Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Arhivă autor

Posted by marianagun pe Noiembrie 19, 2017

ANUNȚ

Marți, 21 noiembrie, ora 19,oo,

CENACLUL PAVEL DAN vă invită la o seară de POEZIE

Vor citi: ANA PUȘCAȘU

și ALEX HIGYED

 

Vă așteptăm cu drag!

Anunțuri

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 19, 2017

Lansare Raul Bribete.jpg

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 19, 2017

O proză scurtă

de  FLORIN GHERHEȘ

 

 

Nu-s singur în cutia asta. Mai îs golanii  ăia  verzi de leu și niște copii, alții mai mari auriți, alții mai mici, aruncați pe aici la plesneală. Acuma câteva minute credeam că mor de la căldura asta, da acuma simt așa,  un fior rece că stă ăsta pă mine.

Văd deasupra un deget imens, murdar și crăpat cum se apropie de mine. Îmi vine să urlu. Mă ia în mână. Adună ce mai e pe acolo. Pe ăia mici îi aruncă prin buzunarele pantalonilor și numără: „unșpe,doișpe,treișpe, treișpe cincizeci, paișpe cincizeci, șaișpe cincizeci”. Niște ochi mari și negri se coboară deasupra  palmei crăpte. O barbă cenușie și deasă plină de firimituri, niște obraji aspri și pătați de un fel de cenușă, nasul cârn la vârf din a cărui nări ieșeau fire subțiri și cărunte.O creatură imensă. E urât ca dracu. Hidos. Nu știu ce are de gând să-mi facă acuma. Mă ridică sus de tot, mă studiază cu atenție. Văd că-și mișcă buzele alea și dintr-o dată din spatele lor, văd niște dinți galbeni separați aproape unul de altul cu câte-o gaură. Bă, am pus-o. Ăsta mă mâncă. Atâta mi-o fost. Brusc mă lasă iar jos, mă bagă într-un buzunar de pluș.Îi  moale aici. Apuc să văd că strânge ceva de pe jos. Un carton mare și alb pe care scria cu un pix: „Sunt surdomut, nu am casă, nu am familie și trăiesc din mila ta. Dumnezeu să te aibă în pază, iubitule călător”. Mamă, ce vrăjeală are în el. Uite cum face prostu bani. Acuma sincer, să aduni de dimineață până acuma la 11 si ceva vreo cinșpe lei să zic așa, nu-i mare lucru. Și-a luat omu loc prost. Dacă nu-i noroc, nu-i. S-a făcut beznă. Simt că se zguduie tot cu mine și simt cum vibrez. Cred că o trecut vreo jumate de ceas.

„Dă-mi un cinzeci de Unirea și trei țigări la bucată!” Iară mă atinge nebunu’ ăsta. Mă strânge tare, mă apucă așa fie cum și mă așează pe o masă rece. Sub mine vedeam tot felul de batoane colorate și sucuri la cutie. Niște mâini mult mai fine mă apucă. Vârful degetelor era din plastic roșu. Apuc să văd în juru meu niște aparate ciudate, așa ca niște televizoare mici băgate în niște cutii colorate și cu butoane mari. Văd pe ăsta că se așează acolo și începe să lovească butoanele alea cu putere, sorbind dintr-un pahar mic ceva galben. Ieșea fum din barba lui. Ciudat omu.

Mă strânge în mână cu o delicatețe anume, mă întinde așa frumos. Apasă pe ceva butoane la o mașina de aia de scris și mă prinde cu o clemă acolo într-un sertar. După aia închide sertaru și nu mai văd nimic.De auzit nici atât.

-Alo? E cineva aici ? Bă, de ce m-ați închis singur în întuneric?Aloo..

-Poți să faci puțină linște, tinere? Se aude de sub mine. Era un oarecare domn în vârstă. Era tot de 10 dar era tot șifonat și șters.

-Care ești acolo, mă?! Se aude dinspre peretele alb de plastic.

-Unde sânt? Întreb mirat.

-Nu știm nici noi, de dimineață ne-au băgat aici și din când în când se mai deschide fereastra și mai pun pe câte unu aici, se aude dinspre celălalt perete.

 

Se mai auzea câteodată cum ființa aia de sus apăsa tare pe niște butoane, pe urmă deschidea sertarul și îl închidea repede înapoi.

 

-Cum de ai ajuns aici? Mă întreabă domnul ce sta sub mine.

-Eh, poveste lungă tataie.Poveste lungă.

-Ai vreme să-mi tot povestești, că nu știu când sau dacă mai ieșim de aici, o spune râzând bătrânul.

-Când am deschis ochii prima dată, erau mulți ca noi acolo. Toți frumoși și lucioși, tataie.

-Asta am văzut-o și eu, adaugă el de acolo.

-Și noi, se aude dinspre pereți.

-Da? Întreb curios. Pe urmă m-au dus într-un loc mare și m-au ținut într-un sertar imens, cu mulți ca mine. Am stat acolo câteva zile

-Așaa… spune bătrânul.

-După aia m-au scos în stradă și m-au băgat într-un loc tare strâmt. Eram foarte mulți acolo, și la un moment dat am ieșit afară printr-un fel de buză de plastic așa. Era un domn cu ochelari ce m-a luat și m-a băgat într-un portofel. Acolo n-am stat mult. Câteva ceasuri. M-a dat la una de purta ceva alb pe cap și ea i-a dat lui ceva la schimb, da n-am apucat să văd bine.Oricum, ce miros și căldură era acolo! Și am rămas aproape toată ziua până a venit o femeie bătrână ce și-a cumpărat ceva. Am fost dat ca rest. Atunci chiar m-am simțit jignit. Pe urmă am stat acolo mult și bine, cred că vreo trei zile. Puțea geanta aia a medicamente și naftalină de am zis că mor. Era o dată să mă dea la o farmacistă, da s-o răzgândit. Știu că am intrat într-un loc rece cu ea. Eu eram în poșetă. Cânta unu și împrăștia ceva miros de ars ,așa parfumat. Îți dai seama cum se simțea mirosu de medicamente, cu parfum și naftalină. Că geanta era deschisă și tot venea pe mine. Știu că după aia m-o scos la aer și m-o lăsat într-o cutie de carton, în căldură. De acolo m-o luat în mână unu cu barbă și am venit direct aici. Atâta știu.

-Păi tu n-ai umblat mult. De ce crezi că arat eu cum arat? Nu știi câte piețe și câte mâini am văzut eu. Nu mai pui că am stat pe jos vreo câteva zile și m-au pupat niște copii de credeam că mă mănâncă. La un moment dat era să fiu mâncat de un câine. Nu știu de ce da m-a lins cu o poftă de eram leoarcă.

-Nu vrei să îmi povestești și dumneata?

-Ba sigur, cum să nu. Era acuma trei ani cred. Tot așa cum ai zis și tu. Mulți ca noi, da erau și alții să știi. Eu am văzut și de leu și de cincizeci. M-au dus la poștă. Era o iarnă de aia groaznică. Stăteam într-o poșetă mare și neagră din piele, gata să mă ducă pe cine știe ce coclauri.

Pe cum povestea bătrânul, bag seama că se face iar lumină și îl aud din ce în ce mai încet. Părea că se depărtase. De fapt, pe mine m-a luat iar mâna aia fină cu vârfuri din plastic și m-a întins pe  masa invizibilă de sticlă.Erau luminile aprinse acolo și întinde mâna după mine , un copil, am impresia. Mâna e mare și lată, fără vreo bătătură și cumva fină. Mă trezesc sufocat în buzunarul  unor blugi noi. Încă aveau mirosul ăla de magazin. Simt urcușuri și coborâșuri lente. Nu se grăbea nicăieri tipu ăsta. La un moment dat își îndeasă mâna în buzunar, mă apasă tare și scoate de sub mine o brichetă mică și butucănoasă așa și mă lasă acolo așa. Mă dor toate încheieturile, dar lui nu îi pasă. Mergem înainte. Ce-o fi, o fi acuma, ce să fac? Grăbim ritmul și la un moment dat cred că alergăm, dar nu îmi fac griji să cad, că, la cum m-a apăsat acolo nicio șansă. La un moment dat ne oprim. Aud niște râsete dar nu reușesc să înțeleg o iotă. Cred că  deja de vreo jumate de oră numa în râsete de alea o țin. În sfârșit mergem iar: când stângu, când dreptul. Aud un scârțâit de ușă. Vreo câteva minute tipu ăsta nu se mai mișcă. Simt doar cum se foiește. Iar sunt eu ăla scos. Mă lasă acolo pe masă și pleacă. Fără prea multe discuții, simt o mână încrețită că mă ia de pe masa aia și mă aruncă într-un sertar. Sunt singur. Sau dacă mai e cineva, toți dorm. E destul de târziu. Cred că ar trebui să mă întind și eu că tot m-am șifonat.

Posted in jurnal | Leave a Comment »

CRONICĂ de CENACLU – 16 noiembrie

Posted by marianagun pe Noiembrie 19, 2017

Seara de 16.11.2017 a reprezentat un prilej pentru ca membrii cenaclului ,,Pavel Dan” să se reunească iar. De această dată pentru a arunca o geană peste poezia Denisei Ștefan, studentă în anul I la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, de atlfel și o nouă membră a cenaclului, și peste proza lui Florin Gherheș, membru mai vechi, care va debuta în curând cu un roman la editura Ariergarda.

Discuțiile au fost deschise de Eugen Bunaru, care a raportat cele două lecturi la două vârste literare/creatoare diferite, în cazul lui Florin Gherheș remarcându-se un anume exercițiu al scrisului, o bună oralitate, o fluență a frazei, toate servind ,,subiectul” prozei, (de altfel o proză f. scurtă), de asemenea o bună priză la o lume periferică, dar au fost ,,amendate”  unele exprimări forțate, unele neglijențe de limbaj. E. B. și-a exprimat interesul pt. romanul anunțat al lui F. Gherheș. În ce o privește pe Denisa Ștefan, E. B. a opinat că textele/poemele ei sunt elocvente pt. o etapă, pt. o vârstă a începuturilor creatoare, fiind sesizabile sonorități, tonalități și unele elemente de retorică, amintind de discursul romantic, de asemenea existând și o fascinație a cuvintelor mari, a unor versuri cu ton de sentință. Au fost însă remarcate și imagini, și versuri reușite, și o anumită resprație largă, de forță, a unor poeme (ex. Oamenii), elemente care, în opinia lui E. B., sunt premise reale ale unui viitor drum poetic interesant, authentic. S-a făcut și recomandarea unor lecturi care să ajungă la poezia generațiilor mai noi, desigur prin poeții exponențiali.

Colajul de 5 poezii adus la cenaclu de Denisa Ștefan, format din ,,Adâncuri”, ,,Mâini târzii”, ,,Vârtej”, ,,Oamenii” și ,,Nimeni” a stârnit, în continuare, multe discuții, fiind semnalate, de toți cei care s-au exprimat, reminiscențe și clișee ale curentelor literare trecute. Chiar și așa, poemele s-au dovedit a avea un ,,feeling” poetic care nu ar fi putut trece neobservat. Textele Denisei au fost comparate cu un ,,strigăt social” de către Patricia Ciurdar, cu precădere în poemul ,,Oamenii”, care e compus, în mare parte dintr-o serie de dihotomii constante.  E ,,o poezie foarte deschisă”, dar în care sunt folosite ,,cuvinte mari”, uneori, greu de susținut la nivel de formă, conform celor afirmate de alte voci. Alex Higyed a considerat poezia Denisei ca având o ,,exprimare greoaie”: ,,Și mă ține acolo de bună voie și nesilit de nimeni” din poemul ,,Adâncuri”.

Ana Pușcașu a fost surprinsă de selecția textelor, întrucât Denisa se află la zi cu literatura anilor 2000. Aceasta a afirmat despre poezia Denisei că are forță, însă o forță ,,înnăbușită” prin aglomerația de cuvinte și întrebări retorice și și-a exprimat dorința de a citi și alte texte de-ale ei actuale.

Unul din versurile preferate de public, per total, a fost cel menționat de Eugen Bunaru la începutul analizei pe text și anume: ,,respirația-mi sclipește în întuneric” din poemul ,,Vârtej”, iar titlul cel mai bine receptat a fost ,,Mâini târzii”, datorită alăturării originale de imagini.

În timp ce Marinel Oprea a considerat unele poeme ca având ,,nucleu poetic’’, unele păreau să nu aibă sens, conform celor menționate de acesta. Alexandru Colțan, pe de altă parte, a remarcat violența de limbaj și un ,,hipersensibil atrofiat” de conglomeratul de cuvinte și imagini.

La nivel de proză, textul lui Florin, mai vechi de această dată a uimit din nou prin originalitatea perspectivei, după cum a afirmat Ana Pușcașu, dar, a pierdut pe cea de-a doua pagină după cum a sesizat Alexandru Colțan, ,,întrucât efectul prin aglomerare”  a diminuat din curiozitatea și implicarea cititorului în text.

Patricia a comentat că sunt ,,prea multe descrieri” și i-a recomandat să includă mai mult umor în text pentru a-i menține intensitatea. Eugen Bunaru a adăugat, de asemenea, că e sesizabil faptul că textul e unul mai vechi, întrucât mai trebuie cizelat și ,,scuturat” de unele exprimări mai greoaie, care împiedică curgerea firească a textului.

S-a discutat despre modul în care dialogul veridic câștigă în text, dar, pierde, fiind sufocat de descrieri. Într-un text scurt pot funcționa, dar într-un text mai lung ar fi mai greu de integrat.

La urma urmei, ,,ca experiment narativ” e binevenit, dar,  textul n-ar rezista ca întindere mai lungă, după cum a afirmat Ana Pușcașu.

Odată părerile exprimate, Denisa Ștefan și Florin Gherheș au mulțumit pentru critica constructivă adusă, iar membrii cenaclului au promis să se reunească pe 21.11.2017 la lectura Anei Pușcașu și a lui Alex Higyed, care vor citi poezie.

A consemnat Roxana Diaconescu

Citește Denisa Ștefan. Atentă, ca de obicei , Ana Pușcașu! 16 noiembrie, 2017.jpg

Cu ochii pe text ... Lectură, 16 noiembrie..jpg

 

16 noiembrie - o seară de cenaclu ...  rotundă! Împlinită, adică... Foto- Roxana Diaconescu.jpg

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 8, 2017

ANUNȚ

 

Joi, 16 noiembrie 2017, ora 19,oo, Cenaclul „Pavel Dan” vă invită la o seară de lectură. Vor citi: DENISA ȘTEFAN – poezie și FLORIN GHERHEȘ – proză.

Vă așteptăm cu drag!

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 8, 2017

POEME de ROXANA DIACONESCU

 

1.

încurcăturile vor rămâne cele mai intense clipe-

palma mea transpirată palma ta transpirată

ni se vor încurca amprentele pe masa asta

plină de celule moarte;

ne vor pierde urma

barmanii

amperii

încurcăturile vor rămâne cele mai intense reflexe-

strănutul meu râsul tău

se vor încurca în orașul ăsta

plin de cârduri de ciori

un moment- vom încurca tramvaiele-firele de electricitate-

le vom agăța de crengi-de firele de praf-

 

un nou steag să fluture

numele noastre încurcate la diferență de o sinapsă;

scurtcircuit.

 

1.(1)

să ocolim străzile lăturalnice

nu e cazul să ne expunem

te voi duce acasă-cum-ai băut prea mult-

nu-i nimic; sunt mai drăguț când sunt beat- vei vedea.

 

chopin îmi liniștește mintea

chopin e duhul din dozele de tuborg

aruncate pe podea.

chopin e străinul de care mă apropii

pe străzile lăturalnice.

 

te voi duce acasă

vom încuia ușa de două ori;

vom pune lanțul.

 

1.(11)

terminații-roxana

ai grijă cum le desenezi

frunzele au terminații copacii au terminații –

seva lor o desenez – nu

pe strada unirii terminațiile duc către un alifantis boschetar

și-n acordurile lui se mai scurge încă

o sevă care nu se vede.

 

1.(111)

perdeaua trasă în fiecare dimineață

ușa verificată la fiecare ieșire

imaginea ta luând ecstasy imaginea ta luând ecstasy imaginea ta luând ecstasy

e-un dans techno din care

se mai ridică doar păpădii.

 

1.(1111)

copiii cred în mine

sunt un elf-poate pe jumătate-

am doar o ureche ascuțită

ascult cum unii încă se mai roagă

își mai caută pisicile

după ciclonul din septembrie

copiii cred în mine – înțeleg lumea

se duce de râpă în ritmuri grandioase de

uragane, incendii, războaie

și îi aud cum se roagă

sunt doar un elf-poate pe jumătate.

 

1.(11111)

într-un apartament de bloc lumina fuge

ca o șopârliță

se cuibărește după dulapuri

răspunde numai la chemarea copiilor ascunși

pe sub vene le creează palpitații

vor crede că-n junglă sângele lor contează

că vor crește mari

că vor salva lumea.

 

1.(111111)

clădirile-n timișoara n-o să le cunoști niciodată

ne scapă detaliile

ne sufocă lupoaicele – de la care încă

ne luăm porția de lapte –

nu mai pot juca nimic

am hernie de disc de 12 ani

uite-o veveriță sus pe clădire

 

și m-am uitat

și-am scăpat sticla de Schweppes Cola

de-mi amintea de centrul timișoarei

și dusă-a fost veverița pe clădirile

pe care nu le voi cunoaște niciodată.

 

1.(1111111)

martorii digitalizați

vor mai avea o reacție la arsurile din colectiv

undeva

păianjenii de toamnă se vor agăța unul

în plasa celuilalt.

 

 

 Proză de Ciprian-Ionuț Baciu

 

      Vaporașele

Te-ai urcat în firobuz, eram în dreptul staţiei de pe strada Rebreanu, te-ai așezat cu spatele la șofer, pe-un scaun aproape de geam, te-ai pus la întâmplare, nu te interesa compania nimănui. Vorbeai destinsă la telefon, era una din zilele sufocante ale acelui iunie canicular, în 2017, iar eu trebuia să consemnez fiecare detaliu.

Nimeni n-ar putea spune că nu erai atrăgătoare. Rochia de vară, închisă la culoare, îți dezvelea umerii rotunzi și bronzul fin, lucios, fără să fi fost decoltată, terminându-se în dungi alb-negru,   la glezne. Ți-ai întins picioarele, unul pe grătarul de aerisire de sub geam, celălalt atingând podeaua, se vedeau prin croiul tăiat genunchii și coapsele. Acuzatorii tăi vor spune că ai fost neglijentă, provocatoare. Nimic mai fals, nu aveai grija nimănui, priveai mai mult pe geam, însă ochii tăi măslinii, buzele pline, părul negru bogat, nu puteau trece neobservate.

Te-ai uitat de câteva ori, absentă, prin firobuz, m-ai observat la un moment dat, m-ai privit pentru câteva secunde, mi-am îndesat bine șapca pe frunte, nu voiam să te neliniștesc. Abia terminasei conversația telefonică, ajunsesem pe strada Reșiței, când au intrat cei trei subiecți ai cazului meu. S-au așezat lângă tine, deși peste jumătate din locuri erau neocupate, inclusiv vreo trei grupuri de scaune ce le-ar fi permis să stea față în față, am consemnat aceste amănunte pentru judecători.

Doi sunt verișori primari, se puseseră pe direcția de mers, cu fața spre tine, privindu-te insistent, aveau ochelari de vedere, tricouri crem, tunsură scurtă, prieteni buni al celui care m-a necăjit cel mai tare, se așezase lângă tine, pletosul cu ochelari de soare, își mângâia lasciv cârlionții. Îmi venea să-l strâng de gât, așa, de la distanță, să-l sugrum cu geaca de camuflaj ce-i atârna în jurul șoldurilor, mai ales când am văzut cum se crăcise, își lățise picioarele, se lăfăia pe scaun, dornic să te atingă. Tu te-ai strâns, te-ai închis în tine, încruntată, neliniștită, ai fi ieșit în clipa aceea pe geam dacă ți-ar fi fost la îndemână, ți-ai adunat picioarele sub tine, le-ai acoperit cu rochia, țineai telefonul în poală, speriată.

Ei șușoteau, schimbau priviri porcoase între ei, am ajuns la capătul liniei, la Catedrală, cel de lângă tine și-a lăsat cârlionții în pace pentru a-și face semnul crucii, de trei ori, apoi și-a dus mâna la piept, chipurile în semn de evlavie și reverență, mâna aceea spurcată cu care ar fi vrut să te reducă la tăcere și-apoi să te sugrume.

S-ar fi luat după tine, te-ar fi tras sub podul dinspre Maria, te-ar fi abandonat, în cel mai fericit caz, în stare de inconștiență. N-am trecut de-acest moment cu proiecţiile, îmi este suficient pentru a-mi susține cazul în Consiliu. Știu că violul te-ar fi distrus, ai fi trăit mulți ani în vecinătatea suicidului, familiile lor te-ar fi desființat în instanță. Tatăl cârlionțatului e căpitan de vas în marina comercială, cu multe posibilități materiale, deși a trăit mai mult pe mare, departe de băiatul său, inclusiv acest lucru va fi consemnat pentru Consiliu, spre a se analiza toate circumstanțele, înaintea aplicării sentinței.

Subiecții mei și-ar fi dorit să te atace, să te târască sub pod, însă, fără să-și poată explica, i-a apucat brusc dorința și curiozitatea să încerce o excursie de agrement cu unul dintre vaporașele de pe Bega. Luntrașul meu i-a primit bucuros, treci de multe ori pe lângă el prin centru, e cel care cântă la chitară electrică lângă librăria Cartea de Nisip, în Piața Libertății. Îi place să facă pe artistul stradal uneori, e obsesia lui, probabil de când își încasa polii pentru trecerea râurilor moarte. Mă bucur de fiecare dată când îi lasă trecătorii bancnote în husa de la boxă, i-ai pus și tu câţiva lei, de mai multe ori.

Agresorii tăi zac de ceva vreme într-unul din vaporașele-conservă, se-amuză lumea de ele luând primarul în bășcălie, fără să știe că sunt de fapt închisori plutitoare, fierb vara și așa rămân, încinse. Sigur, oamenii obișnuiți ai orașului participă la excursii de agrement, însă cei care te-ar fi atacat trăiesc acum într-o călătorie fără sfârșit, pierduți pe un râu circular îndiguit, ce nu cunoște vreo destinație. Va mai trece o vreme până când se va lămuri cazul lor în Consiliu, până când își vor primi pedepsele, iar în ceea ce mă privește, le doresc  așteptare ușoară.

Tu ai ajuns în Parcul Rozelor, întâlnindu-ți iubitul, l-ai fermecat prin bucuria şi naturalețea gesturilor tale, prin vestimentația simplă, i-a plăcut că ți-ai asortat rucsacul și tenișii cu rochia alb-negru, am intrat puțin și-n gândurile lui, face parte din pregătirea cazului. Îți va fi un soț bun, nu-ți voi scrie mai multe, te vor găsi aceste rânduri peste zeci și zeci de ani, atunci când, sătui de zile, veți păși spre lumea noastră.

Vei afla atunci despre grozava cumpănă pe care-ai avut-o în vara toridă a lui 2017, îngerul morții te-a privit într-un firobuz sufocant și nu ți-a găsit nicio vină.

 

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 4, 2017

lansare Komartin_Timisoara_afis

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Noiembrie 4, 2017

 

Cronică de cenaclu – marți, 31 octombrie

După evenimentul literar, de anvergură europeană, ,,La vest de est, La est de vest”, ediția a VI-a, 25-28 octombrie 2017, care a concentrat în jurul său interesul publicului iubitor de literatură din Timișoara, Cenaclul Pavel Dan și-a reluat, în forță, ritmul întâlnirilor de marți, care, de altfel, l-au consacrat în timp. Astfel, ultima seară de octombrie, s-a detașat ca una dintre cele mai consistente întâlniri cenacliere din noul sezon literar, fapt resimțit ca atare de toți participanții, îmbucurător de mulți. Invitatul serii: scriitorul și traducătorul Silviu Genescu.

La reușita întâmplării au contribuit, în primul rând, cei doi protagoniști care s-au desfășurat astfel: cu o lectură de poezii, Roxana Diaconescu, apreciate de majoritatea ,,vorbitorilor” ca marcând, benefic, o nouă etapă (experimentală, după unii) în demersul său poetic și Ciprian Baciu cu lectura unei proze relevând un bun exercițiu al scrisului, cochetând pe alocuri cu ușoare, dar în beneficiul textului, inflexiuni dinspre proza fantastică, și cu două poeme, taxate, de toți cei care le-au luat în vizor, drept proze ,,deghizate” (E. B.) în poeme printr-o punere tipică în pagină. Comentariile au fost dense, pe text, remarcându-se punctele forte ale celor două grupaje, dar aplicându-se și analiza cu bisturiul, acolo unde a fost necesar (de subliniat, în acest sens intervenția percutantă a Anei Pușcașu). Și-au exprimat opiniile: Eugen Bunaru, (care a deschis întâlnirea prin prezentarea invitatului, printr-un scurt recurs/excurs la/despre memoria și istoria cenaclului, lansând, apoi, ca pretext pentru dezbatere, câteva impresii de ansamblu asupra grupajelor citite),  Ana Pușcașu (cu o analiză minuțiosă, pertinentă), Silviu Genescu, invitatul serii (cu observații și nuanțe de finețe!), Alexandru Colțan, regăsind drumul spre cenaclu după ani buni de peregrinări europene (cu un comentariu la ,,obiect”, semnalând și cele bune și cele ce reclamă, în opinia sa, o șlefuire mai atentă), Florin Gherheș, Ștefan Schmoll, Anastasia Coste (fiecare cu aprecieri pozitive), Victor Rada (,,infiltrat”, cu scopuri … mediatice, din partea Cercului de Jurnalistică al C. C. S. T.), Alex Maniu (cu un antrenant exercițiu al discursului de tip parafrază/perifrază, pe alocuri de nuanță S. F.), Ciurdar Patricia (observații concentrate, de bună intuiție), Gabriela Omată și Denisa Ștefan (ambele cu unele reluări dar și cu sublinieri personale, interesante). Ultimul cuvânt, în acord cu substanța opiniilor exprimate, l-au avut, desigur în virtutea tradiției, protagoniștii serii.

În final, s-a anunțat următoarea lectură de cenaclu (care va fi probabil joi, 16 noiembrie, când vor citi: Denisa Ștefan – poezie și Florin Gherheș – proză.

(A consemnat E. B.)

 

Marți, 14 noi., ora 18,oo, la librăria ,,Două bufnițe” lansare de carte: Prozator din silă – Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban

 

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Octombrie 30, 2017

ANUNȚ

Marți, 31 octombrie, ora 19,oo,

CENACLUL PAVEL DAN vă invită la o seară de lectură.

Vor citi: Roxana Diaconescu – poezie

și Ciprian Baciu ‒ proză

Invitați: Daniel Vighi și Silviu Genescu

 

Vă așteptăm cu drag!

Posted in jurnal | Leave a Comment »

Posted by marianagun pe Octombrie 25, 2017

LA ANIVESARĂ!…. 

Cenaclul PAVEL DAN: 60 (-1) ani! 

Paveldaniști de ieri și de azi, membri veterani sau actuali, referenți culturali, îndrumători, mentori, profesori și simpli fani, nu puțini la număr, vineri, 20 octombrie 2017, ora 18,oo, au umplut sala 3 de la etajul I al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara.

A fost o seară de suflet și de … toamnă târzie.  Vară de … octombrie, ar fi zis, poate, Lucian Blaga. O seară a întâlnirii generațiilor, a rememorărilor,  firesc/inerent afective, dar și a unui recurs ‒ ,,operat” cu spirit lucid și analitic ‒ la memoria ,,locului”, la o memorie deopotrivă a culturii/literaturii și a istoriei recente.

Întâlnirea a debutat, sub semnul unui memorabil vers interbelic, unde sunt cei care nu mai sunt, cu un moment solemn, de reculegere, în amintirea celor plecați:  Nicolae Ciobanu, Valeriu Panasiu, Stela Mirel, Vasile Tudor Crețu, Ioan I. Popa, Ion Monoran, Gheorghe Pruncuț, Adrian Derlea, George Șerban, Dan Emilian Roșca, Cătălin Isman, Ioan Crăciun,  Aurel Turcuș, Andrei Bodiu, Valeriu Drumeș, Marcel Turcu, Traian Dorgoșan.

S-au depănat, apoi – evident! ‒  amintiri, dar s-a și punctat/subliniat, de fiecare dintre cei care au vorbit, faptul că Cenaclul Pavel Dan a fost și a rămas, în tot acest interval de timp, o ,,oază de normalitate” (Andrei Bodiu +), un spațiu fericit al emulației, al confruntării fertile de idei și opinii, al afirmării tinerilor cu vocația creației literare, ,,al prezervării și augmentării individualităților și nu al nivelării lor generaționiste” (Daniel Vighi, Forum studențesc nr. 2/2001), dar și un spațiu al rezistenței și demnității morale, al conectării la momentele de înnoire estetică, de schimbare novatoare a paradigmei literare (optzecism, nouăzecism, douămiism, postdouămiism). Cenaclul a fost un mod al nostru de-a ne extrage dintr-un moment, dintr-un timp rău al istoriei a subliniat Rodica Bărbat, în timp ce Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa și Alexandru Ruja s-au întors la momentele de început ale Cenaclului și ale Universității timișorene, la câteva nume cvasiignorate ale vieții literare (criticul Nicolae Ciobanu, poetul Traian Dorgoșan) din acele timpuri – paradoxal! ‒ de ctitorire a unor instituții culturale din Timișoara (C.C.S.T., în 1957). Mircea Pora și-a învăluit amintirile paveldaniste în umor și ușoară nostalgie, amintindu-ne tuturor că suntem supuși fatalmente clipei celei repezi. Gheorghe Crișan și Daniel Vighi au relevat episoade, azi de domeniul absurdului, din lupta cu cenzura în aspirația (reușită adesea) a tinerilor paveldaniști de odinioară de ,,a scoate”  acele excelente (în epocă, dar și pt. cititorul de azi!) suplimente culturale ale Forumului studențesc. Vasile Popovici a reînviat, cu patos, un moment special, luminos, absolut memorabil, din istoria grupării paveldaniste, în acel ,,întunecat deceniu literar nouă” (Radu G. Țeposu), când cenaclul i-a avut ca oaspeți pe Lucian Raicu și Sonia Larian.

Au fost evocate relațiile de prietenie, de solidarizare umană și literară, din anii 70-80, cu tinerii scriitori optzeciști & nouăzeciști din cenaclurile studențești, similare, din București, Cluj, Iași: Cenaclul de Luni condus de Nicolae Manolescu, Cenaclul Universitas sub îndrumarea lui Mircea Martin, Cenaclul revistei Echinox sub mentoratul lui Ion Pop, dar și apropierea de tinerii poeți germani (William Totok, Richard Wagner, Herta Müler, Helmuth Britz, Helmuth Frauendorfer), unii dintre ei membri ai  Aktionsgruppe Banat, (a se vedea articolele lui Petru Ilieșu, Viorel Marineasa și Daniel Vighi din Forum studențesc nr. 1/2012), ceea ce s-a resimțit în poetica paveldanistă prin asumarea unui tip de discurs poetic mai direct, axat pe realitate (o realitate, cea de atunci, de care, în treacăt fie spus,  mulți dintre tinerii de azi și nu numai, unii scriitori fiind, par să nu mai fie interesați…). Firește, nu puteau fi uitate taberele de creație de la Crivaia cu toată suita întâmplărilor și a personajelor nonconformiste din acele vacanțe literare studențești unice. Cu privire la perioada postdecembristă, s-a amintit sprijinul unor reviste culturale precum Orizont, Vatra, Arca, Tiuk prin deschiderea lor pentru literatura tânără (nu puțini dintre tinerii scriitori paveldaniști debutând publicistic în revista Orizont!).

În cuvântul lor, junii/junele scriitori/scriitoare (douămiiști, postdouămiiști) au evidențiat rolul formativ al cenaclului literar, importanța spiritului critic în discuțiile cenacliere, dar și șansele afirmării publice pe care un cenaclu profesionist le  poate oferi tinerilor aflați la început de drum scriitoricesc

În toiul amintirilor, s-au invocat prieteniile născute în ambianța cenaclului, prietenìì care s-au dovedit durabile (în cele mai multe cazuri), nealterate de trecerea anilor.

Așadar s-au exprimat: Cornel Ungureanu, d-na prof. Rodica Bărbat, Viorel Marineasa, Alexandru Ruja, Daniel Vighi, Mircea Pora, Adrian Bodnaru, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Tudor Crețu, Ana Pușcașu, Gheorghe Crișan, Vasile Popovici, Anastasia Coste și Eugen Bunaru. Au rămas ,,restanți” (vor recupera, desigur, la viitoarea întâlnire!), dar nu din vina lor (ci, în principal, din vina timpului, a orelor  care și-au văzut de treabă, trecând pe nesimțite…): Ioan Viorel Boldureanu, Constantin Mărăscu (președinte al cenaclului, timp de trei ani, în perioada studenției sale), Lucian Ionică, Marcel Sămânță (redactor șef-adjunct la Forum studențesc în anii 80), Gheorghe Secheșan, George Lână, Corina Rujan, Vasile Rodian, Marius Morariu, Florian Mihalcea, Silviu Genescu, Dorin Davideanu, Maria Nițu,  Robert Șerban (președinte, ca student, al cenaclului, la începutul anilor 90), Liana Toma Sabău, Marian Oprea, Andra Mateucă, Mihaela Popa, Adrian Stepan, Sorin Horotan, Alexandru Potcoavă, Alexandru Colțan, Daniel Luca, Eliana Popeți, Bogdan Munteanu, Nicoleta Papp, Roxana Diaconescu, Flavia Sereș, Ciprian Baciu, Liviu Galasiu, toți prezenți, trup și suflet, la eveniment, în sala arhiplină.

Au recitat, din creația proprie, bucurându-se de aplauze binemeritate, Anastasia Coste, studentă anul III la Facultatea de Litere a Universității de Vest, cea mai tânără membră a cenaclului (în formula actuală) și Alina Mazilu, al cărei debut poetic (editorial) cu volumul La vita è bella, Diacritic, 2017  a fost marcat, cu acest prilej, de poetul-editor Adrian Bodnaru și de Cornel Ungureanu.

Momentele muzicale s-au datorat d-lui profesor Horia Făgărășanu (pian) și tinerei soliste vocale Maria Boldan.

În final, discuțiile au continuat, până târziu, sub cerul înstelat, ba chiar s-au reaprins, în virtutea unei tradiții (,,împământenite” de pe vremea underground-ului întunecatului deceniu nouă), la terasele de vară (încă), din preajmă.

Eugen Bunaru

 

Posted in jurnal | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: