Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by marianagun pe Octombrie 16, 2017

 

Afiș - Aniversare Pavel Dan (1)

Anunțuri

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Anunț

Posted by marianagun pe Octombrie 5, 2017

 

CENACLUL LITERAR ,,PAVEL DAN” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, B-dul  Regele Carol I, (telefon : 0256 496 711), își reia activitatea.

Marți, 10 oct, ora 19,oo, va avea loc prima întâlnire din anul universitar 2017-2018 în tradiționala sală de cenaclu.  Îi așteptăm pe paveldaniștii  de ieri și  de azi…, dar și  pe toți tinerii, elevi, studenți  (apel special pt. bobocii din anul I) și nu numai, care doresc să-și afirme aspirațiile creatoare în  ambianța unui cenaclu literar profesionist de anvergura  Cenaclului ,,Pavel Dan”

Programul întâlnirii:

  1. Propuneri pt. proiectele cenaclului pe anul universitar 2017-2018
  2. Stabilirea unor aspecte privind participarea cenaclului la festivitățile organizate de Casa de Cultură a Studenților cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înființarea instituției. Mai concret:

– Vineri, 20 octombrie, ora 18,oo, se va desfășura, la Casa de Cultură a Studenților, Seara Cenaclului ,,Pavel Dan”, la care sunt invitați să participe: referenți culturali (din toate perioadele)  ai cenaclului, membrii cenaclului din toate promoțiile/generațiile și importanți oameni de cultură ai Timișoarei. În program: evocări, lansări de carte, recital poetic, vizionare – imagini și filmulețe din viața cenaclului, unul dintre cele mai longevive cenacluri studențești din țară.

  1. Lecturi-surpriză: creații literare din perioada vacanței

 

Vă așteptăm cu drag!

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Imagini de la un eveniment literar internațional de excepție

Posted by marianagun pe Septembrie 28, 2017

 

Imagini de la un eveniment literar internațional de excepție, desfășurat recent la Timișoara – LitVest, ediția 20-22 septembrie 2017. Maestru de ceremonii: poetul Tudor Crețu. Printre invitați, poeți de prim-plan din Anglia, Finlanda, Spania, Austria, Congo, Croația, Albania, Danemarca, îi recunoaștem pe poeții care au reprezentat (cu brio, desigur!) România: Mircea Bârsilă, Adrian Bodnaru și Ioan Es. Pop (primii doi, de sorginte paveldanistă, ca și Tudor Crețu, de altfel). De remarcat, numărul mare, al fanilor, (în ciuda timpului neprietenos, cu străzi înfundate în întuneric, după furtuna din 17 sept.), care au savurat pur și simplu un adevărat spectacol de poezie. Mai greu de înțeles, prezența săracă a literaților timișoreni la eveniment. Ici-colo, imaginile  îi ,,descoperă”.

(A consemnat E. B.; foto: Alexandra Bodnaru)

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Septembrie 14, 2017

Invitație lansare de carte

Joi, 14 septembrie 2017
ora 18.30

Alături de Daniel Vighi, despre carte va vorbi Adriana Babeți.
Event Facebook
 

Mort în Patagonia de Daniel Vighi

Editura Polirom, 2017

Romanul Mort în Patagonia este o parabolă epică pe tema lecturii ca aventură. Începută în urma unui seminar din sala 201 a Facultăţii de Litere din Timişoara, peregrinarea este o incursiune în istoria descoperirii Lumii Noi, avîndu-i ca protagonişti pe Columb, Magellan şi Pedro Sarmiento de Gamboa, la care se adaugă o serie de conchistadori celebri cărora lectura, ca incursiune în timp şi geografii, le dă viaţă. Romanul deplînge genocidul populaţiei ona din Patagonia, al băştinaşilor selknam, dar şi moartea cumplită a coloniştilor debarcaţi în lumea inospitalieră din Tierra del Fuego în anul 1555.

Daniel Vighi s-a născut pe 8 octombrie 1956. Este prozator al generaţiei literare din anii ’80, eseist şi profesor de literatură română contemporană la Universitatea de Vest din Timişoara. Dintre volumele de proză scurtă: Povestiri cu strada depozitului (1985), Valahia de mucava (1996), Apocalipsa 9 (1999), Cometa Hale-Bopp (2007), Comisia de împăciuire (2009), Istoria din cutia de pantofi (2013). Romane: Însemnare despre anii din urmă (1989), Decembrie, ora 10 (1997), Insula de vară (1998), Misterele castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (2004), Trilogia Corso (2015). Eseuri: Tentaţia Orientului (1998), Sorin Titel (2000), Onoarea şi onorariul (2007), Graffiti cu Ţuţea. Eseu despre nesemnificativ (2014). Este laureat a numeroase premii naţionale şi internaţionale. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Septembrie 4, 2017

afis A1

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe August 26, 2017

                       

Cenaclul ,,Pavel Dan” și revista ,,Forum studențesc” puțin înainte și puțin după ’89   (articol/evocare de Eugen Bunaru, 30 iunie 2017, publicat/ă – parțial – în săptămânalul ,,Banatul azi” nr. 60, 20 iulie 2017)

                      

Șerban Foarță: ,,Eu scriu un text pentru revista Forum…” (28 iunie 1999, a.m.)

 

În toamna acestui an, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, așezământ emblematic al urbei noastre, va aniversa 60 de ani de la înființare. La anul, în 2018, sub egida instituției, își va rotunji aceeași venerabilă vârstă Cenaclul ,,Pavel Dan.” Asumându-și, la propunerea scriitorului Ion Arieșanu, după puțini ani de la înființarea sa în 1958, numele unui important prozator ardelean interbelic, Cenaclul ,,Pavel Dan” a devenit, în timp, un reper de istorie literară, prin măcar unele, nu puține totuși, nume de scriitori care, in illo tempore, fie au ,,ucenicit”, fie au avut calitatea de dascăli, de mentori, în acest/în acel spațiu spiritual al unor fecunde și, da, memorabile, fericite întâlniri ‒ deseori tumultuoase confruntări de idei, de opinii ‒ sub zodia tinereții, a aspirațiilor și a emulației creatoare. Așa încât cu totul inexplicabilă și … neinspirată mi se pare a fi omisiunea numelui acestui cenaclu, de-o rară longevitate, care viază și astăzi la cote relevante în plan național, din articolul consacrat cenaclurilor literare (românești) în marele, impozantul și, cu adevărat, importantul Dicționar General al Literaturii Române, (ediția a II-a ,,revizuită, adăugită, și adusă la zi”), publicat în 2016, sub coordonarea academicianului Eugen Simion, la Editura Muzeul Literaturii Române, până în prezent doar cu primele două volume (volumul I cuprinzând literele A și B; volumul II – litera C), ,,și care, anul viitor, se va încheia prin încă șase volume masive.”(Bogdan Crețu).

Constatam, așadar, puțin mai sus, cu o anume mirare și dezamăgire, omisiunea menționării Cenaclului ,,Pavel Dan” din capitolul, consistent de altfel, privitor la cenaclurile literare de ieri și de azi și la rolul lor în dinamica fenomenului literar românesc.

Că acest cenaclu studențesc, timișorean, a fost o ,,oază de normalitate” în aberantul deceniu ceaușist nouă al secolului XX, ca să-l citez pe regretatul poet Andrei Bodiu, paveldanist de seamă, și el, în anii studenției la Universitatea din Timișoara, că în anii ’70 -’80, și-au găsit aici un spațiu de exprimare și afirmare câțiva tineri scriitori optzeciști și nouăzeciști, unii devenind nume de neignorat ale literaturii române contemporane precum Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Mircea Pora, Lucian P. Petrescu, Gheorghe Secheșan, Mircea Bârsilă, Ion Monoran, Petru Ilieșu, Adrian Derlea, Simona Grazia Dima, Andrei Bodiu, Mihai Octavian Ioana, Rodica Draghincescu, Ioan Crăciun, Vasile Rodian, că, în, aceeași perioadă, fastă, a cenaclului, s-au ,,perindat”, pe la ,,Pavel Dan”, la invitația lui Viorel Marineasa (metodistul cenaclului), într-un gest de sfidare, aș zice, la adresa culturii oficiale, subordonate sistemului, mai toți junii scriitori de la Cenaclul de Luni și de la Cenaclul Universitas din metropolă, că au onorat acest spațiu pentru minte, inimă și literatură, cu prezența lor, scriitori ‒ evocați, aici și acum, într-o înșiruire aleatorie ‒ precum Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Lucian Raicu, Sorin Titel, Marin Mincu, Romulus Rusan, profesorul psihiatru Eduard Pamfil, (toți aceștia deja plecați dintre noi), Livus Ciocârlie, Mircea Martin, Eugen Simion, Ion Pop, Adrian Popescu, Dinu Flămând, Anghel Dumbrăveanu, Gheorghe Schwartz, Șerban Foarță, Cornel Ungureanu, Dușan Petrovici, (cei trei, din urmă, fiind, în studenție, chiar membri ai cenaclului), Constanța Buzea (+), Ana Blandiana, Ștefania Plopeanu ori distinsa d-nă Ioana Em. Petrescu (+), apreciată eminescologă, iar lista numelor ar putea continua, toate astea – cred ‒ ar putea spune ceva despre cenaclul cu pricina. Și nu tocmai puțin/puține. Sigur, ar mai spune ceva, semnificativ, referindu-ne la o etapă literară recentă, și faptul că Marin Mincu, critic redutabil, recunoscut prin spiritul său polemic, poate cel mai fervent promotor al generației 2000, în anul de grație 2003, într-un articol (reluat în voum), Respirația Cenaclului,,Pavel Dan”, scria fără reticențe: ,,Poeții tineri de la Timișoara (Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Cătălina George, Adriana Tudor Gâtan, n. m., E. B.) se integrează și ei în «respirația înnoitoare» a întregii generații douămiiste. (….) Salutăm cu bucurie contribuția tinerilor din Cenaclul Pavel Dan la competiția poetică neîntreruptă.” De altfel, același critic, în prefața antologiei sale consacrată generației 2000, (Pontica, 2004), amintind grupările literare, importante, din țară, în care s-au coagulat nuclee reprezentative ale douămiismului poetic, reiterează aprecierea sa asupra cenaclului studențesc timișorean. De o reală deschidere și, implicit, de o receptare favorabilă s-a bucurat gruparea douămiistă de la ,,Pavel Dan” și din partea revistei Vatra și a prestigiosului critic Al. Cistelecan. Pagini consistente le-a oferit paveldaniștior (poeți și prozatori, douămiiști și postdouămiiști) revista Orizont, pentru unii, aceste prime ,,ieșiri în lume” însemnând, în fapt, debutul lor publicistic.

În susținerea afirmațiilor de mai sus, nu mi se pare inutilă evocarea numelor unor scriitori (și artiști), din generațiile ’80, ’90, de indubitabilă notorietate și recunoaștere națională, care au relaționat, în mod direct, cu gruparea paveldanistă, prin lecturi, dezbateri (vizavi de ,,noul val”, de postmodernism, de noile tendințe în poezie și proză) și întâlniri cenacliere, atât în Timișoara, ,,acasă”, la cenaclul ,,Pavel Dan”, cât și în București sau în alte centre culturale/universitare, ca răspuns la invitația cenaclurilor optzeciste & nouăzeciste în mare vogă la acea vreme (Cenaclul de Luni, Cenaclul din Tei, Cenaclul Junimea, Cenaclul Universitas, Cenaclul revistei Amfiteatru, al revistei Echinox, Cenaclul de la Buzău condus de poetul Gheorghe Ene, Cenaclul studențesc de la Oradea, Festivalul de Poezie de la Sighișoara ș.a.). În nu puține cazuri s-au legat prieteníí ce se mențin și astăzi. Dar iată numele optzeciștilor și nouăzeciștilor care au relaționat, literar, constant cu Cenaclul ,,Pavel Dan” în ,,întunecatul deceniu nouă” (Radu G. Țeposu), considerându-l un topos semnificativ al creației tinere, similar celorlate cenacluri studențești amintite: Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei (+), Florin Iaru, Ion Stratan (+), Ion Bogdan Lefter, Ioan Groșan, Bogdan Ghiu, Elena Ștefoi, Magda Cârneci (Magdalena Ghica), Liviu Ioan Stoiciu, Eugen Suciu, Al. Cistelecan, Mircea Nedelciu (+), Alexandru Mușina (+), Gheorghe Crăciun (+), Călin Vlasie, Romulus Bucur, Radu Sergiu Ruba, Cristian Teodorescu, Ioan Buduca, Gheorghe Ene (+), George Vulturescu, Gheorghe Iova, Andrei Zanca, Ion Neagoș, Artur Șofalvi, Marius Iosif, pictorul Vasile Mureșan (celebrul Murivale) și lista ar putea continua. De neeludat, la acest ,,capitol”, sunt nouăzeciștii Cristian Popescu (+), Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Ruxandra Cesereanu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel Bănulescu, Paul Vinicius, Cătălin Țârlea, Nicolae Tzone, dar și mai tinerii poeți, premergători generației 2000, Ștefan Baștovoi, Svetlana Cârstean, Dumitru Crudu, Dana Catona, Adrian Suciu. (Omisiunile, ca în cazul unei enumerări, aleatorii, de acest gen, nu pot fi decât inerente.).

Îndeosebi pentru perioada anilor ’80 – ’90, dar și pentru începutul anilor 2000, ani de reală efervescență ai cenaclului, trebuie amintite, ca ,,momente” absolut memorabile, de domeniul istoriei literare, edițiile taberei de creație studențească națională de la Crivaia, organizate și desfășurate sub egida Cenaclului ,,Pavel Dan” (referent cultural – prozatorul Viorel Marineasa), cu participarea unor invitați de marcă, astăzi nume (iată, în reluare, aici) de referință ale literaturii române contemporane (și nu doar): Mircea Cărtărescu, Elena Ștefoi, Matei Vișniec, Alexandru Mușina, Gheorghe Crăciun, Călin Vlasie, Sorin Antohi, Pavel Șușară, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, Herta Müller, Richard Wagner, Helmuth Frauendorfer. De menționat un pasaj, semnificativ, pe tema optzecismului românesc și a rolului jucat de cenaclurile studențești în contextul respectiv, pasaj dintr-un articol semnat, în 2010, de Livu Ioan Stoiciu: ,,Iar în ţară, în acelaşi timp, vorbim de cenaclurile formate în jurul revistelor Echinox la Cluj, Forum studenţesc la Timişoara şi Dialog şi Opinia studenţească la Iaşi, unde funcţiona şi cenaclul Junimea Nouă (…).” Aici, însă, voi nuanța, amintind că, începând cu a doua jumătate a anilor ’70, la ,,Pavel Dan”, în jurul revistei Forum studențesc (a suplimentelor sale literare) s-a conturat o mișcare, o grupare, așa-numitul monodersilism, care printr-un anume program poetic/estetic asumat, se integra, anticipativ, în mișcarea optzecistă generală.

Cât despre percepțiile mai recente vizavi de cenaclul timișorean, nu vor fi fiind lipsite de interes și câteva opinii ale unor scriitori de prim-plan din generația milenaristă: ,,Nu știu dacă în afară de Euridice și Pavel Dan mai sunt alte cenacluri care să fi rezistat atâta timp. Cenaclul Pavel Dan este cunoscut pentru nota studențească pe care o păstrează. Poate ar fi bine dacă ar fi mai cunoscute antologiile pe care le-ați lansat.” (Răzvan Țupa); ,, Cenaclul Pavel Dan e un brand bun, are tradiție serioasă și ștaif…” (Radu Vancu); ,,Categoric, Cenaclul Pavel Dan, care are și o tradiție în spate, există pe hartă.” (Cristina Ispas).

Sigur, pentru cei realmente interesați de ,,problematica” acestui cenaclu, ca instrumente de lucru și, în același timp, ca argumente concrete cu privire la însemnătatea și vitalitatea, longevitatea lui, pot servi antologiile publicate de-a lungul anilor, cuprinzând perioade și nume semnificative din istoria cenaclului: Efigii, Timişoara, 1968, plachetă coordonată şi prefaţată de criticul Nicolae Ciobanu; Zona – prozatori şi poeţi timişoreni din anii ’80 şi ’90 – o antologie de Viorel şi Gabriel Marineasa, Editura Marineasa, Timişoara, 1997, care pune şi repune în circulaţie, cu aspiraţia legitimă a unei posibile revalorizări critice, câteva, distincte, identităţi scriitoriceşti, unele de primă linie, ale generaţiilor respective (’80; ’90). Au urmat: Dintr-o respiraţie – antologie de poezie ,,pavel dan” – generaţia 2000, Editura Marineasa, Timişoara, 2002; Pavel Dan 50, Editura Marineasa, Timişoara, 2008, (ambele plachete – prefaţate şi îngrijite de subsemnatul); prietenii despre care nu mai ştii nimic, Editura Brumar, Timișoara, 2012, cuprinzând poezie și proză, (coordonator Aleksandar Stoicovici, prefaţă de Felix Nicolau, postfaţă – Eugen Bunaru); în 2013 este publicată ,,Cuprins sau Un fel de Imperiu”, reeditată în 2014, o antologie de poezie cvasiintegrală a Cenaclului ,,Pavel Dan”, marcând cei 55 de ani de existență activă, continuă. Prefața este semnată de Cornel Ungureanu, selecția autorilor și a textelor, îngrijirea ediției, argumentul antologiei aparținându-mi, iar pe coperta a IV-a au semnat aprecieri criticii Ion Pop, Ion Bogdan Lefter și Alexandru Ruja. Cartea a fost comentată favorabil în presă (Orizont, Luceafărul de dimineață, Arca, Poesis), la Radio România Cultural consacrându-i-se două episoade consecutive, în cadrul emisiunii ,,Curente și cenacluri literare”, prilej cu care mi s-a luat un interviu, pe tema activității/istoriei Cenaclului ,,Pavel Dan”, de către realizatorul emisiunii, criticul literar Constantin Cristian Bleotu (respectiva emisiune aflându-se în arhiva Radiolui România Cultural).

Dar memoria culturală a unui topos, fie el și un cenaclu literar studențesc viu, conectat la dinamica fenomenului literar actual, bunăoară Cenaclul ,,Pavel Dan” din Timișoara, trebuie mereu cultivată, prezervată. Chiar și de/într-un Dicționar General al Literaturii Române. Altfel, am putea rămâne cu întrebarea dacă această omisiune nu se datorează fie unei documentări lacunare, fie – mai grav ‒ unui reflex întârziat al unor mai vechi prejudecăți centraliste, funcționând, din păcate, în virtutea inerției, și la unii cercetători tineri, indiscutabil talentați, de altfel. Tocmai de aceea, precizările academicianului Eugen Simion, coordonatorul Dicționarului, din Cuvântul înainte (pag. IX) sunt bine-venite, Domnia sa asigurând cititorii ,,că omisiunile (…) n-au fost deliberate. Și, mai ales, să fie siguri (cititorii, n.m., E. B.) că, la o ediție viitoare, erorile descoperite vor fi eliminate.”

În cele ce urmează mă voi opri, însă, la Forum-ul studențesc, încercând să punctez, din ,,goana condeiului”, momente, aspecte și nume, implicate, de referință ale revistei care, prin rolul ei, acela de spațiu al exprimării paradoxal libere, cel mai adesea, într-o perioadă de neagră opresiune culturală, a scris o pagină de profesionalism, de curaj tineresc, de demnitate intelectuală și, nu mai puțin, de …diplomație managerială în istoria presei timișorene și nu numai.

  

Revista Forum studențesc (editată la nivelul Centrului Universitar Timișoara) a apărut în anul 1973, ca urmare a unificării, prin decizia C.U.A.S.C., a celor 4 reviste studențești timișorene ‒ a Universității de Medicină (Scalpelu’), a Institutului Politehnic (Micron), a Institutului Agronomic (Agraria) și a Universității din Timișoara (Forum) – ce funcționau încă din anul 1968.

   Până în 1989, pe lângă tematica specifică, privind viața studențească, ce i-a adus numeroase premii la concursurile naționale, revista Forum studențesc s-a remarcat, constant, prin paginile de cultură/literatură și, în mod deosebit, prin consistența valorică și tematică a Suplimentelor sale literare (unele realizate de Facultatea de Filologie, precum suplimentul de proză scurtă, altele, nu puține, datorate Cenaclului ,,Pavel Dan”).

În acest context, trebuie semnalate câteva din preocupările consecvent promovate, de-a lungul anilor, de către colectivele redacționale. Una dintre ele a fost, indubitabil, prezentarea, într-un spirit novator, pe un spațiu larg, a unei bogate tematici literar-culturale, care aduna, laolaltă, semnăturile tinerilor autori paveldaniști (studenți, elevi, dar și muncitori), ale unor autori congeneri, deja faimoși, membri (cel mai adesea) ai reputatelor cenacluri studențești amintite ‒ Cenaclul de Luni, Cenaclul Universitas, Echinox, Cenaclul de proză Junimea, cenaclul ieșean ‒ precum și cele ale unor scriitori consacrați, de marcă, din toate zonele culturale ale țării, ba chiar și din diaspora: Emil Cioran, Mircea Eliade.

De asemenea, o preocupare constantă era acordată literaturii și creației în alte limbi, un spațiu important fiind consacrat traducerilor (din literatura americană și, în genere, din cea occidentală; Allen Ginsberg, bunăoară, în traducerea profesorului universitar Marcel Pop-Corniș și a lui Petru Ilieșu ș. a.), dar și creației originale în limbile maghiară, germană și sârbă, reunite într-o pagină special denumită Universitas, pagină în care au publicat tinerii scriitori germani, cei mai mulți dintre ei făcând parte din celebra Aktionsgruppe Banat: Herta Müller, laureată a Premiului Nobel (2009), Horst Samson, Richard Wagner, William Totok, Rolf Bossert, Johan Lippet, Werner Söllner, Helmut Britz, Helmuth Frauendorfer ș.a. Ei promovau o literatură neconvențională, necosmetizată metaforic, scriau o poezie directă, autentic angajată, cultivau poemul de acțiune, cu priză concretă la realitate, la social și la politic, influențându-i benefic, în această direcție, și pe tinerii scriitori paveldaniști.

     ,,O particularitate a revistei Forum studențesc ‒ opinează Gheorghe Crișan, redactor-șef al revistei între 1977-1981) ‒ ce o individualiza în spațiul cultural universitar era promovarea permanentă a literaturii și artei SF, pe lângă rubrica de profil fiind editat, perodic, și un supliment (fanzin) numit Paradox, cu contribuția membrilor Cenaclului studențesc H. G. Wells, sub îngrijirea lui Viorel Marineasa (metodistul cenaclului) și, respectiv, Cornel Secu. Remarcabile au fost și strădaniile revistei Forum studențesc de a promova zone de avangardă ale limbii și culturii, aflate la limita acceptului de către autoritățile comuniste ale acelor ani, precum muzica pop, rock etc. (rubrica Sinteze) sau susținerea limbii Esperanto. Nu în ultimul rând, revista Forum studențesc a fost – inclusiv prin colaborarea cu cercul de profil al Casei de cultură a studenților – o veritabilă școală de presă și de intelectuali de prestigiu, mulți dintre membrii colectivului redacțional devenind, în timp, reputați ziariști, oameni de cultură și litere, distinse cadre universitare.”

În acest context, din multitudinea membrilor colectivelor redacționale și ai colaboratorilor revistei Forum studențesc (unii dintre ei, personalități de prim rang ale culturii și literaturii române) care, prin prestația lor profesională și creatoare, au adus, în perioada anilor ’70 – ’80 -’90, un plus de imagine revistei și, implicit, instituției tutelare, amintim, selectiv, cu accent pe paginile literar-culturale, pe Eugen Todoran, Livius Ciocârlie, Marcel Pop-Corniș, Adriana Babeți, Șerban Foarță, Cornel Ungureanu, Sorin Titel, Iosif Cheie-Pantea, Simion Mioc, Rodica Bărbat, Ion Arieșanu, Dușan Petrovici, Marcel Turcu, Crișu Dascălu, Ion Marin Almăjan, Traian Dorgoșan, Alexandru Ruja, Gheorghe Jurma, Ioan Iovan, Viorel Marineasa (metodist, coordonatorul Cenaclului Pavel Dan până în 1989 și al mai multor suplimente literare ale revistei Forum studențesc, printre care excelentul Forum aniversar nr. 1-2, din 1979, marcând 20 de ani de la înființarea Cenaclului ,,Pavel Dan’’), Vasile T. Crețu, Cornel Secu, Dana Gheorghiu, Aurel Turcuș, Ioan Viorel Boldureanu, Lucian Alexiu, Ioan Băcălete, Ștefan Popa-Popas, Nick Lengher, Marian Odangiu, Carmen Odangiu, Marcel Sămânță (redactor-șef adjunct), Constantin Mărăscu, Gheorghe Crișan (redactor-șef), Valentin Vișan (redactor-șef adjunct), Mirel Lazăr, Radu Matei Todoran, Lia Lucia Petric (Iepure), Lucian Ionică, Mircea Bârsilă, Ion Monoran, Adrian Derlea, Vasile Rodian, Cornelia Velțan, Gheorghe Pruncuț, Corina Rujan, Lucian Scurtu, George Terziu, Marius Târziu, George Lână, Petru Dinu Marcel, Marcel Luca, Dușan Baiski, Sergiu Nicola, Dorin Davideanu, Constantin Cozmiuc (+), Mihai Alexandru, Voicu David, Sabin Popescu, Silviu Genescu, Antuza Genescu, Petru Ilieșu, Daniel Vighi (redactor-șef adjunct), Ioan T. Morar (redactor-șef adjunct), Cornel Bogdan, Simona-Grazia Dima, Brândușa Armanca, Lucian P. Petrescu, Marlen Heckmann, Gheorghe Secheșan, Marius Morariu, Horia Dulvac, Florian Mihalcea (redactor-șef adjunct), Marcel Tolcea, Andreea Gheorghiu, Traian Pop Traian, Tudorel Urian, Rodica Draghincescu, William Totok, Helmuth Frauendorfer, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, Andrei Bodiu, Pompiliu Crăciunescu (redactor-șef), Mihai Octavian Ioana, Radu Pavel Gheo, Gabriel Zănescu, Radu Ciobotea (redactor-șef), Lucian Vasile Szabo, Otilia Hedeșan, Simona Constantinovici, Mircea Pora, Eugen Bunaru, Ioan Crăciun, Valeriu Drumeș, Milodrag Konstantinovici, Vladimir Petrescu, Mihai Corneliu Donici, Nina Ceranu, Mariana Gherga, Laura Gheorghiu, Victor Neumann, Rodica Borșa, George Șerban (redactor-șef adjunct între 1988-1989), Dan Rațiu (redactor-șef în aceeași perioadă), Valentin Sămânță. Merită, de asemenea, amintit aportul inimosului director al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, profesorul Valeriu Panasiu, (coleg de filologie, la București, cu Sorin Titel), care a sprijinit, într-o perioadă grea (anii ’80), activitatea Cenaclului literar ,,Pavel Dan” și editarea Forumul-ui studențesc, precum și aportul Danei Dinu, coordonatoarea cercului de presă.

Nu trebuie uitat, când vorbim despre Forum studențesc, despre suplimentele sale literare din anii ’80, un fapt atestat de înseși numerele respective ale revistei (care s-au mai păstrat în diverse colecții particulare precum cea a lui Gheorghe Crișan) și anume deschiderea revistei spre actualitatea literară, sincronizarea și conectarea, încă de la început, cu noua paradigmă literară, aceea a a postmodernismului optzecist, anticipând-o chiar prin mișcarea monodersilistă, inițiată și cultivată la Cenaclul ,,Pavel Dan, la finele anilor ’70 și începutul anilor ’80.

De subliniat că Forumul studențesc, suplimentele sale literare, prin conținutul tematic bogat, prin notorietatea colaboratorilor, prin calitatea materialelor publicate, prin curajul și nonconformismul tematicii abordate (în proză, poezie, eseu, teatru), prin refuzul ‒ în confruntarea cu cenzura comunistă ‒ cedărilor, al compromisurilor (de factură politico-ideologică), și-a dobândit un prestigiu și o notorietate naționale, alături de revistele studențești din țară: Echinox, Opinia studențească, Dialog, Convingeri comuniste (COCO), Amfiteatru. Convingătoare în acest sens sunt și mărturisirile lui Viorel Marineasa dintr-un recent interviu: ,,În ce mă privește, am fost promotorul câtorva suplimente Pavel Dan – Forum studențesc, numărul de 32 de pagini din 1979 prevestind și dinspre Timișoara optzecismul. A fost o luptă cumplită cu cenzura atunci, pornind de la nivelul Asociației, cu lideri oarecum înțelegători, trecând la comitetul de partid pe centru universitar și sfârșind la secția de propagandă a comitetului județean PCR.”  

   După Revoluție, au apărut sporadic, până prin 1997, numere ale Forumului studențesc, axate pe o tematică diversă, cu precădere social-politică-economică, dar și cu abordarea unor teme culturale de actualitate postdecembristă, sub îngrijirea lui Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, Dana Gheorghiu, cu colaborarea studenților de la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Vest și de la Universitatea Banatul, dar și cu participarea unor forumiști din seriile anterioare (George Șerban, Dan Rațiu, Simona Constantinovici, Rodica Borșa, Laura Gheorghiu ș.a.), nelipsind nici numele unor personalități precum Eugen Todoran, Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Adriana Babeți. După o pauză de aproximativ doi ani, editarea revistei Forum studențesc, ca supliment literar, s-a reluat începând cu anul 1999, aparițiile având o oarecare periodicitate, în funcție, însă, de tot mai modestele mijloace de finanțare din partea instituției, respectiv din partea ministerului de resort. Revista redevine, totuși, până în anul 2012, un spațiu important de exprimare a tinerilor scriitori ai Cenaclului literar-studențesc ,,Pavel Dan”, unii dintre ei debutând (publicistic) în paginile ei. Trebuie menționat că aceste noi numere au apărut în format de caiet/carte, (copertate), cu un aspect grafic atractiv, având un sumar bogat și diversificat, preponderant literarcultural, cu informații din domeniu la zi, cu ilustrații grafice purtând semnăturile unor plasticieni consacrați (Silviu Oravitzan, Suzana Fântânariu, Gheorghe Văleanu (+), dar și ale mai tinerilor artiști experimentaliști: Aurel Gheorghiu-Cogealac, Szilárd Banga ș.a.), atrăgând colaboratori valoroși, îndeosebi din generația tânără, (deopotrivă contestată și în vogă), generația 2000, dar și din mai noua serie post-douămiistă, reprezentând toate centrele culturale/studențești, importante ale țării: Claudiu Komartin, Radu Vancu, Răzvan Țupa, Bogdan Perdivară, Dan Coman, Ștefan Manasia, Teodor Dună, Elena Vlădăreanu, Ruxandra Novac, Oana Cătălina Ninu, Un Cristian, Ionuț Chiva, Șerban Axinte, Cristina Ispas, Miruna Vlada, Stoian G. Bogdan, Florin Caragiu, V. Leac, T. S. Khasis, Cătălin Lazurcă, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski, Mihai Vakulovski, Andra Rotaru, Olga Ștefan, Naomi Ionică, Mihaela Alecu (Brașov, Universitatea ,,Transilvania”, redactor la revista Corpul T), Ramona Hărșan (Brașov, Corpul T), Corina Bernic, Andrei Mocuța, Teodora Coman, Paul Gorban, Marius Surleac, Gabriel Nedelea, Cătălina Cadinoiu, Aida Hancer, Vlad Pojoga (Cenaclul Zona Nouă, Sibiu), Vlad Drăgoi, Ion Buzu (Chișinău), Matei Hutopilă, Ilinca Pop. Cei mai mulți dintre acești tineri scriitori, cărora li se adaugă, de drept, membrii Cenaclului Vlad Ioviță și ai Cenaclului Republica din Chișinău sub coordonarea poetei Moni Stănilă, s-au numărat, printre invitații Cenaclului ,,Pavel Dan”, cu diverse prilejuri: la întâlniri de lectură și dezbateri, lansări de carte, festivaluri și maraton de poezie în cadrul Studentfestului timișorean, la acordarea de premii la Concursul Național de Creație Studențească ,,Pavel Dan”, în cadrul parteneriatului Interferențe culturale Timișoara – Chișinău ș.a.

Regăsim, desigur, și pagini semnate de scriitori consacrați, unii de prim-plan, aparținând generațiilor anterioare (60’, ’70, ’80, ’90): Petre Stoica (+), Marin Mincu (+), Nora Iuga, Cornel Ungureanu, Adriana Babeți, Șerban Foarță, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Gellu Dorian, Paul Vinicius, Andrei Bodiu (+), Daniel Vighi, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Mircea Pora, Rodica Bărbat, Ioan Viorel Boldureanu, Radu Pavel Gheo, Mircea Bârsilă, Simona-Grazia Dima, Petru Ilieșu, Gheorghe Secheșan, Corina Rujan, Nina Ceranu, Gheorghe Mocuța, Vasile Dan, Ion Chichere (+), Simona Constantinovici, Grațiela Benga, Robert Șerban, Adrian Bodnaru, Adrian Suciu, Daniela Rațiu, Adela Dragomir, Gheorghe Miron, Daniel-Silvian Petre, Costel Stancu, Ioan Matiuț, Liana Sabău, Marian Oprea, Maria Nițu ș.a. Un spațiu aparte, în mai multe numere de revistă, a fost dedicat poeților timșoreni, paveldaniști, plecați (mult prea devreme): Ion Monoran, Gheorghe Pruncuț, Adrian Derlea, Ioan Crăciun, Valeriu Drumeș.

Se publică, în aceste suplimente culturale, poezie, proză, critică literară, interviu, anchetă, dar și eseu, traduceri. Amintim câteva rubrici: „Dialoguri”, „Remember”, „Interferențe lirice”, „Vin prozatorii”, „Eseuri, cronici literare”, ,,Generații despre generații”, ,,(Im)pulsuri critice”, „Traduceri”. Iată și numele celor care au îngrijit și coordonat, în acest interval de timp, postdecembrist, noile numere ale Forumu-lui studențesc (supliment literar): Dana Gheorghiu Anghel (referent cultural, prozatoare), Eugen Bunaru (îndrumător al Cenaclului ,,Pavel Dan”), Moni Stănilă, Aleksandar Stoicovici (referenți culturali), Ana Pușcașu.

Au publicat poezii, proză, eseu, anchete, interviuri, cronici literare, traduceri tinerii scriitori timișoreni, studenți sau absolvenți universitari, membri ai Cenaclului ,,Pavel Dan”, exponenți ai douămiismului și postdouămiismului: Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Cătălina George, Adriana Tudor Gâtan, Andra Mateucă, Eugen Filip, Adrian Petru Stepan, Daniel Luca, Sorin Horotan, Anemarie Sorescu, Codruța Bejenaru, Sebastian Duică, Viorel Suciu, Oana Monoran, Moni Stănilă, Ana Pușcașu, Dafina David, Alexandru Colțan, Alex Condrache, Ionuț Ionescu, Aleksandar Stoicovici, Marius Ștefan Aldea, Bogdan Munteanu, Borko Ilin, Goran Mrakici, Liubinca Perinaț Stancov, Oana Doboși, Beatrice Serediuc, Nicoleta Papp, Ioana Duță, Octavia Sandu, Alexandra Coman, Eliana Popeți, Ariana Perhald, Mariana Gunță ș. a. Vizavi de inerentele omisiuni de nume, momente și întâmplări forumiste, dincolo de sincerele scuze …de rigoare, îmi rămâne doar să lansez, pentru cei doritori de mai mult și mai bine, gândul, sau sugestia, sau visul, sau provocarea scrierii unei monografii Forum studențesc. De ce nu?..

 

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

In memoriam Traian Dorgoșan

Posted by marianagun pe Iulie 24, 2017

drogoșan 2.

 

 

In memoriam TRAIAN DORGOȘAN

S-a născut la 30 iulie 1935, în Secusigiu, jud. Arad. A fost membru al filialei Timișoara a U.S.R. A urmat Studii la Facultatea de Arte Plastice și la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara. A fost bibliograf la Centrul de librării Timișoara (1957-1962), corector la cotidianul Drapelul roșu (1962-1965). A funcționat o vreme ca profesor la Liceul din Recaș, îl aflăm și ca pedagog școlar la Liceul Industrial (de construcții)  nr. 8 din Timișoara, unde se bucură de susținerea directorului Aurel Berinde,  un inginer iubitor de literatură și artă, iar, mai apoi, nu pentru mult timp, se va afla într-un microunivers al cărților, îndeplinind funcția de bibliotecar la Fabrica de pâine. În anii nouăzeci, a fost aniversat, ca rege al boemei timișorene, la prima ediție, de mare anvergură, a Festivalului Saltimbancilor, în regia lui Diogene Bihoi. La începutul anilor 2000, din inițiativa și în concepția lui Cornel Ungureanu, directorul de atunci al Teatrului Național ,,Mihai Eminescu”, a avut loc în foaierul instituției un spectacol de poezie susținut de actorii T.N.T., dedicat poeților, prezenți în spectacol, Șerban Foarță, George Astaloș și Traian Dorgoșan. A publicat poezii în revistele: ,,Scrisul Bănățean”,,,Orizont”, ,,Luceafărul”, ,,Tribuna”, ,,Contemporanul” etc.

S-a stins sâmbătă, 8 iulie, cu trei săptămâni înainte de a fi împlinit senioriala vârsta de 82 de ani,  în localitatea Gătaia, unde a și fost înmormântat.

Traian Dorgoșan a fost și a rămas prin cele 3 volume de poezii publicate ,,un poet neoreomantic cerebral, stăruitor în forme fixe, cu vibrații de factură superioară”, așa cum, inspirat, îl aprecia Alexandru Jebeleanu pe coperta patra a cărții, Cellalt geamăn, cu care debuta, în 1972, sub sigla Editurii Facla. Au urmat Pasărea albastră, Editura Facla, Timișoara 1979, și Circusparada (antologie, cuprinzând și câteva poeme inedite, realizată de Lucian Alexiu), Editura Hestia, Timișoara, 2000.

Îl întâlnim, de asemenea, în mai multe antologii de poezie: Efigii, Editura Facla, Timișoara, 1968 (prima antologie, ,,culegere literară a unui cenaclu studențesc”, Cenaclul ,,Pavel Dan”, pe atunci cu numele Cenaclul Literar ,,Excelsior”, sub îngrijirea criticului literar Nicolae Ciobanu), Poeți din Banat – Cele mai frumoase poezii Antologie de Marian Oprea, Editura Brumar 2011, Piper, scorțișoară, dafin, vanilie Antologie de Marian Oprea, Editura Brumar 2013, Cuprins sau Un fel de Imperiu Antologie de poezie a Cenaclului ,,Pavel Dan” de Eugen Bunaru, Editura Brumar, 2014.

Poezia lui Traian Dorgoșan, respirând undeva, în spații eterice, aflate, parcă, sub aripa geniului barbian, alteori evocându-ne o modelare prozodică în siajul unei tonalități de tip arghezian, și-a dobândit un aer de atemporalitate, de transcendere a concretului imediat, dincolo de orice contexte, mode și tendințe literare, deseori pseudoinsurgente și pasagere. Ca orice demers liric autentic, aventura scripturală a lui Traian Dorgoșan, totuna cu arta sa poetică, survolează o adevărată hartă a trăirilor umane dintotdeauna, demers în care talentul/inspirația, cultura și rafinamentul tehnic se îngemănează fericit în versuri și poeme memorabile, unele ‒ adevărate piese de virtuozitate, de incantație lirică și profunzime ideatică. Deși cvasiignorat, uitat de topuri și ierarhii literare, departe, dintotdeauna, de veșnic agitata viață și lume scriitoricească, Traian Dorgoșan rămâne, totuși, poetul prin definiție. O astfel de poezie, precum a lui, își va găsi, mereu, undeva-cândva, cititorul meritat, cititorul discret, cititorul devotat poeziei înseși, dincolo de – reiau ideea – mode, tendințe și generații. Cu ani în urmă, Șerban Foarță spunea: ,,Ca toţii boemii (Tudor George, Pâcă ş.a.m.d.), Traian îşi compensează propriile-i dezordini prin ordinea strictă a sonetului perfect. (….) La şlefuirea unora dintre poeme, am fost martor (auricular), căci, recitându-le (fireşte, prin locante), revenea asupra unor versuri, le repeta întrebător, le retuşa. Le scanda nu fără o emfază, în stil uşor vetust şi nobil, dar şi cu o anume detaşare, de parcă n-ar fi fost ale lui proprii. (….) Cum, din păcate, viaţa literară este injustă şi ingrată, Traian, care n-a dat din coate, este aproape un poet uitat. Şi, totuşi, el a scris, de pildă, acest sonet octosilabic: «Bătrânul demon, plictisit,/ îţi ctitorea în vis biserici/ cu turle, clopote şi clerici,/ cu lespede de plumb topit// pe care, dreptnecredincioasă,/ îngenunchiată pe altaruri/ să-aştepţi nemeritate haruri/ în fumul iute de pucioasă/ de parcă-ncercănând în nor/ un verde ochi de stea polară,/ purtând un mag rătăcitor/ ce-ţi va vesti, grozav de trist,/ că tu – fecioară-a doua oară ‒/ vei zămisli pe Anticrist.»”

Pentru mulți dintre noi, Traian Dorgoșan, poetul și omul, prietenul, încă trăiește, acum și aici, personaj fascinant-halucinant, ignorând timpul și normele lui, ca de altfel și în propria-i viață, în pelicula filmului Boemă de Timișoara realizat de Gelu Șfaițer, după o idee de Tudor Crețu și Daniel Vighi, producător Brândușa Armanca.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

 

 

Eugen Bunaru

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Iulie 24, 2017

 

Traian Dorgoşan, un rege al boemei                                                                                   

   ,,Eu nu m-am jucat de-a boema … Am zburat la trapez fără plasă.”

 

 

      

Eugen Bunaru:  Spune-mi, dragă Traian Dorgoşan, de când eşti timişorean?

Traian Dorgoșan: N-am alte amintiri decât Timişoara!

Când se vorbeşte despre tine ca despre un boem incurabil, cum te simţi? Îţi asumi ,,eticheta’’?

Nu o accept decât de nevoie. Sunt, în primul rând, un poet emblematic al acestui oraş. Boem, abia după aceea!

Ce înseamnă poet emblematic?

Cred că am fost un model, un ,,emblemo-model’’ pentru unii dintre poeţii mai tineri, de aici, şi chiar pentru voi, poeţii de la ,,Pavel Dan’’… Apoi, repet, poezia mea, prin destule dintre motivele şi sunetele ei, este chiar o poezie a acestui topos, îi aparţine.

Cum reacţionezi la topuri, la clasamente şi … piramide valorice pe care le stabilesc unii critici literari ce par a fi convinşi că scara lor axiologică e singura valabilă şi, bineînţeles, imuabilă? Crezi că poezia e (o astfel de) competiţie?

Poezia e sufletul meu. Ce e aia competiţie? Emulaţie, da. Dacă tu, bunăoară, eşti mai poet, eu trebuie să intru în emulaţie cu tine…

Te simţi, totuşi, un refuzat? Bunăoară, recenta antologie de poezie românească editaă de Laurenţiu Ulici, pe lângă alte omisiuni deja semnalate, nu te-a ,,prins’’.

Nu mă interesează. Nu am ţintit şi nu ţintesc la o asemenea glorie…

Poemul tău ,,Crimă şi pedeapsă’’ mi se pare demn de orice antologie. Te-am auzit, deseori, pe la diverse agape literare, recitându-l în felul tău unic, inconfundabil. De ce acest motiv din Dostoievski?

Îl iubeam pe Dostoievski. Am încercat o parafrază vizavi de romanul lui. Poate chiar o parabolă. Ştiu eu, dacă a ieşit sau nu ceva?

Crezi că poetul are nevoie să trăiască o dramă pentru a ajunge la marea poezie?

Eu te întreb cine a hotărât unde începe mica poezie şi unde începe marea poezie? Cred că ţi-am dat un răspuns…

E cam ludic răspunsul tău despre… drama poetului. Dar să revin: te consideri un poet marginalizat? Marginal?

Poate mă şi complac. Poate mi-e indiferent. De fapt, eu m-am marginalizat şi mă automarginalizez. Nu dau vina pe nimeni.

Nu eşti prea blând?

Nu ştiu să muşc. Şi sunt aproape ştirb. Dar nici să arunc unora oase de ros nu-mi face plăcere. Dacă vrei să ştii, eu nu mi-am trimis cărţile mele mai marilor critici. Ştiu, sunt considerat un poet local, provincial. Îmi ajunge. Sunt într-adevăr o structură marginală. Faptul că am citit, la vremea mea, mari poezii din literatura română şi universală, m-a pregătit să devin chiar eu poet. Să scriu poezie pe structura mea. Pentru uz propriu şi personal… Dacă eram în Bucureşti, Iaşi sau Cluj, eram mai bun. Mai apreciat.

Dacă ai face un bilanţ, o analiză fără menajamente vizavi de poezia scrisă şi publicată de tine până în 1989, ce anume ai avea să-ţi reproşezi?

Până la 1989, am publicat două cărţi de poezie: Celăllat geamăn – 1972 şi Lacrimă albastră – 1978, ambele apărute la Editura Facla. Asupra aspectului ,,politico-ideologic’’ al acestora, dacă la asta te referi, stimate poet Eugen Bunaru, îţi pot spune că n-am să-mi ,,reproşez’’ nimic, dimpotrivă, mă autofelicit că am reuşit să strecor pe ici-colo ,,prin punctele esenţiale’’, câte-o ,,şopârliţă’’… Poate sub aspectul realizării artistice, ele, poeziile, ar avea să-mi reproşeze câte ceva. Le cer iertare că n-am ştiut să le scriu mai bine.

Ai sentimentul împlinirii sau al neîmplinirii? Crezi că ai scris mult sau puţin? Te consideri autorul unei opere poetice?

Când scriu o poezie, n-am sentimentul împlinirii, nici pe cel al neîmplinirii, ci doar o dulce uitare de sine mă cuprinde pe un fond sufletesc de nelinişte şi teamă că ,,lucrarea’’ nu se va împlini. Când, însă, simt că ea, ,,lucrarea’’, s-a împlinit, am implicit şi sentimentul deşertării-deşertăciunii mele, în care, paradoxal, mă împlinesc. În plan mai larg, trăiesc sentimentul acut al unei mari neîmpliniri. Scriu mult? Scriu puţin? Cred că şi una şi alta. Mult, în sensul personajului, din anecdotă, care se lăuda că citeşte mult şi căruia unul din anturaj îi replică: ,,Da desigur, citiţi mult… la o carte…” Parafrazând, aş spune: da, desigur, scriu mult… la o poezie. Scriu mult, deci, scriu puţin. Şi reciproca… Din motivele mai sus arătate, se sub-bine-nţelege, că mă consider autorul unei opere… complete! Abia aştept să crap dracului ca să-mi pot vedea ediţia definitivă, O.C., în enşpe volume, in-folio!, îngrijită şi comentată de prietenul meu, poetul şi criticul E.B.!…

Cum resimţi, în intimitaea cunoştinţei tale de poet singular ‒ dă-mi voie, te rog, să cred că fiecare poet  e…, în cele din urmă, singular ‒ relaţia cu cititorul, cu amatorul (iubitorul) de poezie?

Ca pe o fecundă simbioză întru sublimă iubire de poezie. Căci dacă Măria Sa Cititorul n-ar mai fi, nici Măria Sa Poetul n-ar mai povesti, iar Măria Sa Poezia s-ar pierde în pustiu: ,,Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu’’? Dar, din fericire sau nu, câtă vreme vor exista poeţi (şi există, slavă Domnului, o armată cu toate gradele şi contingentele, de la răcan la general, de la recrut la veteran), vor exista şi cititori, căci poeţii, se pare, sunt cei mai fideli şi avizaţi cititori de poezie. Şi, deci, poezia nu va pieri, chiar de-ar fi ca poeţii să se citească doar ei între ei.

 

Ştiu că nu te numeri printre autorii care au asaltat, odinioară, revistele literare şi editurile… Aşadar, cum stai la capitolul ,,creaţie de sertar’’? Fanii tăi pot fi optimişti? Pe piaţa literară va apărea, în fine, un nou volum de poeme semnat de Traian Dorgoşan?

Creaţie de sertar? Uită-te la sertarul mesei mele, iubite prieten Eugen şi vezi cât de strâmt şi neîncăpător şi burduşit cu felurite relicve  ,,paraliterare’’ este. Eu, ce-am avut mai bun, am cam publicat şi ,,înainte’’, iar manuscrisele ce-au mai rămas şi pe care mi-am propus, de-atâtea ori, să le dau ofrandă zeilor pe altarul teracotei camerei mele, mi le păstrez, prin cutii de carton, colo jos, în dulap ori risipite în neorânduială, aiurea… Ce ţi-e şi cu ,,boema’’ asta!… Iubitorilor de poezie promit să le ofer, cât mai curând posibil, un volum autoselectat din cele două publicate şi încă ceva în plus. Nu ştiu când şi cum, că-i greu în ziua de azi, dar am spus şi repet: cât mai curând posibil. Auguri!

Din ’90 începând se tot vehiculează, ba chiar se întreţine ideea, că poezia e pe ducă, în curând, zice-se, va deveni un obiect de muzeu. Ce crezi tu despre aceste profeţii?

Poezia – obiect de muzeu? Dar ce, dauritul sarcofag al lui Tutankamon, ori Mona Lisa, ori Măiastrele lui Brâncuşi, nu sunt azi obiecte de muzeu? Proştii, însă, nu le preţuiesc şi nu le iubesc, fiindcă nu le pricep, fiindcă ,,n-au organ’’, cum ar zice Blaga, pentru asta. Ei vor Hamburger şi Coca-Cola şi mai ştiu eu câte şi mai câte! O.K.! Să le fie de bine şi să le stea în gât!… Şi să lase aleşilor zeeasca ambrozie de care lor le e greaţă!

Te consideri un ales, Traian Dorgoşan?

Chiar un ales nu cred că sunt, dar un chemat, sunt sigur că sunt! Şi chiar dacă peste săptămână mănânc la Cantina Săracilor (sic!), Duminicile şi de Sărbători mă cinstesc cu mană cerească! Cât despre posibila dispariţie a poeziei, mi-am spus părerea la întrebarea aceea despre relaţia poet-cititor. Mai adaug că poezia, fiind, în primul rând, o stare de spirit, virtual şi latent prezentă în fiecare exemplar uman, în anumite condiţii, poezia, ca stare de spirit, poate fi realizată de oricare dintre indivizi – structura spiritului uman fiind constantă şi indestructibilă. O şansă în plus pentru supravieţuirea poeziei, un argument şi motiv pentru optimismul nostru întru perenitatea poeziei!

Ştiu că ai urmat studii de artă plastică. Dacă nu sunt indiscret, cum şi când s-a produs  ruptura, ,,trădarea’’ plasticianului, a pictorului Traian Dorgoşan de către poetul cu acelaşi nume?

Eugen dragă, dacă te-ar auzi pictorii adevăraţi din Timişoara, care mă cunosc, ce blasfemie de întrebare îmi pui, eu cred că şi-ar înghiţi sculele de pictat, cu vopsele cu tot (şi-ar fi păcat, că sunt scumpe în ziua de azi). Motiv pentru care declar: poetul Traian Dorgoşan (atât cât a fost şi a mai rămas poet), din motive de ,,talant’’ n-a fost niciodată pictor! E drept, ca tot copilul, copil fiind, îmi plăcea să mă joc cu creioanele colorate sau cu acuarele. Şi mai târziu, prin anii ’60 (publicasem deja poezii), chiar am trecut – student pasager – pe la (nu prin) facultatea de arte plastice, din curiozitate estetică. Doream să cunosc pe dinlăuntru fenomenul plastic, care m-a atras şi m-a fascinat dintotdeauna. Dar de aici şi până la a fi pictor, mai va!… De unde se poate deduce că nu poate fi vorba de vreo ,,ruptură’’ sau ,,trădare’’.

Am cam neglijat, în acest dialog, tocmai creaţia ta. Spune-mi ceva esenţial despre cele două cărţi de poezii ale tale. Pe care o iubeşti mai mult şi din ce motive? Ce poem îl simţi mai aproape de suflet, mai reprezentativ?

Cele două cărţi de poezii ale căror autor cu onoare sunt (era să zic cu oroare…), puteau fi trei, patru, una sau niciuna. Întâmplarea a făcut să fie două. Prin anul 1972 – aveam deja 37 de ani şi nu publicasem nici o carte (debutasem cu poezie în 1958 la revista Scrisul bănăţean) – hotărâsem să-mi alcătuiesc o culegere din poeziile de până atunci. Am predat culegerea editurii ,,Cartea Românească’’. Dar văzând că lucrurile se tot amână, (eu la Timişoara, C.R la Bucureşti), în urma unei discuţii cu redactorul de carte, regretatul Mircea Ciobanu, făcând eu pe lezatul la o observaţie a sa, inofensivă, de altfel, mi-am ,,furat’’ pur şi simplu propriul manuscris înregistrat la editură şi fuga cu el la Timişoara, unde se înfiinţase recent editura ,,Facla’’ şi care mă solicitase. Dar nici aici n-a mers ca pe roate: a trebuit să renunţ la unele piese de la ,,dosar’’, dragi inimii mele, pe atunci. Astfel s-a născut Cellalt geamăn. Peste ani, în 1978, am fost solicitat, din nou, de aceeaşi editură. Am acceptat şi de astă dată, dar ca să-mi răzbun amorul propriu de poet, lezat, de două ori, de două edituri, am băgat piesele refuzate anterior în devălmăşie cu altele noi şi astfel a răsărit cea a doua carte, Lacrima albastră. După care, m-am cam lecuit şi nu prea m-a mai chinuit dorul de a fi ,,autor’’.

Deşi ambele cărţi mi se par, vorba lui Arghezi, ,,deopotrivă de prisos’’, ca un părinte cinstit şi iubitor ce sunt, le iubesc, deopotrivă, pe amândouă. Cel mai aproape de sufletul meu se află poemul ,,Cellalt geamăn’’, după cum se deduce şi din faptul că l-am pus, ca titlu, volumului. Îţi voi spune altădată, de ce.

Obişnuieşti – ai această nevoie? – să te rogi lui Dumnezeu?

Află, iubite prieten Eugen, că eu am crescut sub semnul crucii. Când eram mic, mă rugam, seară de seară, înger-îngeraşul meu, să mă crească, să mă ocrotească. La şcoala primară, directorul nostru, dl.Olaru, ne ducea duminicile şi de sărbători la bisericuţa din Piaţa Crucii, unde el era mare cantor şi dirijor de cor. Şcoala noastră se afla în Piaţa Lahovary, nu departe de bisericuţă (sau invers). Slujitor la altar era părintele Surlaşu cu care făceam şi orele de religie. La biserică, cel mai mult îmi plăcea când mă punea să spun Apostolu, ori să port praporele la înmormântări sau de Sfintele Florii. Eu, la religie eram bun. Căci îmi plăcea. Părintele Surlaşu m-a şi premiat odată. Ţin minte că am primit, ca premiu, o carte despre Mânăstirea Săraca şi o cărticică de rugăciuni, din care am învăţat multe pe de rost. Îmi plăcea să mă rog. Erau vremuri de război şi eu din inima mea de copil mă rugam lui Dumnezeu ca pe pământ să fie pace şi-ntre oameni bunăvoire. Mă rog şi-acum. Aveam cu toţii nevoie de asta.

L-am auzit odată (sper să nu mă înşel) pe Mircea Mihăieş spunând că eşti singurul scriitor din Timişoara cu care domnul Ciocârlie este la ,,per tu. Te-aş ruga să fii mai explicit… Şi eventual, să caracterizezi relaţiile tale cu lumea literară, cu scriitorii timişoreni. Îţi iubeşti confraţii? Ei te iubesc?

Cu Livius Ciocârlie, şraţ fiind, am fost coleg de clasă la Loga, în primele două clase la liceu. Apoi a venit reforma (în ’48) şi ne-a spulberat în patru vânturi… Deci cum (şi la ce?) putem fi altminteri decât la per tu? Da, el era cel mai deştept. El era rasatul. Era educat ca să fie premiant. Eu sunt, dar mai ales am fost, inspiratul. Nu ştiu ce să înţeleg prin numita de tine ,,lume literară’’. Dacă te referi la relaţiile mele cu confraţii de condei-loco, îţi pot răspunde că ele sunt cum nu se poate mai bune. Îmi iubesc confraţii, cum şi ei mă iubesc pe mine. Colaborez cu ei, dovadă – colaborarea de acum cu tine, poet de marcă şi parte inseparabilă a ,,lumii literare’’ timişorene (şi nu numai), iubite confrate şi prieten Eugen Bunaru. Mă abţin să dau aici numele ,,confraţilor’’ pe care îi iubesc cel mai tare, pentru că, în definitiv, pe toţi vă iubesc deopotrivă. Să dau trei nume, totuşi, de triumfali…, triumviri: Cornelius, Mircea… Adriana.

M-ai copleşit cu generozitatea, ba chiar cu politeţurile la adresa persoanei mele. Am un sentiment total de disconfort. Regret că ai deja promisiunea mea să nu suprim nici un cuvânt. Asumă-ţi tu răspunderea pentru tot ce ai spus!

Mi-o asum, bineînţeles!

Ca rege, de necontestat, al boemei timişorene, te rog să-ţi defineşti statutul! Crezi că boema – o trăieşti de atâta vreme – e o fatalitate?

Pentru mine tocmai a însemnat un mod de existenţă.O formă de protest la adresa mizeriei şi urâţeniei lumii din afara şi dinlăuntrul meu. O trecere frauduloasă de frontieră spre o mirifică, bănuit fericită Terra incognita. O extrovertire şi o exorcizare, credeam eu, a celor din mine. Îmi dau seama, azi, că n-am făcut decât să cad din rău în mai rău sau, cum se spune, să sar din lac în puţ. Eu nu m-am jucat de-a boema. Eu am trăit boema cu toate fibrele fiinţei mele încordate până la absurd. Am zburat la trapez fără plasă şi mi-am plătit bezmeticul curaj şi aventura cu preţ de oase frânte şi de sânge… N-ai fost la mine la spital, ca să-mi aduci anaforă sfinţită? Nu m-ai văzut în cârje? Nu vezi cum şchiopătez?

Au mai trecut pe aici, purtaţi de steaua lor, trei crai, poeţi-boemi şi un grafician-boem: Dami, Ion, Ghiţă şi iar Ghiţă. Acum se odihnesc în pace, iertaţi de bunul Dumnezeu, în loc luminos, în loc cu verdeaţă. Iar eu mă simt bolnav şi istovit. Voi dărui coroana mea şi sceptrul de Rege al Boemei unui poet mai ,,tânăr şi ferice’’. Vreau să abdic! Mi-e sete de repaos.   Dialog realizat de Eugen Bunaru, Orizont nr. 1/1998

,,Cellalt geamăn’’

 

 

Temperament poetic de vocaţie romantică, Traian Dorgoşan profesează, în poezie ca şi, paradoxal, în propria-i biografie, confundabilă şi confundată, cel mai adesea, cu o boemă ireversibilă, o detectare lucidă şi o asumare pe măsură, o strunire, dacă vreţi, a unei conflictualităţi, cu accente grave, ce se consumă fie în plan epicureic–existenţial, fie ,,convertindu-se’’ (ea, această dualitate conflictuală) în zone(le) spirituale, metafizice, în poezie. Mai mult însă decât atât şi într-o deplină ignorare a tuturor orgoliilor şi disputelor vizând ierarhii şi topuri literare de ultimă oră, poezia lui Traian Dorgoşan este, nu de puţine ori, o mărturie tulburătoare, prin autenticitate estetică şi existenţială, a unei nevoi, purificatoare, de armonie, de sublimare a contrariilor, de transcendere a lor. Iată, din această perspectivă, un catren, o ,,ipostază’’, de aspiraţie platoniciană, a ochiului: ,,Filtru orb candorilor impure/irizând reflexul altei ipostaze/când o stea lumina vrând să-ţi fure/te mânji cu – amprenta unei ,,raze’’/ sau în altă parte:

,,Întuneric sunt şi faclă,

apă vie şi venin,

geamăn mie, şi străin

îmi sunt stea şi îmi sunt raclă’’.

Într-un asemenea spaţiu al contrastelor şi interferenţelor (din care nu lipseşte ispita ludicului dar şi a rafinării unor subtile arome livreşti), mi se pare demn de relevat mesajul de adâncime al acestui demers liric, adică aspiraţia întru dobândirea acelei priviri, olimpiene, asupra lumii de la altitudinea căreia el, Poetul, e mai aproape – cu un nou son, cu o metaforă insolită – de frumos, de adevăr. De Demiurg, până la urmă. Dar să lăsăm Poetului însuşi dreptul ultim al definirii sale în lume:

,,…zvârlit în lume semn de întrebare

pătruns adânc în ’naltul nepătruns

cu visu-ntraripat şi gândul uns

crai temerar al fără de hotare

imperiului de taine selenare

eu sunt chematul marelui răspuns’’

 

 

Dialog și portret relizate de Eugen Bunaru, Orizont nr. 1/1998

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Iulie 24, 2017

 

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/martie2007.pdf

 

 

,,Sunt propriul meu personaj

                                  Traian Dorgoşan

 

Eugen Bunaru: – Cu mai bine de nouă ani în urmă – sper că şi memoria ta afectivă reţine ,,momentul’’ –  stăteam amândoi de vorbă aici, la tine acasă, pe strada Carusso nr.3, în celebrul tău apartament, de la etajul II. Celebru, pentru că aici… locuia, locuieşte şi azi, nimeni altul decât – pentru foarte mulţi timişoreni – poetul emblemă, rege al boemei din Timişoara, Traian Dorgoşan. Sub aceste auspicii, s-a legat, atunci, dialogul nostru, publicat în revista Orizont, nr.1, 24 ianuarie 1998. Un dialog ,,gustat’’ de cititori, de iubitorii poeziei tale. Îmi amintesc că, tot atunci, hotărâserăm să-l reluăm peste timp. Aşadar, ce au însemnat pentru tine aceşti nouă ani? Cum te simţi, cum te regăseşti în noua ta ipostază: de personaj literar?… Cred că nu-ţi ,,servesc’’ o noutate…

 

Traian Dorgoşan: – Ar fi trebuit, dragă prietene, să ai puţintică răbdare şi să fi aşteptat să mai treacă un an… Zece ani – eheu, postumae – ar fi fost o cifră rotundă… Mai provocatoare… Iar eu aş fi fost, poate, mai inspirat. Sau mai locvace… E bine şi aşa! Să mergem, deci, pe multiplul lui trei. Ne putem juca la infinit cu cifrele… Oricum le-am ,,lua’’, fiecare cifră spune ceva dincolo de semnificaţia pur matematică.

Ziceai că sunt personaj de roman… Dar tu de ce nu eşti personaj? Lasă… Ei bine, am auzit şi eu câte ceva… E vorba, într-adevăr, de romanul unui tânăr şi talentat scriitor român, stabilit în Elveţia, Cătălin Dorian Florescu. Dar eu sunt, acolo, în cartea lui, un personaj episodic, neimportant. Romanul i-a fost inspirat – aici e legătura – de Doamna mea, Zaira… De pitorescul şi bogăţia biografiei sale… Cred că deja a fost publicat în Elveţia, în limba germană, şi se pare că va fi tradus în mai multe limbi. Bineînţeles, şi în limba română. Sunt curios să-l citesc…

Cu prozatorul Cătălin Dorian Florescu am petrecut, în anii trecuţi, o seară splendidă la restaurantul Boema, de lângă librăria Emil Cioran. Atunci, i-am recitat un sonet, La moartea porcului meu, pe care-l scrisesem când aveam vreo cinsprezece ani, după ce am asistat – se întâmpla, acasă, la mama mea, în Giarmata – la tradiţionala tăiere a porcului, înaintea sărbătorilor de iarnă. Îmi amintesc că eram foarte impresionat şi impresionabil la astfel de scene cu sângele animalului sacrificat curgând pe pământ. Sau pe zăpadă… M-am retras în camera mea şi am scris acel sonet. Lui Cătălin Florescu i-a plăcut foarte mult poezia, în seara noastră de la Boema. Dacă vrei, îţi recit şi ţie finalul: Ci mândru fii, o, spirit de porcină/Că cel ce-n univers stăpân îşi zice/Se va-nfrupta din trupu-ţi azi la cină/Aşa-i?… Deci dormi în pace, eşti ferice!/

Dar, să revin… Eu, dragul meu Eugen, sunt propriul meu personaj: imanent şi transcendent,/aposteri-aprioric, sunt ţărână şi lopată,/groapă şi gropar de-odată/

Şi în hârca mea de Yorkick/intră universul – roată./

 

E.B.: – Aud, uneori, în mediul boemei timişorene, aceea de prin anii  ’70-’80 (tot mai dispersată, astăzi, mai anemică…), unele voci nostalgice care îţi regretă retragerea, prezenţa tot mai discretă… Resimţi şi tu aceeaşi nostalgie?

 

Tr.D.: – Chiar crezi că se mai întreabă cineva despre Traian Dorgoşan?! Fie el şi regele boemei de mai an… Nu ştiu, zău, cine îmi regretă retragerea, aşa cum o numeşti tu… Vor fi fiind unii… Poate cei care m-au ,,iubit’’ doar pentru camaraderia de pahar… Poate am obosit… Vezi, cei nouă ani îşi spun şi ei cuvântul. Sau, dimpotrivă, voi fi întinerit puţin… Oricum, cu mine sau fără mine, boema merge mai departe. Iar boema mea e viaţa şi poezia mea laolaltă…

 

E.B.: – Aşa e, să revenim la poezie… Cu ani în urmă, ai fost aniversat, graţie lui Cornel Ungureanu, directorul de atunci al Teatrului Naţional din Timişoara. În fastuosul hol cu oglinzi, alături de tine s-au mai aflat doi importanţi poeţi omagiaţi: Şerban Foarţă şi George Astaloş. A fost – îmi amintesc – un adevărat regal de poezie. Cu aplauze la scenă deschisă pentru poeţi şi actori. Pentru Poezie… Cum te-ai simţit atunci? Cum ţi-ai ,,recunoscut’’ versurile?…

 

Tr.D.: – Cum să mă simt? M-am simţit onorat. A fost cu adevărat o seară memorabilă. Cornel Ungureanu, pe care-l iubesc şi-l stimez, a organizat acea seară la care am fost invitat în calitate de sărbătorit. El, Cornel, cred că avea un mic sentiment de ,,culpă’’ pentru că ,,m-a uitat’’ la alte aniversări şi a dorit foarte mult să mă omagieze alături de cei doi importanţi şi dragi poeţi pe care i-ai amintit. Îi mulţumesc lui Cornel Ungureanu! Dar, uite, că întrebarea ta mi-a răscolit memoria şi îţi mărturisesc asta numai ţie… Adică îmi amintesc cu enormă emoţie şi bucurie că eu, Traian Dorgoşan, am fost încoronat ca Rege al Saltimbancilor, la prima ediţie a Saltimbanciadei… Nici nu mai ştiu în ce an… M-au plimbat atunci cu o trăsură cu patru cai de pe strada Alba Iulia până la Operă şi Catedrală. A fost o magie. Am şi poze de la eveniment… Am recitat din balconul Operei. Era în Piaţa Operei o mare de oameni care mă ascultau. Unii strigau: Mai tare! Te iubim, Traiane!Am recitat din Circusparada: Poftiţi la spectacol!/Poftiţi la spectacol!/ Poftiţi la spectacolul/Circului meu!…/Totul s-a datorat unui om şi artist minunat, lui Diogene Bihoi, regretată fie-i, veşnic, plecarea!

 

E.B.: – În acel context aniversar, a fost lansată şi o antologie din poezia ta, editată de Lucian Alexiu, cu titlul celebrului poem ,,Circusparada’’. Mi-aş fi dorit acea carte, dar ea a dispărut ca pâinea caldă. Mulţi amici mă întreabă unde se mai pot găsi volumele tale de poezii. Sunt oameni de cele mai diferite profesii: avocaţi, judecători, profesori, medici, instalatori, pensionari… Ce răspuns le poţi da?

 

Tr.D.: – Despre cartea de care zici – o microantologie – ar trebui să-l întrebi pe Lucian Alexiu. El e în măsură să ştie dacă mai există pe undeva, prin vreo librărie, nişte exemplare. Mi-aş dori-o şi eu… Oricum, îi mulţumesc pentru gestul său frumos… Ar putea să-l repete… Glumesc!… Iar prietenilor tăi care îmi caută cărţile – dacă nu cumva e vreo metaforă neserioasă de-a ta – le mulţumesc şi lor pentru că mai cred în poezia mea. În poezie… E încurajator…

 

E.B.: – Eşti autorul a doar două cărţi (,,Cellălalt geamăn’’ şi ,,Lacrima albastră’’) şi a antologiei amintite. Fireşte, valoarea unui poet nu e dată de numărul volumelor, al tomurilor publicate ci, pur şi simplu, de poezia care viază acolo, fie şi în paginile unei singure cărţi… Şi, totuşi, pluteşte în jurul tău o anume atmosferă enigmatică… Se spune, prin urbe, că sertarele biroului tău sunt pline de manuscrise ce îşi aşteaptă norocosul editor…

 

Tr.D.: – Mi-ai pus aceeaşi întrebare şi cu nouă ani în urmă… Haide să lăsăm acest ,,capitol’’ învăluit în aburii enigmei, aşa cum spui… Sau, dacă vrei, uită-te prin sertare, prin dulapuri… Glumesc, desigur… Îţi voi răspunde mai concret la interviul următor…

 

E.B.: – Ţi-ai schimbat, de ceva timp, starea civilă: ai renunţat la burlăcie… Se zice că ai devenit un adevărat dandy al Timişoarei artistice… Cum este să te reîntâlneşti, la o vârstă venerabilă, cu prima iubire şi firul ei, întrerupt cândva, iată, să lege fericit trecutul cu prezentul?

 

Tr.D.: – E o întrebare cam… poetică, să nu-i zic indiscretă… Ei bine, o iubesc pe Zaira, Doamna mea… Dar nu pentru că e un personaj de roman… Atât! Nu doresc publicitate de telenovelă… Au scris, mai demult, despre acest subiect, Oana Monoran, Ildiko Achimescu şi nu mai ştiu cine… Poţi afla în publicaţiile cu pricina mai multe detalii, unele picante… Despre dandysm a scris o carte, deja celebră, Adriana Babeţi. Nu m-a menţionat… Sigur, sunt un dandy şi nu de azi, de ieri! Dar tu nu eşti un dandy?… Eşti …

 

E.B.: – Dacă tu zici… Dar ce amintiri te bântuie din copilărie, din tinereţe, din Timişoara de odinioară?

 

Tr.D.: – Mi-ar plăcea uneori să hoinăresc cu tine – eşti un timişorean get-beget, un ,,fabricant’’ pur sânge – pe străzile cu parfum de epocă ale Timişoarei, ale Fabricului din anii mei tineri. Ştii că am locuit un timp, puştan fiind, pe strada Telegrafului la nr.49, la Casa Lungă, aşa i se spunea… Stăteam la bunica mea şi la o mătuşă, după mamă, Liubiţa Kremer, născută Ţărău. Soţul mătuşei, Carol, era un om foarte blând, era zidar de meserie. Îmi citea, uneori, din Neuer Weg, ziarul german local. S-au iubit foarte mult şi s-au stins pe rând, la interval de câteva luni. M-a îndurerat mult pierderea lor şi, nu ştiu de ce, mă simţeam vinovat…

 

E.B.: – Mai crezi în poezie? Ţi-a schimbat poezia viaţa, destinul?

 

Tr.D.: – Când eu nu voi mai fi, s-ar putea să existe, în locul meu, poezia… Aşa că poţi reţine: Îndoială sunt şi crez,/nălucă pe meterez,/prinţ şovăitor şi trist/(să exist? – să nu exist?)…

 

 

 

Interviu realizat de Eugen Bunaru

Orizont, nr.3, 23 martie 2007

 

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Iunie 19, 2017

 

 

ANUNȚ IMPOTRANT

Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara vă invită să participați la cea de-a XX-a ediţie a Concursului Național Literar Studenţesc ,,Pavel Dan”, (an universitar 2016/2017).

Concursul se va desfăşura pe două secţiunipoezie şi proză. Lucrările (maxim 7 pagini – poezie, 10 pagini – proză, în 3 exemplare, Times New Roman, 12) vor fi trimise într-un plic pe care va fi trecut, în locul numelui, un motto. Acelaşi motto se va regăsi şi pe un plic mai mic care va conţine datele participantului (nume, prenume, data şi locul naşterii, domiciliul, liceul/facultatea, adresa completă, adresa de e-mail şi numărul de telefon). Textele pentru concurs şi datele de contact ale concurenţilor vor fi trimise, în acelaşi plic, şi în format electronic, într-un CD. Grupajul de poeme şi plicul mai mic se introduc în plicul mare şi se trimit la adresa: Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara, Bvd. Regele Carol I, nr.9, cod 300180, Timişoara, cu menţiunea ,,Pentru Concursul ,,Pavel Dan”.

Data limită de primire a textelor s-a modificat/s-a prelungit până la 12. 07. 2017. Concursul se adresează elevilor, studenţilor și masteranzilor (nedebutaţi în volum).

Juriul, format din scriitori timişoreni consacraţi, va anunţa rezultatele Concursului până la data de 31 iulie a. c.

Autorii premiaţi vor beneficia, în cadrul unei festivități ce va fi organizată de Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, de premii în cărți și de publicarea textelor într-o plachetă,  pe site-ul insituției și pe blogul Cenaclului.

Vă dorim succes!

Contact: cenaclulpaveldan@gmail.com; Nr. de telefon: 0256/496711

 

Timișoara,  16. 06. 2017                                              CCST – Cenaclul ,,Pavel Dan”,

Posted in jurnal | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: