Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by mineni pe Martie 29, 2015

CRONICĂ de CENACLU

Seara de 24 martie 2015, la Cenaclul ,,Pavel Dan”, a fost din nou o seară a poeziei. A citit Ramona Sas.

Textele sale, deşi destul de puţine, au fost mult dezbătute de cei prezenţi.

Eugen Bunaru remarcă un ,,ton al rememorării”, un recurs transparent la lumea copilăriei. Sunt citate, ca argument, versurile:,,copacii îşi mişcau crengile (….) // ca nişte mame/ ce-şi mângâie în gând copiii”.// De asemenea se remarcă motivul vegetalului (crengi, frunze, boabe de grâu, mazăre), dar şi motivul oului, cu un anume substrat simbolic ce aminteşte de Ion Barbu. Unele secvenţe ale primului poem, remarcă E. B., pot fi citite şi ca scurte poeme independente. Sunt citate şi câteva versuri şi imagini cu o anumită senzorialitate şi pregnanţă estetică: ,,umbrele mâinilor erau gânduri”; ,,se tăiau cuvinte subţiri//ca nişte felii de castraveţi proaspeţi// (aici, E. B. a făcut o posibilă trimitere la imagistica poetică a lui Tudor Creţu); ,,ciorchinele de case îngemănate“ sau ,,respira aerul de mahon vechi şi tutun”. În general, poemele au o rezonanţă blândă, liniştită, uneori romanţioasă, cu sonorităţi tandre, câteodată uşor vetuste. E. B. o felicită pe Ramona Sas, sugerându-i să nu-şi refuze o anumită ,,răutate” în poezie, o anumită ruptură (de ritm) care să potenţeze, să tensioneze textul…

Patricia Lelik a remarcat ca elemente de poeticitate: o anumită apropiere, prin motivul vegetalului, de terestru, ,,o eleganţă’’ a rostirii poetice, o tematică a singurătăţii – toate acestea transmiţând o stare de linişte cititorului (lucru pe care l-a aprobat şi Mariana Gunţă).

Bogdan Diţă, pe de altă parte, evidenţiază aspecte subtile precum prezenţa motivului închideriiă în sine (reprezentat de spaţiile închise, mici: cochilia, casa, oul). El vede prima poezie ca având o nuanţă de animism ascuns în spatele unei structuri aranjate: primul vers e simetric cu ultimul care exprimă protecţia în sfera lumii vegetale, iar versul median, în opozitie cu celelalte, exprimând tocmai vulnerabilitatea în faţa lumii (”lumea a dansat…//nu cunoşteam pe nimeni//toţi zâmbeau//…zâmbeam şi eu//dar minţeam”).

Andra Andrei adaugă faptul că poeziile nu sunt foarte concentrate şi descrie poezia Ramonei ca fiind ,,cuminte’’. EmaCazan îi sugerează Ramonei să-şi diversifice poeziile, tematica lor, dat fiind faptul că în grupajul citit foloseşte acelaşi ton. Este de acord cu tandreţea în poezie, atât de mult remarcată de ceilalţi în poeziile Ramonei, atâta timp cât textele reuşesc să elimine patetismul.

Mădălina Bălănescu remarcă o atmosferă cotidiană, dar un cotidian exploatând poetic banalitatea: poeta care se trezeşte dimineata, îsi fumează ţigara şi scrie. Marian Oprea se arată mulţumit de poeziile Ramonei remarcând imaginile extrem de bine utilizate pe care ‘’doar un bun poet le poate crea’’. Îi recomandă să elimine cuvintele de legatură.

Seara s-a dovedit a fi bogată în comentarii la care poeta s-a raportat pozitiv şi a replicat constatărilor privitoare la  tandreţea unor poezii şi sugestiei făcute de E. Bunaru de a fi mai ,,tăioasă’’ invocând faptul că, pentru ea, această manieră de a scrie fost o provocare, deoarece, ,,eu de obicei sunt mai acidă”.

 

                                                                                      A consemnat Ema Cazan

 

 

 

                                                     

3 poeme de RAMONA SAS

 

 

* * *

copacii şi cu mine vorbeam

crengile lungi ajungeau la mine

eu fumam

era noapte şi

respiram aerul acela mut

cu atâta stoicism şi cu dor

ca şi cum într-o singură creangă

aş fi putut să o respir pe mama

în alta pe tata şi tot aşa

lumea a dansat

se ţineau de mâini

nu cunoşteam pe nimeni

toţi zâmbeau zâmbeau şi eu

dar minţeam

atunci copacii îşi

mişcau crengile tocite deasupra capului meu

le simţeam mişcarea

ca pe nişte mame

ce-şi mângâie în gând copiii

* * *

în clipele acelea

îmi ghemuiam trupul ca o cochilie de melc

nu auzeam

decât un ecou rotund de diapazon

izbit de cuvintele tale

din ele se tăiau alte cuvinte subţiri

ca nişte felii de castraveţi proaspeţi

alunecau pe pereţi

unde alteori

umbrele mâinilor erau gânduri

care ne îmbrăcau forma

le ghiceam culoarea şi le combinam

într-o singurătate asemănătoare

* * *

te ascultam în cafea pietre frunze aer

în boabe de grâu şi mazăre

legam gânduri de fapte

ca nişte aţe încâlcite

în fire de iarba

eu te ascultam cum asculta urechea

o simfonie neîncepută

cu urechi tălmăcitoare

eu eram un ou

care se simţea acceptat de propria-i coaja

ca şi cum bătăile inimii

s-ar fi retras într-un loc nelocuit

unde nimeni nu a încetat

să se  asemene

 

Marţi, 31 martie, ora 19,00, va citi poezie Mariana Gunţă.

Vă aşteptăm cu drag!

DSC03444

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: