Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Martie 19, 2013

SNEJANA UNG

 

Unii sunt născuţi pentru a citi, alţii pentru a scrie… 

                                                                            Fragment

 

                În anul 1834, într-o casă mică de pe o stradă liniştită din Viena s-a născut Liviu. Fiu al unui scriitor, a crescut printre teancuri de pagini galbene şi cărţi pline de praf. În casa lor mică se găsea o bibliotecă impresionantă. Nimic nu îl fascina mai mult decât această bibliotecă. O privea cu ochii lui albaştri încă în pătuţ fiind. Apoi, se târa în genunchi şi se aşeza în faţa bibliotecii grandioase. La doar 4 ani învăţase să citească. Străzile pline de copii nu îl atrăgeau defel. Stătea în casă şi citea. Carte după carte, raft după raft… Creştea citind. Însă tatăl său voia mai mult decât un cititor, voia ca tradiţia să meargă mai departe, voia ca Liviu să devină un scriitor. 

-Cărţile nu se citesc doar, cărţile se scriu, îi spuse tatăl său într-o zi. Imaginează-ţi că în lumea aceasta nu ar exista oameni care să scrie cărţi. Tu ce ai mai citi?

La auzul acestor cuvinte, Liviu se tulbură. Nu îşi putea imagina lumea asta fără cărţi. Fără cărţi, lumea ar fi o lume goală, o lume murdară, urâtă, dezgustătoare. Aşadar, trebuie să scrie. Dar ce? Dar cum? Dar cât? Oare există o carte care să îl înveţe acest lucru?

Luase pana în mână. Se aplecase de câteva ori asupra hârtiei, dar în zadar. Nu putea scrie nimic, absolut nimic. Hârtia rămase curată şi după câteva ore. Scrisul nu era la fel de fascinant ca şi cititul pentru el. Spre un capăt al mesei se aflau manuscrisele tatălui său. Le luase încet, privise în jur şi îşi aruncase temător privirea asupra lor. Nu văzuse în viaţa lui litere mai frumoase ca acelea. Acele litere aveau o căldură aparte. În mijlocul scrisului se afla un triunghi. În jurul lui se clădea un adevărat imperiu al literelor. Parcă întreaga viaţă se ţesea cu cerneală pe o foaie de hârtie. Cuvântul „inimă” lua forma inimii,  litera „t” semăna cu o cruce ce se înalţa sfidător spre cer, litera „s” se deschidea cu o linie circulară. Fiecare literă ascundea în forma sa un înţeles aparte. Oare ce citea el? Citea manuscrisul sau citea literele?

Cuvintele îl fascinau. Aflase din acel manuscris de forţa divină, de haosul dinaintea genezei, de crearea naturii umane. Întoarse pagina. Un alt triunghi era desenat, de data aceasta cu baza în sus. Citise despre greşeala ce i-a dat omului destinul unui muritor. Şi-a dat seama că dincolo de pământ se află două porţi: una ce duce spre Rai, iar alta ce duce spre Iad.  A înţeles într-un final cele două triunghiuri.

Nu a mai putut să scrie. A lăsat pana mânjită de cerneală pe masă şi s-a dus la tatăl său:

-Tată, vreau să pot scrie, dar nu ştiu cum. Îmi poţi da o carte care să mă înveţe acest lucru?

-Nu trebuie să înveţi să scrii, trebuie doar să scrii.

Se îndreptară împreună spre bibliotecă. De pe raftul  de sus, tatăl a luat o carte groasă şi i-a dat-o lui Liviu.

-Această carte nu te va învăţa cum să scrii, dar te va învăţa orice altceva vrei. Citeşte-o fără teamă, căci altă carte mai bună nu a fost scrisă vreodată, îi spuse tatăl său, fără să ştie însă nimic despre fapta ,,nelegiuită” a fiului său.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: