Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Cronica întâlnirii Cenaclului „Pavel Dan” din data de 7.11.2011

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Noiembrie 15, 2011

Au citit Alexandra Coman (poezie) şi Remus Lazăr (proză)

 

Domnul Eugen Bunaru  consideră că proza lui Remus Lazăr are o anumită fluenţă a frazei care poate capta cititorul. Dialogul are o alerteţe care dă senzaţia firescului. Fluenţa aceasta se resimte şi în felul în care se leagă momentele care alcătuiesc naraţiunea. Dl. Bunaru crede că subiectul este unul comercial, dar poate prinde într-o anumită zonă de cititori. Nu întotdeauna relatarea are coerenţă. Miza pe mister nu este exploatată suficient şi tocmai de aceea e nevoie de o tensionare în povestire, deoarece lipseşte o gradaţie a acţiunii care să ducă la un punct culminant. Dl. Bunaru afirmă că pasajele descriptive, deşi puţine la număr, sunt destul de reuşite şi sugerează, oarecum, un decor de film. În legătură cu poezia Alexandrei Coman, se poate observa un demers de conturare a propriului spaţiu poetic, recognoscibil prin punerea unei amprente personale şi prin construirea unei atmosfere care deja o individualizează. Dl. Bunaru consideră că poezia Alexandrei este proiecţia unei interiorităţi în impact, uneori mai  aspru, cu diverse repere ale realului, lucru care îşi pune vizibil amprenta asupra textului: „…poeziile ei sunt o pendulare discretă între ceva palpabil, concret şi o acumulare de detalii difuze care duc(e) la un efect oniric.”  Se simte ceva bacovian în aceste poezii, efect obţinut printr-o privire aproape „chirurgicală” asupra realului. Dl. Bunaru remarcă faptul că poezia Alexandrei sugerează, printr-o anume recuzită (termeni medicali, limbaj etc…), imaginea unei lumi atinse parcă de un germene de boală şi conţine o doză de „confesivitate camuflată”. Finalurile, nu tot timpul reuşite, înlătură efectul de ieşire din real, venind ca un fel de explicaţie, ceea ce poate diminua din efectul poetic de ansamblu.

Cu privire la proza lui Remus Lazăr, Aleksandar Stoicovici aduce în discuţie o asemănare mult prea evidentă cu Harry Potter al lui J.K. Rowling şi afirmă că este extrem de periculoasă o apropiere mult prea pronunţată faţă de model. Textul lui Remus aduce mai degrabă a pastişă. Aleks semnalează stilul telegrafic şi pretinde mai multă fantezie.  Referitor la poezia Alexandrei Coman, Aleks Stoicovici spune că e o surpriză plăcută şi că saltul de la o etapă la alta a creaţiei este vizibil. Aleks propune simplificarea discursului în anumite părţi ale poeziilor şi afirmă că nu găseşte relevante unele din titlurile alese de Alexandra. De asemenea, el obervă o preferinţă a autoarei pentru temele mari: Suferinţa, Fericirea sau Moartea. Legat de structură, Aleks Stoicovici propune o organizare a discursului poetic în mai multe strofe, deoarece textul este punctat de o succesiune de metafore foarte puternice care au, la un moment dat, nevoie de o „ruptură”.

Alex Colţan apreciază dialogul şi fluenţa textului lui Remus Lazăr, dar afirmă că textul ar trebui regândit atât din punctul de vedere al lexicului, cât şi din punct de vedere tematic. Se semnalează anumite „neajunsuri” ale textului, cum ar fi exprimarea şi topica.Despre poezia Alexandrei Coman, Alex Colţan atrage atenţia cu privire asupra faptului că „se bate pasul pe loc la exprimare.” Alexandra scrie o poezie a interiorităţii, dar evită cu desăvârşire  privirea exterioară. Poezia ei are o singură temă: Ochiul, dar nu ca privire exterioară, ci exclusiv sondare interioară. Se semnalează deficienţele unor finaluri.

Marian Oprea remarcă abilitatea lui Remus Lazăr de a  contura dialoguri naturale şi organizate, dar consideră că tema este una care nu îi permite să aducă ceva nou în câmpul literaturii comerciale. Se recomandă reorientarea tematică.  Referitor la poezia Alexandrei Coman, Marian Oprea  apreciază imaginaţia poetei şi timbrul distinct. Consideră că unele dintre finalurile poeziilor ar trebui regândite.                                                                                             

Alexandra Belgun menţionează faptul că atunci când realizează portretul unui personaj, Remus Lazăr ar trebui să folosească mai mult metoda „arată nu spune”, folosită în scrierea creativă, astfel încât descrierea să reiasă din atmosferă, din însumarea unor trăsături.

Daniel Faur semnalează prezenţa maladivului ca temă dominantă a liricii Alexandrei Coman: „poezia ei este o combinaţie între  Bacovia, Stănescu, Blecher şi Cărtărescu”. Referitor la proza lui Remus Lazăr se observă lipsa episoadelor descriptive în maniera în care ele sunt construite la marii romancieri fantasy de la C. S. Lewis la Rowling şi Cărtărescu, episoade în care tensiunea provine în mare parte din aglomerarea fragmentelor descriptive cu detalii fantastice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: