Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Poetul Andrei Bodiu s-a stins din viaţă

Posted by mineni pe Aprilie 5, 2014

b

Poetul şi profesorul braşovean Andrei Bodiu s-a stins din viaţă, joi seară la Oradea, în urma unui infarct, anunţă Universitatea Transilvania din Braşov. Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965, la Baia Mare. Luna acesta în 27 aprilie ar fi împlinit 49 de ani.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (1988). În perioada studenţiei a făcut parte din cenaclul ,,Hyperion” şi din Cenaclul ,,Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara.

A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din România. Şi-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Braşov, grup format în anii ’80 împreună cu poeţii Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea şi fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respiraţie, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.

Volume de poezie: Cursa de 24 ore (Editura Marineasa, 1994); Poezii patriotice (Editura Marineasa, 1995); Studii pe viaţă şi pe moarte (Editura Paralela 45, 2000); Oameni obosiţi (Editura Paralela 45, 2008)

Studii critice: Direcţia 80 în poezia română (Editura Paralela 45, 2000); Şapte teme aleromanului postpaşoptist (Editura Paralela 45, 2002); George Coşbuc, micromonografie (Editura Aula, 2002); Mircea Cărtărescu, micromonografie (Editura Aula, 2003).

Romane: Bulevardul Eroilor, (Editura Paralela 45, 2004).

Prezent în Antologiile:Antologia poeziei generaţiei 80, îngrijită de Alexandru Muşina (Editura Vlasie, 1993); Sfâşierea lui Morfeu (antologie a generației 90), alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (1994); Romanian Poets of the 80s and 90s (Editura Paralela 45, 1999); în secţiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (Editura Paralela 45, 1998); a fost publicat cu grupaje de poezii traduse în limba engleză în antologia Vilenica 89, publicată în Slovenia şi într-o antologie de poezie publicată în Italia; Bijuterii din Piaţa Abundenţei, Editura Brumar, Timişoara, 2011, antologie îngrijită de Marian Oprea.

Andrei Bodiu a fost decan şi profesor universitar al Facultaţii de Litere a Universitatii Transilvania din Brasov, membru al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania (ASPRO) si al Uniunii Scriitorilor din România.

Senior editor al revistei literare Corpul T a Universităţii ,,Transilvania” din Braşov.

Membru al Senatului Universităţii ,,Transilvania” şi coordonator al Centrului de Cercetare pe literatură, de numele profesorului Andrei Bodiu se leagă dezvoltarea Facultăţii de Litere de la Braşov, prin înfiinţarea şcolii doctorale şi a 7 mastere, precum şi prin inaugurarea la Braşov a Institului româno-chinez Confucius.

 

Dumnezeu să-l odihnească!

 
cursa de 24 de ore

Mă grăbeam să închid
lumina
să alunec în patul îngust
sufeream de dureri de stomac
recunosc cu gura coclită
am stins ultima ţigară pe un geam
atâtea semne mi-am spus atâtea semne
prea multe locuri din care ieşi
înspăimântat depăşeşti fiecare colţ
în viteză priveşti înapoi printre
stâlpi: iubirea maşina câinele
sapa gura mestecând în neştire.

***
Pândeşti moartea ca pe-un gândac.
Şi ochii tăi tremurând. Amestecând culorile.

Voi face tot încet bucăţi
Voi strivi cu degetul
Şi putregai verde va rămâne sub ele.

Extratereştrii din vârful dealului

Pe colină coridoarele sunt al naibii de întunecate.
Studentele râd şi-n ele e o spaimă sinistră bănuiesc
Că au pielea găinii sub hainele groase
După ce noi
Glorioşii profesori le-am băgat în cap sute de titluri.

Coridoarele-s aspre murdare.
Tălpi voioase le-au atins
La înălţimi neaşteptate.

Şi fetele astea pe care afară
Le aşteaptă trupa de căţei înfometaţi.

Suntem o colonie veselă:
bem suc în sfintele bodegi de la capătul holului.
Ne rezemăm privirile cam nedormite de ficusul legat cu sfoară sau
de fierul cornier
vorbim cu portarul venit să stingă lumina.

Suntem o colonie veselă.
Nimic nu ne sperie.
Doar uneori imaginea noastră-n oglindă
Se lungeşte brusc şi dispare.

epilog

Şi capul nostru şi mâinile noastre sunt
închise sunt legate
nu se vede nimic

nimic

Sunt aici aici aici
suntem puşi unul lângă altul
ne învârtim în cerc
ne învârtim în cerc
simţim căldura şi frigul şi ploaia şi ninsoarea
şi ploaia şi căldura şi ninsoarea şi frigul

atât

atât

(Selecţie text, poezii – Eugen B.)

 

DSC01283

În vara lui 2012, la Novi Sad, pe o terasă, la doi paşi de Dunăre. Bucurându-ne de clipa cea repede… (cu poetul Pavel Gătăianţu , cu poetul Tudor Creţu)

 

DSC01299

În localitatea românească, Torac, din Serbia , în aceeaşi zi de vară a lui 2012

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: