Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by mineni pe Martie 5, 2016

Poezii, Milana Petrov

1.
Zi și noapte tot tricotez haine pentru fetițe – din cenușă și ceață le șoptesc cântece despre viață și moarte se uită la mine fără să-nțeleagă vreun cuvânt le spun: fetelor, e întuneric aveți grijă și grijile sunt uitate undeva prin primele sutiene cumpărate pentru sâni mici le tot tricotez haine din fum să le protejez de animale din lac care-și așteaptă prada
(apele le spală și le îmbracă și sunt atât de frumoase în gri)

2.
Sigur că nu-i adevărat murind nu revezi pe nimeni. Treisprezece decembrie eu aveam treisprezece ani până atunci nu eram superstițioasă Lumea vorbea în limbi străine și pisicile negre se adunau la povești. Zdrobeam în buzunare felii de mere pe care le păstram din copilărie. Cineva se juca cu lumina și punea boala în prim plan. Ca la teatru- dintr-odată se trezește în rolul principal ”ți-e bine așa?” strigă o bocitoare și tăceam despre tata era un concurs spontan ne întreceam în tăcere el a învins și încă tace.

3.
Pe toate geamurile aburite ne lăsăm amprentele ca nu cumva sa fim uitați.
(Ne imaginăm fericirea Și ne gândim cum miroase)
Ne întindem fricile pe pânza de păianjen si așteptăm să se usuce
Pe toate geamurile aburite ne lăsăm amprentele ca nu cumva sa fim uitați.
(Blestemul e că se dezaburesc iar noi – ne alegem cu nimicuri)
Omul în negru face jonglerii cu fricile noastre sper să-i scape și să moară de frica de înălțimi.

4.
În apă toate lucrurile par frumoase. Stau la marginea răului și jonglez cu cești de cafea și dimineți mahmure Închid ochii pentru efecte speciale și mă rog pentru încă o zi. În apă toate lucrurile par frumoase. Peștii concurează cu șerpii – tot nu se știe cine-i mai blestemat (unde am ajuns?) Apa – ca un pandativ fosforescent intră în mine și eu ies din ea sclipește în întuneric mă ia de mână și În apă toate lucrurile par frumoase

5.
Să nu te încurci cu morții – prinzătorul de vise nu prinde umbre
(bolile sunt din timpul când dinții se aflau în cădere)
încep niște exerciții de întărire: rupi coși smulgi
să nu te temi de întuneric căci țigănușii fură din boli și le înghesuie în ghiozdănele

6.
când nu știi despre ce să scrii e bine să bandajezi melcii cu pânză de păianjen mi s-a spus că inspirația fuge mai ceva ca glonțul

7.
L-am adus pe Gregor Samsa de la mama să mă simt mai eu În camera mea ”e doar o scrumieră” tot repetă. În camera mea izolată fonic scot urlete și după zâmbesc sunetele se strecoară prin găurile de șoareci probabil șoarecii se vor lua la dans. Eu știu – e un dans pe muzica de jale.
Mai mult sau mai puțin eu (încă nu m-am convins) acopăr ceasurile cu o pânză albă ca în prezența morților se aude liniștea simt cum încep să tremur
Gregor nu mișcă. O fi avut mama dreptate? Sau a murit a doua oară?
E ora doisprezece fix. Mă gândesc la oameni poate așa sunt mai mult eu.

8.
Toate durerile le-am ascuns in zăpadă. Provine încă din perioadă când înghiţeam dinţii de lapte – pentru că mi-a fost frică sa pierd ceva din mine. Acuma sunt supărata pe Soare. Nu ştiu unde să-mi mototolesc durerea de tata, sau de eşec.
Ling gheaţa din toate băuturile tari, sperând că o să ningă. În mine. Aşa frumos, am să înghit si durerile paterne.
Am visat odată că nu doare şi a fost altfel.
Simţisem cum corpul meu îngheaţă şi nu simt pornirea furnicilor ce-şi fac ultimul drum peste abdomenul meu.
/uitarea vine odata cu primăvara, când mirosul cireşelor te seduce mai ceva ca iarba/
amorţesti abia în momentul în care gheaţa-şi face efectul.
Sper c-o fi gheaţă de calitate. Ma tentează chiar să ingheţ puţină apa din ocean să-i spun tipului de la cafenea să-mi pună 4-5 cuburi la pachet.
că, cine ştie?
deocamdată imi sterg ochii cu frunze uscate. Să solicit uitarea la tot ce-a fost salvat.

9.
Ți-am spus de o mie treisprezece ori că mi-e teamă de întuneric și tu tot uiți să lași lumina când pleci
se face frig. ciorile se prind în horă deasupra capului meu
sunetul lor îmi deteriorează simțurile și îmi fac cruce de o mie treisprezece ori
în speranța că ai să-ți aduci aminte în speranța că se va lumina

10.
De când mi s-au zgâriat timpanele am devenit mai sensibilă la sunet
Dimineața mă trezesc cocoșii din satul vecin noaptea adorm cu cântecul de leagăn al copiilor abandonați de prin toată lumea
Le aud disperarea și toate notele sunt de d-mol
De când mi s-au zgâriat timpanele am început să înțeleg sunete
înainte doar auzeam acuma ascult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: