Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Posted by mineni pe Martie 25, 2017

Afis Cenaclu Mariana - 28 03 2017

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 25, 2017

O Proză de Florin Gherheș

Cel mai probabil, ceea ce am să vă povestesc acum, o să vă pună puțin pe gânduri. Trebuie să menționez încă de la început că nu sunt deloc un om obișnuit. Nu atât prin ceea ce ce gândesc sau zic, ci prin ceea ce fac zi de zi, deja de cinci ani.

Numele meu este Oscar, am patruzeci și patru de ani și locuiesc într-un orășel mic din vestul țării. Bun, până aici nimic de speriat. Nici nu cred c-ar trebui, nu? Ceea ce îmi preocupă mie majoritatea timpului și îmi aduce și o pâine pe masă e șofatul. Da, sunt șofer. Da’ nu oriunde, ci la pompele funebre. Exact. Dubios, asta ziceam și eu. Acum, să nu vă imaginați că e chiar atât de groaznic cum ar părea. Nu e ca și cum au murit oameni de spaimă sau ceva – deși, rămână vorba între noi…

Ceea ce vreau să mărturisesc e legat de una dintre prestațiile mele de acum două luni de zile. Țin să precizez: fac asta cam de cinci ani și credeți-mă, chiar te obișnuiești! Chiar și cu drumurile astea pline de gropi, tot e-n regulă. Eram în curtea răposatului. Mai exact Cocorilor, numărul patru. Îi așteptam pe băieții de aici de la firmă să-mi spună când e spălat și îmbălsămat gagiu’, să-l pot pune în mașină și să pornim spre cimitir. Nu mult am stat să aștept: și-au făcut mână deja – de atâta vreme nici nu mă mai miră. Într-un final ies cei doi și îmi confirmă cum că munca lor ar fi gata. Zis și făcut: îl luăm fain frumos eu cu unul dintre ei și îl ducem până la mine în mașină. Îl punem frumos pe bancheta din spate și să înceapă distracția!

Dau cheie la bătrâna, apăsăm frumușel ambreajul și dau să ies de pe străduța îngustă pe care mă băgasem să-l ridic. Cocorilor e o stradă fix uitată de lume, iar drumul până la cimitir destul de lung, să știți.

Acum. Nu știu de ce, dar mortu’ ăsta îmi atrăgea atenția într-un mod foarte ciudat: cum până atunci nu pățisem – fapt pentru care, recunosc, din cinci în cinci minute tot întorceam capu’ și mă uitam în spate. Aveam o teamă inexplicabilă, aș zice, să nu-l pierd. Mergem noi fain frumos și ne întindem la drum. Curios, pentru o zi de iulie ca aia, era îngrozitor de rece afară. Chiar mi-am tras o bluză peste tricoul obosit cu care mă cunoștea lumea de aici. Cerul era, cum să vă spun, negru, da’ nu așa, aproape că era întuneric afară – și totuși, astea se întâmplau pe undeva pe la doișpe’ la amiază. Eram paranoic. Chiar speriat aș zice: nu îmi puteam explica pe atunci de ce. În fine, mă mai relaxez pe parcurs și mă gândesc serios că tre’ să trag o țigare. Era obligatoriu să îmi fut plămânii cu o țigare. Bordu’ meu? Ultimul coteț, fraților: plin de hârtii, ambalaje, pungi goale, pahare uscate de la câte-o cafea pe care o mai sorbeam dimineața cu băieții – gunoaie, altfel spus. Așa, le răstorn pe toate alea cum pot și îmi găsesc pachetu’ de țigări până la urmă. Era ca un fel de premiu bine meritat pentru eforturile mele. Și acum, hai să mă răsplătesc! Scot o țigare, o agăț în gură cum pot și dau s-o aprind. Atârna efectiv țigarea aia de colțul gurii, mai să pice. Zici că eu eram Don Corleone. Aveam un oarecare rânjet pe buze – un fel de satisfacție fără vreun motiv anume (poate pur și simplu eram eu din senin prea relaxat). În fine, ca să fie treaba treabă mai lipsea un lucru: aroganța. Și cum singura mea companie era Mr. Mortu’ din spate, am zis să fiu arogant cu el, cu cine altcineva? Mă întorc, așadar, ușor înspre bancheta din spate și așa pe un ton mai grav ca de obicei o dau: „Auzi, prietene, tu stai bine acolo în spate?”. Mă întorc victorios înapoi înspre volan să îmi văd de drum. Nici n-apuc bine să fac asta și aud:

-Da, da. Foarte bine, mulțumesc!

Ce-i drept, la meseria pe care o am eu e destul de normal să ai auzenii. Acuma o să recunosc și eu: am avut câteva palpitații, dar mi-am tot zis în sinea mea „Fratele meu, liniștește-te. Ți se pare. Ești tu paranoic” și tot așa. Într-adevăr, mi-am revenit destul de repede din toată starea asta. Nu a fost prima dată când aveam impresia că aud lucruri. Trebuie să fii animal de om să nu îți fie puțin teamă și să nu-ți imaginezi lucruri de astea.

După toate astea, mi-am revenit aproape de tot din starea aia și mi-am văzut liniștit de drum. Până la urmă dau și drumul la radio și o calc ceva mai tare: deja devenise plictisitor drumul ăla parcă prea lung .

O călcam destul de bine acum. Nu mai aveam mult până la cimitir și credeți-mă, abia așteptam să termin odată și cu asta. Toate bune și frumoase până la un moment dat când din spate:

-Auzi? Da’ noi nu mai ajungem odată?!

Ei bine, trebuie să recunosc. În momentul ăla chiar mi s-a tăiat filmu. De tot! Nu știu ce s-a întâmplat, dar cred că am scăpat volanul. Cert e că după ceva timp – nu știu cât timp a trecut – m-am trezit. Nu eram la volan. Eram într-un fel de cutie foarte cumodă. Iar salteluța pe care stăteam, ori plapumă, ori ce o fi fost, era al naibii de comodă. Puteai sta acolo muuuult și bine. Corpul nu mi-l puteam mișca deloc și tot ceea ce vedeam era tavanul gri și murdar al unei mașini. Nu simțeam deloc nevoia să vorbesc cu cineva, eram atât de relaxat acolo. Era o liniște nebună și am impresia ca mașina respectivă era în mișcare, nu pot fi sigur, oricum. De ceea ce eram sigur e că nu eram de unul singur. Aveam o companie: un șofer. Mi se părea atât de cunoscut tot peisajul, dar nu aș ști să vă spun de ce. Și nu simțeam nevoia să îl întreb nimic dacă nu m-ar fi abordat el. Fiți atenți. La un moment dat, se simte un fum foarte puternic de țigare în mașina respectivă. Șoferul ăsta de care vă zic mă întreabă ceva de genul : „te simți bine acolo în spate?”. Eu, ca să fiu politicos, îi răspund: „Da, da. Foarte bine, mulțumesc!”. După asta, dubios, nu mai vrea să vorbească. M-am simțit prost. Chiar mă bucuram că a avut intenția asta: acum, dacă tot mi-a făcut chef de conversație, hai să continuăm. Mie îmi era totuși jenă să îl întreb ceva. Nu îl cunoșteam – chiar dacă vocea lui mi se părea atât de familiară. Rezist eu cât rezist, dar la un moment dat îmi fac curaj și îl întreb: „Auzi? Da’ noi nu mai ajungem odată?!”. Nu am vrut sa fiu chiar nepoliticos, dar știind că nu sunt singur în mașina aia și totuși el refuză să imi mai vorbească, voiam și eu să ajungem dracului la destinație. E un pic frustrant să mergi undeva, să nu ști unde și pe deasupra să nici nu mai ajungi odată. Mă, nu știu ce s-a întâmplat în momentul ăla, da’ după ce ne-am scuturat bine cu mașina, mi s-a tăiat filmu’ din nou!

M-am trezit iar la volan în mașina mea. Eram în aceeași curte din care am plecat: Corocilor, numărul patru. Așteptam. La un moment dat ies băieții să-mi spună că l-au dichisit și îmbălsămat și că suntem gata de drum.

De  reținut și comentariul Marianei Gunță:

Un text reușit care mi-a atras atenția încă de la primul rând. Adică dacă spui cuiva că o să te pună pe gânduri, atunci sigur l-ai atras. Genul de discurs al lui Oscar mi-a amintit de cărțile lui Stephen King. Mă așteptam ca ceva extraordinar, fenomenal, nenatural, nenormal să se întâmple. Discursul a fost puțin previzibil. M-am așteptat că o să vorbească mortul. Dar ceea ce a salvat textul de la “cotitura” asta a fost acea, să-i spunem, metamorfozare. Repetarea poveștii și schimbarea între personaje. Iar aici discursul devine foarte interesant, pentru că mă duce cu gândul la ideea de acceptare a situației, de comoditate. Nu îmi place sfârșitul pentru că am impresia că strică povestea. “E un pic frustrant să mergi undeva, să nu ști unde și pe deasupra să nici nu mai ajungi odată. Mă, nu știu ce s-a întâmplat în momentul ăla, da’ după ce ne-am scuturat bine cu mașina, mi s-a tăiat filmu’ din nou!”  – aici cred că ar trebui să se încheie textul. Un fel de inception- metamorfoză.  Și asta ar da impresia că după tăierea filmului, Oscar continuă ciclul ăsta când pe post de șofer, când pe post de cadavru “vorbitor”. Iar titlul ar trebui schimbat. Nu e rău, dar mi se pare nepotrivit pentru textul ăsta.

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 14, 2017

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 12, 2017

ANUNȚ
 
Marți, 14 martie, ora 19,30,  în cadrul cenaclului, va citi proză Florin Gherheș.
Se vor discuta, apoi, probleme organizatorice privind participarea cenacliștilor
paveldaniști la secțiunea literară a Studentfestului timișorean, ce va avea loc în luna mai.
Vă invităm, cu drag, să participați!

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 12, 2017

Radu Pavel Gheo, invitat la Salonul de Carte
de la Novi Sad
Prozatorul si eseistul Radu Pavel Gheo va participa, din partea Romaniei, la cea de-a XXIII-a ediție a Salonului de Carte de la Novi Sad. Timisoara este orasul invitat la editia din acest an a Salonului de Carte din Serbia.
Simbata, 11 martie, de la ora 15:00, Radu Pavel Gheo va intra in dialog cu publicul cititor din Serbia. La eveniment vor  participa prof. dr. Otilia Hedesan (Universitatea de Vest din Timisoara) si conf. univ. Virginia Popovici (Universitatea Novi Sad).
Evenimentul este organizat de Editura Universitatii de Vest.

Cea mai recenta carte semnata de Radu Pavel Gheo, romanul Disco Titanic, a aparut la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza”, disponibila si in format electronic.

Disco Titanic este un roman cu adolescenti maturizati traumatic intr-o lume coplesita de puseuri nationaliste sau localiste, o carte despre tandretea si cruzimea care se ascund in fiecare dintre noi.

Radu Pavel Gheo (n. 1969) a absolvit in 1994 Facultatea de Litere a Universitatii de Vest din Timisoara.
A lucrat ca profesor, redactor radio si redactor de revista in Iasi si Timisoara. In 2001 emigreaza in Statele Unite, dar revine in tara dupa un an. In perioada petrecuta in Statele Unite a muncit ca vinzator la un fast-food, la un magazin alimentar si la o librarie Barnes & Noble. Experienta americana e relatata in priza directa in volumul Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a. A publicat volumele Valea Cerului Senin (Athena, 1997), Despre science fiction (Omnibooks, 2001; Tritonic, 2007), Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a (Polirom, 2003; 2004; 2013), Romanii e destepti. Clisee mioritice (Polirom, 2004; 2006; 2014), Fairia – o lume indepartata (Polirom, 2004; 2016), DEX-ul si sexul (Polirom, 2005; 2016), Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism (coord., Polirom, 2008), Numele mierlei (Polirom, 2008), Noapte buna, copii! (Polirom, 2010). Este inclus in mai multe antologii de proza si reviste de cultura din tara si strainatate. Tovarase de drum a aparut intr-o editie italiana in 2011, iar Noapte buna, copii! a fost publicata in italiana in 2016. Radu Pavel Gheo a scris o piesa de teatru, Hold-UP Akbar sau Toti in America, pusa in scena de Teatrul National din Timisoara in stagiunile 2007-2008 si 2008-2009. Este redactor si traducator la Editura Polirom si redactor la revista timisoreana Orizont. In 2003 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar in 2005 – membru al PEN Club Romania.

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 6, 2017

Evenimentele săptămânii

Librăria La Două Bufnițe

Luni, 6 martie, ora 18.30

Spieleabend / Seară de jocuri

Detalii despre eveniment la acest link

Joi, 9 martie, ora 17.00

Varujan Vosganian, lansare de carte

Detalii despre eveniment la acest link 

Sâmbătă, 11 martie, ora 18.00

Lansarea albumului FISART 2016

Detalii despre eveniment la acest link 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Martie 4, 2017

Evenimentele săptămânii

Librăria La Două Bufnițe

Marți, 28 februarie, ora 18.00

Proiecție de film: Loreak. Flori

Detalii despre eveniment la acest link

Vineri, 3 martie, ora 18.00

Lansare de carte: Sorin Gherguț, Trei

Poetul bucureștean Sorin Gherguț va fi prezent la Timișoara pentru lansarea volumului Trei, apărut în 2016 la editura Vellant.

Alături de el, vor vorbi Dan Pleșa, directorul editurii, Daniel Vighi și Robert Șerban.

Detalii despre eveniment la acest link.

Duminica Poveștilor la Bufnițe 5 martie 2017 de la ora 12.00 citesc Lavinia și Alex Simion

Miercuri, 1 martie, ora 18.00

Mărțișorul. Ediție limitată

Detalii despre eveniment la acest link.

Sâmbătă, 4 martie, ora 17.00

Lansare de carte: Bata Marianov

Sculptorul Bata Marianov lansează sâmbătă, 4 martie, de la ora 17.00, cartea Coada Dracului, apărută la editura Palimpsest.

Vorbesc: Simona Constantinovici, Dana Pocea, Ion Cocora, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru.

Detalii despre eveniment la acest link.

Stagiune artistică Colegiul Național Ion Vidu, Timișoara, duminică, 5 martie, ora 17.00

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Februarie 22, 2017

ȘerbAnno Domini: filmul cu Foarță care a deschis videoraftul Bibliotecii Județene Timiș

Într-un secol supertehnologizat, așa cum se ,,avertiza” în anunț, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” deschide un… videoraft. VideoText este numele seriei de documentare dedicate personalităților culturale ale zonei. Primele trei filme îi au în prim plan pe Adriana Babeți, Șerban Foarță și Ștefan Popa Popa`s. Producțiile sunt realizate de Gelu Șfaițer, din postura de director de imagine, iar montajul îi aparține lui Mihai Lazăr. Debutant în materie de regie de film, dar și personaj al filmelor, îl redescoperim pe scriitorul Tudor Crețu, manager BJT. Seria de proiecții publice a fost inaugurată, în fața unui public numeros, joi, 16 februarie, ora 18,oo,  la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastion Theresia, corp A, cu documentarul „ȘerbAnno Domini”, consacrat lui Șerban Foarță. Unul dintre cei mai importanți poeți români, Foarță va împlini, la vară, 75 de ani. Filmul poate fi vizionat accesând site-ul BJT.

serban-foarta

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Februarie 22, 2017

2 poeme de Şerban Foarţă


PERPETUUM MOBILE

Lui Eugen Bunaru, prietenul meu paveldanist

Ce, oare,-i trebuie unui cenaclu?

Zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Înaltei turle-i trebuie pinaclu;
zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu…

Ce, însă,-i trebuie unui cenaclu?

Zidarului îi trebuie un şpaclu;
tâlharului îi trebuie şperaclu;
zodierului îi trebuie pantaclu;
înaltei turle-i trebuie pinaclu…

Ce, oare,-i trebuie unui cenaclu?

 

ÎN TIMP REAL
Eu scriu un text pentru revista Forum

la cererea, la unșpe,- a lui Bunaru,

prin telefon, în numele lui Forum;

și,- acum, l-aștept să vină, pe Bunaru,

în jurul orei unu, de la Forum;

iar ce pot eu să scriu e că bunaru’

e o fântână, după cum un forum

e-o piață,-ncât încep să-mi sap bunaru’

în piața asta publică, în forum;

și-n timp ce-aștept să-ntîrzie Bunaru,

pentru-a-mi putea fora bunaru,-n forum,

iată-l că vine: ,,Te salut, Bunaru;

și sper să nu murim de sete,-n Forum!”
  (Primul poem, de mai sus, cu dedicație pt. cenaclu și coordonatorul acestuia, publicat, cu ani în urmă, în revista Orizont, a fost inclus, ulterior, ca prolog, în Antologia de poezie a cenaclului Pavel Dan ,,Cuprins sau Un Fel de Imperiu”, Editura Brumar, 2014, Șerban Foarță repunându-l, și el, recent, în circulație pe facebook; cel de-al doilea poem a fost  publicat, inițial, fără titlu, în revista Forum studențesc nr. 3/1999 și, iată-l, relansat, după aproape două decenii, de Șerban Foarță pe facebook, în 12  ianuarie 2017,  la 14,36, însoțit de un mic text explicativ și, deopotrivă, (am putea spune) măgulitor (la adresa revistei Forum și a solicitantului…).

   Redăm textul lui Șerban Foarță:  ,,Așteptându-l pe Eugen Bunaru, prieten nedezmințit al meu, de ani de zile, și, mai ales, poet de prima mână, ce-mi solicitase, în 28 iunie 1999, în jurul orei 11,oo dimineață, un text pentru revista studențească timișoreană ,,Forum”, m-am apucat să-l scriu ad-hoc, neavând un altul onorabil, în timp ce el era pe drum…”

   Republicându-le, așadar, hic et nunc, pe blogul cenaclului, cele 2-ă poeme (ocazionale, dar purtând marca inconfundabilă  a lui Șerban Foarță), ne-a călăuzit gândul că, dincolo de recursul/apelul la momente ce țin de o memorie afectivă, dar și de o istorie (nescrisă, încă)  a Cenaclului ,,Pavel Dan”, ele, episoadele cu pricina, ar putea să însemne un imbold, un stimulent pentru mai junii autori (poeți, prozatori) ce frecventează (încă) sau ar putea frecventa, de-acum înainte, înspre folosul lor – peste timp – cenaclul studențesc mai sus invocat…

                                                                    

                                                                                                                  Redacția

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by mineni pe Ianuarie 26, 2017

Miercuri, 25 ianuarie, începând cu ora 17,oo, într-o atmosferă relaxată, ușor nostalgică și cu adieri de arome specifice spațiului,  s-a derulat o frumoasă seară de poezie la recent inaugurata ceainărie/cafenea  Das Kafee. Au citit poeme, din Atologia Piper, scorțișoară, dafin, vanilie,  următorii poeți timișoreni (având, firește, cu toții, filiații și simpatii paveldaniste): Dana Catona, Liana Sabău, Eugen Bunaru, Borco Ilin, Marian Oprea, Robert Șerban și Marcel Tolcea.

Posted in jurnal | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: