O seară memorabilă…

Cu adevărat, seara de 9 mai a fost, aşa cum, de altfel, erau aşteptările, o seară memorabilă de poezie! A coincis, implicit, cu șansa Cenaclului ,,Pavel Dan” de a omagia, prin Poezie, Ziua Victoriei! Protagoniști: IONUȚ MANEA și RĂZVAN STOICOVICI. Sala, consacrată de ani buni întâlnirilor de cenaclu, părea, și ea, în așteptarea evenimentului, mai largă, mai încăpătoare… Explicația: în fapt, o banală ,,dispariție”, între timp, a câtorva mese… Probabil, le vom regăsi, la locurile lor, cu ocazia următoarelor ,,ședințe” de cenaclu, când sperăm că-i vom avea laolaltă și pe cei câțiva paveldaniști absenți. Absență, e drept, motivată în virtutea prelungirii vacanței de Sărbătorile Pascale și a zilei de 1 Mai …muncitoresc.

Așadar, au participat activ la … dezbateri: Delia Costea, Cristi Căliman, Marius Dimcea, Octavian Hrițcu, Marian Oprea și, în calitate de moderator, Eugen Bunaru. De remarcat că, deși aprecierile asupra poemelor citite de cei doi protaganiștii ai serii au fost – firesc, de altfel – unanim pozitive, nu s-a ,,căzut” în extrema ,,discursurilor” encomiastice. Spiritul critic a funcționat și data aceasta, exprimându-se și observații cu această tentă. Desigur, s-a recurs, conform cutumei, la exemplificări concrete pe text(e), semnalându-se ceea ce, în opinia unuia sau altuia dintre comentatori, ar mai putea suporta o revenire a autorului/autorilor asupra unui vers, asupa unei metefore, asupra unor asocieri lexicale etc. S-a subliniat și faptul că Ionuț Manea, în plină maturitate creatoare, înzestrat cu un talent indubitabil, autor, deja, a trei cărți, două de poezii și a una de proză scurtă, f. bine primite de cititori și de critica literară, se află în faza pregătirii spre publicare a unui nou volum de poezii. Colegul său, junele poet Răzvan Stoicovici, la cei încă 23 de ani ai săi, bucurându-se de frumoase aprecieri și de o recunoaștere tot mai largă în circuitul național al noului val de tineri poeți, întrebat fiind dacă își pregătește, în viitorul apropiat, debutul editorial, a răspuns, glumind…serios, că, deocamdată, simte nevoia să mai citească și să ucenicească ,,la umbra cărților în floare”…

Discuțiile s-au prelungit, preț de câteva minute, și în final, la ieșirea pe poarta instituției. Momente ce vor rămâne imortalizate, fantasmatic, în spațiul aerian, din fața Casei Studenților, înțesat cu siluetele paveldaniștilor atâtor generații. Învăluite în ceața anilor, a Poeziei și a fumului de țigări. De ieri și de azi…

A consemnat E. B.

P.S. Progrmul întâlnirii din 23 iunie va fi anunţat în zilele următoare.

Montaj (cronică, selecţiepoze, texte): E. B.
Foto: Delia Costea, Marius Dimcea, Ionuț Manea și E.B.

Bună dispoziție lirico-epică! Cineva (de vizavi) va fi ,,băgat” o poantă… În obiectiv, Ionuț Manea, Cristi Căliman, Răzvan Stoicovici și Marius Dimcea.

Concentrare pe textele citite. Delia Costea notează ceva… Important, desigur! Oricum, a uitat laptopul în mașină. Poate, acasă.

Discuții relaxate. Octavian Hrițcu își pregătește intervenția.

Un deget arătător semnalează ceva! Probabil, absența băncilor. Posibil și alte absențe…

IONUŢ MANEA

Nu sunt unul dintre cei care și-au părăsit locul natal

Nu sunt unul dintre cei care și-au părăsit locul natal
Sunt cel întins în iarbă, în mijlocul câmpului.
În bătaia
Soarelui alb din Linești.

Nu sunt unul dintre cei care și-au uitat locul natal,
Fântâna de la marginea drumului,
În capul satului, un crâng, un pod și un hududoi.
Salcâmi și
O băncuță de lemn care au văzut și au auzit tot.

Sunt unul dintre cei întorși din câmp,
Din Pădurea lui Gheorghe,
Existențe fricoase pierdute-n buza pădurii,
Fetele din sat cu picioare subțiri și ochi-balerini.

Sunt unul dintre cei care nu s-au mai întors,
Un ipocrit auto-utilitar,
Melc slinos al drumurilor corporatiste,
Individ cu serie matricolă, contabil și avocat.
Lemn în alveolele pulmonare,
Mă sfredelesc în propria carapace de beton,
Sub bisericile de lemn din Batia și Vulturești,
Fără mană, ca un șaman sleit.

Remix

1.

În studenție am băut absint
Am poștit
Am scris peste zugrăveală
Citate din Învierea

Salut și acum când închid ochii
Minionele din San Marțano

Închideam lumea într-o cușcă imaginară
Am înotat în bazine interzise
Pline cu sticleți beți
Am îngropat cadavrele prietenilor mei
În apartamente de carnagiu
Și filamentele din camera 17
Au văzut fete dezbrăcate
De preconcepții
Construiți să gustăm din fiecare
Fără să ne săt(r)ur(t)ăm

În căminul studențesc m-am căsătorit pentru prima oară
Am jucat în primul film horror-studențesc.

Am citit Un veac de singurătate cu Miți
Pe băncile facultății de medicină
Anii nevroticelor visătoare
Degetele fără experiență ale studentelor de la tehnică dentară.

2.

Numerele mari/rotunjite perfect
Băile comune
Fereastra cu gratii
Coridoare cu carne proaspătă
În învălmășeala fără sfârșit

Împletituri de fete vorbărețe
Ferestre deschise
Orgasm transcedental
Buze
Lipstick și vodcă

Necunoscutele
Se furișau
Noaptea
Din
Camera 17
Cu
Sufletul
Bătut la mașina
De scris.

3.

Codițele de la Ion Vidu
Aleea studențească
Înțesată
Pulpa
Cati(felată).

4.

Mi-a zis că nu are rost, să nu insist. Și cât de bine mirosea! O călugăriță în straiele lui Dumnezeu. Te-ai fi biciuit pentru ea.
Cârlionțat.
Femeie, nu glumă. Pe bancă, în grădinița spitalului, m-a lăsat. Să-i număr coastele și vibrațiile. Închideam ochii și lumea, în retina îngustă. Până și zeii stăteau pe margine, înghesuiți de tramvaie.

5.

În toaleta din spatele gării am cunoscut-o. Monitorizată. Mână de aur. Plumb în vinișoare. La cumpărături eram alt om. Prin pori. Prin crema de la pantofi. Antidotul anti-singurătatea. Lumea mă adula. Voiam să țin un discurs pepenilor galbeni. Să aliniez conopidele rujate. În interiorul meu. Acolo, dormea o potaie.

Seara e cel mai dificil moment. El vine de la lucru. Asfixiat de poluarea dresului fixat cu ojă. Ea a ieșit din oala cu presiune.

Imaginea mea

1.
Imaginea mea are pene de Au,
Părul lung și cuvintele-șpangă,
Trena albă a vanității.
Imaginea mea are zâmbetul acru,
Fără simulacru.
Imaginea și tenul ei alb ca o mireasă,
Ambițioasă-minionă, cu șiretlic în tic și
Toc pițiponc, gene false și sprâncene Roland Garros,
Cercei cu piatră sintetică, buze carmelite cu burți de acid hialuronic.
Zână zănatică, imaginea cu pene de Au,
Pe Facebook și Instagram,
Ca pasărea roșie a adolescenței.
Imaginea mea are like-uri cum nu are nimeni,
Followers din India și Turkmenistan,
Mijloc subțire,
Ochi-diafragmă. Megapixeli, rezoluție bună, fără zgomot când nu are lumină.
Adobe RGB și linii de aur.
Într-un folder, uitată, imaginea mea hâdă.

2.

Când sunt beat și mă uit la tv,
Dumnezeu coboară pe pământ
În garsoniera mea;
Ia o doză de bere și zice:
Închide ochii!
E beznă.
Zice, uite, așa mi-am imaginat eu lumea!
Și imaginea lumii e neagră
Ca o măicuță
Care coboară din taxi și nu se mai întoarce.

*

1. Singurătatea este o pasăre prinsă-n geamlâc
   Se zbate, dar nu o auzim.
   O mamă ademenită,
   Dar nu o auzim, așa cum
   Nici Cel de Sus nu ne aude
   Ne prinde în geamlâc și se miră de penele noastre.
   Fiecare stea are o pasăre-n geamlâc
   Cu pene viu colorate, omul-stăpân
   În cutiuța de metal din cutiuța de metal,
   Singurătatea,
   Noi nu o auzim, deși, avem atât de mult nevoie de ea,
   În cutiuța toracică din cutiuța toracică.

Noapte de noapte pieptul devine violent,
Dar singurătatea este în mâinile stăpânului,
Speriată, cu o inimă prin care trec
Rădăcinile cireșului din bătătură.
Când o descoperă Ilinca, pasărea singurătății se liniștește
Și mâinile zbârcite îi oferă libertate, Ilinca zice:
Ionuț, las-o, maică mare, să plece!

RĂZVAN STOICOVICI

Nebunii ascultă fără șireturi Atomic TV pe 663

Dimineață mi-am pierdut șireturile
albe, în camera albă, lângă canapeaua albă
mintea mea joacă ping-pong cu alprazolam
mirzadenul înjunghie fiecare celulă roșie
de nervi micuța asistentă asistă asimilează
povești, pirandele piratează bilete verzi
dă fă hârtia, te tai ca pe spasmele matinale
dimineața în 17 când un hoit e un parfum acceptabil
este să îți rozi unchiile până dai de falanga
bunicului iese ușor dintre pietre
peste tot în drumul meu.
volei neuronal,
nebunii ascultă Atomic TV pe 663

***

Aerul nu ajunge-n coaste
Între Las Vegas și tramvai
Fiecare gură de aer
O lamă-n caruselul plămânilor
De la etajul 7 până la parter
Pinguinii dansează-n lift
Biscuiții fac yoga
D-zeu și el pe aici
Sindromul Down
Icoanele vibrează-n Japonia
Cafeaua probabil s-a răcit
Piticul meu aleargă fără suflu
din balcoane babele judecă
Fiecare mucoasă, chiștoc, hârtie
jos
probabil iarnă
muncitorii în 17
copiii la meditații
stradale Budha scrumează
bănci rupte,
fete șchioape
stoicovelisme și alte animale acvatice
prin centru
covrigăria lu Tanti Jeni
cuib de praf/boli renale
Tanti Jeni la fi-su-n Germania
Jenel o duce bine
Mecanic,
elevii pipează
la American în stuf
Jimmy Pilă a murit
Tică Semafor s-a pensionat
Peștele Liviei merge la pocăiți
oamenii
navighează
după…
aerul nu ajunge-n coaste.

***

Cactușii mei nu fac flori
pentru că le pun-n ciorba
de picioare în burta digerată
dimineața pe stomacul gol
interior
piticul s-a pensionat
într-o mahala cu migratoare
nici el nu are flori

Cactușii mei nu fac flori
Adună praf/miros de mâncare
Nu suportă bucătăria
bârfele, depresivele sinucigașe
sau alte discuții
Nu țipa, nu te înțeleg
Cactușii mei nu fac flori
îi deranjezi
2 terapeuți nu-s destul
f…-mă și pe mine la cap.

Băieții mei nu mai stau drepți
Au baston, tot n-au flori
Unul s-a învinețit la vârf
Tu mă f….i la cap cu terapia
Pastile, nurofenele, aspirinele, vitaminele
Alte caricaturi medicale
Cactușii mei nu fac flori
Încă nu ai plecat?

***

Bețivii sparți de bere și lene
au D-zeul lor part-time
Care-și trimite fiul cu Sindrom Down
la Timpuri Noi, degeaba.

Noi, ultimii cartofi din sac
Așteptăm mame cu sânii mici
Mâini umflate
Să mângâie fiecare crater din piept
Arsură de țigară, vânătaie

Noi, ultimii cartofi din sac
Avem garsonierele noaste
Agorafobie, suflete închiriate în euro
Dioptrii cu minus și plus
Pateu cu keciap, doctrine verzi

Noi, ultimii cartofi din sac
Nu avem D-zeu
Un bătrânel grizonat, sclifosit, ipocrit
Nu merităm un zeu
În ture de noapte

Noi, ultimii cartofi din sac
Blestemăm fiecare cartof din față
Din mijloc, din lateral, din alt sac
Noi, suntem ultimii cartofi din sac, atât!

***

Dimineața nu sunt lumini pe străzi
piticii muncesc fără
coifuri, cămăși în carouri
autobuzele merg pe ghicite
stațiile, pesteri cu fum de țigară
dârlăii de scara blocului aruncă ultima doză

Oamenii în verde strâng tot ce a mai rămas din salariu
sticle, chiștoace, cutii de pizza
cretinul de bec sparge pupile și case
3 bighidii numără câte mașini de gunoi circulă
lângă o tablă cu table
radioul lu nea piețarul urlă a pagubă
Bărbați, bărbați
E plină lumea de pansați
tata lu Nadel mai cere o vodkă
o noapte grea nu trece

Semnal!

Îl felicitam pe colegul nostru Marius Dimcea pentru apariția la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iași în Ședința nr. 16/8 Mai 2024 – lecturi în atelier. Felicitări, de asemenea, coordonatorului și moderatorului Cătălin Mihai Ștefan!

A se accesa pe facebook și instagram!

A consemnat Forum studențesc, cenaclul ,,Pavel Dan” .

Anunț! Invitație!

JOI, 9 Mai, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi : Ionuț Manea-poezie și Răzvan Stoicovici poezie. 

Moderator: Eugen Bunaru

Vă așteptăm!

Anunț! Invitație!

JOI, 25 aprilie, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi : Delia Alexandra Costea – proză și Marius Dimcea – proză.

Moderator: Eugen Bunaru

Coordonare online :Delia Costea

Vă așteptăm!

SEMNAL !

Observator Cultural

1.- Am spicuit 3 ,,momente” ale dialogului dintre Laura MUȘAT şi poetul & prozatorul Andrei
DÓSA. De reflectat!
Citiți întreg interviul în cel mai recent număr www.observatorcultural.ro/articol/cind-scriu-sint-proprietarul-subtil-al-unor-teritorii-neingradite/
Ce îți aduc ție scrisul, poezia, dar și ficțiunea?
O stare de visare controlată. Cînd scriu, sînt proprietarul subtil al unor teritorii neîngrădite.
Pe aceste teritorii îmi permit să dezlănțui forțe psihice care în lumea reală mi-ar putea crea
probleme, inclusiv cu legea, cu autoritatea. 
Și simți vreodată că ești subiectiv cînd scrii despre toate astea?
Sînt cît se poate de subiectiv, pentru că sînt afectat. Nu există obiectivitate în scris. Există
doar puncte de vedere, mai mult sau mai puțin empatice, mai mult sau mai puțin
cuprinzătoare. 
Cît de mult consideri că ar trebui să dea un autor din el pentru a scrie autentic?
(….) Cred că nu e vorba de cantitate aici, ci mai degrabă de obsesie. Obsesia de a explora
într-o anumită direcție. Obsesia de a arăta dincolo de uman, fiind în același timp foarte
uman. În plus, autenticitatea se cultivă, în spatele ei e multă muncă, multe lecturi și o mare
capacitate de absorbție a manifestărilor culturale de orice fel. Pînă la urmă, autenticitatea
înseamnă să fii un burete, să ai o sută de ochi ultravigilenți în cap și un nas fin, de copoi, care
te ajută să nu pierzi niciodată urma acelor lucruri care te interesează cu adevărat. 
 (Ultima familie tradițională este cel mai recent volum de poezii al scriitorului Andrei Dósa,
publicat la Editura OMG Publishing.)

2. – În același Observator Cultural, reținem, pe lângă multe alte articole, cronici, polemici,
   eseuri, toate girate de semnături prestigioase, și cele două recomandări de lectură: una din
   partea librăriei Cărturești și o a doua datorată librăriei independente, din Timișoara, La
   Două Bufnițe. Sunt vizate două cărți de poezie: Cătălin Șuteu, apelofo_b, OMG
   Publishing, 2023, 72 p., a cărei recomandare, vădind un spirit exegetic tot mai pregnant
   și subtil, e semnată de poetul Cristi Căliman, colegul nostru paveldanist și Antologia de
   poezie Apocalipsa după Marta de Marta Petreu, Editura Polirom, 2011, 480 p., cu o
   recomandare, sub semnătura Carinei Josan, remarcabilă, de asemenea, printr-o relevantă
   ținută analitică și sintetică, cu atât mai mult cu cât, în vizorul exegetic (și într-un spațiu
   tipografic fatalmente restrâns), tânăra autoare evidențiază trăsături distinctive ale poeziei
   uneia dintre cele mai importante scriitoare optzeciste din literatura română, citând
   remarca absolut elocventă a lui Norman Manea despre întreaga operă poetică a Martei
   Petreu aflată sub ,,marca adevăratei poezii, a adevăraților poeți.”
   Citiți revista Observator Cultural nr 1204/18-04-2024 !
   A consemnat E.B.

O cronică amânată/restantă, în imagini și texte, de la întâlnirea din 11 aprilie…

Aşadar, au participat şi şi-au exprimat opiniile: Cristi Căliman, Anastasia Coste, Izabela Radosevici, Ionuț Manea, Marius Dimcea, Floricel Bogdan, Octavian Hrițcu, Marian Oprea și E.B. Delia Costea a ales să fie cât mai concisă: s-a declarat de acord cu toate opiniile exprimate.
Cuvântul final l-au avut cei doi protagoniști ai serii: Vali Botezatu și Alex Balica. De subliniat apetența lui Alex Balica și aptitudinile sale promițătoare pentru discursul critic.
Montaj: E.B.
Foto: Delia Costea și E.B.

ANUNȚ: Joi, 25 aprilie, ora 19,30, vor citi: Delia Costea – proză (pt. copii) și Marius Dimcea – proză

Au citit Vali Botezatu şi Alex Balica.

Se meditează … Cu textele în față!

Analizează și argumentează temeinic Cristi Căliman. O va face și Izabela cu fineța unei … matematiciene pur sânge…

Anastasia Coste – analiză dezinvoltă, cu umor, dar făra concesii, cu accente pe aspecte de tehnică a(le) scriiturii..

Se pregătește Ionuț Manea. Observațiile sale vor avea, ca totdeauna, concizia, concretețea și precizia profesionistului în domeniu. Spre beneficiul colegilor cenacliști.

Alex Balica, în așteptarea verdictului…

După comentariile consistente, ale lui Marius Dimcea și Floricel Bogadan, se mai și glumește (ca la grădiniță…)!

Cu textele și notițele în așteptare…

Să le amintim debutanților, Bianca Cârstea și Denis Nechifor, că sunt membri de drept ai cenaclului. Îi așteptăm în continuare!

Vali Botezatu

***

şopârle aurii în frac scurmă imperiul decolorat
pământul în carouri, chel, cu plasturi imenşi peste cratere
secundele şuieră violent
iarna poartă sandale cu ciorapi
soarele de la miezul nopții
s-a proțăpit ca o tumoră malignă
obrazul stâng e pârjolit, cel drept a degerat
într-un crepuscul etern
ultimele pietre fumegă sub norii gestanți
o evoluție amanetată
un somn alert
un soare care a uitat să mai apună.

Colaps gravitațional
butoane voluptoase activează rotația
cârpaciul viselor toarnă aur
peste gurile puroiate
dorul se sparge în fascicule de radiații
din nori curge literatură
cu mațele întinse în Babylon,
pictezi grădini pe cutii de conserve
ne mişcăm lasciv în Antipa
otrava zilei, pâinea şi vinul,
trădarea şi dioxidul de carbon
leacurile conțin obuze la vârf de ac
în pelerinajul tomberoanelor
ne mesteci bisericeşte, apoi ne scuipi.
Persefona de weekend
obrajii clipocesc în alcool, perseide în pistrui
născută la două alei distanță de cimitir
crescută alături de un câine
Pixy a ros uşile

l-au bătut până i-au scos ochii din orbite
cu ochelarii fumurii privesc prin
geamurile Fordului către coşul casei
aleg bomboane cu fructe de pădure
din fundul pungii
sparg în dinți aroma liz tailor
mai spune cum n-am ajuns nimic
şi prietenii mei nu sunt prieteni
şi eu nu sunt eu
măcar e cineva să-mi sufle-n ureche
în caietul 3 de poeme e un leu
mânjit de amfetamină pe margini
nu v-am zis niciodată că era să mor
şi ultimul gând, în oglindă,
era ruşinea.

Cerşetor
Aurel, omul negru era omul bun
a murit la poarta şcolii, în fund
l-a văzut grupa mică
salcia tunsă scurt ca o fetişcană
gardul mic de fier
apoi mirosul umed al lumânării
i-au spălat intestinele cu detergent de vase
când o să facem chimie
o să-ți explic de ce moartea e colorată
un singur mac în mijlocul terenului de sport
îmbată lăcustele
fanfara ca un jet de apă în ochi
convoiul fără lacrimi
adunăm monede reci
şi le lipim de frunte

Planeta cu gumă la metru

în liniştea fără gust, beznă
adulmec chiştoacele mamei
climat umed, cordul aritmic al harpei
în centrul pământului
prima amintire, bunica taie şuvițe,
cad pe furoul magenta,
între pulpe de plastilină,
le strânge în ghemotoace cu tot cu scame
o visez străină, frumoasă, în albastru palid
în pauza de fumat
benzodiazepinele flutură în stomac
cartierul cu intestine de balenă recidivistă
vomită Moscatel
mâini schizoide vibrează în îmbrățişări SH

***

somnul dulce în camera priveghiului
un câine latră în şoaptă
pereții albi se surpă încet
uşa fără lacăt rămâne în picioare
nu intră nimeni
deşi e horă în curte, oamenii se ating
lovesc cu fruntea
acoperişul ce adăpostea viespile din pod
şoarecii ațâță singurătatea în farfurii
un şir de furnici cu aripi mă cară
într-o postavă de lemn
trupul spălat cât e cald
‘nu i se rupă oasele
să râdă ceilalți de moartea lui
prietenii nu râd, oricum
află prea târziu şi le e dor o vreme
apoi adorm şi ei

papile m&m’s
incisivii înțeapă coarde vegane pro avort
mortul e proaspăt pe cazier
16PM, scrisul se simte
ca grija maternă
în jurnalul adolescentin
visez mustăți pe fața lui Putin
durerea e un miniaperitiv PTSD
astenii cu metabolism de fier
cojocul artizanal cu miros Haribo
între războaie TikTok şi school shootings
latru cu stropi
câinele linge mâini aspre
you are the reason why I’m still hangin’ on
obsesiv. compulsiv, dark empath,
sau un amărât cu buzunare murdare
în căştile wireless – hentai HD
la poartă, Sf. Petru cu mască
şi mănuşi sterile.

Alex Balica

Pasul de felină, rujul, dresul

Pasul de felină, rujul, dresul,
Ce le e dat ochilor să vadă…
Cine-i prădător și cine-i pradă?
În noaptea ce n-ar trebui să ardă
Prin două corpuri fără gardă
Ce au unul spre altul – mersul.
Ce repede se frânge sensul
Când gânduri zbiară ca să iasă
Prin unghii ascuțite ca de coasă,
Se închid de-a latul ca o plasă
Dintr-un alt trup ce mi-e acasă,
Devine îngust tot universul.

Printre degete
Printre degete lumina se sfarmă
Parcă și spațiul doarme fără interes;
Nu sunt puține cele ce le-am înțeles
Căci lângă tine totu-i atins de karmă.
Printre degete lumina se sfarmă
Subtil ca o stâncă mângâiată-n valuri,
Așa cum se-nalţă muntele pe lângă dealuri
Așa și astrele ți-ar sta toate-n palmă.
Parcă și spațiul doarme fără interes,
Timpu-i grăbit doar când ești aproape
Iar multul râvnit am să-l las să scape,
Să te țin la piept e tot ce mi-am ales.
Soartă
Vreau să mai pun un cer peste cer
Ca în el să îmi caut mai fericite sorți,
Să-mi lumineze până în colburi de fier
Până-n hăuri de mine oțelite cu porți.
Când de noapte bună cade pleoapa
Să nu mă trezească coșmarul din vis,
Să pot să-mi termin de săpat groapa,
Să mi se dea ce a fost promis.

Siderali – Regele peste foc

1
Prolog I: Atmosfera
“Este ca și cum ai omorî piatra.” – zisă a multor generații. Zisă de când nu erau dialecte. De
când granițele nu erau mai departe decât gardurile propriilor așezări. De când munții încă nu se
scufundaseră în oceane și de când omului nu îi erau cunoscute alte stele decât cele văzute de pe
Mesa.
De la pădurile ce te puteau face pierdut, dacă nu erai unul de-al lor, până la deșerturile în care
doar cei fără oase cutezau să le străbată – toți știau ce înseamnă. Chiar și mult mai târziu, de la
cei ce mergeau pe sub oceane, până la cei ce schimbau cerurile cum pofteau – încă mai țineau vie
amintirea. Umbla vorba și printre nomazi că dacă spuneai cuvintele, dar doar pe tonul potrivit,
până și fiarele te-ar fi putut înțelege.
“Este ca și cum ai omorî piatra.” e doar o zicală prin care spui că ce vrei să faci nu schimbă
nimic, fie lucrul înfăptuit sau nu. Că nu se schimbă ceva. Că este nimic.
Dar s-a uitat și sute de ani au trecut. Au uitat izvorul. Și ce nu mai ști, nici nu poți învăța pe
altul. Au uitat că omorâtul pietrei nu este un joc de cuvinte sau vreo idee isteață. Ci, desăvârșit
este. Dar faptele spuse mai rar devin amintiri. Doar cele norocoase ajung legende.
Eu cunosc doar legenda. Iar legenda spune că a fost odată un timp atât de vechi, încât nici
desenul nu se născuse încă din mâna oamenilor. Un timp în care era un Om Mai Om decât
ceilalți. Se spune că el putea controla însăși viața. Că pentru el, moartea era doar un gând pe care
îl înțelegea pe de-a-ntregul.
Într-adevăr, existau oameni și atunci, cum sunt și acum, care erau extraordinari. Ce făceau să
plouă, dacă se voia ploaie. Sau zgâriau norii, doar de dragul ființei. Dar niciunul nu putea să
controleze viața.
Legenda mai spune că cele mai puternice familii ale acelei vremi s-au adunat în fața acestui
Om Mai Om decât toți ceilalți. Iar ei au cerut un singur lucru: nemurirea. Căci ea putea fi dată
fără a vărsa sudoare. Dată ca un gând pe care îl ai și imediat dispare.
Omul Mai Om a luat o piatră de pe jos și le-a răspuns că dacă cineva poate să omoare piatra,
atunci el va oferi nemurirea tuturor. Și le-a aruncat-o la picioare. Iar mulțimea a început să se
îngrămădească. Unul mai puternic decât altul, cu arme mai grele decât ei împreună. Și când s-au
simțit mulțumiți, l-au chemat pe Omul Mai Om decât ei. Iar el a spus că piatra încă este. Chiar
dacă ochiul nu o vede, vântul tot plimbă praful din ea.
Nu se mai știe ce s-a întâmplat mai departe, dar cert este că oamenii au reușit să facă piatra să
dispară. Uneori se zicea că a trecut o generație. Alteori că au trecut și mai multe. Dar au biruit.
Iar când Omul Mai Om a fost chemat iar, el a spus că piatra încă este. Dispărută, cu siguranță.
Dar nu omorâtă. Pentru că ea există în anumite minți, încă întreagă.
Iar oamenii fiind atât de prinși în scopul lor neverosimil, au început să se omoare între ei,
pentru a omor piatra. Iar această atrocitate a continuat până când au mai rămas doar o mână din
ei. Când l-au chemat pe Omul Mai Om, acesta nu a mai venit. Iar când ultimul om a uitat de
piatră, doar atunci Omul Mai Om ar fi putut fi rechemat. Dar e ca și cum ai omorî piatra să mai
încerci să-l chemi acum.

2 poeme de Denis Nechifor (anul I. Fac. de Filozofie a U.V.T.)

Îmi place să fiu om
Adie un vânt singuratic
Urechea începe a-mi sângera
Simt îmbrățișarea unei angoase
Încerc să văd prin praful ochilor putreziţi
Lumea își joacă un dans al ploii
Nu mai îmi simt ființa
Cuvintele mi se dezarticulează în faţa privirii
Iar eu împreună cu ele.
Corpul se simte ca o piatră moale
Un munte lichid inflamat
O bucată de lemn fosilizată
Dimineața asta
Organele m-au servit cu o demisie
Și o oarecare infecție în suflet
„Ne-a făcut plăcere”
Au spus.
Ce înseamnă a fi, până la urmă?
Un corp funcțional, un suflet sănătos?
Poate o conștienţă prea extinsă
Mă îndoiesc iar dicţionarul nu mă ajută
Creatul nu cunoaște mâna creatorului
Merită să te sugrumi în adevăruri?
Să te îneci în fabule expirate
Și în vise dezolante
Ce ar fi dacă aș muri?
Cred că am dreptul
Voi ce spuneți?

Ceaţa de dimineață
Râuri mute,
Se înnorează, pietre sparte
Crapă scoicile
Marea sfâșie morile
Oameni de hârtie,
Zgârie potecile pe care le fac cu gândul
Suflete înecate în cioburi lichide
Își cauta sisiful
Ceru-i gol, și atât
Spațiu-i nimic, și atât
Sufletu e sec, și atât
Prilej al disperării

Vis echivoc
Moarte disparată
O viață bună
Atât am de zis
Bună dimineața
Vise splendide
La fel ca și tine!

Poezia merge mai departe: Bogdan Alexandru Petcu

SEMNAL!

Vă invităm să participaţi la cele 2-ă evenimente literare, din 17 și 18 aprilie, cu o adresare aparte pentru cititorii timișoreni aşa cum , de altfel, rezultă din însuși titlul cărții. Veți avea ocazia să-i cunoașteți, în mod direct, prin lectură și dialog, pe cei 3 autori,  speciali,  ai Timișoarei și nu numai… Pentru cei care nu cunosc, ,,deconspirăm” faptul că cele două autoare, Beatris Serediuc și Eliana Popeți, își pot revendica, de drept, începuturile scriitoricești  în însăși ambianța creativă a Cenaclului Pavel Dan al C.C.S. T. Se întâmpla pe la finele primului deceniu și începutul celui de al doilea al(e) anilor 2000.                                                                                

  E.B.    

   

Semnal!

Invitație la Cocursul de Poezie Juventus lansat de C.C.S Pitești!

SKM_C224e24040910230Descarcă

declaratie consimtamant prelucrare date Juventus 2024Descarcă

Anunț! Invitație!

JOI, 11 aprilie, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi : Valentina Botezatu – poezie și Alexandru Balica – poezie și proză

Moderator: Eugen Bunaru

Coordonare online: Delia Costea

Vă așteptăm!