Ședință de cenaclu

Înapoi, la o seară în imagini (pentru viitor sau trecut) cu poeme și poezii. Și ghiocei
efemeri. Protagonişti – Floricel Bogdan și Dan Spătariu. Citiţi şi veţi decide.

Montaj (poze, texte): E. B. Foto: Dan Spătariu, E.B., Costea Delia.

Dan Spătariu

Iarna

Când te-am văzut
M-am oprit să te recunosc
Nu era nimeni afară
Tramvaiele treceau pe șine reci
nici o frunză nu împingea vântul
decât una înghețată plutea
la mijlocul distanței dintre doi corbi.

***

Azi m-am reîndrăgostit
Te-am privit atent clar fără aduceri aminte
Fără să îți caut numele în dicționarul minții
să știu ce crezi despre mine
ochii tăi îmi răspundeau văzând și ei ceva
Nu a fost un accident
sau vreo închipuire
Azi te-am întâlnit prima dată
Nu știam cine ești?
Cum săruți și de unde vii?
Părerile tale 
fricile tale
Secundele au creat un plăcut ambuteiaj
Simțurile adormiseră în lumina revelației
Azi Te-am văzut

Dealul Cerului

Un fel de primăvară
înghețată pe cer
În prisme cristaline – pironite curcubeie
Gheizerul și un păun erau femei
câțiva atlași mutau pietrișul Terrei
O venă prin pământ lua apa și noroiul
Marea Zeiță plutea sfioasă
printre cireșii albi ai lui April

Puterea

cu sânii grei de soare
apasă aer verde prin păduri
pe talie cu vântul cingătoare
goală de sine bea un aur pur

din cer pogoară Sfântul Duh în oameni
și-n flori ce cântă marginea de drum
în voaluri de mireasă îmbrăcată
în mamă care mângâie şi-acum

cu mâna-ntinsă  către nicăierea
din degete îi curg lumini de stele
pe buze cu săruturi de demult
bărbați frumoși se odihnesc pe ele

întrebi dacă sunt lumi în alte lumi?
sau dacă marea-i cu scântei în valuri?
răspunzi tăcând în liniști de azur
pe  scaun s-așază Dumnezeul iară

Floricel Bogdan

***

Am aruncat cu embrioni,
Am stors sulf din fiecare organ,
Am călcat cu tocuri de oțel,
pe fiecare milimetru.

Mi-am turnat acid pe mână
să văd articulațiile în mișcare
mecanică fină, umană.

Dar n-am putut sări peste zid,
n-am putut atinge foaia.
A rămas tot albă, neatinsă,
fără cute.

***

nimic nu-i mai înțepător ca o beție izolată
între acei patru pereți
unde nu intră niciun gând
nicio altă persoană,
unde mormanul de volume
amintește secundă cu secundă
de fiecare grăunte din hectarul efemer
secat din ce în ce mai tare
de la an la an.

noxe strugurii acresc viitorul.

voi repeta mâine
voi învăța să mă iubesc
voi evolua la stadiul de biped
voi uita fiecare promisiune ziua următoare,
și, ca o piesă de motor,
voi pompa plumb în atmosferă.

***

versuri plutesc prin vidul digital.
pixeli morți,
poezii avortate,
strigăte organice
înecate în dopamină,
sufocate în confort.

fiecare clip,
duzină de secunde irosite
introduc biți redundanți.
memoria se resetează,
emoția se sintetizează,
inima oscilează mai calm.

***

Poate un lampion cu osul rupt să zboare
sub un asalt de țipete și dopuri de șampanie?
Câte distrageri, boli și glume misogine vor fi de-ajuns
pentru a vindeca fractura?
Oare poți să-ți mai obosești creierul?
Până când din textura notelor de chitară
va ieși conturul ei.

Va mai curge oare anul,
sau se va opri în praf și cioburi
fără a ierta trecutul?

Plăceri de vară

Nu pot dormi
patul parcă e făcut din cuie
pernele încă miros a vopsea de păr ieftină,
semn că încă n-a plecat,
sau n-am lăsat-o eu să plece.

Evadez din insomnii și oboseală,
dar aerul e la fel de torid noaptea.
Stelele ascunse de smog
zadarnic încearcă să acopere jegul de pe străzi

doze strivite
peturi verzi fosforescente
gândaci ce mișună
pe lângă animale moarte.

Fug, dar la fiecare colț
același cadru.
Aceleași cadavre.
Mai mulți gândaci.
Fiecare obiect,
același lanț de nevertebrate.

Fug
în zadar.

Devin una cu noaptea
îi simt la fiecare stradă
se târăsc pe mine
legiuni de antene
pe fiecare fâșie de țesut
gândaci
gândaci
gândaci

În Mai

Parcă toți peștii din Bega au murit
copacii și-au pierdut mugurii,
după seara de Mai în care
constelații de polen ne-au ghidat în spatele scenei.

Iedera falsă a prins clorofilă,
șerpii de apă s-au încovoiat până la cer,
au strâns stelele
și le-au aruncat deasupra Rozelor,
sub formă de artificii
(că de unde altfel să fi fost artificii într-o simplă seară de Mai?)
și unde sufletele noastre, ca doi atomi necunoscuți,
au format
un început de supernovă.

Dar substanța s-a dizolvat acid,
a blocat lumea în vreme de Ianuarie.
Va mai înmuguri din flori oxitocină,
muzică din pașii noștri în sincron,
sau va rămâne Bega râncedă și verde,
fără pești și artificii?

15 februarie 2024, o seară bună de cenaclu. Au citit poezie, faţă către faţă, Dan Spătariu și Firicel Bogdan. Îi veţi recunoaşte. Au comentat (pro și mai puțin contra…) toţi cei prezenţi.

S-a început cu un exercițiu de creative writing pornind de la 2-ă versuri de Jim Morrison.

Concentrare …creativă!

Vine sau nu inspirația… Poate (cine mai ştie) şi prin ferestre, şi prin draperii.

Ambianță de lucru și …relaxare (yoghină).

Analiză pe texte. Marius Dimcea în vervă exegetică! Ca de obicei!

A sosit (pare-se) și primăvara la cenaclu!

Delia Costea – în obiectivul celularului. Zâmbește poeziilor sale din Orizontul apropiat… Sau din Arca arădeană, sau viitoarei sale apariții pe sticlă! Alături de Marius și Vlad.

Moderatorul întâlnirii pare să fie (câteva clipe) dirijor. În fapt, imortalizează clipa cea repede. Sau buchețelul de ghiocei. Sau poate ceva invizibil din aerul și poezia generațiilor trecute.