Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

cronică de cenaclu: 18 octombrie (Bogdan Munteanu – proză ; Florin Donţu – poezie)

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Octombrie 31, 2011

Bogdan Munteanu (proză) şi Mihai-Florin Donţu (poezie)

18 octombrie 2011

În 19 octombrie 2011 ne-am reunit pentru prima întâlnire de cenaclu din noul sezon. Au citit Bogdan Munteanu (proză) şi Mihai-Florin Donţu (poezie).

Domnul Eugen Bunaru e de părere că în cazul lui Bogdan Munteanu nu este vorba de un începător, el confirmând deja ca prozator.

În continuarea a ceea ce spune Viorel Marineasa pe coperta a 4-a a ultimei cărţi a lui Bogdan Munteanu, Bine te-am rătăcit, incognito!,  dl. Bunaru afirmă că e vizibil exerciţiul scrisului atunci când parcurgi proza lui Bogdan. Totul e bine construit şi fiecare frază se află la locul potrivit. Sub aparenţa unei proze lejere, se ascunde o proză care ne pune în faţa unor aspecte totuşi profunde şi delicate ale existenţei cotidiene.

“Prima proză din seara asta, Anunţul poate părea o proză lejeră, care ar trebui să ne predispună la a zâmbi. Acesta poate fi şi primul impact al prozei – umorul. În cazul de faţă e vorba mai degrabă de un umor englezesc, decât de unul balcanic. Umorul funcţionează mai degrabă ca o faţadă, substratul textului fiind mai grav.” a afirmat dl. Bunaru, continuând prin a afirma: “În ambele proze am apreciat această subtilitate care ţine şi de exerciţiul scrisului, dar clar şi de talent. Aş spune că am receptat aceste proze ale lui, aşa cum a subliniat şi V. Marineasa, ca file de jurnal şi am simţit ceva din spiritul scriiturii lui Caragiale în Momente şi schiţe. Pe de altă parte, m-am gândit şi la Mircea Pora, care are chestiuni superbe ale umorului duios, blând. Am făcut paralela asta şi la nivel valoric.”

O altă calitate a scrisului, care în cazul prozatorilor e chiar o probă de încercare, e oralitatea prin care poate să redea modalitatea de a gândi şi de a se exprima a unui personaj. Astfel, personajele devin credibile, convingătoare.

Domnul Eugen Bunaru a încheiat cu observaţia că proză e aparent minimalistă, dar ea ne pune faţă în faţă cu lumea în care trăim, cu aceastră proză a vieţii, crezând că modalitatea aceasta a utilizării umorului acid, face  credibil acest avertisment: faptul că trăim într-o lume dezarticulată, kitchoasă, care după 20 de ani de la revoluţie dă senzaţia unei tranziţii nereuşite.

În ce priveşte poezia, dl. Bunaru consideră că Mihai-Florin Donţu are o seriozitate a discursului poetic, prin seriozitate refedindu-se la acest discurs care îşi propune cumva să fie grav, să aibe o anumită greutate. Nu intră în discuţie faptul că Florin n-ar avea sensibilitate şi talent, dar poezia sa dă senzaţia că se află într-o fază.

Principalul reproş pe care îl poate invoca ar fi legat de faptul că Florin nu poate cumva să iasă din corsetul unei tonalităţi prea grave, fiind astfel tributar unui discurs poetic consumat.

Alexandra Coman a afirmat că proza lui Bogdan i-a stârnit aceeaşi reacţie pe care a avut-o şi la lansarea cărţii. Proza lui Bogdan te forţează să stai cu zâmbetul pe buze, dar, asemenea domnului Bunaru, a simţit că, dincolo de acel umor negru, se ascund mici tragedii.

Vorbind despre poezia lui Florin Donţu, Bogdan Munteanu a afirmat că, deşi nu se prea pricepe la poezie, vede ca pe un avantaj faptul că poemele, deşi scurte, reuşesc să inducă o anumită stare. Observaţia sa a fost legată de folosirea gerunziilor, care apar aproape în fiecare poem.

Octavia Sandu a spus că i-au plăcut foarte mult prozele pe care le-a citit Bogdan, considerând că că lucrurile se încheagă bine, situaţiile sunt credibile, personajele bine construite. Este o proză scurtă care i-a ieşit de la început până la final.

“Despre poezie… pot să zic că mi-am amintit de mine cum scriam când am venit la cenaclu. Aveam şi eu imagini peste imagini care se sufocau reciproc şi nu se mai înţelegea nimic. Mergeam mult spre abstract şi mizam pe metafore încâlcite pe care aşteptam ca oamenii să le dibuiască. Cred că textele ar trebui aerisite.”

Alex Colţan a afirmat că prima proză i s-a părut mai reuşită decât ce-a de-a doua pentru ca nu abundă în repetiţii. La prima audiţie e o proză de umor (de situaţie, de limbaj), dar nu întâlnim un umor acid, care să ardă. Privirea autorului e destul de relaxată când povesteşte şi asta face bine la curgerea textului.

“Am văzut un exerciţiu în proză care e la intersecţia dintre modernitate şi postmodernitate. Mi-a plăcut şi buna stăpânire a limbajului (nu repetă involuntar cuvinte, nu se încurcă în sensuri). Eu aş fi lucrat în locul tău mai puţin la intrigă la ambele proze. Aş fi adâncit personajele, care par oarecum confuze.

E o demonstraţie a faptului că poţi să reuşeşti în proză şi fără vulgarităţi. Îmi aminteşte, pe de-o parte, de modernitatea lui Cehov sau chiar de proza lui Haşek, dar şi de Cimpoeşu. E o proză a unui autor care are exerciţiu, limbaj şi poate să conducă liber textul.”

„În privinţa poeziei, sunt de acord cu ce s-a spus despre poezia lui. Mi s-a părut interesant un anume simţ al picturalului şi reuşeşti când simplifici foarte mult imaginile. Apar nişte motive care apar şi în pictură: lumina, îngerii (care trimit şi spre pictural şi spre religios).

Ar trebui lucrat la limbaj, dar direcţia mi se pare interesantă. Poate toţi ar trebui să trecem prin lecţia modernismului, ca sa putem aborda alte stiluri.”

Raul Bribete: „Respect punctele de vedere ale antevorbitorilor mei. Mie îmi plac foarte mult poeziile tale, deşi există şi câteva lucruri redundante în ceea ce spui. Nu îmi plac titlurile.

Reuşeşti să transpui cititorul în lumea ta, iar la o impresie superficială pare a fi un idiolect. Dacă pătrunzi mai cu atenţie în interiorul poemului, îţi dai seama că e elaborat textul, matur.

Proza îmi pare facilă, prea simplistă, prea cotidiană, prea ancorată în real. Nu are acel ceva care-mi place mie, un filon metafizic, mai multe lucruri interşanjate, dar în special o anumită viziune care să ducă spre metafizic.”

Natalia Graur: „În primul text de proză, vine foarte brusc furia lui împotriva administratoarei. Există acolo o ruptură acolo. În rest, nu am ce să obiectez. A doua proză curge foarte bine până la final care pare cumva dezumflat.

În poezie cred că se formează un univers poetic foarte închis în care parcă nu se întâmplă nimic nou. Simt nevoia de anumite imagini sau întâmplări care să mă scoată din universul acesta.”

Adelina Vasile: “Nu am mare deschidere la genul acesta de proză, dar ca primă impresie îmi place foarte mult. E o proză care te ţine în priză şi nu-ţi dă nici un moment de respiro. Există umor în ambele proze, dar aş vrea să aflu mai mult despre personaje.

Poezia mi se pare o lectură foarte dificilă pe care nu o consider accesibilă pentru mine.”

Raluca Sandu: „În proză s-a mers mai degrabă pe conturarea unor tipologii umane. Se simte într-adevăr experienţa scrisului, iar în poezie, lucrurile se leagă frumos.”

Marian Oprea: „Poemele dau impresia ca sunt alternanţă de pasaje bune şi pasaje slabe. Textele trebuie lucrate şi stoarse până la ultima picătură.

Îţi lipeşte un univers propriu şi dai impresia că pescuieşti versuri. Dacă te-ai întinde pe spaţii mai mari, ai putea să te vezi mai bine şi e important să scrii despre tine.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: