Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Archive for the ‘articole’ Category

poze: lectura lui Alexandru Potcoava

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Ianuarie 29, 2013

DSC01896 DSC01887 DSC01893 DSC01894

Anunțuri

Posted in articole | Leave a Comment »

poze premiere

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Decembrie 8, 2012

Posted in articole | 1 Comment »

cronica – lectura lui Tudor Crețu

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Februarie 12, 2012

In 31 ianuarie ne-am întâlnit pentru a asculta un frament din noul roman pe care-l pregătește  Tudor.

 

Eugen Bunaru remarcă:

– fragmentul de roman citit ne relevă un pariu existenţial al autorului,

cred că poate fi citit ca un roman experimental

– o formulă care încearcă să spargă nişte bariere

– o proză fracturată care se coagulează pe principiul unui colaj =>

– pe de altă  parte e vorba de o proză de ,,autoscopie”, o răsfrângere în oglinzi a eului, nu doar în       plan existenţial, ci şi într-un plan interior

– o combinaţie incitantă între planul subiectiv şi cel detaşat, ,,obiectiv”

-o proză psihologică, analitică

– există un rafinament al detaliilor,

– e, până la un punct, aventura existenţială a unei zile din ,,biografia”personajului, un fel de Ulise…

– se poate vorbi şi de aspectul de jurnal al fragmentului citit

– e o proză puternică, autorul mută ,,obiectivul” pe real, dând o senzaţie de veridicitate

– e şi o proză-poem, o proză labirintică

– foarte frumos, inspirat pasjul, cu tentă onirică, La coafor

există şi câteva sintagme, expresii uşor preţioase, la care se poate renunţa

 

Alex Colţan remarcă:

– creativitate debordantă

– proză de notaţie care camuflează o proză existenţială

– ne aflăm în fata unui jet puternic de inteligenţă creatoare

– personajul se miscă liber, ceea ce denotă inteligenţă şi talent

– stilistic: prezenţa şi persistenţa detaliilor

– dialogul bun; pasaje foarte reuşite în care se face o incursiune poematică

– la nivel existenţial şi la nivel filosofic este o reuşită

– textul se poate condensa într-un poem

 

Bogdan Munteanu:

– e nevoie de o stare pentru a percepe acest tip de text => hallucinogen

– lirism în anumite părţi

 

Natalia Graur:

– personajele sunt oarecum previzibile – ar trebui mai multe detalii

– se observă totuşi complexitatea personajelor si a textului

 

Alexandra Belgun:

– personajele sunt bine conturate

 

Alexandra Coman:

– naturalism, detalii bine conturate

– textul are o forţă datorită acestor detalii

– reuşită este ,,tematica medicală”, elemente carnale trimit la Blecher, Cărtărescu

 

Marian Oprea:

– fragmentul are multă poezie, umor

– fragment receptat mai mult ca poezie

– multe cunoştinte din psihologie, yoga; informaţia e cumulată din alte planuri

– dialogul e brut şi neşlefuit

 

Kara:

– elemente onirice, de vis

– in dialog – un anumit suspans

– textul este incitant, dorinta de a citi mai departe

– ar mai trebui dezvoltate părtile erotice

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Posted in articole | 1 Comment »

Şedinţa Cenaclului „Pavel Dan” din data de 22 noiembrie 2011

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Noiembrie 29, 2011

Au citit Alex Colţan (proză) şi Marian Oprea (poezie)

Eugen Bunaru crede că proza citită de Alex Colţan dă dovadă de o „maturitate a scrisului” şi de profesionism. Este apreciată „lucrătura fină a textului” şi faptul că nu există aspecte care să frizeze ,,căderi” ale scriiturii, cu excepţii minime, în cazul anumitor cuvinte la care s-ar putea renunţa pentru a nu încărca textul din punct de vedere stilistic. Proza are o frazare foarte bună, cu o turnură muzicală şi o „sintaxă foarte bine controlată şi condusă”. Eugen Bunaru observă că Alex Colţan practică o proză al cărei dinamism nu vine din epic, ci merge mai mult pe „sugerarea unui anumit substrat epic posibil” de unde rezultă caracterul pronunţat de „proză de atmosferă”. De altfel, prozatorul posedă şi un „rafinat simţ al detaliului” ceea ce conduce şi la efecte filmice destul de bine conturate. Se observă şi actualitatea temei – o temă  ,,exotică” prezentând o „lume amestecată”, formată din „oameni care comunică, dar nu comunică între ei”. Domnul Bunaru sugerează că textul poate fi privit şi din prisma temei integrării într-o lume (a globalizării) în care omul poate deveni, uneori, o victimă. Se semnalează şi „glisarea spre oniric” (din episodul cu visele personajului) şi se atrage atenţia asupra faptului că latura onirică ar putea fi exploatată mai mult. De asemenea, domnul  Bunaru observă onomastica pe care o consideră „foarte interesantă” deoarece trimite spre cea biblică (Petru) şi afirmă că proza dobândeşte un plus de credibilitate – ca atmosferă şi cadru – prin inserarea bine dozată a unor cuvinte şi expresii în limba spaniolă.

În cazul poeziei lui Marian Oprea, Eugen Bunaru spune că asistăm la „regenerarea propriilor trăiri”. Se observă amestecul de elemente yoghine, creştine cât şi elemente personale provenite din ,,obsesiile” poetice mai vechi. Există şi o latură ludică în poezia sa. Totuşi unele versuri par să producă efecte de un comic involuntar. Poezia lui Marian Oprea are, pe alocuri, şi o tentă socială în versuri precum: „…prostimea votează…”, dar şi în unele „versuri rebele” care condamnă şi „flagelează anumite vicii ale societăţii actuale”. Domnul Bunaru consideră că, uneori, lucrurile îi scapă poetului dintr-un anumit „echilibru textual şi subtextual”, cum ar fi amalgamul de elemente (yoghine, creştine, personale, ,,filozofice”) care nu este întotdeauna funcţional din punct de vedere poetic. Scriitura este una bună sub aspect tehnic, dar acest amalgam dă, uneori, textului o notă de inadecvare, o notă forţată.

Bogdan Munteanu remarcă tehnica vargasllosiană a lui Alex Colţan în care nu intriga şi deznodământul sunt importante, ci atmosfera. În acest tip de proză cititorul are un rol mai degrabă de observator. Se apreciază acurateţea limbajului şi calitatea pasajelor descriptive. Pe de altă parte, Bogdan afirmă că i-ar fi plăcut ca proza să posede mai multă acţiune. În cazul poeziei se apreciază originalitatea, dar se semnalează o anumită recurenţă din punct de vedere tematic şi stilistic.                                               

Aleks Stoicovici apreciază proza lui Alex Colţan ca fiind una de calitate, antrenantă da capo al fine şi semnalează faptul că textul citit este, printre altele, şi rezultatul unei munci de cercetare. Inserţiile din spaniolă sunt foarte bine dozate şi deloc obositoare. Dat fiind faptul că avem de a face cu o proză de atmosferă,  acţiunea, probabil, ar fi distrus-o. Aleks afirmă că textul porneşte de la premisa că „Petru e o victimă, e mâncat de rutină”. Domnul Bunaru intervine şi subliniază că personajul are o puternică „aură metafizică”. Schimbarea planurilor este foarte bine făcută. Se atrage atenţia asupra unor structuri mult prea alambicate care atrag o topică nefericită şi propune renunţarea la unele cuvinte din prima parte a textului (prima pagină). În legătură cu poezia lui Marian Oprea, Aleks Stoicovici afirmă : „…la sfârşitul lecturii am avut impresia că îl citesc pe Brumaru din Infernala comedie…”. Poezia este ratată din punctul de vedere al rimei deoarece acestea sunt extrem de facile. De asemenea unele expresii uzate sunt folosite excesiv. Eugen Bunaru intervine şi completează afirmând că Marian încearcă în poezia sa un intertextualism. Şi în concepţia dumnealui rimele sunt ratate. Aleks Stoicovici consideră al doilea text ca fiind cel mai bun din întregul grupaj. Alex Colţan intervine şi sugerează o posibilă interpretare a poeziilor dintr-o perspectivă metafizică. Acest aspect este valabil în special în cazul poeziilor construite pe tema iubirii.                                 

Ioana Duţă apreciază proza lui Alex Colţan, dar consideră că ştim prea puţine lucruri despre personaje. Există o oarecare discrepanţă în modul în care personajul Petru se comportă de-a lungul prozei deoarece „ în primele cinci pagini el apare ca un muncitor pentru ca în ultimele două pagini să apară ca un intelectual”. Ioana semnalează şi unele scăpări de ordin gramatical. Cu privire la poezia lui Marian Oprea, Ioana Duţă acuză tema sexuală şi completa nepotrivire de registre: erotic şi religios, laic şi religios, lucru care confirmă „forţarea” de care vorbea şi domnul Bunaru. Poezia poate da impresia de neseriozitate. Alex Colţan aderă la idee şi sugerează că ar mai trebui lucrat la limbaj. Eugen Bunaru afirmă că Marian Oprea „a primit deja o validare a criticii în plan poetic” şi afirmă că aşa-zisa monotonie a temei, a motivelor şi a tonalităţii nu este o carenţă în sine. E cazul unor mari poeţi ca Bacovia, Mircea Ivănescu, poeţi care au folosit  mai tot timpul acelaşi arsenal poetic, dar la o mare altitudine estetică şi de trăire, de asumare.                  

Petre Bilea apreciază descrierile din proza scurtă şi subliniază empatia personaj-cititor deoarece cititorul se poate regăsi foarte uşor în unele dintre ipostazele în care se găseşte personajul principal. De altfel tema principală este aceea a înstrăinării care atrage alienarea. Petre consideră că poezia lui Marian este o continuă „oscilaţie între seriozitate şi neseriozitate”.

Florin Donţu consideră că proza este foarte bine lucrată sub aspect tehnic, iar descrierile sunt foarte reuşite. Se propune o interpretare sub aspect mitic. În legătură cu poezia, Donţu vorbeşte despre dimensiunea de pamflet şi latura ironică a textelor, laturi care, în concepţia sa, trimit spre metafizic.

Daniel Faur consideră că Alex Colţan şi-a apropiat foarte bine tehnica narativă a a scriitorilor latino-americani, în special tehnica vargasllosiană. Măiestria narativă reiese şi din faptul că dialogul nu este explicitat, ci este „ascuns” în naraţiune. Daniel consideră că schimbarea de planuri este prea bruscă din punct de vedere stilistic deoarece dacă prima parte este relativ săracă în figuri de stil, ultimele două pagini abundă în astfel de procedee. În legătură cu poezia lui Marian, Daniel Faur apreciază originalitatea tehnică şi afirmă că poezia este „o combinaţie între epigramă, poem de dragoste şi prozopoem.” Totuşi textele lui Marian par recurente atât din punct de vedere stilistic, cât şi din punct de vedere tematic.

Marian Oprea intervine şi afirmă că poeziile sale sunt „rezultatul unor trăiri personale”. Şi Alex Colţan mărturiseşte acelaşi lucru despre proza sa şi vorbeşte despre dimensiunile metaforei „ceţii”: ceaţa memoriei, ceaţa ca fenomen meteo şi „ceaţa contemporană a emigraţiei”.

 

Posted in articole | Leave a Comment »

cronică de cenaclu: 18 octombrie (Bogdan Munteanu – proză ; Florin Donţu – poezie)

Posted by Aleksandar Stoicovici pe Octombrie 31, 2011

Bogdan Munteanu (proză) şi Mihai-Florin Donţu (poezie)

18 octombrie 2011

În 19 octombrie 2011 ne-am reunit pentru prima întâlnire de cenaclu din noul sezon. Au citit Bogdan Munteanu (proză) şi Mihai-Florin Donţu (poezie).

Domnul Eugen Bunaru e de părere că în cazul lui Bogdan Munteanu nu este vorba de un începător, el confirmând deja ca prozator.

În continuarea a ceea ce spune Viorel Marineasa pe coperta a 4-a a ultimei cărţi a lui Bogdan Munteanu, Bine te-am rătăcit, incognito!,  dl. Bunaru afirmă că e vizibil exerciţiul scrisului atunci când parcurgi proza lui Bogdan. Totul e bine construit şi fiecare frază se află la locul potrivit. Sub aparenţa unei proze lejere, se ascunde o proză care ne pune în faţa unor aspecte totuşi profunde şi delicate ale existenţei cotidiene.

“Prima proză din seara asta, Anunţul poate părea o proză lejeră, care ar trebui să ne predispună la a zâmbi. Acesta poate fi şi primul impact al prozei – umorul. În cazul de faţă e vorba mai degrabă de un umor englezesc, decât de unul balcanic. Umorul funcţionează mai degrabă ca o faţadă, substratul textului fiind mai grav.” a afirmat dl. Bunaru, continuând prin a afirma: “În ambele proze am apreciat această subtilitate care ţine şi de exerciţiul scrisului, dar clar şi de talent. Aş spune că am receptat aceste proze ale lui, aşa cum a subliniat şi V. Marineasa, ca file de jurnal şi am simţit ceva din spiritul scriiturii lui Caragiale în Momente şi schiţe. Pe de altă parte, m-am gândit şi la Mircea Pora, care are chestiuni superbe ale umorului duios, blând. Am făcut paralela asta şi la nivel valoric.”

O altă calitate a scrisului, care în cazul prozatorilor e chiar o probă de încercare, e oralitatea prin care poate să redea modalitatea de a gândi şi de a se exprima a unui personaj. Astfel, personajele devin credibile, convingătoare.

Domnul Eugen Bunaru a încheiat cu observaţia că proză e aparent minimalistă, dar ea ne pune faţă în faţă cu lumea în care trăim, cu aceastră proză a vieţii, crezând că modalitatea aceasta a utilizării umorului acid, face  credibil acest avertisment: faptul că trăim într-o lume dezarticulată, kitchoasă, care după 20 de ani de la revoluţie dă senzaţia unei tranziţii nereuşite.

În ce priveşte poezia, dl. Bunaru consideră că Mihai-Florin Donţu are o seriozitate a discursului poetic, prin seriozitate refedindu-se la acest discurs care îşi propune cumva să fie grav, să aibe o anumită greutate. Nu intră în discuţie faptul că Florin n-ar avea sensibilitate şi talent, dar poezia sa dă senzaţia că se află într-o fază.

Principalul reproş pe care îl poate invoca ar fi legat de faptul că Florin nu poate cumva să iasă din corsetul unei tonalităţi prea grave, fiind astfel tributar unui discurs poetic consumat.

Alexandra Coman a afirmat că proza lui Bogdan i-a stârnit aceeaşi reacţie pe care a avut-o şi la lansarea cărţii. Proza lui Bogdan te forţează să stai cu zâmbetul pe buze, dar, asemenea domnului Bunaru, a simţit că, dincolo de acel umor negru, se ascund mici tragedii.

Vorbind despre poezia lui Florin Donţu, Bogdan Munteanu a afirmat că, deşi nu se prea pricepe la poezie, vede ca pe un avantaj faptul că poemele, deşi scurte, reuşesc să inducă o anumită stare. Observaţia sa a fost legată de folosirea gerunziilor, care apar aproape în fiecare poem.

Octavia Sandu a spus că i-au plăcut foarte mult prozele pe care le-a citit Bogdan, considerând că că lucrurile se încheagă bine, situaţiile sunt credibile, personajele bine construite. Este o proză scurtă care i-a ieşit de la început până la final.

“Despre poezie… pot să zic că mi-am amintit de mine cum scriam când am venit la cenaclu. Aveam şi eu imagini peste imagini care se sufocau reciproc şi nu se mai înţelegea nimic. Mergeam mult spre abstract şi mizam pe metafore încâlcite pe care aşteptam ca oamenii să le dibuiască. Cred că textele ar trebui aerisite.”

Alex Colţan a afirmat că prima proză i s-a părut mai reuşită decât ce-a de-a doua pentru ca nu abundă în repetiţii. La prima audiţie e o proză de umor (de situaţie, de limbaj), dar nu întâlnim un umor acid, care să ardă. Privirea autorului e destul de relaxată când povesteşte şi asta face bine la curgerea textului.

“Am văzut un exerciţiu în proză care e la intersecţia dintre modernitate şi postmodernitate. Mi-a plăcut şi buna stăpânire a limbajului (nu repetă involuntar cuvinte, nu se încurcă în sensuri). Eu aş fi lucrat în locul tău mai puţin la intrigă la ambele proze. Aş fi adâncit personajele, care par oarecum confuze.

E o demonstraţie a faptului că poţi să reuşeşti în proză şi fără vulgarităţi. Îmi aminteşte, pe de-o parte, de modernitatea lui Cehov sau chiar de proza lui Haşek, dar şi de Cimpoeşu. E o proză a unui autor care are exerciţiu, limbaj şi poate să conducă liber textul.”

„În privinţa poeziei, sunt de acord cu ce s-a spus despre poezia lui. Mi s-a părut interesant un anume simţ al picturalului şi reuşeşti când simplifici foarte mult imaginile. Apar nişte motive care apar şi în pictură: lumina, îngerii (care trimit şi spre pictural şi spre religios).

Ar trebui lucrat la limbaj, dar direcţia mi se pare interesantă. Poate toţi ar trebui să trecem prin lecţia modernismului, ca sa putem aborda alte stiluri.”

Raul Bribete: „Respect punctele de vedere ale antevorbitorilor mei. Mie îmi plac foarte mult poeziile tale, deşi există şi câteva lucruri redundante în ceea ce spui. Nu îmi plac titlurile.

Reuşeşti să transpui cititorul în lumea ta, iar la o impresie superficială pare a fi un idiolect. Dacă pătrunzi mai cu atenţie în interiorul poemului, îţi dai seama că e elaborat textul, matur.

Proza îmi pare facilă, prea simplistă, prea cotidiană, prea ancorată în real. Nu are acel ceva care-mi place mie, un filon metafizic, mai multe lucruri interşanjate, dar în special o anumită viziune care să ducă spre metafizic.”

Natalia Graur: „În primul text de proză, vine foarte brusc furia lui împotriva administratoarei. Există acolo o ruptură acolo. În rest, nu am ce să obiectez. A doua proză curge foarte bine până la final care pare cumva dezumflat.

În poezie cred că se formează un univers poetic foarte închis în care parcă nu se întâmplă nimic nou. Simt nevoia de anumite imagini sau întâmplări care să mă scoată din universul acesta.”

Adelina Vasile: “Nu am mare deschidere la genul acesta de proză, dar ca primă impresie îmi place foarte mult. E o proză care te ţine în priză şi nu-ţi dă nici un moment de respiro. Există umor în ambele proze, dar aş vrea să aflu mai mult despre personaje.

Poezia mi se pare o lectură foarte dificilă pe care nu o consider accesibilă pentru mine.”

Raluca Sandu: „În proză s-a mers mai degrabă pe conturarea unor tipologii umane. Se simte într-adevăr experienţa scrisului, iar în poezie, lucrurile se leagă frumos.”

Marian Oprea: „Poemele dau impresia ca sunt alternanţă de pasaje bune şi pasaje slabe. Textele trebuie lucrate şi stoarse până la ultima picătură.

Îţi lipeşte un univers propriu şi dai impresia că pescuieşti versuri. Dacă te-ai întinde pe spaţii mai mari, ai putea să te vezi mai bine şi e important să scrii despre tine.”

Posted in articole | Leave a Comment »

cronica aleksandar stoicovici

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 30, 2010

Cronica de Octavia Sandu

Domnul Bunaru vede în Aleksandar un poet de cursă lungă ce are un pariu cu poezia. Poemele citite alcătuiesc un grupaj unitar care demonstrează o gândire poetică în perspectivă. Faţă de textele vechi remarcă o modificare la nivel de discurs poetic, un registru nou, pentru că acolo nota de originalitate consta în fuziunea dintre real şi o zonă uşor onirică şi cu tentă religioasă. În grupajul de faţă observă sincronizarea cu poezia douămiistă, un fel de ancorare într-un real regăsibil în imediata apropiere. Dacă în volumul de debut accentul cade pe imagine şi metaforă, în grupajul de faţă discursul este mai neutru şi textul riscă să devină descriptiv. Este o poezie de captare a realului la modul chirurgical  ce necesită o tăietură foarte rafinată pentru a se ajunge la miezul ei. Domnul Bunaru constată, în acelaşi timp, că nu e vorba de o ruptură, ci de o poezie mai directă ce propune un discurs mai frust şi alege câteva texte pentru exemplificare. Remarcă deasemnea deschiderea spre imagini ce trancend, capacitatea de vizualizare a textului care transformă poezia lui Aleksander într-una picturală.

Alex Ceauşu evidenţiază textele care i-au plăcut observă o tensiune ce se „demitizează” pe parcurs, o îmbinare de stări ce la final cad în relaxare. Uneori versurile dau impresia că nu se continuă.

Flavius Furtună este de părere că poezia lui Aleksandar conţine imagini suprarealiste bine realizeate şi comentează câteva poezii în care remarcă ironia, ludicul, dar şi urâtul ca toblou estetic şi echilibrat.

Erika Ada vorbeşte despre imaginile plastice care par un set de diapozitive suprapuse.

Alexandra Coman remarcă textele bune şi posibilităţile mari de interpretare pe care le deschide poezia lui Alex.

Ana Puşcaşu consideră că talentul lui Aleksander nu mai poate fi contestat. Tensiunea poeziei lui e născută din încordare şi dinamism, momentul de respiro e tăiat şi poezia are o alunecare specifică. Evidenţiază supraaglomerarea de epitele în unele texte, cât şi o recuzită destul de folosită pe alocuri care însă nu e întotdeauna de evitat dacă ştii cum să o foloseşti.

Marinel crede că textele cu desfăşurare mai mare sunt mai bune, remarcă câteva poeme care i se par bune, dar şi cleşeele care există.

Ariana Perhald fuzionează cu poezia lui Aleksandar, iar cuvintele sunt folosite în aşa fel încât să pătrundă într-un etaj superior al raţiunii. Există inocenţă, o lume fantastică, imagini halucinante în genul lui Ernesto Sábato, iar toate, îmbinate cu starea de trezie, reuşesc să dea realităţii o nouă valenţă.

Alex Colţan observă o încercare de a-şi crea propriul stil. Sunt imagini care amintesc de dadaism, versuri frumoase, foloseşte aceleaşi motive ca surse de încordare, însă există şi repetiţii care deranjează sau simboluri care pot fi taxate drept clişeu. Poezia lui concentrează o privire cinică asupra realităţii, inclusiv emoţiile sunt radiografiate, fapt ce denotă apropierea de pictural.

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

Cronică Beatrice Serediuc

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 27, 2010

Domnul Eugen Bunaru consideră că Beatrice scrie o poezie directă, mai puţin axată pe metafore şi pe lirism. Venind din zona prozei, lucru vizibil şi în modul de a scrie poezie, Beatrice are capacitatea de a elimina cu uşurinţă surplusul de lirism. Domnul Bunaru a accentuat de asemenea faptul că în poeme este construit un micro-univers, un univers al lumii de cartier, aflat la interferenţa dintre existenţa unor personaje sugerate şi intruziunea unor elemente din cotidian. Pe lângă observaţiile de mai sus, au fost apreciate de asemenea ironia şi aciditatea textelor, dar şi titlurile inspirate. Singurul “reproş” adus textelor a fost că uneori acestea dau senzaţia că sunt sufocate de verbiaj.

Alexandra Belgun a făcut o analiză pe textele citite de Beatrice şi a subliniat faptul că poemele, care îi aduc aminte de Blecher, sunt susţinute de imagini vizuale puternice. În contradicţie cu dl Eugen Bunaru, care a pledat pentru textele mai lungi, Alexandrei i-au plăcut textele scurte în care mesajul este mai direct.

Asemenea antevorbitorilor săi, Alexandra Coman a apreciat tonul direct al poemelor care surprind cu ironie o realitate dură, caracterizând poezia lui Beatrice Serendiuc ca fiind o poezie rece. O altă observaţie interesantă a Alexandrei a fost legată de construcţia textelor, care sunt formate din mai multe versuri “distante” care sunt închegate în jurul unui vers esenţial.

Ana Puşcaşu a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind un joc între distanţare şi sensibilitate, considerând de asemnea că versurile cu efect umoristic o prind mai degrabă în proză decât în poezie. Ana a făcut o analiză succintă pe textele din grupaj, nuanţând atât punctele tari, cât şi punctele la care Beatrice ar mai avea de lucrat.

Asemenea Anei Puşcaşu, Alex Colţan a afirmat că sunt pasaje care i-au plăcut şi care nu, apreciind poezia lui Beatrice ca fiind o poezie minimalistă în care eul poetului se împrăştie în jur. Imaginile tari şi limbajul direct duc poemele spre zona underground, în timp ce alunecările spre suprarealism, spre basm o aduc înspre zona filozofării. Pe lângă cele amintite, Alex a mai apreciat titlurile poemelor pe care le-a catalogat ca fiind interesante, pasajele descriptive, în care se observă faptul că Beatrice e prozatoare, sfârşind prin a afirma că la Beatrice Serendiuc “creativitatea e brici”.

Ariana Perhald a afirmat că din punctul ei de vedere grupajul e unitar, cu poeme mai mult sau mai puţin lucrate care, per ansamblu, îi aduc aminte de atmosfera din filmele lui Emir Kusturica. Ea a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind o poezie a contrastelor, care lasă într-un fel cititorul să-şi aducă contribuţia.

a consemnat Aleksandar Stoicovici

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

Crivaia paveldaniştilor

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe August 14, 2010


Drumul până la Crivaia urcă şerpuind din Reşiţa, străbate Văliugul cu birturi unde bătrânii te salută cu „bună!” de fiecare dată când treci pe lângă ei, şi se opreşte tocmai în dreptul cabanei militare. Aici trupa se regrupează încet-încet. Unii au ajuns deja, alţii încă urmează să sosească.

Şi anul acesta, în prima săptămână a lui august, a fost rândul paveldaniştilor să pună stăpânire pe Crivaia. Din formula de anul trecut ne-au fost şi acum alături domnul Eugen Bunaru, care a coordonat şedinţele de cenaclu organizate, după tradiţie, pe terasa cabanei, Marian Oprea, care ne-a delectat cu noi poeme erotice, şi Nico Papp care a fost la înălţime cu textele dedicate lui Moni Stănilă.

Lecturi şi discuţii pe texte au avut loc în fiecare seară. Încă de la bun început atmosfera poemelor lui Ionuţ Ionescu s-a suprapus peste imaginea tăcutei Crivaia pe care Andrada Jichici a înlocuit-o cu frenezia explorării unei  pieţe de oameni. Marius Aldea a deschis pentru câteva clipe „damigeana cu fluturi”, cu toate mişcările şi senzaţiile copilăriei, în timp ce în poemele lui Marian Oprea ludicul a întâlnit mai degrabă dimensiunea erotică. Şi, pentru că nu eram tocmai departe de Gărâna şi chiar speram (unii dintre noi) să ajungem şi până acolo, Octavia Sandu a citit o proză inspirată din amintirile locului. Cu proza poetică a lui Beatrice Serediuc am încheiat şedinţele de cenaclu de la Crivaia, punctul culminant rămânând concursul de texte scrise în timpul tabarei şi care s-a finalizat cam aşa: locul întâi – Ionuţ Ionescu, locul doi împărţit de Octavia Sandu şi Nico Papp, iar locul al treilea revenindu-i lui Marius Aldea.

Pe lângă amintitele discuţii şi lecturi au fost şi băile în lac pe care le-am prelungit cu plimbări până în Văliug sau cercetând împrejurimile, căutând să descoperim vechi poveşti sau să trăim unele noi. Nu au lipsit nici faimoasele opriri la Beno şi Brigitte cu poveşti, cântece sau frânturi de conversaţie cu turiştii nemţi. Regretăm totuşi absenţa arădenilor pe care i-am aşteptat cu nerăbdare.

În ultima seară ne-am bucurat de focul de tabără la care au muncit atât băieţii, dar şi de bunăvoinţa lui Aleksandar Stoicovici care ne-a cântat la chitară. Crivaia paveldaniştilor a fost, am putea spune, şi anul acesta o reuşita.

Posted in articole, Crivaia | Leave a Comment »

la arad cu paveldaniştii

Posted by Moni Stănilă pe Iunie 22, 2010

În 17 iunie, pe o căldură sufocantă, cu toate pînzele ude, înghesuiţi în microbusul de Oradea, ne-am pornit spre întâlnirea cu Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Arad. Cu doi ani în urmă, citisem acolo cu Dafina David şi Alexandru Colţan. Undeva deasupra Joy’s-ului. Îmi amintesc şi azi emoţiile avute.

Prietenii noştri de la Arad ne-au aşteptat de data asta cu o surpriză care urma să răsplătească cu notă maximă căldura îndurată. La Water House, pe o terasă învăluită în alb (ca o foarte recentă reclamă la dinţi), cu flori şi umbre, cu mari căni de sticlă în care apa îşi plimba feliile de lămîie, a avut loc şedinţa de cenaclu. Amfitrionii, aşa cum era firesc, au fost domnii Vasile Dan – din partea Aradului, şi Eugen Bunaru – din partea Timişoarei. Ambii au amintit despre vechimea şi importanţa Cenaclului Pavel Dan, dar au vorbit şi despre momentul actual.

La masa – de fapt scaunul – de lectură am fost reprezentaţi de aripa tânără, dar de vârf: la proză Beatrice Serediuc şi Octavia Sandu, iar la poezie Ana Puşcaşu şi Aleksandar Stoicovici. Textele au fost pe măsura aşteptărilor şi au stârnit discuţii aprinse. Aradul, ca să dau un nume generic, a luat foarte în serios “ofensiva paveldanilor” cum a numit, această iniţiativă, doamna Cuciureanu în cronica de acum doi ani. 

În afară de vip-urile momentului se cerea şi o susţinere din partea Timişoarei. În urma tragerilor la sorţi Marian Oprea a încropit galeria, Andrada Jichici a consemnat discuţiile pentru cronica de pe blogul cenaclului, eu m-am jucat de-a fotograful sesiunii.

După lectură domnul Vasile Dan i-a dat cuvântul lui v.leac, apoi au vorbit Horia Ungureanu, Gheorghe Mocuţa, doamna Cuciureanu. Andrei Mocuţa a stat cuminte.

Mi-a părut rău că a trebuit să o întind imediat după lectură şi să nu mă bucur de berea de după, însă Ionela Micle mă aştepta în Manufactura pentru o seară rusească cu muzică şi poezie.  Unde Dima Bodarev pregătise un pachet de cântece ruseşti, menit să rupă bis-uri şi aplauze, Marius Aldea şi Ionela recital din Esesnin, iar eu promisesem să-mi plimb Ras Putinul pe acolo. Aşa că cireşele de pe tort s-au mâncat fără mine.

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 4 Comments »

cronică la 25 mai

Posted by Moni Stănilă pe Iunie 22, 2010

cronică de Andrada Jichici

 

Pe 25 mai Moni Stănilă şi Nicoleta Papp ne-au citit poezie.

Eugen Bunaru observă o evoluţie în poezia Nicoletei Papp, evoluţie datorată unei eficiente ancorare în real. Poeta ştie să utilizeze detalii aparent minore într-un tip de scriitură cu tentă minimalistă desprinsă dintr-un context cotidian ingrat. Inserţiile suprarealiste sunt cele care propulsează cititorul afară din acest context derizoriu. Cu excepţia unor clişee douămiiste şi a unor sintagme preţioase, Eugen Bunaru apreciază ambiguitatea poetică, curaj al verbului poetic şi dovada unui instinct poetic bun care îşi găseşte tehnica adecvată şi ştie să lase loc sugestiei şi autenticităţii.

În ceea ce priveşte poeziile citite de Moni Stănilă, scriitoare care beneficiază deja de o reală recunoaştere poetică, Eugen Bunaru observă un anumit surplus, o aglomerare, remarcând totodată  prezenţa in poemul „noapte buna, să vă urîţi plăcut”  a unui ton sentenţios cu efecte negative, o siguranţă excesivă a afirmaţiilor.

Lui Aleksandar Stoicovici îi plac ambele grupaje de poezii. Textele Nicoletei Papp conţin imagini puternice, foarte bine realizate, dar şi unele locuri comune. Versurile alambicate ar trebui aerisite. Dintre poemele Monicăi Stănilă preferă „Genealogie subiectivă 1” şi „Genealogie subiectivă 2”, observând în acelaşi timp trimiterile la Tolstoi din „Poemul cu oameni”.

Beatrice Serediuc apreciază conturarea unui stil propriu, recognoscibil în cazul poetei Moni Stănilă.

Alex Colţan observă exploatarea eficientă a imaginilor ca trăsătură caracteristică ambelor scriitoare. Tendinţele douămiiste din poezia Nicoletei Papp nu exclud o anumită delicateţe poetică. Poemele Monicăi Stănilă dovedesc o încercare de narativitate a textului, unele dintre ele ar putea fi schiţe de proză. Imaginea joacă rolul de nucleu narativ, textele construindu-se ca flux de imagini puternice care se susţin reciproc prin contrast.

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: