Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by mineni pe Aprilie 10, 2017

       Poeme de ANSTASASIA COSTE

 

Unde

Coronini, februarie 2017

Ultima dată când te-am văzut,
norii plonjau în Dunărea cu rațe negre.
Cu o noapte înainte, ne-am spălat sufletele
în sala de mese unde urla tinerețea.

 

Mi-aduc aminte cum am plecat
și totul se transforma treptat în ceață:
drumul, pontonul și stânca aceea cu nume bătrânesc
-bucăți din mine se fotografiau în depărtare-

 

Am devenit un puzzle pentru copii,
cu piesele veșnic împrăștiate pe sub dulapuri –
aș face înconjurul lumii într-o barcă
*s-ating cerul cu stele și să-l păstrez într-o sticluță*

 

Vezi luminile de vis-à-vis?
Aici, luminile dansează pe melodii sârbești
și își spun „noapte bună” în șoaptă…

 

La granița cu Serbia,
unde semnalul se scaldă-n Dunăre,
o gașcă de tineri învață limba lui Dumnezeu.

 

7

 

Pe coridoarele ultimului etaj

pătrund lasciv frânturi de jazz

stau în ultima bancă

în față se discută poezie germană

intru-n transă

e din nou starea aceea

de primăvară spumegândă

grăbită să iasă din sicriu

ca o mumie vintage

doi nebuni fac ture de stadion

păsări și macarale bine îmbălsămate

petrecere pe liniile de tramvai

tot peisajul ăsta îmi ia numele și-l infuzează în sevele crengilor

dar eu nu sunt pregătită…

 

Paranoia

Am acoperit geamurile și am încuiat ușa

am lipit stickere pe camerele de la telefon și laptop

am ascuns perna aceea cu pisica

ce părea că mă privește insistent

am întors icoanele și pozele din rame

ca să mă asigur că nu mă urmărește nimic

atunci când îți întâlnesc din nou în oglindă

ochii negri ce se dilată

când îți simt răceala

 

***

deschide geamul corpului de fildeș

și lasă viața să-ți inunde oasele

mâncate de molii

 

acum 3 zile ai lăsat o bucată de pâine în bucătărie

fragedă ca vorbele pe care mi le-ai spus

 

acum e doar o formă verde abstractă

ca otrava săruturilor pe gât

 

visez la o dragoste fără urme de mucegai

 

***

Azi-noapte ți-am căutat cămașa în carouri

în marea de trupuri și lumini

știam că nu mă mai iubești

 

m-a ținut bassul la povești

m-am trezit dansând

doar cu băieți ce aveau cămăși în carouri

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: