Semnal!

festivalul-literar-studentesc-vox-napocensisDownload

Membri ai Cenaclului ,,Pavel Dan”, de la un eveniment cultural la altul!

Vă oferim, mai jos, imagini de la două evenimente speciale, (fiecare în felul său), desfășurate  în după-amiaza  și în seara zilei de 7 octombrie, la care au participat activ, nu doar ca simpli spectatori, și membri ai Cenaclului ,,Pavel Dan”. Este vorba de o întâlnire caldă, la propriu și la figurat, într-o după-masă superbă de toamnă, cu poetul Petru Ilieșu, la Fundația Umanitară Timișoara  ’89, Filiala din Comeat, fundație pe care a înființat-o și o conduce încă din decembrie 1989.

Mai apoi, șoseaua, șerpuind linștită și încă însorită printre delușoare și păduri îmbrăcate amețitor în toate culorile toamnei, ne-a adus, din nou, acasă, într-o efervescentă Timișoară Capitală Culturală Europeană.  Începând cu ora 18,oo, ne-am ,,contopit”  cu un public rasat și avid cultural,  la o excelentă seară, derulată în cadrul LITVESTULUI, ediția septembrie 2023, în spațiul din fața Sălii Baroce a Muzeului de Artă, sub genericul: POEZIA PRINTRE ARTE. LECTURĂ ȘI DIALOG. Invitat special: poetul nord-irlandez, PAUL MULDOON, laureatul mai multor premii de prestigiu internațional. Amfitrion: scriitorul Tudor Crețu, managerul Bibliotecii Județene ,,Sorin Titel”.

                                                                            Consemnare, montaj şi texte – E.B.

                                              Foto – I. Manea, Delia Costea, V. Ciurescu și E.B.

Anunţ!

Joi, 12 octombrie, ora 19,oo, vor citi poezie, în sala Cenaclului ,,Pavel Dan” al C.C.S.T., LAURA CEICA și MIRUNA TODOR.

Vă așteptăm cu drag! 

La Comeat, într-o după-masă de toamnă feerică, mică poză de grup cu Petru Ilieșu, poet paveldanist (cum altfel!), din generaţia 80, de primă linie! 7 sept., 2023.

Citește Petru Ilieșu din cartea sa În căutarea lui Tank Man, laureată cu premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Delia Costea, cu micuţa Daria, la Comeat, pe veranda …pensiunii. În spate, privelişte, cândva împădurită, al cărei farmec a fost ciuntit de aşa-zisele investiţii italiene…

În dialog cu poetul Petru Ilieșu, la Fundația Umanitară de la COMEAT – 7 oct. 2023

Pregătire pt. lectură, în sala bibliotecii.

Delia Costea citeşte un poem în sala bibliotecii Fundaţiei de la Comeat. Amfitrion P. Ilieşu.

La Petru Ilieșu, în toiul și în patosul discuțiilor literare! În fundal, a cam dispărut pădurea de mai an. Au primit-o în dar … agricultorii italieni!….

Petru Ilieşu ne povesteşte despre viaţă şi poezie…

La Comeat, de pe veranda Fundației, splendoarea peisajului de toamnă! Stimulent pt. inspiraţie creativ- naturistă!

Poetul nord-irlandez, invitat special la LITVEST. Seară de poezie și dialog la Muzeul de Artă.

Paul Muldoon în plină desfășurare lirică!

Delia Costea citește, în limba engleză, un poem. Ascultă, printre cei prezenți , și celebrul poet Paul Muldoon, invitatul special la LITVEST.

Vlad Ciurescu citeşte un poem, în limba engleză, la întâlnirea cu poetul irlandez Paul Muldoon. O seară specială – Poezia printre arte. Lectură și dialog, în cadrul Litvestului, marca T. Crețu!

Citeşte Alex. Potcoavă la Muzeul de Artă. Amfitrion T. Creţu. Cu spatele, Paul Muldoon, , invitatul special în cadrul evenimentelor LitVest 2023 – Timișoara Capitală Culturală Europeană

Invitaţie – Anunț

Sâmbătă, 07 octombrie,Cenaclul Pavel Dan vă invită să participați la următoarele două activități: 

1.  15,oo – 17,oo – întâlnire  cu scriitorul Petru Ilieșu, la sediul Fundației Umanitare Timișoara 89 din localitatea COMEAT.  

În program: – Lectură și discuții libere. Temă posibilă: poezia – inspirație și angajare; tendințe de ultimă oră. 

2. Ora 18,oo – Întâlnire cu poetul irlandez, Paul Muldoon în spațiul din fața Sălii Baroce, Muzeul Național de Artă Timișoara, P-ța Unirii nr.1. Poezia printre Arte. Lectură și dialog. Vor citi și poeți de la Cenaclul Pavel Dan. 

E.B.

Paul Muldoon este, foarte probabil, cel mai prestigios poet care a vizitat vreodată Timișoara. El se află în TM la invitația Consiliului Județean Timiș și a Bibliotecii Județene Timiș, în cadrul LitVest octombrie. Conferințele pe care le va susține, la propunerea noastră, vor fi de referință. Mulțumim Universității Politehnica Timișoara, Universității de Medicină și Farmacie, Muzeului Național de Artă Timișoara, Cenaclului „Pavel Dan” pentru deschiderea manifestată față de inițiativa BJT. De doisprezece ani, LitVest duce literatura în cele mai diferite medii – în cele mai inedite moduri. Niciun alt festival literar din lume nu mai face asta. Nu așa. Mulțumim, de asemenea, Andreea Oance pentru talk show-ul consacrat evenimentului.

Important ! INVITAȚIE!

Marți, 03.10.2023, Marko Pogačar, poate cel mai cunoscut poet croat de azi, va participa la două întâlniri: cu elevi ai Liceului de Arte Plastice, la ora 12, și cu membri ai cenaclului „Pavel Dan”, la sediul central al B.J.T. (Piața Libertății nr. 3), sala American Corner, ora 18. (Un volum de Marko Pogačar, Ucenicul soarelui, a fost tradus în limba română de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić și publicat, recent, de către Casa de Editură „Max Blecher”.) 

Vă invităm cu drag !

B.J. T. și Cenaclul ,,Pavel Dan”

ANUNȚ – Invitație

Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită astăzi, joi, 28 sptembrie, ora 18,45, la o întâlnire specială cu tineri autori, din diverse centre universitare, participanţi la Tabăra de Creaţie Literară ,,Petre Stoica”, de la Jimbolia, ediția a III-a, organizată de Universitatea de Vest (Alexandru Condrache). Întâlnirea se va desfășura în sala 201 și va cuprinde următoarele momente :

– întâmpinarea oaspeților

– vizionarea montajului realizat de Anastasia Coste, după o idee de E.B., despre istoria Cenaclului ,,Pavel Dan”

–lecturi ale oaspeților din creațiile proprii

–lecturi al cenacliștilor paveldaniști

– discuții libere cu privire la poezia actuală, la cele mai recente tendințe și promoții poetice

–  la final, poză de grup, în holul C.C.S.T.,  pt. ….posteritate (pt. amintire, dar și pt. istoria cenaclului!!!

Moderează: Eugen Bunaru, și Alex Condrache (U.V.T.)

Coordonare online : Anastasia Coste și Ionuț Manea

Vă așteptămcu drag!

SEMNAL!

Citiți poezie de IONUȚ MANEA  în CRITIC GUEST/ criticarad.ro (rubrică/platformă inițiată de Andrei Mocuța).

[CRITIC GUEST] Ionuț N. Manea: „Apusul a rămas la fel, noi ne-am schimbat”

august 22, 2023 11:16

Andrei Mocuța

Distribuie:

Ionuț N. Manea (n. 1981, Slatina, județul Olt). Medic stomatolog, locuiește în Timișoara. A publicat în revistele literare: Vatra, Orizont, Literomania, Helion, Matca Literară etc. În 2020 a obținut premiul național ROMCON pentru povestire și este prezent cu texte în antologia de proză scurtă Literomania (2019) și în antologiile Moștenirea Văcăreștilor (2017, 2019).

Premiul I la Concursul Național „Mihail Sadoveanu”  pentru proză, oferit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași (2017), Premiul I la Festivalul Moștenirea Văcăreștilor (2017) – proză, și Premiul al II-lea pentru poezie Moștenirea Văcăreștilor
(2019).

Redactor șef al revistei SF „Helion Online” și membru al Cenaclului „Pavel Dan” din Timișoara. Absolvent al unor cursuri de scriere
creativă cu Marius Chivu și Florin Iaru.

A debutat cu volumul de proză scurtă „Confesiunile Maestrului Păpușar” (2020), la Editura Tracus Arte, volum cu care a fost laureat al premiilor ROMCON 2021, la categoriile proză scurtă și nuvelă. La aceeași editură a apărut volumul de poezie „Scrisoare pentru Ping Su”, inclus în 2021 de Cărturești la categoria Raftul de Debut. Al doilea volum de poezie, „Dispozițiile unui dumnezeu tânăr” a fost publicat la Casa de Pariuri Literare, 2022.

---

Am vrut

În camerele văruite. Nici măcar nu-mi aparțin.
Am vrut.
Am vrut o facultate. Apoi, o soție frumoasă. 1-3.
Copii. 2.
Cu amantele, de obicei, m-am căsătorit. Am fost un băiat serios.
Am un câine. Mai trece din când în când pe la mine fosta soție.
Cu prietenul ei tânăr. Îl strigă: Dani, iubitule!
Așa erau ochii ei acum zeci de ani când ne-am îndrăgostit.
Nu poți alerga la nesfârșit. Și nu ai dreptul să spui nu.
Teatrul radiofonic. Singur. Ostrovski (Orice naș își are nașul).

Apusul a rămas la fel, noi ne-am schimbat.
Nici măcar nu pot să mor, nu mai am sufletul curat.

---

1208
                  Elsei Lasker-Schüler

Haita de șacali din vintrele oricărui om fericit,
La un moment dat se va năpusti
Și va masacra.

---

La Dozești

Firele de porumb cad la copăit
Mai am două rânduri
Soarele – vampir
Iar Adina nu a sunat azi
Deși am căutat-o în fiecare vâlcea/ M-am rugat
Cu abces în palma dreaptă
Lacrimile au zguduit podeaua
Am văzut-o în cele din urmă
În celălalt sat
Cu părul dezlegat
Nu ca o fată normală din Petroșani
M-am întors înfrânt și am înțeles
Deși nu primisem rezultatele la bacalaureat
Nu mai conta
Adina îmi făcuse o gaură în stomac

Asemănătoare contracturii mușchiului intercostal.

---

Vulturești (II)

Pădurea a rămas în același loc, așteptându-mă la nesfârșit, precum un
câine credincios.
Sunt străin printre fagii înalți. De parcă nu aș fi un frate de-al lor.
O aruncătură de băț, păsările ascunse sub frunzele late.
La marginea lizierei, s-au strâns cusururile.
Merg înainte și nu știu să mă întorc.
În poiană mă așteaptă soarele glumeț, iar mai încolo, lacul din
Inima pădurii, cu capul pieptului prins cu o sfoară de tavan.

Stau pe spate în iarba crudă. Limitele așa ar trebui să arate.
Închid ochii. Bunicii sunt aproape. Adie vântul din Vulturești, cu mirosul
său specific, de
Oameni cu toți nasturii încheiați, care se pregătesc de muncă.
Drumul e pustiu, nu trec mașini în amiaza mare.
Copiii Lisandrei joacă tenis cu piciorul pe șosea.
Mamaia Ilinca aduce o găleată de apă de la fântână.
Mariana, vecina mea, vrea să ne-ntâlnim sub pod să mă-nvețe să o sărut.
Țin o carte în poală, dar gândul meu e vântul din Vulturești.
În casa de pe uliță, la nea Marcel, unde a umblat tata înainte să moară.

---

Categorie: Cultură, [CRITIC GUEST]

Etichete: Ionuț N. Manea, poet, prozator, scriitor, „Confesiunile Maestrului Păpușar”, „Dispozițiile unui dumnezeu tânăr”, „Scrisoare pentru Ping Su”

CRITIC GUEST

UN NOU PROZATOR la ,,PAVEL DAN”

    În istoria celor 65 de ani de existenţă vie, activă, Cenaclul ,,Pavel Dan” şi-a dobândit, într-o primă fază, recunoașterea în spațiul literar românesc, ca și în cazul celorlalte, câteva, cenacluri importante studenţeşti care au făcut istorie literară (nu le voi aminti, sunt celebre), prin afirmarea (repet: în primă fază) unor tineri poeți de reală vocație, care, de altfel, în timp, au confirmat cu brio. Ei au constituit, metaforic vorbind, avangarda. Prozatorii de vocație, autentici, firește că au existat și, asemenea poeților, s-au impus ca scriitori de prim-plan (Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Mircea Pora, Lucian P. Petrescu, Gheorghe Secheșan, Marie-Jeanne Jutea Bădescu, Horia Dulvac, Florian Mihalcea, Dana Gheorghiu, iar mai apoi, Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Daniela Rațiu, Moni Stănilă (toţi aceştia afirmându-se mai întâi ca poeţi), Alexandru Colțan, Ciprian Baciu – sper să nu fi comis vreo omisiune…) și au contribuit din plin la reputația, la afirmarea temeinică, în circuitul literar național, a cenaclului, dar – și mă refer, aici, strict la anii ’80, ’90, începutul anilor 2000 – ei au constituit ceea ce, inspirat și – cred – cu obiectivitate de … istoric literar, Daniel Vighi a numit, (fără vreo conotație peiorativă!), ariergarda cenaclului (după ’90, a și apărut, în coordonarea lui, o revistă, mai apoi și o asociație, cu acest nume, Ariergarda, revista având, din păcate, o existență relativ scurtă).  

    Dar pentru ce acest recurs la memorie, la istoria (încă) recentă a cenaclului? Simplu: doar pentru a anunța, cu directă trimitere la ,,momentul” actual al Cenaclului ,,Pavel Dan”, numele unui nou și puternic prozator (venind dinspre cenaclu de SF Helion), dar cunoscut și apreciat îndeosebi  ca poet (la fel de talentat): IONUȚ MANEA!  Citiți și vă veți conving!                                                                                                                          

EUGEN BUNARU (coordonator Cenaclul Pavel Dan)

Pentru câţiva români, iubitori de poezie, există o satisfacţie în ceea ce îl privește pe Ionuţ Manea, faptul că este și un bun poet, preţuit de multe publicaţii românești de cultură. Volumul semnat de Ionuţ Manea pare a fi o carte formată din tablouri/secvenţe, care se înlănţuie, fără ca să apară denivelări. Autorul este maestrul păpușar, în mâinile căruia „sforile” se trag simplu și exact, iar publicul cititor, care a umplut sala de spectacol, se ridică în picioare, aplaudând. Volumul „Confesiunile maestrului păpușar” îi asigură lui Ionuţ Manea certificatul de prozator autentic.

                       Cornel Secu( redactor șef – Helion)

„Pe Ionuț Manea l-am descoperit grație prozelor sale scurte publicate la rubrica „Flash fiction stories” de pe platforma Literomania: un tânăr prozator extrem de talentat, cu un univers personal bine conturat, erotic și cinic à la Sade, suprarealist și mecanomorf, cu mii de fire ale poveștilor manevrate cu abilitate de misteriosul „păpușar” prezent și în titlul volumului său de debut. Un univers uman tratat într-o manieră necruțătoare și fascinantă în același timp, care anunță un scriitor aparte, cu o voce puternică.” 

           (Adina Dinițoiu, critic literar, editor Literomania)

Fetiţa cu picioare de sticlă

John se întorsese târziu de la agenţie. Căsuţa de optzeci şi cinci de metri pătraţi era întoarsă pe dos. John şi-a aprins o ţigară, schimbând canalele de ştiri. Patricia nu dăduse niciun semn. Plecase fără să-şi ia rămas-bun. John nu mai putea fi surprins de nimic. Ar fi făcut orice, numai să treacă timpul, să nu-şi lase gândurile hai-hui.

Îşi aminti, fără să ştie de ce, cum o întâlnise pe Patricia. Pe hol, la facultate, era îmbrăcată într-o rochiţă albă, avea picioa-rele atât de subţiri încât părea o balerină de sticlă, avea părul strâns, ochii mari, blânzi, vorbea cu Tom C., vedeta facultăţii. Sosise din Middleland, unde avea taică-său o fermă. Era o fată frumoasă şi el se-ndrăgostise pe loc. Ştia că trebuie să acţio-neze repede. O invitase la un film, Pisicile negre, un film prost, ce voia să-l imite pe Hitchcock. Tremura. Genunchiul ei era mai mic decât palma sa imensă. În maşină avusese probleme cu sărutul. Dădea dovadă de stângăcie, şi aşa era, Patricia nu avusese cine ştie ce iubiţi prin Middleland. În mijlocul pustie-tăţii, pe drum, oprise maşina la umbra unui pin. Reuşise cu chiu, cu vai să o dezbrace de rochiţă, aceeaşi cu care o văzuse pentru prima oară. Îi trăsese chiloţelul şi, cu o îndemânare pe care numai el o ştia, o penetrase; Patricia era calmă, lăsând trupul moale pradă gravitaţiei, căutând cele mai bune poziţii pentru cele mai bune senzaţii.

La început au fost nedespărţiţi, formau un cuplu, un cuplu cu beneficii sexuale, în primul rând, până când John s-a plicti-sit. După cinci luni încărcate de sex, au luat o pauză. Dar nu a durat mult şi într-o seară, după ore, a chemat-o la el şi au lu-at-o de la capăt. Aşa s-a născut Alice, fiica lor.

Se aşeză pe fotoliul de piele cu ochii pironiţi în tavan. Dacă ar fi putut, nu s-ar fi oprit din fumat, până când, strat cu strat, pereţii ar fi devenit negri de fum, iar casa s-ar fi transformat treptat într-o cavernă.

Camera rămăsese neatinsă. Dulapul alb cu iepuraşi roz, păstra un farmec aparte. John plimba degetele pe conturul său ca şi cum ar fi mângâiat pe cineva. Deschise primul sertar şi scoase un caiet gros, cu coperţi de vinil. Îl deschise la în-tâmplare:

Azi a fost atât de cald încât am crezut că o să ne topim cu toţii. Aş fi rămas să stau până târziu, dar tata m-a chemat la masă. Iar după masa de seară nicio vorbă despre ieşit. Corbul este mai bătrân decât noi toţi la un loc, îmi povesteşte multe lucruri interesante. Mi-a mărturisit că oamenii sunt inferiori animalelor, pentru că vorbesc mult. Are grijă de mine, azi mi-a cumpărat un Winnie de Pooh. Şi tata are grijă de mine. Oame-nii mari au grijă de cei mici. Când am să mă fac mare, am să-mi cumpăr un Cadillac Eldorado decapotabil şi am să ascult Beach Boys.

Marea albastră e plină de stele din nou. Corbul nu a venit; probabil pentru că a fost prea cald. E ciudat şi corbul ăsta, e mofturos şi când i se năzare ceva, se supără şi nu vine câteva zile. Semănăm. Mi-a zis că oamenii mari, de fapt, se prefac. Dar asta nu e neapărat un lucru rău, pentru că din frustrări se nasc uneori chestii mişto. Eu nu cred că am frustrări, sunt încă prea mică. Şi eu mă enervez câteodată pe Molly, când intră în came-ră neanunţată şi lasă păr. Dar de frustrări nu poate fi vorba.

Tata a venit târziu azi. E atât de obosit! Nu înţeleg de ce lu-crează până la ora asta. Mama nu lucrează şi e fericită.

Am văzut-o pe mama plângând în baie. Părea atât de ră-văşită. Şi mai ales, aşa din senin. Păsărelele de la geamul meu au cântat atât de frumos, întreaga seară. Corbul s-a apropiat,

dar nu a îndrăznit să intre în cameră. Se simte stânjenit de celelalte păsări şi nu înţeleg de ce. Tati a stat azi acasă şi mi-a citit dintr-o carte cu povestiri. Ce poate fi mai frumos pe lume decât o poveste. O viaţă în câteva rânduri. Atâta, poate, că nu prea mă lasă să ies afară, nu ştiu de ce. Mă ţin, practic, tot tim-pul zilei închisă. Tata mi-a zis că fetele, pentru a fi ferite de rău, aşa au fost crescute de secole. Ca şi prinţesele din poveşti. Închi-se în turn până vine un făt-frumos să le salveze. Dar la mine nu vin alţi copii şi nu cred că vreun făt-frumos va afla vreodată de existenţa mea. Pe cine să intereseze o slăbănoagă cu părul blond, picioare strâmbe şi gura mare? Aşa îmi zice mama că am gura mare ca şi bunica. Când sunt foarte tristă, Corbul vine negreşit. Mă încurajează. Îmi spune că cel mai important lucru în viaţă este să râzi. În picioare rămân doar cei cu principii maleabile, capabili să se repoziţioneze. Tot ce înseamnă mediu, mediocru, aşa şi aşa, între va dispărea, rămânând extremele. Pentru mine toţi oamenii sunt la fel. Buni sau răi, rămân ace-iaşi oameni. Nu-i diferenţiază decât costumul.

S-a întâmplat ceva bizar. Tata lipseşte din ce în ce mai des. Mama aleargă nervoasă prin casă, trânteşte uşile. M-am as-cuns în dulap. A intrat în cameră cu băiatul ce ne curăţă pisci-na. S-au aşezat comozi pe pat şi s-au îmbrăţişat. Am plâns şi am simţit că se desprinde ceva din mine.

Am stat de vorbă mult, trecuse de miezul nopţii. E dificil să iei o decizie în asemenea situaţie. Corbul mă îndeamnă să nu zic nimic, să uit cele întâmplate, pentru că aşa este cel mai bine. Dar când rămân singură, imaginile cu mama în braţele altuia îmi zguduie corpul, ca şi cum aş avea ascuns un picamăr în piept. Ştiu că dacă vorbesc cu tata am să fac multă lume să sufere. Nu ştiu dacă am să rezist să nu-i spun. Azi m-am rugat la Dumnezeu, deşi Corbul îmi spune mereu că e în zadar, pentru că Dumnezeu, ca televiziunea, este născocirea omului.

În ultima vreme, mă dor picioarele. Cresc, mi-a mărturisit Corbul. Dar eu nu mă simt în largul meu. Toţi se poartă ciudat. Azi m-au dus la doctor. Spitalul din oraş este complet alb, asis-tentele îmi vorbesc frumos. Doctorul are o barbă uriaşă. M-a lăsat să-i mângâi barba. I-am spus tatei când am ieşit că m-am îndrăgostit de domnul doctor. Este cam gras, ce-i drept, dar pare un om cumsecade. Tata a râs tot drumul în maşină şi m-a mângâiat pe creştet cum fac părinţii ce-şi iubesc nespus de mult copiii. Acasă m-a aşteptat o surpriză. L-am primit pe Tom. Un hamster pe care l-am iubit enorm.

Corbul venea târziu când toţi ceilalţi dormeau. Tom îl ve-dea şi el, dar nu zicea nimic. Îl privea cu ochii săi mici, speriaţi. Corbul mi-a spus că eu sunt aleasa. Voi pleca cu el departe, pe alte meleaguri, pentru că este nevoie de mine. Şi cum să-mi părăsesc părinţii, l-am întrebat mirată? Mi-a răspuns: Părinţii, la un moment dat, trebuie să renunţe la copii. Faptul că se ataşează este numai vina lor. Părinţii sunt egoişti.

Azi am ieşit în parc cu tata. Ceilalţi copii aleargă, eu nu am voie. Într-adevăr, nici nu am chef şi, pe deasupra, mă dor oase-le. Tata are ochii înceţoşaţi. De sus cad frunze maronii, copacii se unesc în văzduh. Dacă privesc cerul mai mult timp, ameţesc. M-au dus din nou la spital unde oamenii sunt extrem de drăguţi, cu excepţia femeii de serviciu. Ea nu-mi zâmbeşte, lasă capul în jos şi spală podelele abătută. Stau singură în cameră. Se pare că nu mă duc acasă în curând. Oasele se rup în mine, aşa simt. Aseară când mă prefăceam că dorm, am auzit o asistentă spu-nând: fetiţa cu oasele de sticlă. L-am întrebat noaptea pe Corb ce înseamnă. Mi-a zis că bazaconii inventate de oameni. El a făcut toate pregătirile necesare, în cel mai scurt timp posibil urmează să plec definitiv. Nu am putut să dorm. M-am gândit să scriu o scrisoare de rămas-bun celor dragi. Dar nu are sens. Oricum nu m-ar fi înţeles nimeni. Corbul mi-a mărturisit că părinţii mei vor mai avea şi alţi copii, deci, în cele din urmă, vor

fi fericiţi. Acum, cu bagajele gata făcute, viaţa de pe pământ mi se pare un banc. Oamenii au un mod ciudat de a se complica.

Corbul mi-a zis că suferinţa este cel mai bun învăţător.

Îmi pare rău că picioarele mele de sticlă nu mă mai ţin. Sunt ca un pahar uitat în vitrină de care toţi se feresc fiindcă a fost lipit de curând.

Şezlongul fusese răsturnat de vânt. Mare lucru. Omul se sperie uşor şi, pe bune, John şi-ar fi dorit să o mai vadă pe Alice măcar o singură dată. Putea fi orice: Vântul, spiritul lui Alice…

Pe geam, se lumina uneori cerul; copacii se-ndoiau, iar John era convins că totul are legătură cu moartea fiicei sale.

Semnal!

Omiedesemne.ro – Poșta redacției: trei poeme de Cristi Căliman

Poșta redacției: trei poeme de Cristi Căliman

BY RAMONA BOLDIZSAR  2023-07-24

Azi citim trei poeme de Cristi Căliman —un poet din Timișoara care pare să tindă spre un imaginar înflorit, cu o încercare aproape exactă de a înfrumuseța pe alocuri „urâtul” și poate chiar de a ascunde anumite lucruri interioare, sentimente, senzații, frustrări sub niște cuvinte, metafore și formule mai generice. O lacrimă, niște tăceri, promisiuni încălcate, lucruri pe care le cunoaștem și noi bine. Sunt curioasă ce se ascunde sub ziduri și dacă limbajul său va migra într-o zonă mai directă/incisivă sau se va ascunde în continuare în adâncuri, ieșind la suprafață cu fărâme neașteptate și mărturisiri domoale, pe care le ghicim sensibile: „Obișnuiam să cred că alergiile de sezon sunt din vina mea.” Ce m-a convins mai ales la poemele lui Cristi e faptul că joacă „periculos” de aproape de sentimentalism, dar nu cade în el.

NB: știu că suntem în urmă la Poșta redacției cu răspunsurile, de aceea vă anunț că de astăzi vom intra în forță —și, deși nu pot promite o apariție zilnică la Poșta redacției, mailurile care au rămas tăcute vor primi în sfârșit răspunsurile adecvate. Mulțumesc pentru așteptare.

Ce ne spune despre el:
Bună, numele meu e Cristi Căliman, sunt din Timișoara, am 28 de ani, și membru al Cenaclului Pavel Dan de aproximativ un an. Am început să scriu poezie în toamna lui 2020 și deși mi-a luat ceva timp până am început să scriu cât de cât decent, anul trecut, în urma câștigării unor premii la câteva concursuri de creație literară, mi-au fost publicate poeme în antologiile Conexiuni 2022 și Antologia premianților concursului de creație literară Pavel Dan, 2022, CDPL. Sper să vă placă poemele pe care vi le-am trimis.

Capriciu ​
Acolo unde lama salciei spintecă cerul
O lacrimă se coagulează picătură
Cu agonizantă picătură. Un capriciu,
Viața mea se pierde în tăceri, în distanțe,
Într-un cuvânt—absent, precum forma 
Unei flori confecționate din file sfârtecate:
Cândva, oracolul unei împliniri oarbe,
Acum, însă, doar pecetea unei adresări formale,
Învățată pe de rost și recitată mecanic, dar cu politețe,
Lipsită de înțelesuri ascunse sau de alte meșteșuguri—
Majuscule gotice, tipar uniform sau timbru special.

Rendez-vous
„Obsesia sexului opus”, mi-ai spus.
Deși mereu sensibil la iminența
Unui dezastru de înțeles,

Cum aș fi putut să prevăd efectele atât de naive
Ale unui simplu surâs: inversarea subită polilor,
Răstălmăcirea subtilă a gravității.

Prin inexorabila semitransparență a perdelei 
De regrete credeam că întrevăd rostul atâtor cărări
Secundare, sau măcar conturul orbit de răcoarea
Copacilor, undeva de-o parte de ochiul ars al verii.

Norii însă se îmbulziseră flămânzi, lăsând
Ploaia să ne amortizeze diferențele,
Iar acum, gesturile de rămas bun se scurg îmbibate
Către gurile de canal, ce doar cască cu indiferență.

Condiționat​
În timp ireal se stabilesc granițele
Unui nou imperiu al durerii
Prin anexarea teritoriilor
Disputate îndelung de către 
Partizanii anihilării totale a eului. 
Refugiații se îngrămădesc în microbuze
Ca microbii în plăgile deschise, 
Mizeria se reflectă la nesfârșit
Într-un labirint de oglinzi. 
Sclavi ai unor siluete deformate, 
Mutilate de imaginile altora,
Filtrate și suprapuse peste, un autoportret fals
Și strâmb, dar corect, dacă stai puțin să te gândești.
Posibilitățile fericirii nu se împuținează
Dar nici nu se mai reproduc, ci se mențin constante,
Dirijate de atenții ce nu mai semnalizează mare lucru,
Decât impulsuri febrile și abundente, ce doar întrețin tonusul.

Promisiunile se derulează înșelătoare, fără rost,
De parcă ar dori să distragă atenția de la ceva
Nu foarte important și tragicomic: precum
Absența tot mai vădită a culorii din obrajii
Malnutriți de speranță. Camerele au devenit celule,
Un panoptic obscen zgârie cerul mai ceva ca turnul Babel,
Eiffel sau Khalifa, proiectându-se pe orizontul
Însângerat al pierderilor noastre și înfierând stereotipuri,
Iar noul prizonierat e scuzat sub pretextul legăturilor
Universale, o altă utopie veche de când lumea.

Obișnuiam să cred că alergiile de sezon sunt din vina mea,
O hipersensibilitate la schimbările de climat, prea timpurii,
Ca migrenele de dinaintea furtunii de foc,
Dar cerneala,
Ca și cenușa,
E mutată dintr-o parte-n alta de vânturi capricioase
Ce nu mai aduc vești noi sau folositoare, 
Ci doar reciclează gunoiul, împrăștiindu-l 
În toate direcțiile,
Până pe plajele țărmurilor indecise, 
Constante mereu în flux.

Poșta redacției: trei poeme de Cristi Căliman

Poezie

,,Frumoase și puternice, inspirate, noile poeme ale lui Ionuț Manea, surprinzând cu imagini și metafore tari, cu versuri în forță, dar și cu o anume doză de lirism insinuant, necesar și bine temperat, specific, deja poeziei sale.”          Eugen Bunaru

  

Fețele ascunse ale întunericului

Înainte de întuneric au fost diminețile

Cu soarele inflamat

Cu firele de iarbă strivite de piele

Noi priveam dezbrăcați cum trec căruțele pe drumul mare

Sub pod, pietrele uriașe în sângele nostru.

Pe acoperișul bisericii se odihneau două cucuvele

În timp ce te rugai înăuntru

Bătrânele ieșeau cu coșurile pe poartă

Și amurgul în galop ca un armăsar

Am încercat să-ți spun cât de mult te iubesc, dar aveam gura plină cu sfinți.

Mult mai târziu când ne pregăteam să absolvim

Ne-am reîntâlnit în vale la izvorul de sub biserică

Aveai altă culoare și nu m-ai privit

În costumele noastre de absolvenți păream mai degrabă pirați

Am plâns/ne-am sărutat/am regurgitat diplomele/ nu a mers. Mi-ai zis că iubirea e o coală albă care arde.

Drumul de piatră nu duce nicăieri

Noi mergem și praful se ridică

Casele dărăpănate și bolnave

Fără stăpâni

Câteva animale mici privesc curioase din iarba-naltă

În depărtare o bicicletă leneșă

Mașina turuie non-sentimental în același ritm

Aerul condiționat/ satul părinților/ praful se depune pe boltă

Se amestecă în sufletul măgăoii cu o lingură uriașă de lemn

La foc mic

Emoțiile jucăușe se evaporă

Există viață într-o încăpere ce miroase a var

Și un tablou cu tineri căsătoriți.

                                             Imperiul furnicilor

…

II

3.    

 Lumea cu ochiul ei strâmb mă judecă. Picioarele de granit, gurile mici și invidioase. Banchet intra-corporal.  Omizile interioarelor modificate genetic, din prisma azotului sintetic. Verdele va cuceri lumea. Și noi îl vom contempla dintr-o grotă. Doar câteva furnici aruncate la picioarele crucii, par hotărâte; în interior se zbat demențiale, domnișoare-nfășurate-n alb.

4.

În șir indian; lumina soarelui traversând draperia.

Drumul ca un șarpe cerebral.

Femeia culcată cu fața spre candelabru, două luni în uter, destin protejat. Realitatea are gust de lămâie, fereastra răstignită ca un martir, cu cei doi brazi, opt pui de pisică și un câine.

5.  

     Locurile acoperite în trecere, viitoare antichitate cu piercing. Și ochiul ferestrei acoperit de prosopul bătrânei, în camera de var, cu crucile, basmalele și doliurile agățate ca niște păienjeni. Amurgul ca un cal obosit galopează spre oul de paing; bătrâna a scrijelit tablourile și carpetele în două culori, roșu și negru, Stendhal la flacăra opaițului, studentul a buchisit; viața de oraș l-a înghițit, cu tomurile sale cu tot și nu au rămas decât câteva scrisori de dragoste, în pod, pentru Vanda.

6.

Sunt cuburi de gheață în sufletele corporatiștilor,

embleme matricole cu serii și numere, sociologic, numărătoarea ne-a depășit.

Un tambur. O sfoară. Câteva reviste neatinse. Puii de pisică au rămas fără Terra. Imperiului nu-i pasă.

7.

Găuri în celălalt prin care urcă și coboară șobolani,

Resturile unei relații la fermentat,

Simptomatica iubire,

Trenurile-sinapse,

Anturaj decupat și lipit pe foi A3,

 Bătrâna a acoperit ochiul de sticlă cu un batic. În târg, la Câmpul Mare, păpușile de turtă dulce s-au potolit. Imperiul meu, doamnă Măgăoaie!

AI

SEMNAL!

Citiţi în revista Viaţa Românească nr. 6/2023: Mircea Cărtărescu – Despre premii și alți demoni, un interviu, de excepție, ,,neconvențional”, luat scriitorului Mircea Cărtărescu de către Florin Toma, interviul fiind prilejuit de faptul că Mircea Cărtărescu este laureatul pe anul 2022 al Los Angeles Times Book Prize, la categoria Ficțiune, pentru romanul Solenoid. Ceremonia decernării premiului a avut loc în seara de 21 aprilie 2023, în Bovard Auditorium, aula Universității California de Sud. Totodată, e de remarcat că Mircea Cărtărescu este primul scriitor român onorat cu acest premiu care de-a lungul anilor a încununat carierele literare ale unor scriitori iluștri ai literaturii universale: Gabriel García Márquez, Margaret Atwood, Milan Kundera, Ian McEwan ș.a. Iată și un decupaj din motivația juriului: ,,Capodopera lui Mircea Cărtărescu, Solenoid, este genul acela de text literar uimitor ale cărui calități multiple pot fi observate chiar și într-un fragment mic, ales la întâmplare.” 

La întrebarea ,,(….) Ei bine, despre ce fel de Om vorbești tu în cărțile tale, despre Omul terestru, biruitor, dar limitat sau despre SupraOmul nietzscheean, descătușat de toate servituțile?” iată răspunsul fără echivoc (poate surprinzător pt. unii cititori și …autori români) al lui Mircea Cărtărescu: ,,Eu nu scriu ca să vorbesc despre om: sunt antropologi, sociologi, psihologi, politologi, teologi, urologi, cardiologi, meteorologi care nu fac decât asta, și foarte bine fac. Eu, ca scriitor, mă chinui să-mbin un substantiv cu un adjectiv și un verb cu un adverb. Nu știu să fac mai mult, nu mă pricep la altceva. Din asta, din stropii de frumusețe care uneori picură din îmbinările astea, îmi iau eu măruntele satisfacții, îngânând, cu Horatius: Permitte divis cetera… Tangențial, în scrierile mele apar și oameni, cu poveștile lor, cu lumile lor, cu transcendentul lor, cu scatologicul și escatologicul lor, cu prostia și deșteptăciunea lor. Dar până la urmă toate astea nu sunt fundamentale. Fundamentală este relația dintre realitate și cuvintele care, într-o operă de ficțiune, o construiesc. Aici este diferența dintre arta adevărată și însăilările pe subiecte sau formule la modă. Știi să îmbini un substantiv cu adjectivul său? Ești scriitor. Nu știi? Poți scrie pe cele mai generoase, mai umane, mai actuale subiecte posibil: nu ești scriitor și n-ai să fii niciodată.”

Așadar, citiți în revista Viața Românească nr. 6 ,,interviul neconvențional”, integral, cu Mircea Cărtărescu. Îl veți putea accesa pe site-ul revistei:

DESPRE PREMII ȘI ALȚI DEMONI

                                                                                                               A consemnat Eugen Bunaru