Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Şedinţă 24 martie 2011-Au citit Ioana Duţă (poezie) şi Remus Lazăr (proză)

Posted by Eliana Popeti pe Aprilie 12, 2011

După ce i-am ascultat pe cei doi autori ai serii, Eugen Bunaru a început seria de comentarii care până la urmă au dat naştere unor discuţii foarte interesante:

    Eugen Bunaru:

      ,,Remus Lazăr este o surpriză plăcută. Un aspect bun ţine de sinaxa textului, fraza fiind foarte strânsă. Foloseşti în general propoziţiile scurte care îl prind pe cititor. Nu te complici cu fraze aluvionare.  Proza are nerv, scriitura e destul de atent controlată şi se imprimă o anumită viteză textului. Tema, subiectul mă trimit la Cervantes, unde Don Quijote este o victimă a lecturilor (romanelor cavalereşti). Aici, sigur respectând proporţiile, există o tendinţă asemănătoare, în alt registru şi în alt timp.  E vorba despre un tânăr care trăieşte într-un plan oniric. E un joc între real şi fabulos. Personajele din altă civilizaţie pot să îţi deschidă apetitul pentru un roman cu multă tensiune. Dar tocmai aici există şi un risc, pentru că s-a scris multă literatură de acest gen, încadrabilă în genul S.F. Iar tu trebuie să ieşi din şablon. E interesantă fascinaţia pentru lumea de dincolo de ocean.

     Faza în care te afli arată că mai este de lucru. Până la urmă, îi lipseşte prozei o                                                                                                                                                           tensiune reală, lucrurile rămânând la un  nivel destul de previzibil. Fiind vorba de un personaj (un adolescent) care este înzestrat cu puteri paranormale, mi se pare că nu ridici îndeajuns miza. Poate celelalte capitole contrazic părerea mea! Parcă o temă de genul acesta, cere mai multă tensiune. Totul pare previzibil, iar multe lucruri rămân neexploatate. Cu toate astea, ai o bună fluenţă, o bună priză la dialog, cred că ştii să atragi cititorul. Eşti genul de autor care se gândeşte să îşi câştige cititorul, dacă textul nu e foarte complicat. E un pariu pe care poţi să îl câştigi.

     La poezie, când vorbesc despre Ioana Duţă, am pretenţii.  Este unul dintre poeţii de cursă lungă ai cenaclului şi s-a văzut asta până acum. Constat, din nou, că e o poetă cu talent, dar aici, în grupajul citit, sunt nişte lucruri care ţin de o anumită fază, în care lucrurile par să stagneze. Există două aspecte care se bat cap în cap. Pe de o parte, ea îşi construieşte un microunivers care poartă deja ,,marca” Ioana Duţă – grupajul acesta fiind legat de poemele anterioare -, ceea ce e foarte bine,  dar, pe de altă parte, se resimte, în unele poeme de acum, o anumită tonalitate enunţiativă, descriptivă. Poemele rămân la un discurs poetic bine însuşit, ai microuniversul tău, dar te ,,pierzi”, uneori, într-o tonalitate, uzitată, oarecum comună, ,,douămiistă”. Există o bună stăpânire a scriituri, dar poezia nu am simţit-o, în unele texte,  la o tensiune convingătoare. Iar în textele în care vrei să pari ,,rea’’, e o ,,răutate” uşor mimată. Pe undeva, simt că nu ţi-ai depăşit poemele citite anterior în cenaclu. Poemele cu România le simt într-o trenă ce duce, parcă, spre Marius Ianuş.

Sunt, în acelaşi timp, poeme care a şi un vag aer depresiv. E ciudată această încercare de a da textului agresivitate şi, pe de ală parte, un fel de întoarcere în zona copilăriei. Cred că este bun acest mixaj, e de efect. Până la urmă, în text trebuie să fii tu însuţi. Aici mi se pare a fi un oarecare risc: al unei recuzite la modă. Chiar dacă este firesc sa aparţii unei generaţii, e importantă amprenta individuală. Poetul din cenaclu, care cred că este acum într-o bună fază a  modelării unei amprente poetice proprii, este Aleksandar Stoicovici. El se află, de altfel, în pragul debutului editorial.’’

Marian Oprea: ,,Am citit-o pe Ioana în antologie şi textele acelea sunt mult mai grele.  În schimb, ea astăzi ştie cum se scrie, dar poezia ei nu mai este trăită, deci, nici plauzibilă. ,,Genitalele feminine’’ mi se pare spus ca o poantă, iar poezia nu este o poantă. Starea ei de lejeritate e amendabilă. Ea ratează un poem întreg, pentru că nu îşi dă seama unde a greşit. Totuşi, mi se pare benefic faptul că are umor.

Despre proză, poate că proza S.F. se scrie mai uşor. Dar cred că proza de bună calitate este ceva mai mult. Proza ta e scrisă destul de bine, dar ne-ai citit prea puţin, ca să ne putem face o impresie mai clară .’’

Aleksandar Stoicovici: ,,Exact ce au spus Eugen Bunaru şi Marian Oprea, eu întorc pe dos. Din ciclul de poeme al Ioanei, în afară de Ieri m-am făcut gropar şi poemul cu alienarea pe care l-aş opri la voi fuma o ţigară, n-aş schimba nimic. La ea, se combină foarte bine candoarea şi ludicul cu agresivitatea. De la o lectură la alta, am observat că ştie să-şi dozeze imaginile. Îmi plac foarte mult titlurile.

La proză, îmi place faptul că e bine scrisă. Dar la o proză de genul acesta, poţi să cazi foarte uşor în clişeu. Dacă aş reproşa ceva, am o problemă cu numele. De ce trebuie plasată acţiunea în America? Îmi pare rău că a citit doar trei pagini, ar fi putut aduce mai mult.’’

Alexandru Colţan: ,,Îl felicit pe Remus pentru forţa pe care o are. Textul e fluent, curge, este chiar o plăcere a naraţiunii. În schimb, sunt câteva chestiuni de tehnică, asupra cărora trebuie revenit. În privinţa personajelor, există un schematism al lor. Sunt nişte scăpări la sintaxă şi frazare. Atenţie la verbe! Foarte bine că merge şi pe personaje şi pe dialog.

În privinţa poeziei, Ioana a adus un ciclu mai slăbuţ de această dată. Pe prima pagină, eu cu mama şi apa sfinţită îmi aminteşte de Moni Stănilă. Apoi, tot aici, Eu cu Socrate. N-aş lua la mişto chiar aşa…. Unele imagini sunt irelevante. Dar unele sunt foarte bine realizate iar titlurile îmi plac. Sunt ca o trompetă veche e dur. Sunt versuri în care te recunosc, dar ideea este să continui filonul tău, să nu te laşi furată… Sensibilitatea ta îi poate oferi poeziei forţă. Poate ar trebui căutată altă compoziţie, unele reţete nu merg.’’

Duzescu Adelina: ,,Am remarcat în poeziile cu România conceptul de singurătate. În toate am remarcat un ton flegmatic, iar tensiunea e liniară.’’

Mihai Florin Donţu: ,,E greşit să spui la poezie ce ai încercat să transmiţi ca poet. Referitor la  acest grupaj, nu pot să mă exprim, pentru că nu am mai citit acest gen de poezie.

La proză, cred că e ceva care te reţine. Trebuie să ai curaj să exprimi ceea ce visezi. Dacă vei continua pe această liniaritate, cred că va ieşi ceva inedit.  Personal, nu aş traduce, mai bine ai scrie direct în engleză.’’

Octavia Sandu: ,,Îl felicit pe Remus, consider, totuşi, că e foarte greu să scrii literatură SF., având în vedere industria cinematografică. Trebuie să fii foarte atent la originalitate. Am găsit asemănări cu Harry Potter: personajul nu are părinţi, sparge becul, etc. Dar ai talent. Iţi iese bine dialogul, dar timpurile verbale le foloseşti incorect şi ai unele exprimări care trebuie evitate ca: brusc, deodată, etc.

Cu toată subiectivitatea de care m-aţi putea acuza, mi-a plăcut foarte mult poezia Ioanei. Mi s-a părut că se regăseşte universul ei: jocul ei cu părul, cu buclele. Poezia Doar o trompetă îmi mai poate întinde părul mi s-a părut foarte bună. Ea adună nişte lucruri, ca mai apoi să se detaşeze de ele. Câteodată, sunt de acord că agresivitatea este doar mimată, dar, în celelalte poezii, ea este un mecanism de apărare, prin agresivitate ajunge la universul ei.’’

Marius Aldea: ,,Îţi citesc pe chelie harta româniei mari e clar o poezie pentru tatăl poetei şi cred că este textul cel mai poetic. Nu prea i s-a acordat atenţie poemului, sunt imagini foarte frumoase, iar finalul este foarte bine controlat. Versurile astea ar putea fi continuate în şir. Poemul cu trompeta nu mi-a plăcut în întregime, cred că el începe de la versul sunt o trompetă înfundată. Rănile umplute cu pâine, o imagine foarte frumoasă! Mi-a mai plăcut în martie se frământă făina. Nu prea mi-a plăcut treaba cu groparul, dar încheie bine. Eu spun că nu e o seară pierdută pentru Ioana, are două poeme bune. Felicitările mele! Şi în acelaşi timp, invidia mea!’’

Remus Lazăr: ,,Mi se pare că întâlnirea a decurs foarte bine, iar comentariile despre proza mea sunt foarte constructive. Povestea şi personajele mele sunt originale. Lumea seamănă cu cea din Harry Potter, dar nu e ea.’’

Ioana Duţă: ,,Voi lua în considerare toate atenţionările voastre. O să-mi caut partea clişeistică din poezie.’’

Şi după aşa o şedinţă, gata! Pe data viitoare!

                                                               Eliana Popeţi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: