Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Despre poezia angaja(n)tă

Posted by mineni pe Mai 17, 2014

Librăria Cartea de Nisip din Timişoara a fost recent gazda unui maraton de poezie precedat de o dezbatere vie, cu intervenţii de substanţă, pe tema poeziei angaja(n)te.

Pe data de 8 mai, începând cu ora 19:00, membrii Cenaclului Pavel Dan al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara – Roxana Diaconescu, Andrei Ene, Mariana Gunţă, Lera Kelemen şi Andra Cobrescu – au avut şansa şi plăcerea de a schimba o serie de idei cu membrii cenaclului Zona Nouă de la Sibiu: Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Daniel Coman şi Sânziana Şipoş, cenaclu coordonat de poetul Radu Vancu.

Discuţia, moderată într-o manieră armonioasă de Eugen Bunaru, coordonator al cenaclului Pavel Dan, a avut un impact deosebit asupra publicului, datorită textelor alese spre a fi citate/citite, cât şi datorită problematicii puse cu privire la importanţa şi complexitatea fenomenului poetic, în literatura de azi, pe aceată direcţie. S-a definit conceputul de poezie angajată, iar Radu Vancu a făcut o paralelă, observând diferenţele, cu privire la cum e ,,văzut” acest concept în creaţia poeţilor din America de Sud, de exemplu, şi, pe de altă parte, de către poeţii din România.

Alături de tinerii poeţi invitaţi de la Sibiu şi de mentorul lor, poetul Radu Vancu, au participat la discuţii şi la maratonul de poezie, cu păreri incitante şi cu texte poetice pe măsură, scriitorii timişoreni: Petru Iliesu, Radu Pavel Gheo, Robert Şerban, Adrian Bodnaru, Tudor Creţu, Alexandru Potcoavă, Aleksandar Stoicovici, Marius Aldea, Nicoleta Papp. S-au ,,angajat” în febra dialogului şi persoane din publicul propriu-zis. Acompaniaţi de acorduri de chitară, participanţii s-au bucurat de o atmosferă degajată şi, deopotrivă, încărcată de lirism mai mult sau mai puţin … angajat.

Participanţii au putut asista şi la lansarea revistei literare a membrilor cenaclului Zona Nouă.

Realizată cu suportul voluntarilor OSUT din cadrul StudentFest-ului, întâlnirea de joi seara, 8 mai, de la Cartea de Nisip, a însemnat un adevărat eveniment în agenda culturală a oraşului.

 

Diaconescu Roxana, UVT, anul I.

 

DSC03140

DSC03142DSC03147

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: