Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Cenaclul ,,Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor, mini-bilanţ şi de la capăt!…

Posted by mineni pe Septembrie 15, 2016

   A venit toamna! spune Poetul. În curând, cu ajutorul Celui de Sus, ne vom reîntâlni, la Pavel Dan-ul nostru cel, parcă, dintotdeauna. Unii vor pleca spre noile lor ,,destinaţii”, îşi vor lua – cum se spune – viaţa, viitorul în propriile mâini, rămânând, însă – tineri  scriitori (sau încă nu…) – prieteni(i) fideli ai poeziei, ai literaturii autentice. Le vor lua locul, aici, la Pavel Dan, posibil, alţi studenţi, alţi tineri, aspiranţi, şi ei, la ademenirile cuvântului hăruit dar şi meşteşugit.

 Până atunci, însă, din anul universitar-cenaclier încheiat (la începutul verii, 2016), pe lângă obişnuitele întâlniri săptămânale (marţi, seara), de lectură şi discuţii/comentarii (pe textele citite), pe lângă exerciţiile de creative writing, unele  desfăşurate în spaţii neconvenţionale (la Music Café, bunăoară), ar fi de reţinut câteva ,,momente”  cu adevărat memorabile pentru viaţa & istoria cenaclului.

 Să le amintim: prestaţia remarcabilă, din toamna (8 noiembrie) lui 2015, a tinerelor poete Ana Maria Chiţulean, Mariana Gunţă şi Roxana Diaconescu, desfăşurată la Clubul de lectură al Institutului Blecher aflat sub coordonarea poetului Claudiu Komartin, secondat de Sorin Despot şi Tiberiu Neacşu, prilej cu care a fost (re)lansată Antologia cenaclului Pavel Dan ,,Cuprins sau Un fel de Imperiu”  de Eugen Bunaru, Editura Brumar, 2014. Tot filmul întâlnirii poate fi vizionat pe You Tube, pe site-ul Institutului Blecher, ediţia 113.

 De reţinut, deasemenea,  o frumoasă ieşire … pe sticlă, în aprilie a.c., a cenaclului ,,Pavel Dan”, la emisiunea Art Nova, moderată de scriitoarea Veronica Balaj. Protagoniste: Ana Maria Chiţulean, Ema Cazan, Lera Kelemen şi Milana Petrov, însoţite de subsemnatul.

  Apoi, în 19 Florar, cenaclul nostru  a reeditat, cu succes deosebit, tradiţia întâlnirilor (din anii anteriori) cu cenaclul ADN literar, din Arad, condus de poeta şi eseista Lucia Cuciureanu, tinerii scriitori paveldanişti, Roxana Diaconescu, Crina Costea, Mariana Gunţă, Lera Kelemen şi Andrei Ene, bucurându-se de aprecieri superlative din partea unor scriitori  consacraţi: Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Gheorghe Mocuţa, Andrei Mocuţa, Lucia Cuciureanu care, de altfel, a şi nemurit momentul/evenimentul, într-o frumoasă cronică de cenaclu, însoţită de elocvente instantanee foto, în ziarul local. Secvenţe din lecturile paveldaniştilor la ADN Literar pot fi citite în paginile prestigioasei reviste de cultură, recent apărută, Arca, nr. 7-8-9/2016.

 Între 20 şi 28 mai, s-a derulat Studentfestul cu multe şi remarcabile momente marca ,,Pavel Dan”, ieşind, de departe, în evidenţă întâlnirea, moderată de Cornel Unguereanu, cu profesorul, poetul şi criticul literar Ion Pop, care şi-a etalat, o dată în plus, profesionalismul şi harul expunerii, tema propusă fiind ,,TRISTAN TZARA. DA DA 100!”. Prin substanţă, altitudine ideatică şi abordare pedagogică vie, nonconformistă, s-au remarcat şi atelierele de poezie dirijate de  Simona Popescu. De subliniat, aportul organizatoric (şi nu numai…) al tinerei studente, anul I, Anastasia Coste, coordonatoarea secţiunii de literatură din partea OSUTUL-ui, (bineînţeles în colaborare cu cenaclul Pavel Dan şi E. B.). Au contribuit, ca de fiecare dată, la reuşita ediţiei din acest an, Ana Puşcaşu, Tudor Creţu, Alexandru Potcoavă, Marius Aldea (descins direct din metropolă), Marian Oprea, dar şi prietenii noştri din Basarabia: Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski şi mai tânărul poet bucovinean Matei Hutopilă, debutant la Studentfestul timişorean. Nu-i putem uita, cum nu ne-au uitat nici ei, pe greii, veteranii paveldanişti Daniel Vighi şi Marcel Tolcea şi nici pe mai…junii nouăzecişti Robert Şerban şi Adrian Bodnaru, prezenţi, trup şi spirit, la aceste evenimente.

   Desigur, o reuşită, pentru ambele părţi, a fost, la final de sezon literar, ieşirea la Oraviţa, la cenaclul ,,Gheorghe Azap”  al cărui ,,naş” şi inimos coordonator este tânărul poet Raul Bribete. Aşadar, o seară minunată, aici, în spaţiul (premontan) cărăşan, o seară de poezie, proză, şi comentarii pertinente, adică la subiect/obiect. Dar, nu mai puţin, o seară în care s-au legat frumoase prietenii literare, sperăm durabile precum marea literatură, la care cu toţii, tineri şi mai puţin tineri scriitori, aspiră/aspirăm.

  Nu poate fi uitat ,,Concursul Naţional  de Creaţie Literară Studenţească Pavel Dan”, ediţia a XIX-a, (năşit, cu ani în urmă, de prozatoarea Dana Gheorghiu Anghel în, sper, rodnică şi frumoasă colaborare cu mine), printre laureaţii acestei ediţii numărându-se, atât la poezie cât şi la proză, Florin Gherheş, paveldanist de primă linie, student în anul III, începînd cu această toamnă, la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest. Îl felicităm încă o dată şi îi urăm la mai mare, cât mai curând, de ce nu o ieşire în lume cu un volum de debut. Poezie sau proză, îl lăsăm pe el să decidă.

    Sigur, trebuie menţionate câteva întâlniri speciale de cenaclu având, ca invitaţi, tineri scriitori timişoreni, nume, deja confirmate de critica literară, aparţinând celor mai recente promoţii scriitoriceşti: Tudor Creţu, Dana Catona şi Ana Puşcaşu.

   În încheiere, dar nu în ultimul rând, odată cu începerea noului an universitar, îi aşteptăm, cu drag, pe novici. Şi nu numai… La Revedere, în octombrie!…

  

                                                                                                                   Eugen Bunaru

 

 Mai jos, prolog la noua ,,stagiune” a Cenaclului, un poem de

 

EMA CAZAN (absolventă a Facutăţii de Litere, Universitatea de Vest din Timişoara, promoţia 2016)

Nu m-am așezat pentru picnic

Îţi apleci pieptul peste maci

Te furnică frunzele de maci boabele de maci

Dau mașinile peste tine

Tuşești înghiţi bucățile de maci

Te subțiezi în laba pământului

Ca o folie de plastic pe care dansează clovni

și oameni cu întrebări

Acest poem funcționează ca un semn de întrebare

Pornește dintr-o linie curbă

și se încheie într-un punct

 

 Şi tot cu acest prilej, puteţi viziona, accesând linkul de mai jos, filmuleţul de pe postul local, TV Europa Nova, realizat în cadrul emisiunii ART NOVA, în aprilie 2016, emisiune moderată de scriitoarea Veronica Balaj, invitate fiind cele 4 poete paveldaniste amintite:
http://telenova.ro/stiri/2016/04/art-nova-cu-veronica-balaj-42/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: