Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Archive for the ‘poezie’ Category

cronica ioana duta

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Noiembrie 16, 2010

Consemnează Ariana Perhald

 

 

Ioana Duţă

Eugen Bunaru: –     Poezia Ioanei este o poezie de atmosferă

–         Ceea ce este important pentru poetă – grupajul are o unitate de ton

–          Poeziile se leagă între ele prin tonalitate

–         Există deja o creştere, o evoluţie

–         Apar uneori nesiguranţe, stridenţe

–         Există sintagme care distonează, sunt parazitare

–         Textele sunt curate, realizate cu profesionalism, datorită lecturilor, probabil datorită frecventării Cenaclului Pavel Dan şi a decantării experienţelor

–         Poezia Ioanei descrie microuniversul, ca topos

–         Construcţia se realizează prin întoarcerea la copilărie , un bun exemplu fiind poezia „Ne-am suit într-o bărcuţă

Ne-am luat rămas bun am împăturit într-o basma roşie

Poze cu nunta părinţilor noştri am strâns flori de

Păpădie le-am întins pe fundul bărcii pentru

Când ne va lua dorul de câmpie ne-am lăsat în voia

Apelor strângându-ne de mână ştiind că nu ne va fi

Nici foame nici sete atingem apa printre degetele

Noastre trec peşti şi solzii lor luminoşi ne tatuează

Pielea

-bine scris, strâns, concentrat, nici pozitiv, nici negativ,

-rotund

–   Fiecare poem are un mic nucleu epic „desperecheat” care duce la

declanşarea substratului afectiv al memoriei

–         Câteodată textul trenează, se dilată, uneori e necesară suprimarea

discursivităţii

–    Poemul  „ ***

–         „văd automatele de cafea ce nu dădeau randament

–         aici  textul se împovărează

–         tot textul este prea sufocat de cuvinte

–         Alte poeme au versuri memorabile – „ Ne-am suit într-o bărcuţă

Desperecheat ”, ultimul „ Îmi scurg anii în chiuvetă

–         au un suflu poetic bun, dar uneori textul se diluează

O dorinţă a Domnului Bunaru – „uşor, puţină răutate, să răsuceşti cuţitul în poem

–         Poezia „ Resestare” – „ privesc pe geam la parafele puse pe scoarţa copacilor”

–         „ Ştirile se scriu pe un cearşaf atârnat de gard

iar lumina se ghemuieşte într-o butelie ”

–         uneori tehnica enumerării duce la spaţialitate, alteori la enumerări în sine;

–         Uneori poeziile au finaluri suspendate „ Cu geamul deschis ” – „ de când am învăţat că fruntea sub anestezie  se netezeşte „

–         este un text explicit

–         „ Eu aş lăsa poezia mai deschisă „ , „ca loc de participare a cititorului” , Ioana ar trebui să se gândească la o plachetă.

Beatrice Serediuc

–         Poezia ei  este un univers feminin al izolării

–         Necesită incisivitate, cel mai mult poezia „ Resetare „

–         „ Îmi scurg anii …” – este o poezie a deznădejdii, un sentiment de iritare – „ fac piruete pe sunetul Poliţiei ”, „ de-acum timpul are cutie de viteze”

–         Ioana e mult mai rea în proză

–         În ciuda cuminţeniei, Ioana e jucăuşă, poezia ei se desfăşoară în mai multe universuri, alteori în universuri periferice – „ sirene de poliţie ”

–         Trebuie scoase anumite lucruri

–         Uneori apare forţarea metaforizării – „ Îmi scurg anii în chiuvetă”

–         „ Automatele de cafea ce nu dădeau randament” – este prozaic, forţat.

Eugen Bunaru – necesită reformulare

Eliana Popeţi –    „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze ” …

Eugen Bunaru – Nu ţi-a plăcut ?

Eliana Popeţi – E o imagine coafată, făcută, confecţionată

Eugen Bunaru –   „ De-acum „ sună  prea ca o definiţie, totuşi, are vigoare, o putere a                                        lui

Beatrice Serediuc

–         Să renunţe la „ De-acum ”, mie-mi place

Eliana Popeţi –  Şoferii o înţeleg mai bine

–         sunete sugrumate

Eugen Bunaru – Dar Adrian, ce ne spui tu?, care poezie ţi-a placut cel mai mult?

Adrian Icobescu – Mie mi-a placut „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze”, dar

trebuia pus semnul exclamării !

Eugen Bunaru – De ce ?

Adrian Icobescu – Ca la sfârşitul unei compuneri, când ultima propoziţie care are semnul

exclamării.

Anunțuri

Posted in întâlnire de cenaclu, poezie | 2 Comments »

Untitled

Posted by rasmiles pe Mai 22, 2010

Ochii ăstia n-au cunoscut ploaia,

bătaia grea şi inegală-n geam sau fluidă

ca petalele de praf abia întâlnindu-şi

umbra palidă-n sticlă – se duc în cer,

iertare să-i ceară că numai de el îşi mai

veghează ei înfăţişarea.

Tot de-a lungul lor, leagănul meu prins

în nuc se sparge de crengi cu sunet ţipător

de povară,

unchiul meu dă cu putere frânghia-n

avânt şi leagănul meu cel roz de lemn

zvâcneşte ca un bulgăr de pământ

ţintit în aer .

Ochii ăştia pe ploaie au risipit neclaritatea,

pe ploaie au scos spinul afară din ei,

o limbă ce nu-şi potriveşte dinţii sub ea

-legate ca clopotele-n biserică,

două degete care nu vor să ţină leagănul.

Ştiu că nu-s dintre păsări şi iarba, rece,

mi-ar întinde mâna de –ar fi să cad,

penrtu ochii ăştia ai ei că n-au cunoscut

lumea.

Posted in jurnal, poezie | Etichetat: | Leave a Comment »

Răbdare

Posted by rasmiles pe Mai 21, 2010

Irişii-s de piatră,  îmi râd  sub gene că încă

mi-e frică să-mi las mânat de ei îngustul piept,

prin troiene calc şi-n troiene, zestrea mea,

de gheaţă degetele-şi frânge mulţumită, că n-are a

face zgomotul de sistolă cu privirea-i caldă

de bănuţ încropit;

şi s-ar spune mai mult, de n-ar fi geamăt pe

buza mea, de cerul mi-ar face un loc sub el,

ghetele să-mi scurg de vânturi aspre,

bluza să-mi scutur de ger,

că n-am ştiut cu sufletul de ele să mă prind

mai bine.

De n-aş fi tristă, zi-mi, ce zale îşi tremură

sângele de teamă, ce zale se propteşte de-o zale

când totul curge cu fante găsite şi gazele ridică

balonul, ce scut nu stă drept fără sine?

Clintirile mele-s de singurătate, neclintirile –s

de dragoste.

De n-aş fi, de n-aş fi, pe sub gene să-mi râdă

sub gene, irişi negri de piatră!

Posted in jurnal, poezie | Etichetat: | 2 Comments »

Clipping Mask

Posted by rasmiles pe Mai 17, 2010

Cum să mă lipsesc de tine când ceaţa mă

uită cu ochi de cearcăn şi-n spate-mi  urcă

lesne atlasul alb abia cu 6 fire de păr răzbind

la lumină(?)

Peste un cuib au dormit frunzele cârpite

pe crengi şi soarele a uitat de umbra lacomă

privirea caldă să şi-o-nnoade;

căci în pastă de muştar podu-i dus peste apă,

i se fac în poală palide cercuri şi siluete subţiri

de pene plutesc prin carnea-i de praf-un luntraş

micuţ şi vânăt dospind la întâmplare ciuperci

crescute pe copaci,

Lasă-l, măcar de un spectacol, porţile cu var

aprins să mi le scrie!

//Cui să-i spun că de tine nu mă pot lipsi, fie

pe coate să-mi rog stăpânul să-mi dea ghemul

cel mare de lână să-l ţes într-un pulovăr

îndesat, soarele că stă ascuns într-o coadă de

peşte, şi cine a dat cu piatra peste el că-n loc de

recul un câine galben l-a muşcat, într-un loc de

recul un loc de floare zdrobit, cum în mine

ceaţa se face un plumb vestitor.

Posted in jurnal, poezie | Etichetat: | 1 Comment »

Six

Posted by rasmiles pe Aprilie 14, 2010

De stropi mari m-am îndoit,
ploaia c-o să vină, depărtările c-or
să ştie unde aproapele îşi fereşte
praful de pene, şi-apoi atâtea aripi

să-ndrepte respiraţia acestui nor
ce scapă săgeţi. Nu mă-ntreb
din ce-i făcut , că oricum aflu, că
nu sunt singura, chiar de-n lume,
tot cerul se sprijină de pietre.

Şi totuşi nu-i vară, soarele-i doar
carpăn cu priviri galben-obosite, îşi
scrie striaţii de tun în călcăie
– nu-i cu albastrul cer să facă tulpini
lichide de floare, emanaţii verzi
risipite de trezirea lor la răsărit.

Cui mi-am pierdut somnul încât
anii-s din jumătăţi de zile?
cât viaţa unui fulger lovind asfaltul,
(întotdeauna au fost între părţile lui
culori ce n-au dat înapoi culori);

mie mi l-am pierdut, încât de teamă-s
zdrobită sub pleoape să nu-mi fie
privirea întâlnită cu pământul.

Posted in poezie | Etichetat: | Leave a Comment »

Soare

Posted by rasmiles pe Martie 5, 2010

(lemn ars de soare, serife galbene

oranj; în umbră-mi râde frunza cazută

ca o rană pe creştet şi gura mea-i

o vafă sau două să mai poarte)

Îmi plâng pe umbră copaci cu ciulini

crescuţi pe vârfuri: coroanele-s de acru

lemn, un soare cu serife îi ţine de-un

capăt- negre cuiburi s-or mai zari doar

spre seară, la tulpina neoanelor portocalii

când s-or aprinde.

Frunzele nu mi-au lăsat buza s-alerge

în căutarea vafelor de îngheţată, încă o

clipă-i tăcută, veche ca un ocean ce

picură albastre valuri pe ţărm şi albi

delfini prin recifuri- în umbră-mi plâng

maluri, copacii cu ciulini crescuţi

pe vârfuri.

Posted in poezie | Etichetat: | Leave a Comment »

Chibrituri

Posted by rasmiles pe Martie 3, 2010

Nu ştiai că-n pâine se decid pruncii

de apă să-si scalde obrazul; poate n-ar

fi fost să sclipească căpruiul ochi al

bobului de grâu, de brutarul să-mpartă

din al său cuţit aluatul, s-ar fi lăsat mai

bine ras de gene-n călduţa unduire

a somnului.

Şi că sunetele DAU în coarda franzelei

salbe de cocă cu sare, ştiai, că-n pâine

se-mpleteşte părul osanelor ce nu cunosc

măsura- le tremură limba plescănind

peste  ceas gustul de drojdie.

Nu puteai şti din ce creastă se atârnă

culori să pună voal nou la baldac, şi că

în timp se ascute coasa cea fără privire.

Posted in poezie | Etichetat: | Leave a Comment »

cu florin caragiu

Posted by Moni Stănilă pe Martie 3, 2010

Lansarea volumului Sentic a avut loc luni. A fost un public numeros.
Au vorbit: Eugen Bunaru – care a făcut o analiză minuţioasă şi binevenită a Senticului, felicitandu-l pe Florin Caragiu, dar atrăgînd atenţia viitorilor cititori asupra faptului că poezia acestuia nu e tocmai o lectură uşoară. Pe de altă parte a salutat curajul poetului de a scrie o poezie total diferită decît cea a congenerilor.

Cornel Ungureanu a făcut o introducere legată de activitatea cărturărească a poetului, amintind de revsita Sinapsa, Antropologia iconică, lucrările despre părintele Ghelasie, după care a vorbit despre substratul teologic al poeziei lui Florin Caragiu.

La sfîrşit, Florin Caragiu a explicat conceptul sentic, a răspuns întrebărilor din sală, a recitat din volum si a dat autografe.
.
A doua zi, la lectura de la Pavel Dan, a avut parte din nou de aprecieri şi apreciere. Punctul culminant a fost cînd Marian Oprea, poetul erotic cum l-a numit poetul Sabin Opreanu, a declarat – mulţumit de latura solară a poeziei citite – că Florin Caragiu e cel mai bun poet al generaţiei – asta după ce a găsit yinul şi yangul poeziei citite precum şi asemănări cu tehnica/învăţătura zen.
Însă mai multe de la cenaclu, de la cronicarul nostru Alex Colţan, cît de curînd.

Posted in articole, poezie, stiri | 1 Comment »

Latifundiar

Posted by rasmiles pe Ianuarie 13, 2010

Trăiesc în patericul de pâine

cu păianjeni de Amazon,

trifoi păstrat

din era cu plastic- de-i a lui viaţa

s-o pipăi eu, lumănarea topită

până jos se cheamă a fi numele de

linie şi cerc.

Încă-i de sânge inima mea,

să trăiesc acolo în spatele lor,

de zici că ei vorbesc în locul meu,

să mă pipăie

de mustaţă-trifoiule cu nerv gălbui

– vise ciudate cresc din somnul

apelor, nesimţitor se varsă în

pământ.

Latifudiar, păşesc Amazon

cu pumni de ceară-n în picioare,

o lumânare-n mână -neaprinsă,

şi rumoarea trifoiului încă păstrat

în buzunar,

să nu mă sting devreme.

Posted in poezie | Etichetat: , | 2 Comments »

Ţi-am uitat ibricul pe foc

Posted by rasmiles pe Ianuarie 5, 2010

Stai într-un doc, mirarea-i de seama viselor

tale când stăpânesc marea.

Ceşcuţele noastre de cafea s-au pus laolaltă

răsturnate de zborul sacoşei în pas cu

leagănul meu.

Tu într-un doc priveşti numai la mare şi surâsul

mi-l pierzi mestecând o gumă.

De ce trece aşa iute ora când soarele-şi

pierde pumnul izbitor şi pielea ta-i cu un ton

mai şters,

de se urcă valurile mai abrupt în docul tău

şi leagănul se prinde în

jocuri de spirală(?)

Posted in poezie | Etichetat: | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: