Ana Pușcașu 

(fragmente/secvențe dintr-un proiect al unei noi cărți de poeme)

1.intro

închide ochii și strânge din dinți ce urmează n-o să-ți convină deloc

în supralumea virtuală la fel că în pragul foametei

ai devenit inutil

instinctele tale nu pot supraviețui unor comenzi

străine experiențele tale nu mai pot fi formatate

ele nu mai există decât în tine

și nici acolo în întregime

 

lovește oricând și oriunde

prima gură de aer

va fi și prima greșeală

va fi redus la suma greșelilor sale

 

vei cunoaște supunerea oarbă

îți vei schimba obiceiurile

sau vei face față cum poți

vei ajunge unul dintre cei care

vor să fie fericiți și pentru asta î

își stăpânesc moartea

 

lovește oricând și oriunde

într-un cuvânt lumea s-a dus

ne așteaptă alte umilințe

dar mai ușoare

 

2. coborâre

 

blues-ul perfect mașinistul nu e de găsit nicăieri

 

are o regulă a lui de coborât te coboară dar nu

te poate privi pentru el ești un străin

deci un dușman

unul periculos el vede în tine tot ce a lăsat în urmă

prelungire virtuală a tunului unui tanc încremenit

în trecerea prin peretele  unei case

 

 

spune-i cum vrei

insensibilitate sau evidentă nebunie

 

în fiecare etaj al coliviei trebuie să se afle

cel mult trei persoane dintre care un artificier

altfel la cea mai mică urmă de regret

vei fi total expus la mediul ăsta exploziv

 

apoi grilajul coliviei se închide tamburul

se pune în mișcare iar lumina zilei

ți se va micșora treptat

 

400m de metri înseamnă

timp suficient pentru developat

o jumătate de viață de la coadă

la capăt tot ce poți aduna doar esențialul să încapă

în tine căci lumina zilei ți se micșorează treptat

 

3. de sus

 

cei trei te-au adus aici apoi pilotul a schimbat cursul

 

așteptarea  e în galeria orizontului de sus

pentru tine o gură de metrou  pulsând ritmic pentru ei

un ritual de inițiere și singurul armistițiu posibil

așa că fără finețuri de aici începe singurătatea

de aici faima ei ușor sinistră

 

căscând și înjurând s-au apucat cu toții de lucru iar tu nu poți

face altceva decât să exersezi noua formă aproape frustă de viață

 

întâi primele lipsuri vor declanșa în tine fatalismul

e o dublă legătură ce va ține luni bune de trândăveală

în care te vei chinui să păstrezi aprențele civilizației

 

apoi ți se vor așterne în față instrumentele docile ale plăcerii

și vei avea nevoie de exact atâta precauție

cât să nu începi un război pe care îl vei pierde

 

într-un final în acest incubator uman vei descoperi răbdarea

și ea va fi pentru tine o insulă de relativă bunăstare

 

însă abia acum când te vei obișnui cu umilința

de a depinde de ceilalți ei te vor accepta

asta le arată că ai renunțat în sfârșit la terminologia

sentimentală că ai eliminat reziduuri de gelozie retroactivă

care te-ar fi putut doborî pe neașteptate

că în sfârșit ai exersat relațiile umane rudimentare

din dimineața de după dragoste

 

4. lampă și cizmă

 

odată ce ei te-au acceptat vei primi toate cele necesare supraviețuirii

 

ca într-o vară târzie se va întâmpla extrem de grăbit și sumar

vagabondarea scurgerea apei va încetini pentru tine și în unele nopți

sau începuturi de zi (oricum nu poți să le mai deosebești)

ți se vor dezgoli cu inocență orașele schelet

 

ca într-o vară târzie se va întâmpla să admiri în ele înșelătoriile rușinoase

din locuri absurd de îndepărtate și să-ți dorești atât de mult

să scapi de plictiseală încât să devii traducător sau cărăuș sau Soulfikar

un criminal rafinat alergând de la intrarea în grădină până la locul execuției

de fiecare dată pierzând posibilitatea exilului

 

și tot ca într-o vară târzie aproape insesizabil se vor curba

grinzile de lemn iar vagoneții vor porni spre tine cu lentoarea

unor sate ambulante transformând  indiferența într-o pradă

pentru că da spațiul tău se va restrânge considerabil

între tine și ei vei descoperi cu surprindere inutilitatea comunicării