Serile de la Crivaia

În prima seară de lectură am avut prilejul de a-l asculta pe Ionuț Ionescu, care ne-a citit un grupaj de poeme.

Eugen Bunaru remarcă de la început caracterul „atipic” al poeziilor lui Ionuț, a cărui scriitură nu pare a-l încadra pe acesta în generația actuală de poeți tineri. Ionuț se diferențiază de colegii săi de generație atât din punct de vedere tehnic și tematic cât și din punct de vedere al lipsei unei dorințe de afirmare zgomotoasă.

Ca elemente definitorii în poeziile lui Ionuț Ionescu, Eugen Bunaru observă jocul reușit dintre abstract și concret, buna construcție a unor imagini extrem de sugestive, dimensiunea mitologică în combinație reușită cu imagini care țin de actualuatite, unele destul de dure. În general, poeziile lui transmit o stare de detașare, seninătate. Poezia lui Ionuț are și o puternică latură reflexiva, cerebrală, par că „vâneaza ideea”, asemănându-se din acest punct de vedere cu Nichita Stănescu. Există totuși riscul ininteligibilității atunci când imaginile devin obscure, se aglomerează sau se transformă în explicație. Se mai observă și numărul mare de comparații și automat riscul unui abuz de această figură de stil.

Marius Aldea spune că îi plac comparațiile, care nu i se par deranjante sau abuzive, afirmând totodată că Ionuț realizează cu succes transmiterea unei stări, atmosfere, fapt care dovedește talentul și eficiența tehnicilor utilizate de tânărul poet.

Octavia Sandu este de părere că poemele sunt „lucrate” prea mult, că Ionuț își propune un anumit vizionarism care nu-i reușește tot timpul pentru că versurile sunt aglomerate de imagini care se succed rapid, se transformă unele în altele, adesea fiind greu de urmărit și înțeles de către cititor. Practic Ionuț are numai noduri de tensiune, țesătura dintre noduri, necesară de fapt, fiind inexinstenta.

Nicoleta Papp consideră că sunt anumite pasaje care ar trebui curățate, epurate.

Marian Oprea apreciază „forta și frumusețea” poeziei lui Ionuț Ionescu și faptul că acesta își explorează partea sa existențială. Singura obiecție ar face-o primului poem, tematica divină combinată cu cea a tăcerii constituid deja un clișeu.

Eu sunt de acord cu Octavia în privința absenței momentelor de respiro care îngreunează inteligibilitatea textului sau nu oferă cititorului șansa de a savura unele imagini cu adevărat reușite, evidențiate și de Eugen Bunaru, imagini precum „ Mă văd după o vreme ca un dirijabil spart deasupra marii”.

În cea de-a două seară de lectură le vine rândul lui Marius Aldea (poezie) și Octaviei Sandu (proză).

Poeziile lui Marius Aldea, observă Eugen Bunaru, dovedesc experiența scrisului, controlul tehnic, talentul și originalitatea tânărului scriitor. Poemele citite explorează o lume rurală a copilăriei într-un mod ușor arhaic dar autentic. Acest microunivers se conturează treptat prin următoarele elemente: paradoxul și oximoronul („viata ne curtează cu o poftă de moarte), oralitatea stilului, realizată prin prezenţa personajelor care se exprimă într-un mod autentic, propriu, tehnica ricoşeului de la o tonalitate gravă la abordări umoristice, relevând o filozofie a vieţii care ia lucrurile serioase în derâdere, imagini senzoriale foarte bine construite, proaspete, originale. Doar în ultimele poeme mai scurte, consideră Eugen Bunaru, Marius ar aluneca spre poantă şi spre discursiv.

Ionuţ Ionescu apreciază speculaţia inteligentă a unor câmpuri lexicale exploatată de Marius. Microuinversul poeziilor lui Marius, crede Ionuţ, este configurat pe alocuri superficial, ar mai trebui aprofundat, în timp ce erotismul ultimelor poezii i se pare unul facil.

Ana Maria Puşcaşu este de acord cu Eugen Bunaru în privinţa evidenţei unei maturităţi a scrisului la Marius Aldea. Nu i-a plăcut primul poem „Arsch poetica”, precum şi unele sintagme menţionate şi de Ionuţ Ionescu („sublima surpare” sau „canicula cărnii”) însă restul poemelor sunt foarte bune, în special poezia cu temă paternă.

Nicoleta Papp împărtăşeşte părerea Anei în privinţa primului poem. Restul poeziilor îi plac.

Lui Marian Oprea i-au plăcut foarte mult poemele lui Marius, cu excepţia ultimelor, celor mai scurte. Nu este de acord cu utilizarea unor cuvinte precum „lemnele tacerii” sau „boii amurgului”.

Cu excepţia unei singure imagini, poeziile lui Marius mi-au plăcut cap coadă.

În ceea ce priveşte povestirea Octaviei Sandu, Eugen Bunaru apreciază modul în care tânără scriitoare reuşeşte să realizeze gradaţia tensiunii și să alterneze cele două planuri exploatate. Acestea împreună cu frazele concise şi alegerea eficientă a cuvintelor rezultă într-o proză extrem de reuşită.

Octavia surprinde, observă Ionuţ Ionescu, psihologia unor personaje într-o situaţie limită. Relaţia dintre cele două personaje principale este de asemenea foarte bine conturată, spaţiul configurat cu succes, tensiunea creată bine exploatată. Articularea narativă s-ar pierde atunci când apare dialogul, părere pe care noi ceilalți nu o împărtășim .

Ana Maria Pușcașu spune că i-a plăcut proza Octaviei, unde se simte controlul pe care această îl deţine asupra tuturor elementelor implicate. Ar fi vrut totuşi un final care să se concretizeze și  în planul „real” al textului, pe lângă cel al visului.

Marian Oprea apeciază prima parte povestirii atât din punct de vedere al tehnicii cât şi din punct de vedere al conținutului, însă ar elimina imaginea cărnii invadate de viermi. Nicoleta Papp consideră că, dimpotrivă, această imagine este absolut necesară pentru că face tranziţia dintre planul oniric şi cel „real”. La fel cred şi eu.

Joi seara citesc eu o proză scurtă intitulată „Drumul spre centru”.

Eugen Bunaru observă subtextul poetic al textului, acurateţea cu care este construit planul fabulos, atmosfera de mister predominând în detrimentul unei dezvoltări epice. Povestirea se cere continuată întrucât elemente precum dihotomia centru-periferie sau absenţa mamei merită exploatate.

Octavia Sandu este de părere că frazarea este bine condusă, detaliile exploatate eficient, considerând şi ea că există mai multe direcţii de dezvoltare a povestirii, adăugând conflictul dintre frate şi tată în acest sens.

Ionuţ Ionescu crede că proza trebuie continuată mai ales la nivelul psihologiei personajelor, pe care, zice el, reuşesc să o concetrez foarte eficient într-un spaţiu relativ restrâns. În rest, observă morbiditatea bine redata, lipsa de jenă și o abordarea frustă caracteristică textului per ansamblu.

Marian Oprea este de acord cu ceea ce s-a menţionat anterior în privinţa scriiturii propriu-zise dar îi displace profund subiectul ales.

Ana Pușcașu şi Nicoleta Papp spun că le-a plăcut şi subiectul şi tehnica. Marius Aldea afirmă acelaşi lucru, adăugând că textul ar putea constitui un bun început de roman. Se simte totuşi nevoia de un fir epic şi de dialog.

Vineri seară ne-au citit Beatrice Serediuc (proză) şi Marian Oprea (poezie).

Proza Beatricei, observă Eugen Bunaru, prezintă o realitatea exterioară filtrată prin conştiinţa personajului central. Acesta are o percepție afectiv-analitică a lumii din jur, însă contrastul, ca element recurent comun în scriitura tinerei prozatoare, anulează riscul patetismului. Din această oglindire a realului în psihologic şi prin folosirea acestei tehnici a contrastului, se naşte şi crește tensiunea în text. Beatrice utilizează şi integrează eficient detalii semnificative, scriitura ei apropiindu-se din acest punct de vedere de romanul francez în care introspecţia este stimulată de observarea obiectelor exterioare. Uneori, fraza capătă o structură arborescentă, devin astfel necesare câteva fracturări precum și mai multă concizie.

Aleksandar Stoicovici observă caracterul concentric al prozei, care se dezvoltă succesiv pornind de la un punct unic.

Marius Aldea afirmă că proză este bine scrisă, fiind de acord totuşi că unele fraze sunt prea lungi şi creează impresia de redundanță.

Ionuţ Ionescu apreciază proza Beatricei ca fiind un text complex de analiză psihologică centrat pe un personaj multiform în funcţie de evoluţia mediului citadin. Folosirea imperfectului conferă scriiturii ritm şi continuitate. Autoarea pare totodată că stăpâneşte foarte bine textul, conducând scriitura în mod conştient spre finalul dorit. Doar începutul povestirii prezintă riscul explicitării.

Marian Oprea apreciază şi el forţă prozei citite de Beatrice consierand-o potrivită pentru dezvoltarea unui viitor roman.

Poeziile lui Marian Oprea se caracterizează printr-o continuitate tematică, afirmă Eugen Bunaru, aceastea explorând dimenisunea spiritual-erotică tipică scriiturii poetului. Stilul în care această dimensiune este configurată este unul foarte bine conturat şi el. Ca şi semnătură poetică, se remarcă prezenţa unor versuri grave înserate în pasaje ludice și, în general, încercarea de armonizare a elementelor erotice, ludice şi grave.

Aleksandar Stoicovici observă construcția ineficientă a unor versuri.

Marius Aldea crede şi el că pe alocuri rima e forţată însă unele dintre versuri sunt foarte bine scrise şi obțin impactul scontat.

Ionuţ Ionescu apreciază componenta umoristică prezentă în poeziile lui Marian ca şi o mască a poetului care ascunde ceva, dovadă inserţia versurilor grave. Există uneori pericolul de a cădea în poantă erotică, însă per ansamblu poezia lui Marian ar putea fi considerată o „cantare a cântărilor despre eros”.

A consemnat Andrada Jichici

Crivaia paveldaniştilor

Drumul până la Crivaia urcă şerpuind din Reşiţa, străbate Văliugul cu birturi unde bătrânii te salută cu „bună!” de fiecare dată când treci pe lângă ei, şi se opreşte tocmai în dreptul cabanei militare. Aici trupa se regrupează încet-încet. Unii au ajuns deja, alţii încă urmează să sosească.

Şi anul acesta, în prima săptămână a lui august, a fost rândul paveldaniştilor să pună stăpânire pe Crivaia. Din formula de anul trecut ne-au fost şi acum alături domnul Eugen Bunaru, care a coordonat şedinţele de cenaclu organizate, după tradiţie, pe terasa cabanei, Marian Oprea, care ne-a delectat cu noi poeme erotice, şi Nico Papp care a fost la înălţime cu textele dedicate lui Moni Stănilă.

Lecturi şi discuţii pe texte au avut loc în fiecare seară. Încă de la bun început atmosfera poemelor lui Ionuţ Ionescu s-a suprapus peste imaginea tăcutei Crivaia pe care Andrada Jichici a înlocuit-o cu frenezia explorării unei  pieţe de oameni. Marius Aldea a deschis pentru câteva clipe „damigeana cu fluturi”, cu toate mişcările şi senzaţiile copilăriei, în timp ce în poemele lui Marian Oprea ludicul a întâlnit mai degrabă dimensiunea erotică. Şi, pentru că nu eram tocmai departe de Gărâna şi chiar speram (unii dintre noi) să ajungem şi până acolo, Octavia Sandu a citit o proză inspirată din amintirile locului. Cu proza poetică a lui Beatrice Serediuc am încheiat şedinţele de cenaclu de la Crivaia, punctul culminant rămânând concursul de texte scrise în timpul tabarei şi care s-a finalizat cam aşa: locul întâi – Ionuţ Ionescu, locul doi împărţit de Octavia Sandu şi Nico Papp, iar locul al treilea revenindu-i lui Marius Aldea.

Pe lângă amintitele discuţii şi lecturi au fost şi băile în lac pe care le-am prelungit cu plimbări până în Văliug sau cercetând împrejurimile, căutând să descoperim vechi poveşti sau să trăim unele noi. Nu au lipsit nici faimoasele opriri la Beno şi Brigitte cu poveşti, cântece sau frânturi de conversaţie cu turiştii nemţi. Regretăm totuşi absenţa arădenilor pe care i-am aşteptat cu nerăbdare.

În ultima seară ne-am bucurat de focul de tabără la care au muncit atât băieţii, dar şi de bunăvoinţa lui Aleksandar Stoicovici care ne-a cântat la chitară. Crivaia paveldaniştilor a fost, am putea spune, şi anul acesta o reuşita.

Poem scris la crivaia

Atingem ceaţa cu cerul gurii

 

amestecăm potecile

printre atâtea frunze uscate

asemeni unor paşi rămaşi în urmă

pe care de pe înălâimea muntelui

îi căutăm cu ezitări

mai mari decât

marcajele de pe copaci sau pietre

 

ajunşi acolo

întindem mâinile

şi strângem norii ridicaţi

în ritmul iluzilor

 

ploaia lăsată în adânciturile scoarţei

bălteşte ca în pahare

la fel cum se întâmplă

cu amintirile care se repetă

 

crivaia,  5 aug 2009

crivaia. portrete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

crivaia. 6.

aici e fără cuvinte.

 

 

 

crivaia. 4 şi 5.

Poezii pe care le vom citi curînd pe aici au avut o primă audiţie chiar aici:

 

 

 

 

 

 

 

Au citi: Ariana Perhald, Nico Papp, Alexandru Potcoavă, eu, Paul Tămaş.

Succesul maxim i-a aparţinut lui Marian Oprea cu eroticele sale poeme.

crivaia. 3.

La Haus Hubertus se mănîncă cea mai grozavă ciorbă de burtă din România.

Beno şi Anca sunt cei mai grozavi patroni din Crivaia. Şi pentru că nu e minciună, într-o seară, cu stelele deasupra merilor, ni s-a aranjat un foc de tabără.

Cam asta a fost revanşa noastră.

Cu bere, da! Nu e voie?

Şi mai o poză… de atmosferă 🙂

crivaia. 2.

cine oare cine

e mai sportiv decît mine???                                     răspuns: nico

 

(pentru cine nu crede, o dovadă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu şi Nico am avut programul foarte riguros gîndit. Ne trezeam. Cafeaua pe terasă şi pe jos pînă la Văliug. La întoarcere greşeam de fiecare dată drumul, ocolind prin lac – la nevoie pînă pe cealaltă parte.

crivaia. 1.

Mai întîi o oprire la real. Apoi la benzinărie.

Văliug. Lac. Cabana.

Alexandru Potcoavă şi Eugen Bunaru: evocări din trecut la marginea unui foc.

 

Ascultam cu interes.

Apoi

 

 

 

 

 

 

După care… în picioare… spre dormitoare…

 

NICO, CERBII!!!!