriitori tineri care îl compun şi îl frecventează, de consolidare istoric – literară a sistemului cultural –literal timişorean. Pe structurile literare “model” ale acestui cenaclu se va putea grefa sigur, facil şi referenţial, o însemnată parte din creaţia literară contemporană şi , de ce nu, viitoare. Şi aceasta , pentru că s-a informat şi se promovează, prin el, fără gratuitate, o creaţie politematică, înnobilată de incandescenţa unor înalte erupţii spirituale cu principii culturale locale, şi nu numai, având valenţe lirice şi metafizice exponenţiale, relevate în mare parte în şedinţele de cenaclu ţinute în tabăra literară de la Crivaia.
    Se poate observa din expunerile pe cite şi se poate, astfel, menţiona că la treburile tehnice ale cenaclului , coordonat cu multă grijă şi competenţă critică de scriitorul moderator Eugen Bunaru „ un arheolog subtil al luminii şi privirii „( Gheorghe Mocuţa), participă cu deosebită consecvenţă, cu tot sufletul, talentul şi capacităţile lor creatoare, poeţii şi prozatorii: Monica Stănilă, Ana Maria Puşcaşu, Alexandru Colţan, Crislit, Marian Oprea, Rasmiles, Claudiu Bolcu, Cătălina Letiţia, Alex Condrache, Eliana Popeti, Nicoleta Papp, Alex Roşu, Arnold Schlachter, Livia Batista, şi nu, în ultimul rând,scriitorii Alexandru Vakulovski ,Andrei Ruse, Cătălina George – Bucureşti, Claudiu Comartin,Cosmin Perţa, Cristina Ispas, Dan Sociu, Daniel Vighi, Gelu Diaconu, Marius Ianuş, Mihai Vakulovski, Oana Cătălina Ninu, Pr. Savatie Bastovoi, Radu Vancu, Ovidiu Baron, Dragoş Varga, Răzvan Ţupa, Tudor Creţu,Vlad Moldovan, Ştefan Baştovoi, Cristian…, Octavia Sandu, Beatrice Serediuc, Raluca Sandu, Dumitru Crudu şi Ariadna Perhald, Adrian Iacobescu,Vlad Păun, Alexandra Coman, poetul chitarist Alexander Stoicovici, Alex Ceauşu, Flavius Furtună, Erika Ada,Ionuţ Ionescu, Ioana Duţă, Adrian Iacobescu, Alexandra Belgun, Sebastian Duica,Marius Aldea. Se poate constata şi reţine că Monica Stănilă este poeta care s-a remarcat, în special prin colaborarea la coordonarea activităţii cenaclului şi prin organizarea unor serii-ediţii de şedinţe şi întâlniri literare de creaţie , de receptare critică şi de promovare a literaturii contemporane . Ea se manifestă şi se identifică cu acestă instituţie şi este cea care a facilitat şi a reuşit organizarea de evenimente literare majore, în mare măsură, operând în contextul relevării cunoaşterii literaturii contemporane, în registrul evidenţei estetice şi al valorificării naţionale.
    Din parcurgerea cit-urile ultimelor şedinţe ale cenaclului , ne par interesante analizele literare ale grupajelor prezentate, reliefate prin” tăieturile chirurgicale rafinate” , realizate în text de receptorii acestor creaţii şi prezentate bine în cronica realizată de Alexandru Colţan, la proza lui Eliana Popeţi, în cronica lui Ana Maria Puşcaşu, la poezia Ioanei Duţa, în cronica Octaviei Sandu, la poezia lui Alexander Stoicovici, cât şi cele din cronica lui Alexander Stoicovici, la poezia lui Beatrice Serediuc. Intervenţiile critice pe textele prezentate au nuanţat şi au identificat universurile creaţiilor acestor scriitori, ca toposuri literare definite, dimensiunile lor geno-tipologice care le configurează sindinamic. Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente ludice, reflexive, antinomice şi erotice. S-au reliefat ca pozitive, în special, din intervenţiile docte ale lui Eugen Bunaru, componentele structurale ale acestor creaţii, cum ar fi : autenticitatea sistemului sau alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme, tonalităţile din ritmicitatea versului generate de sintagme, fluxul şi vizionarismul sugestiv al imaginilor, contrastele şi căderile tensive, încărcătura metaforei, expresiile plastice, până la picturale, reflexivitatea şi raţionalitatea , intruziunea elementelor valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor , tendiţele spre ludism „poezia ca fiind un joc între distanţare şi sensibilitate”, între patetism şi luciditate. Toate aceste componente structurale uzitate de aceşti creatori generează potenţiale poetice şi dau un suflu puternic oricărui gen de creaţie literală. Nu au rămas neobservate şi necriticate clişeele freudiene, încifrările excesive, locurile comune, supraaglomerările de epitete, de teme, idei şi subiecte, discursul frust, stridenţele, nesiguranţele, excesele de verbiaj sau „ forţarea metaforizării ori structurile alambicate şi arborescenţa expresiilor literale sau mai puţin literale din textele prezentate.
    Se constată, din cele relevate mai sus , că idealul de receptare critică şi premoniţiile evidenţei valorii axiologice ale creaţiei literare promovate de acest cenaclu, dar şi munca asiduă pe tărâmul cunoşterii culturale a rodit din plin în ogorul literar al intelectualităţii timişorene, iar Eliana Popeţi, Ioana Duţa, Alexander Stoicovici şi Beatrice Serediuc apar, deja, ca emergenţi valoroşi pe tărâmul literaturii contemporane. La grupajul prezentat de Ioana Duţă s-a apreciat poemul „Ne-am suit într-o bărcuţă”. Structura poemului crează o atmosferă plutitoare care conduce spre lumină, asemenea vălului „Ofeliei” lui Arthur Rimbaud. Este o poezie a contrastelor(Ariana Perhald). La Alexandar Stoicovici, Eugen Bunaru constată o „ poezie de captare a realului la modul chirurgical”, iar Alexandru Colţan „ realizarea de imagini care amintesc de dadaism…”. La poezia Beatricei Serediuc , se apreciază „uşurarea …versului de surplusul de lirism”(Eugen Bunaru) , poezia sa fiind ” susţinută de imagini vizuale puternice, care îi aduc aminte de Blecher”(Alexandru Belgun), „ un joc între distanţare şi sensibilitate(Ana Maria Puşcaşu), minimalistă(Alexandru Colţan). Un exemplu îl poate constitui şi cenaclista Octavia Sandu, la poezia căreia mă voi referi succint . Încerc să apreciez condiţia acestei poete, studentă la Litere, membră numai de puţin timp a Cenaclului „Pavel Dan”. Impresionează şi prin faptul că această poetă studentă a reuşit să performeze în întâlnirea literară itinerară “ Interferenţe Timişoara – Chişinău, ediţia a II-a “, de la Chişinău . Voi aborda, dar, poemul intitulat „Frică”, postat pe blogul său în 21.11.2010 . Apreciez în structura lirică a acestui poem, concizia şi exprimarea estetizată, în registrul luminii, un discurs categorial-metafizic ”de ce sunt eu aşa cum sunt”, în relativitatea identităţii ontice, o cesiune a interogării funciar- materiale. Un” orice”, un unic iniţial care suferă de scindare –de demultiplicare dialectică a Unului , în speţă erotic , în componentele sale”, generând magnetismul mişcării,” s-a fărâmiţat ca bucăţile de pâine”. Poeta postulează strigătul părţilor în versul cu accente lirice şi imperativ „ fiecare e un strigăt către alta”, receptând magnetismul „sonic” şi pictural al câmpurilor de interferenţă, perenitatea ontologică a acestora, valorificând, în acelaşi timp, atât apolinicul apofantic cât şi teluricul inflamat de spiritul de statornicie anabazică „ încerci să le lipeşti şi din saliva ta /creşte mlaştină/. Disoluţia este entropică, fragmentarea totului este metaforic- litotică, tocmai pentru a-i cunoaşte structura lirică şi esenţele gnomice ale eroticului. O reconstituire a Totului (Unului), fie el poetic şi sentimental, este imposibilă , datorită dinamicii materiale şi temporale ale onticului. Poeta explică entropic şi cauzal neîntregirea, diferenţele de „Sine” prin împărţire. Prin porumbeii, vectori ai neunicităţii , în speţă liric- erotică , ciugulind bucăţile de pâine, acum pe acel „orice”, unic în felul său, poeta, dialectic, nu-l mai poate întregi, încercarea fiind doar eşecul. Nereuşita întregirii este o realitate şi „ mii de porumbei graşi râd acum de tine”.
    Poetei îi repugnă şi îi distorsionează existenţa spirituală, istoricitatea fragmentării ontice , fărâmiţarea şi frăţirea „ Cu prea multe copilării/ cu prea mulţi fraţi/ din care nu-ţi mai aminteşti nici unul/ gura ţi se strâmbă/ . Disoluţia unicului , în componente materiale şi spirituale, induse de poeta Octavia Sandu cu talent şi pasiune în versul său constituie o proiecţie literală a sinelui intelectiv în apofanticul unei creaţii cu factură celestă, marcat de imposibila re-împlinire. Ultima parte a poemului marchează proiecţia unui ludism dual , într-un topos al tranfigurărilor semantice „ / şi joci din amândouă părţile împotriva ta” în intruziuni viscerale ale nousului, într-un transfer de la condiţia împărţirii , la condiţia revenirii părţilor la unicitate. Dar şi demersul acestui travaliu este constructiv aleatoriu „…în faţa unei table de şah” , iar efectul jocului „… din amândouă părţile/ împotriva ta/ „ nu este altul decât un amestec al poetei în antinomia eternităţii universalului , renunţarea la „cearta universaliilor” şi o împăcare „ de jure” a părţilor , relevată de versul „…până se vor îmbrăţişa nebunii/ până se vor împerechea caii/, la o linişte absolută dorită de poetă , exprimată în versurile: „ şi strigătul lor ce-ţi apasă pieptul/ se va întoarce în gura ta/ cântec de leagăn/. O liniştire totală a erosului uşor destrămat, prezent în aritmii şi asonanţe versificate, neunificat, o ritmicitate a sa prin liniştire, prin cântecul de leagăn, spre armoniile angelice, ceea ce este static, neconversionat în forme şi principii, un demers de discurs nedialectic. Meta-fizica lui Octavia Sandu este izvorâtă din efervescenţele sale intelectuale şi o relevă în viziunea perspectivei unui gnomism genezic în exprimare versificată, a unui discurs metaforic stilizat, muncit, de fapt o încercare de escaladare a postmodernismului încriptat în cosmicul literar spiritualizat, scopul final fiind apropierea de perfecţiunea lirică a creaţiei. Cu stimă şi urarea de noi succese literare, cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae Sibiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: