atelierul de poezie: Răzvan Ţupa şi V. Leac

cerinţe:

1. conceperea unei hărţi literare a Timişoarei (Răzvan Ţupa)

2. scrierea unui poem având ca temă un tablou instalat la mansarda de la Arte, unde a avut loc atelierul (v.leac)

Harta, scanarea textelor şi foto: Ana Toma

HARTA COLECTIVĂ

textele

textul „nu ştiu” s-ar putea să fie textul Elianei… nu ştiu

din culise. JOC

Recunoaşteţi autorul:

 

 

 

 

 

 

 

 

1. Citiţi cu atenţie în imagine. 2. Artă

 

 

 

 

 

 

 

 

recital…după recital

carnaval de claritate

 

 

 

 

 

 

 

narcisa… d’artagnan

lansarea Antologiei Pavel Dan 50 şi sărbătorirea semicentenarului

Încep cu o menţiune. 50 din titlu nu se referă la o antologie peste timpuri, ci la momentul 50.

Ediţia a fost îngrijită de poetul Eugen Bunaru şi de mine. Referinţele critice şi selecţia textelor: Eugen Bunaru.

Autorii antologaţi: Dafina David, Claudiu Bolcu, Eliana Popeţi, Marian Oprea, Ionuţ Ionescu, Ana Maria Puşcaşu, eu (poezie); Alexandru Colţan şi Cristina Ivan-Păcurar (proză).

Au fost prezenţi: Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Marcel Tolcea, Rodica Bărbat, Petru Ilieşu, Dana Anghel, Corina Rujan, Adrian Bodnaru, Gigi Secheşan, Tudor Creţu şi Eugen Bunaru.

Oana Doboşi ne-a adus un reportofon şi am înregistrat discuţiile. (Încă nu am recuperat înregistrarea!)

PS. Pe lângă aceste evenimente, am mai avut două ateliere. Unul de proză ţinut de Tudor Creţu şi unul de poezie ţinut de V. Leac şi Răzvan Ţupa. În cadrul acestuia din urmă s-a încercat realizarea unei hărţi literare a Timişoarei, care va apărea zilele astea pe blog.

Lectura de la CS

Duminică (19 octobrie) ne-am adunat la Casa Studenţilor, cu putin înainte de lansarea Antologiei Pavel Dan 50, pentru o lectură.

A ieşit bine. Sau cum s-ar spune ne-am luat în serios.

Pe lângă paveldanişi Au mai citit: Răzvan Ţupa, Daniel Silvian Petre, V. Leac, Radu Vancu, Şerban Axinte.

Am avut şi oaspeţi care nu au citit. Iubitori se pare fie de literatură, fie de cenaclul nostru.

Dintre vechii paveldanişti ne-am bucurat de prezenţa domnului Marcel Tolcea.

PS. Uitaţi-vă la mutra mea 😀 Mă pregăteam să citesc câteva poeme din ciclul RASputin, e evident, nu??

De la 18.00, tot în 17, Ioana Cistelecan

După lansare, în acelaşi cadru cald şi aproape intim, am avut o întâlnire cu Ioana Cistelecan pentru o discuţie despre poezia carcerală.

Tudor Creţu şi domnul Bunaru au prezentat antologia pregătită de Ioana.

După câteva discuţii despre funcţia – as putea spune- soteriologică a poeziei pentru eroii puşcăriilor comuniste, invitata noastră ne-a citit căte un poem din fiecare autor antologat.

S-au mai spus apoi cateva lucruri, cu destulă rezervă din partea unora, cu nefirească patimă din partea altora, dar până la urmă cu implicarea reală a fiecăruia.

Notabilă este intervenţia lui Radu Vancu (intervenţie la cerere – trebuie să menţionez) care sublinia faptul că e o impietate să vorbeşti despre calitatea estetică a poeziei carcerale.

Mă gândeam în timpul acestei intervenţii că o astfel de discuţie ar trebui începută cu un moment de reculegerere.

Îi mulţumim Ioanei pentru reuşita acestei seri.

lansarea cărţii Napalm d’Or, Daniel Silvian Petre

Continuăm cu prezentarea evenimentelor din cadrul „Salvati CS!”.

În 17, prima zi a proiectului, la ora 16.00, la ceainăria de la Cărtureşti, a avut loc lansarea volumului de poezie Napalm d’Or de Daniel Silvian Petre.

Au prezentat Eugen Bunaru, îndrumătorul nostru, şi Şerban Axinte.

Poemele lui Dan (de la Survolaj), cum îi spunem noi, au fost apreciate şi puse în legătură cu cele din primul său volum Overdose.

Volumul de faţă e mai aşezat, însă nu în sensul că Dan ar miza mai mult pe lumea în care trăieşte, ci revolta din prima carte s-a convertit într-un pesimism expus ironic în poemele sale. Moş Crăciun moare în lumea copilăriei din cauza unui poem urât spus de autor, într-o lume în care „vom muri fericiţi / până la adânci bătrâneţi”.

Cearta lui Dan cu lumea răzbate şi din evocarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu care se suprapune autorului şi fiecărui om în parte devenind astfel neputincios. Că aici e o ceartă cu lumea şi nu cu divinitatea reiese din faptul că autorul nu atacă dogmele creştinismului, ci expune doar imposibilitatea omului de a potenta partea divină a structurii sale.

.

O carte care îl confirmă încă o dată pe Daniel Silvian Petre ca poet.

atelierul de poezie al lui Radu Vancu & Şerban Axinte

Reguli:

– 8-12 versuri

– penultimul vers: un vers cunoscut dintr-un autor celebru 🙂

– se folosesc cuvintele: rama (versul 6), piatra, vant

.

.

V. LEAC

.

la pişoar

.

.laşi geanta lîngă uşă
aşezi capacul
scoţi felicitarea
şi scrii:
dragă, sînt în genunchi şi mă rog
pentru fratele lui Căcăcilă
nasturii intră în găurile lor
dacă ai şti cât de mult regret
dar să trecem la alte lucruri
am cumpărat o ramă pentru rezervaţia puşkin,
vînt potrivit pînă la tare
şi încă două chestii surpriză!
aici  e  timp frumos
hârtie din belşug
iar pe o placuţă de faianţă este lipită o gumă de mestecat
în care este înfipt un ac de gămălie cu stema oraşului
şi acum ţine-te bine: cînd am luat peria ca să curăţ
în suport strălucea o brăţară din biluţe de piatră
bănuiesc că are ceva valoare din moment ce a fost ascunsă
tocmai într-un loc ca ăsta.
am luat micul dejun;
prânzul e la ora 14.00.
a, era să uit: aici l-am cunoscut
în sfârşit pe O. e un tip foarte haios;
la un moment dat ne-am postat amîndoi la geam
şi-am început să strigăm la pietoni:
„Hei, Luca! Lasă treacă năluca”
o să-ţi povestesc mai multe în drum spre casă.

.

.

RADU VANCU

.

 

Oricât ai bea lumea rămâne aceeaşi

.

De piatră să fii, şi tot te înduioşează încăpăţânarea asta autistă

ştie că pe lume trebuie să fie oameni? O ţine una şi bună

şi cât vezi cu ochii numai maşinării de carne.

Trebuie lumină? Faci pe tine de câtă lumină strică aiurea.

Oricât de târziu ieşi noaptea tot într-o ramă kitsch

.

sunt toate. Ficatul îşi face treaba şi sângele

îşi face treaba şi dopamina ca o rafală de vânt cu 120 pe oră

îţi mătură creierul, dar ea tot acolo, cu mutra ei de Rain Man.

Cu litrul de vodcă în tine înţelegi iar

că vis al morţii eterne e viaţa lumii-ntregi.

Pe lumină nici măcar băutul nu mai pare un lucru serios.

.

.

ŞERBAN AXINTE

.

***

să mai intri odată în tub şi să te fereşti

de bornele kilometrice care perforează

burta revărsată peste curea a pământului;

.

să nu mai crezi deloc în tine însuţi

să vrei să te ascunzi în intestinele

îngrămădite-n corp ca într-o ramă

.

.

RAZVAN ŢUPA

.

 

bun, spunem că un singur cuvânt

ne-ar putea ajunge şi odată cu el să ne îndoim

brusc de prezenţa noastră între

nişte uşoare senzaţii de vânt/curent deschis

închisă închis deschisă în aceeaşi

dorinţă simplă ca respiraţia imposibil de pus în ramă

.

aceeaşi dorinţă şi pentru noi şi pentru fiecare piatră

în marginile neregulate de fiecare dată când deschidem gura

o hypocrite scriitor ne gândim doar şi orice

spunem este cu totul altceva bună bună

.

.

LIVIA BASISTA

.

Din piatră am cioplit o cruce

 

Sub care m-am îngropat toată

Din lut ca să renasc

Spre seara de Paşti

Când nu mai bate toaca.

Din rama cu icoană curge sânge

Eu tot aştept să bat-odată

Dormeau adânc sicriele de plumb

Pe când al meu sicriu-i de vânt şi piatră

.

.

NICOLETA PAPP

.

cu linii vertical obscure

se aruncă vântul mai departe de

fiecare dintre noi.

lipim câte o piatră

de forma faptelor noastre grele

pe rama amintirilor

ca pe iluzii nedesluşite

sau doar aşa cum aruncăm fitilele îngălbenite

ca să înnopteze reflexiile

bălţilor din oraş pentru că altfel

am orbi şi nu ne-am mai vedea

culorile şlefuite de praf.

.

.

IONUŢ IONESCU

paveldanist

.

Pe jumătate mestecat din fălci

şi tot ce ne pătrunde şi apoi moare,

urinat, sudoare, plâns

E jumătate semn din fiecare

vânt

Ce uşor te poţi culca în ramă

maimuţe digerând banane, vorbe

Mă apropii de pietre şi tac

Şi termin obosit această integramă…

.

.

…

CLAUDIU BOLCU

paveldanist

.

Şi oricum între noi nu poate să fie mare lucru

Eventual o piatră care să ne despartă numele

Şi nişte flori, vreo 4, care s-o încadreze

Poză de familie pentru anul 2050

Numa bună de pus în ramă.

N-are să ne clatine nici vântul

Nici paşii copiiilor pe 1 noiembrie

Eşti mireasa mea ofilită

Iar eu, nu sunt decât

O pată de sânge care vorbeşte

Şi pute.

.

.

ANA MARIA PUŞCAŞU

paveldanistă

.

 

totul e intim între noi

până la transpiraţia acidă a florilor de portocal

uşurinţa cu care pleci cu ochii mari cusuţi cu pungi de vânt

şi un gândac te urmăreşte

pe rama de jos a ferestrei

când strig eu să fie lumină

doi puşti mă înjură

şi aruncă în mine cu pietre

toate nopţile de hârtie în care

şi am zis verde de albastru

şi zâmbetul tău de fosfor

îmi aprindea brusc plămânii

.

.

ELIANA POPEŢI

paveldanistă

.

sufletul se mai plimbă încă prin casa noastră

face mici adieri de vânt

ca un imens fluture alb

.

moartea a venit la noi ca o piatră

aruncată de un copil

ne-a adunat pe toţi într-o ramă mare de tablou

.

bem şi ne ţinem în braţe

din prize vine frigul

şi rugăciunile n-ajung nici până la tavan.

.

pe uşa noastră scrie

la noi o fată tristă a murit

şi am dus-o pe ploaie şi-am îngropat-o.

.

.

MONICA Stănilă

paveldanistă

.

dimineaţa vântul se aşează între noi

ca un regim totalitar şi îţi dau la schimb

oraşul prins de piatra de care m-am agăţat

înainte să cad

.

când încă mai speram

în rama făcătoare de minuni

că lumea a început cu un scâncet

că Ştefan se va naşte

aşa cum am promis

.

.

.

.

 

Atelier de proză „Ca în fiecare zi, la ora 5…”

Atelierul a fost condus de prozatorii Viorel Marineasa şi Daniela Raţiu.

Tema: „Ca în fiecare zi, la ora 5…” contesa, unchiul Anton, altcineva iese din casă.

Voi posta materialele după cum le-am primit şi le voi ai primi:

(corectaţi, ajutaţi, atelierul continuă)

.

COSMIN LUNGU

PR.CĂRTUREŞTI

Ca-n fiecare zi la ora 5 contesa părăsi casa şi ieşi

 

Era dezorientată. Viaţa i se părea un şir de zile fără sens, fără grandoare, sterpe. Lumea o uitase, singurătatea o apăsa, regatul murise. Căuta în fiecare dimineaţă un vis care nu mai avea să se întoarcă. În acea dimineaţă de octombrie se plimba împiedicat prin pădurea ce împrejmuia un conac în paragină. Îşi spunea că va fi ultima zi de rătăcire, că de mâine va îngropa amintirea şi se va lepăda de izolare. Ştia că e un drum fără întoarcere, pândit de iluzii, dar nu mai avea de gând să dea niciun pas înapoi. Mâine va părăsi conacul, regatul ei din amintire, şi se va îndrepta spre burg. Spre Sibiu, departe de lumea ce-o însoţise 30 de ani.

Cu banii care avea să-i ia de pe urma vânzării conacului plănuia să-şi cumpere o casă veche, fără pretenţii, poate în centrul oraşului. Iar apoi să-şi trăiască viaţa pe care şi-o refuzase în ultimii cinci ani de amăgiri. Vroia implicare, un statut, un amor fără patimi, un timp al ei şi al altora, lucruri deloc complicate…. (va urma cândva)

.

OCTAVIA SANDU

„PAVEL DAN”

          Ca în fiecare zi la ora 5  iese. Obişnuit cu alarma care sună la fără 10 pentru a avea timp să-ţi pregăteşti cafeaua, îl aştepţi  cu privirea nesăţioasă de la fereastra etajului 2. Sunt minutele cele mai tensionate, mai groaznice si înfricoşătoare ale  zile tale, monotone în rest. Îl vezi  cum descurcă cu pas sigur aleile parcului agitat de atâta vânt de toamnă târzie.. Ca-ntr-un ritual bine ştiut îţi aşezi  scaunul la geam, îţi aduci cana de cafea lângă tine, ţigarile, bricheta şi aştepţi de după perdeaua galbenă. Inima începe să-ţi bată  ca o lacustă prinsă în pumnul mic al unui copil. Aştepţi  momentul în care ai să vezi silueta subţire venind atât de  hotărât şi totusi fără grabă, spre scara ta precum  bumerangul trimis de o mână pricepută. Nu ştii de cine e el trimis,  dar îl aştepţi ca pe o boală căreia nu i te poţi împotrivi.

        Uneori se opreşte să-si lege şireturile exact sub fereastra ta, parcă conştient că-l priveşti, alteori se aplecă după o frunză pe care o mototoleşte între degete şi o bagă în imensul lui buzunar.. Le iei  ca pe un fel de sunt mesaje, ca nişte ghicitori  care îţi ocupă tot restul zilei.

       Îi ştiai  chipul cu  mult înainte de a-l vedea. Faţa aceea osoasă  cu ochii mici şi ascutiti, pelerina neagră  cu mânecile prea lungi, paşii mărunţi şi repezi pe care îi făcea venind spre tine. Le  cunoşteai pe toate atât de bine din  coşmarurile tale.  Te trezeai de multe ori în mijlocul nopţii  ameţit de cele tocmai trăite, năucit de realitatea întoarsă pe dos, cu chipul lui ân minte. Îl vedeai exact  momentul morţii, cele câteva clipe între trezie şi vis.

        Te-ai mutat acum 3 luni în blocul acesta.. Îndeplinea condiţiile perfecte:ieftin şi departe de centru, adică de zgomot şi aglomeraţie..Prima dată l-ai văzut  acum două săptămâni   pe un pod pe care-l traversai aproape în fiecare zi. L-ai remarcat când ajunssese deja  la vreo 5 metri de tine. Te-ai  înfiorat ca în filmele drăceşti care îţi plăceau atât de mult când erai copil . Nu puteam să priveşti altundeva decât în ochii lui rotitori.Ai rămas nemişcat , aşteptând inevitabilul să se întâmple într-un fel sau altul,  însa el a trecut măreţ pe lângă tine, cu o indiferenţă prefăcută. Ai reuşit să te mişti din locul acela doar după câteva momente când el dispăruse deja o dată cu lumina. In visele tale nu apăruse niciun pod, ăsta trebuia să fie raspunsul. Multe nopţi nedormite ţi-au adus doar variante sinistre la scenariul ce se tot complica în mintea ta.

          De şase zile îl vezi intrând şi ieşind din blocul tău, stă cateva minute de fiecare dată, apoi pleacă grăbit.Te gândeşti că poate are  vreo cunoştinţă căreia îi udă florile sau dă mâncare la papagali…. Iluzionările tale de genul: poate are o bunică bolnavă pe care o îngrijeşte,  îţi par şi ţie puerile şi-ţi provoacă un râs zgomotos. Îţi dai bine seama că toate acestea vor de fapt să-ţi amorţească simţirea clară, să-ţi adormă cugetul şi să preschimbe groaza ta într-o linişte aparentă. Ştii prea bine de ce vine. În câteva momente îl vei zări  printre copaci, îi vei vedea ochii mici şi răi, vei auzi foşnetul pelerinei pe scări şi  bătaia leneşă dar sigură în uşa  ta, pe care nici n-ai să te oboseşti s-o încui.           

 Fir-ar al naibii, cât e ora?-te întrebi disperat. Ai adormit ca un soldat în post! Totuşi, ciudat, l-ai văzut,  sigur ai dormit  din nou  în felul tău specific cu ochii întredeschişi…l-ai văzut, venea printre  copaci, i-ai văzut ochii mici şi răi, i-ai auzit pelerina foşnind pe scări, dar  bănuieşti că s-a oprit la alt apartament. Poate mâine, sigur mâine. 

.

MONICA STĂNILĂ

             Ca în fiecare zi la ora 5 unchiul Anton ieşi din casă. Mă uitam pe furiş, ascunsă în fânul cu care se acoperiseră merele. Urcam în podul şurii printre fân şi mere ori de câte ori rămâneam singură cu Antonie cum îi spuneam eu.

Îmi povestise într-o zi părintele Veniamin despre avva Antonie din Pateric. Nu l-am întrebat nici ce e aia avvă, nici ce e ăla pateric. Dar ştiu că de atunci părul lui Antonie nu mi se mai părea încâlcit şi urât. Până şi vena aia groasă de pe frunte devenise un fel de umbră din biserica satului. E drept că sfinţenia lui neîndoielnică a unchiului era pusă în pericol – credeam – de ţigările alea puturoase şi de ţuica pe care o purta la inimă lângă crucea de lemn.

Se aşezase pe scările ce duceau în pridvor. Şi-a scos ţigara. Fumul îi construia cu grijă aura.

De câte ori cădea pe gânduri, umerii ăia puternici, care mă purtau uneori prin sat,k coborau ca două capete bătrâne şi îi plângeau tăcut la piept.

Tata îl critica de multe ori pentru părul netuns, pentru barba încâlcită, pentru înjurăturile trase la beţie, dar cred că cel mai tare îl enerva privirea lui Antonie ce îţi intra ca un oţel în cap. Eu îi spuneam tatei că e sfânt, însă el bombănea ca pentru sine: “Eşti o proastă! A mai pomenit naiba draci sfinţi… sfânt ca popii!” (Mă împăcam în mintea mea pentru adaosul ăsta din final.)

Astăzi părea mai copleşit ca ieri. Îşi împlântă privirea în adâncul pământului. Oare vedea până acolo cu ochii ăia întunecaţi? Oare ce vede, ce gândeşte, de ce nu priveşte spre fân când ştie bine că îl pândesc de aici emoţionată?

            Nici nu bănuiam că toată fascinaţia mea de copil curios avea să îl transforme pe unchiul Anton într-un tipar pe care voi lupta o viaţă să îl depăşesc

.

ALEX CONDRACHE

„PAVEL DAN”

Ca în fiecare zi la ora 5 contesa părăsi casa şi ieşi. Aşa îi spuneau toţi copiii. Dar nu ei i-au inventat porecla asta. Nea’ Mişu, proprietar de maşină albă, nemţească, s-a gândit să o boteze aşa.

Ploua. Tanti Maria, aşa o chema de fapt, îşi primise pensia şi începuse să o împartă. Curentul trebuia plătit primul. Asta era ordinea stabilită de foarte mulţi ani.

Şi cum spuneam, îşi ia fâşul verde, un pic cam mare, cu miros combinat de second hand şi naftalină, îşi pune pe braţ geanta maro, cam murdară, cu fermoar metalic stricat, ascunde banii în buzunarul interior şi iese din casă pe poarta însetată de o vopsea proaspătă şi sătulă de rugină.

Vecinul ei, nea’ Mişu, chiar când bătrâna trecea prin faţa casei lui, işi scotea maşinoiul fiţos şi nervos cum era în fiecare zi, îşi ambalează puternic bolidul, prinde o baltă şi cu mult spor o împroaşcă cu nămol pe bătrână.

Speriată, încearcă un protest timid.

– Ce-ai fă? Dă-le dracu’ de zdrenţe! Că îţi iau cu 500 de mii tot second hand-ul! Ia uită-te ce pretenţii!!! Hai conteso, fă paşi!

„Ăsta-i Mişu, ce să îi faci? Lasă că e băiat bun şi el. Se enervează el, dar are inimă mare. M-a împrumutat de cinci ori…”

Împăcată cu sine, împăcată cu umilinţa, contesa se şterge şi pleacă pregătită să stea la coada de la Enel.

.

.

EXCURS

Ca în fiecare zi la ora 5 contesa părăsi casa şi ieşi…

Ce bine le-o fi fost.

Ca în fiecare zi, m-am trezit buimac şi mi-am amintit că trebuie să rezolv problema facturii de la curent. N-am mai făcut asta. Am sunat şi cu experienţa unui fost elev de mate’ am dictat-o fără zerouri. După înregistrarea „efectuată” de robot mi-am dat seama că poate aveau şi ele un rost. Enervat la maxim, am ieşit din casă, ploua, eram în întârziere şi eu şi prietena mea. Cu o geantă în mână, cu umbrela întoarsă de vânt, alergam besmetici. Am întâlnit şi o bordură, am luat-o cu spor în adidasul stâng şi dezechilibrat am prins cu drag o baltă. Cu euforie maximă stateam şi mă gândeam: ca în fiecare zi la ora 5 contesa părăsi casa…. ce bine le-o fi fost!

.

.

.

ANA MARIA PUŞCAŞU

„PAVEL DAN”

 

 

Ca în fiecare zi la ora 5 unchiul Anton ieşi din casă. Soarele urcasecu un cot deasupra ferestrelor. O femeie se auzea strigând de pe strada Vişinilor şi bătrânul se gaândi imediat că trebuie neapărat să ocolească pe la cimitir, dacă nu voia să o întâlnească iar pe nebuna aia care se oferea de fiecare dată să îi coase paltonul pentru un leu. De unde naiba să aibă el un leu când tocmai acum se îndrepta către prăvălia doamnei Saşa, ca să îi ceară iar pe datorie o jumătate de pâine şi două ouă.

Înjură în gâns şi scuipă aprig deasupra bocancilor rotunjiţi. Se porni încet, dar hotărât şi nu se opri decât în dreptul uşii îngălbenite pe care atârnau fâşiile de vopsea cojită. Bătrânul nu intră imediat, ci dădu întâi un ocol ca să vadă prin gemuleţul rotund din spatele casei dacă durdulia doamnă Saşa, cu obrajii ei îmbujoraţi şi umerii adunaţi ca doi saci, era în odaia din spate. Aşa ar fi avut timp să îşi îndese în buzunare puţin tutun din borcanul femeii. Ea oricum ar fi văzut umflătura buzunarelor şi l-ar fi dojenit uşor.

Într-un final, unchiul Anton apăsă clanţa rece şi împinse uşa lăsând lumina să pătrundă în camera ticsită cu rafturi şi mirosuri felurite. Aşteptă puţin, apoi începu să se rotească prin încăpere. De obicei doamna Saşa, cu urechile ei ascuţite, şi-ar fi arătat deja obrajii rumeni şi cei doi ochi mari şi verzi.

Bătrânul îşi puse repede în mişcare degetele groase şi îşi umplu buzunarele cu tutun. Se gândi apoi că ar putea să plece şi să revină mai târziu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O curiozitate ciudată îi pişcă totuşi marginile urechii. Îşi încordă sprâncenele străbătând cu privirea holul întunecos până la odaia din capăt unde ştia că se află iatacul secret al acestei femei care, fără să i se fi părut vreodată frumoasă, îi amintea mereu de Dorica lui care murise anul trecut.

Porni pe hol gândindu-se doar la femeia de pe Vişinilor care se oferea să îi coase paltonul. Uşa era întredeschisă şi dinăuntru răzbătea mirosul dulce al parfumului ei. Împinse puţin uşa cu vârful piciorului şi desluşi braţul alb al femeii suspendat în semiîntuneric.

 .

IOANA DUŢĂ

 

„PAVEL DAN”

Ca în fiecare zi la ora 5, părăsi casa şi ieşi. Era înfundat într-o rutină care-l deranja la fel cum îl deranjau chiloţii cumpăraţi de mă-sa. „fir-ar a dracului de babă nebună”. Ca în fiecare zi la ora 5 şi 2 minute se opri în faţa cireşului de lângă casă şi-şi umplu buzunarele cu ce avea să-i fie micul dejun. Ca în fiecare zi la ora 5 şi 5 minute părăsi pomul şi se uita la capra legată c-o sfoară de gât care-şi băgă botul în buzunarele prăfuite. „fir-ar a dracului de capră nebună”. Era o rutină pe care n-o putea explica în nici un fel. Vara-cireşul, iarna- pastrama. „Astăzi nu va fi la fel. Astăzi se va schimba ceva, măcar ceva, orice. Fir-ar a dracului – şi ieri am zis asta.” Strada Pindului era ameţită de mişcările inegale ale trecătorilor. Doar Pişta-baci care colecţiona sticle de plastic şi cartoane îşi odihnea fundul pe aceeaşi gaură din banca de lemn. Părea adormit sub umbra prunilor din faţa gardului.

-Ce faci, Pişta-baci? La umbră?

Nici un răspuns. Ieşi nevasta c-o mână scărpinându-se între picioare. Îşi urma acelaşi drum ca în fiecare zi spre butoaiele de gunoi de lângă cimitir. Pregăteşte masa de seară pentru soţul ei. Din când în când mai trece un camion izbind semnul de 3,5 tone maxim. Urechile-i vâjâie.

Ca în fiecare zi la ora 5 şi 35 de minute părăsi strada şi porni spre Kuntz. Să-şi vadă fata şi restul familiei care se mai învârte pe acolo. Este un cartier ridicat parcă la suprafaţă din pământ, din negrul necunoscut şi terifiant. Casele sunt improvizate, acoperişurile sunt făcute din uşi vechi de Dacie, copiii se trag de picioare prin pietre, alţii umblă cu ciorapi de damă lycra pe cap, iar băieţii poartă tocuri. E un infern care fierbe sub capac.

Ca în fiecare zi la ora 6 şi 40 de minute după ce-şi bătu bine fata şi pe individul care era în pat cu ea, îşi luă tovarăşii şi porni spre capătul cimitirului la Magazinul De Pe Colţ făcut din termopan, refăcut complet după ce un şofer în stare de adâncă somnolenţă şi visare a intrat cu tirul în Magazinul De Pe Colţ cu vânzătoarele înăuntru luându-le la o plimbare împinsă vreo 50 de metri. Ca în fiecare zi la ora 6 şi 55 de minute îşi luă o sticlă de Monopol de la Magazinul De Pe Colţ. „tot se va schimba ceva, măcar ceva, orice. Nu-i frate-miu acasă şi de obicei e”. O sticlă de Monopol o goli pe alta şi se uniră cu Unirea cu gust de caramel.

La ora 9 şi 20 de minute strada Pindului îşi şterse urdorile şi primi cu indiferenţă cântecele de glorie a beatului muci, varză, lipie, pulă care se opri cu bicicleta întoarsă pe dos în faţa porţii. Acolo trânti bicicleta pe jos şi căzu pe ea. După el venise un individ tare nervos cu patentul.

–          De ce mi-ai luat bicicleta, mă? Futu-te-n gât, nenorocitule (Îl pusese pe jos cu patentul în dreptul ochiului) Zi mă unde vrei să dau? Unde să dau?

Scăpase din strânsoare beatul muci, varză, lipie, pulă şi pornise la drum spre casă când, ca în fiecare zi la ora 9 şi 45 de minute ieşi cu toporul din casă şi aruncă cu el după unchiul său.

miercuri şi joi

Ana Maria Puşcaşu, Alex Condrache şi Claudiu Bolcu.

În UVT…

Informare şi recrutare.

păi chiar că a ieşit grozav!!!

Cum ar spune Serban Axinte, lumea mi-a ieşit cum am vrut, da frate!

De azi incepând vom da drumul aici la textele scrise in atelierele de creaţie. Vor fi şi poze, vor fi şi explicaţii. O să vă povestim aproape tot. Dar nu încă, nu încă… am şi eu nevoie de somn… de coerenţă…

Poate pe seară. Poate pe mâine dimineaţă. În ordine, cuminte.

Da măi, da! o să mă odihnesc!