Cenaclul Pavel Dan

cenaclu literar din Timisoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile” 08.02.1993, ION MONORAN

Arhivă autor

sedinta de cenaclu

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Decembrie 8, 2010

urmatoarea sedinta va avea loc joi, 9 dec, de la ora 18.30. citeste alex coltan proza.

Anunțuri

Posted in anunt, întâlnire de cenaclu | Leave a Comment »

sedinta de cenaclu

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Noiembrie 16, 2010

urmatoarea sedinta de cenaclu va avea loc joi, 26 noi 2010, de la ora 19, la CS.

Posted in anunt, întâlnire de cenaclu | Leave a Comment »

cronica ioana duta

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Noiembrie 16, 2010

Consemnează Ariana Perhald

 

 

Ioana Duţă

Eugen Bunaru: –     Poezia Ioanei este o poezie de atmosferă

–         Ceea ce este important pentru poetă – grupajul are o unitate de ton

–          Poeziile se leagă între ele prin tonalitate

–         Există deja o creştere, o evoluţie

–         Apar uneori nesiguranţe, stridenţe

–         Există sintagme care distonează, sunt parazitare

–         Textele sunt curate, realizate cu profesionalism, datorită lecturilor, probabil datorită frecventării Cenaclului Pavel Dan şi a decantării experienţelor

–         Poezia Ioanei descrie microuniversul, ca topos

–         Construcţia se realizează prin întoarcerea la copilărie , un bun exemplu fiind poezia „Ne-am suit într-o bărcuţă

Ne-am luat rămas bun am împăturit într-o basma roşie

Poze cu nunta părinţilor noştri am strâns flori de

Păpădie le-am întins pe fundul bărcii pentru

Când ne va lua dorul de câmpie ne-am lăsat în voia

Apelor strângându-ne de mână ştiind că nu ne va fi

Nici foame nici sete atingem apa printre degetele

Noastre trec peşti şi solzii lor luminoşi ne tatuează

Pielea

-bine scris, strâns, concentrat, nici pozitiv, nici negativ,

-rotund

–   Fiecare poem are un mic nucleu epic „desperecheat” care duce la

declanşarea substratului afectiv al memoriei

–         Câteodată textul trenează, se dilată, uneori e necesară suprimarea

discursivităţii

–    Poemul  „ ***

–         „văd automatele de cafea ce nu dădeau randament

–         aici  textul se împovărează

–         tot textul este prea sufocat de cuvinte

–         Alte poeme au versuri memorabile – „ Ne-am suit într-o bărcuţă

Desperecheat ”, ultimul „ Îmi scurg anii în chiuvetă

–         au un suflu poetic bun, dar uneori textul se diluează

O dorinţă a Domnului Bunaru – „uşor, puţină răutate, să răsuceşti cuţitul în poem

–         Poezia „ Resestare” – „ privesc pe geam la parafele puse pe scoarţa copacilor”

–         „ Ştirile se scriu pe un cearşaf atârnat de gard

iar lumina se ghemuieşte într-o butelie ”

–         uneori tehnica enumerării duce la spaţialitate, alteori la enumerări în sine;

–         Uneori poeziile au finaluri suspendate „ Cu geamul deschis ” – „ de când am învăţat că fruntea sub anestezie  se netezeşte „

–         este un text explicit

–         „ Eu aş lăsa poezia mai deschisă „ , „ca loc de participare a cititorului” , Ioana ar trebui să se gândească la o plachetă.

Beatrice Serediuc

–         Poezia ei  este un univers feminin al izolării

–         Necesită incisivitate, cel mai mult poezia „ Resetare „

–         „ Îmi scurg anii …” – este o poezie a deznădejdii, un sentiment de iritare – „ fac piruete pe sunetul Poliţiei ”, „ de-acum timpul are cutie de viteze”

–         Ioana e mult mai rea în proză

–         În ciuda cuminţeniei, Ioana e jucăuşă, poezia ei se desfăşoară în mai multe universuri, alteori în universuri periferice – „ sirene de poliţie ”

–         Trebuie scoase anumite lucruri

–         Uneori apare forţarea metaforizării – „ Îmi scurg anii în chiuvetă”

–         „ Automatele de cafea ce nu dădeau randament” – este prozaic, forţat.

Eugen Bunaru – necesită reformulare

Eliana Popeţi –    „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze ” …

Eugen Bunaru – Nu ţi-a plăcut ?

Eliana Popeţi – E o imagine coafată, făcută, confecţionată

Eugen Bunaru –   „ De-acum „ sună  prea ca o definiţie, totuşi, are vigoare, o putere a                                        lui

Beatrice Serediuc

–         Să renunţe la „ De-acum ”, mie-mi place

Eliana Popeţi –  Şoferii o înţeleg mai bine

–         sunete sugrumate

Eugen Bunaru – Dar Adrian, ce ne spui tu?, care poezie ţi-a placut cel mai mult?

Adrian Icobescu – Mie mi-a placut „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze”, dar

trebuia pus semnul exclamării !

Eugen Bunaru – De ce ?

Adrian Icobescu – Ca la sfârşitul unei compuneri, când ultima propoziţie care are semnul

exclamării.

Posted in întâlnire de cenaclu, poezie | 2 Comments »

sedinta de cenaclu

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Noiembrie 11, 2010

joi, 11 noiembrie, citeste Eliana Popeti proza.
Ne vedem la cs de la 19>)

Posted in anunt, întâlnire de cenaclu | Leave a Comment »

cronica aleksandar stoicovici

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 30, 2010

Cronica de Octavia Sandu

Domnul Bunaru vede în Aleksandar un poet de cursă lungă ce are un pariu cu poezia. Poemele citite alcătuiesc un grupaj unitar care demonstrează o gândire poetică în perspectivă. Faţă de textele vechi remarcă o modificare la nivel de discurs poetic, un registru nou, pentru că acolo nota de originalitate consta în fuziunea dintre real şi o zonă uşor onirică şi cu tentă religioasă. În grupajul de faţă observă sincronizarea cu poezia douămiistă, un fel de ancorare într-un real regăsibil în imediata apropiere. Dacă în volumul de debut accentul cade pe imagine şi metaforă, în grupajul de faţă discursul este mai neutru şi textul riscă să devină descriptiv. Este o poezie de captare a realului la modul chirurgical  ce necesită o tăietură foarte rafinată pentru a se ajunge la miezul ei. Domnul Bunaru constată, în acelaşi timp, că nu e vorba de o ruptură, ci de o poezie mai directă ce propune un discurs mai frust şi alege câteva texte pentru exemplificare. Remarcă deasemnea deschiderea spre imagini ce trancend, capacitatea de vizualizare a textului care transformă poezia lui Aleksander într-una picturală.

Alex Ceauşu evidenţiază textele care i-au plăcut observă o tensiune ce se „demitizează” pe parcurs, o îmbinare de stări ce la final cad în relaxare. Uneori versurile dau impresia că nu se continuă.

Flavius Furtună este de părere că poezia lui Aleksandar conţine imagini suprarealiste bine realizeate şi comentează câteva poezii în care remarcă ironia, ludicul, dar şi urâtul ca toblou estetic şi echilibrat.

Erika Ada vorbeşte despre imaginile plastice care par un set de diapozitive suprapuse.

Alexandra Coman remarcă textele bune şi posibilităţile mari de interpretare pe care le deschide poezia lui Alex.

Ana Puşcaşu consideră că talentul lui Aleksander nu mai poate fi contestat. Tensiunea poeziei lui e născută din încordare şi dinamism, momentul de respiro e tăiat şi poezia are o alunecare specifică. Evidenţiază supraaglomerarea de epitele în unele texte, cât şi o recuzită destul de folosită pe alocuri care însă nu e întotdeauna de evitat dacă ştii cum să o foloseşti.

Marinel crede că textele cu desfăşurare mai mare sunt mai bune, remarcă câteva poeme care i se par bune, dar şi cleşeele care există.

Ariana Perhald fuzionează cu poezia lui Aleksandar, iar cuvintele sunt folosite în aşa fel încât să pătrundă într-un etaj superior al raţiunii. Există inocenţă, o lume fantastică, imagini halucinante în genul lui Ernesto Sábato, iar toate, îmbinate cu starea de trezie, reuşesc să dea realităţii o nouă valenţă.

Alex Colţan observă o încercare de a-şi crea propriul stil. Sunt imagini care amintesc de dadaism, versuri frumoase, foloseşte aceleaşi motive ca surse de încordare, însă există şi repetiţii care deranjează sau simboluri care pot fi taxate drept clişeu. Poezia lui concentrează o privire cinică asupra realităţii, inclusiv emoţiile sunt radiografiate, fapt ce denotă apropierea de pictural.

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

Cronică Beatrice Serediuc

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 27, 2010

Domnul Eugen Bunaru consideră că Beatrice scrie o poezie directă, mai puţin axată pe metafore şi pe lirism. Venind din zona prozei, lucru vizibil şi în modul de a scrie poezie, Beatrice are capacitatea de a elimina cu uşurinţă surplusul de lirism. Domnul Bunaru a accentuat de asemenea faptul că în poeme este construit un micro-univers, un univers al lumii de cartier, aflat la interferenţa dintre existenţa unor personaje sugerate şi intruziunea unor elemente din cotidian. Pe lângă observaţiile de mai sus, au fost apreciate de asemenea ironia şi aciditatea textelor, dar şi titlurile inspirate. Singurul “reproş” adus textelor a fost că uneori acestea dau senzaţia că sunt sufocate de verbiaj.

Alexandra Belgun a făcut o analiză pe textele citite de Beatrice şi a subliniat faptul că poemele, care îi aduc aminte de Blecher, sunt susţinute de imagini vizuale puternice. În contradicţie cu dl Eugen Bunaru, care a pledat pentru textele mai lungi, Alexandrei i-au plăcut textele scurte în care mesajul este mai direct.

Asemenea antevorbitorilor săi, Alexandra Coman a apreciat tonul direct al poemelor care surprind cu ironie o realitate dură, caracterizând poezia lui Beatrice Serendiuc ca fiind o poezie rece. O altă observaţie interesantă a Alexandrei a fost legată de construcţia textelor, care sunt formate din mai multe versuri “distante” care sunt închegate în jurul unui vers esenţial.

Ana Puşcaşu a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind un joc între distanţare şi sensibilitate, considerând de asemnea că versurile cu efect umoristic o prind mai degrabă în proză decât în poezie. Ana a făcut o analiză succintă pe textele din grupaj, nuanţând atât punctele tari, cât şi punctele la care Beatrice ar mai avea de lucrat.

Asemenea Anei Puşcaşu, Alex Colţan a afirmat că sunt pasaje care i-au plăcut şi care nu, apreciind poezia lui Beatrice ca fiind o poezie minimalistă în care eul poetului se împrăştie în jur. Imaginile tari şi limbajul direct duc poemele spre zona underground, în timp ce alunecările spre suprarealism, spre basm o aduc înspre zona filozofării. Pe lângă cele amintite, Alex a mai apreciat titlurile poemelor pe care le-a catalogat ca fiind interesante, pasajele descriptive, în care se observă faptul că Beatrice e prozatoare, sfârşind prin a afirma că la Beatrice Serendiuc “creativitatea e brici”.

Ariana Perhald a afirmat că din punctul ei de vedere grupajul e unitar, cu poeme mai mult sau mai puţin lucrate care, per ansamblu, îi aduc aminte de atmosfera din filmele lui Emir Kusturica. Ea a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind o poezie a contrastelor, care lasă într-un fel cititorul să-şi aducă contribuţia.

a consemnat Aleksandar Stoicovici

Posted in articole, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

ne vedem joi

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Octombrie 19, 2010

saptamana aceasta ramane sa ne vedem joi, de la ora 19, la CS. vom discuta in continuare despre forum.

Posted in anunt, întâlnire de cenaclu | Leave a Comment »

marti, 28 septembrie

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe Septembrie 26, 2010

ne intalnim marti, de la 18.30, la CS pentru a discuta despre forum.

Posted in anunt, întâlnire de cenaclu | 1 Comment »

Serile de la Crivaia

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe August 17, 2010

În prima seară de lectură am avut prilejul de a-l asculta pe Ionuț Ionescu, care ne-a citit un grupaj de poeme.

Eugen Bunaru remarcă de la început caracterul „atipic” al poeziilor lui Ionuț, a cărui scriitură nu pare a-l încadra pe acesta în generația actuală de poeți tineri. Ionuț se diferențiază de colegii săi de generație atât din punct de vedere tehnic și tematic cât și din punct de vedere al lipsei unei dorințe de afirmare zgomotoasă.

Ca elemente definitorii în poeziile lui Ionuț Ionescu, Eugen Bunaru observă jocul reușit dintre abstract și concret, buna construcție a unor imagini extrem de sugestive, dimensiunea mitologică în combinație reușită cu imagini care țin de actualuatite, unele destul de dure. În general, poeziile lui transmit o stare de detașare, seninătate. Poezia lui Ionuț are și o puternică latură reflexiva, cerebrală, par că „vâneaza ideea”, asemănându-se din acest punct de vedere cu Nichita Stănescu. Există totuși riscul ininteligibilității atunci când imaginile devin obscure, se aglomerează sau se transformă în explicație. Se mai observă și numărul mare de comparații și automat riscul unui abuz de această figură de stil.

Marius Aldea spune că îi plac comparațiile, care nu i se par deranjante sau abuzive, afirmând totodată că Ionuț realizează cu succes transmiterea unei stări, atmosfere, fapt care dovedește talentul și eficiența tehnicilor utilizate de tânărul poet.

Octavia Sandu este de părere că poemele sunt „lucrate” prea mult, că Ionuț își propune un anumit vizionarism care nu-i reușește tot timpul pentru că versurile sunt aglomerate de imagini care se succed rapid, se transformă unele în altele, adesea fiind greu de urmărit și înțeles de către cititor. Practic Ionuț are numai noduri de tensiune, țesătura dintre noduri, necesară de fapt, fiind inexinstenta.

Nicoleta Papp consideră că sunt anumite pasaje care ar trebui curățate, epurate.

Marian Oprea apreciază „forta și frumusețea” poeziei lui Ionuț Ionescu și faptul că acesta își explorează partea sa existențială. Singura obiecție ar face-o primului poem, tematica divină combinată cu cea a tăcerii constituid deja un clișeu.

Eu sunt de acord cu Octavia în privința absenței momentelor de respiro care îngreunează inteligibilitatea textului sau nu oferă cititorului șansa de a savura unele imagini cu adevărat reușite, evidențiate și de Eugen Bunaru, imagini precum „ Mă văd după o vreme ca un dirijabil spart deasupra marii”.

În cea de-a două seară de lectură le vine rândul lui Marius Aldea (poezie) și Octaviei Sandu (proză).

Poeziile lui Marius Aldea, observă Eugen Bunaru, dovedesc experiența scrisului, controlul tehnic, talentul și originalitatea tânărului scriitor. Poemele citite explorează o lume rurală a copilăriei într-un mod ușor arhaic dar autentic. Acest microunivers se conturează treptat prin următoarele elemente: paradoxul și oximoronul („viata ne curtează cu o poftă de moarte), oralitatea stilului, realizată prin prezenţa personajelor care se exprimă într-un mod autentic, propriu, tehnica ricoşeului de la o tonalitate gravă la abordări umoristice, relevând o filozofie a vieţii care ia lucrurile serioase în derâdere, imagini senzoriale foarte bine construite, proaspete, originale. Doar în ultimele poeme mai scurte, consideră Eugen Bunaru, Marius ar aluneca spre poantă şi spre discursiv.

Ionuţ Ionescu apreciază speculaţia inteligentă a unor câmpuri lexicale exploatată de Marius. Microuinversul poeziilor lui Marius, crede Ionuţ, este configurat pe alocuri superficial, ar mai trebui aprofundat, în timp ce erotismul ultimelor poezii i se pare unul facil.

Ana Maria Puşcaşu este de acord cu Eugen Bunaru în privinţa evidenţei unei maturităţi a scrisului la Marius Aldea. Nu i-a plăcut primul poem „Arsch poetica”, precum şi unele sintagme menţionate şi de Ionuţ Ionescu („sublima surpare” sau „canicula cărnii”) însă restul poemelor sunt foarte bune, în special poezia cu temă paternă.

Nicoleta Papp împărtăşeşte părerea Anei în privinţa primului poem. Restul poeziilor îi plac.

Lui Marian Oprea i-au plăcut foarte mult poemele lui Marius, cu excepţia ultimelor, celor mai scurte. Nu este de acord cu utilizarea unor cuvinte precum „lemnele tacerii” sau „boii amurgului”.

Cu excepţia unei singure imagini, poeziile lui Marius mi-au plăcut cap coadă.

În ceea ce priveşte povestirea Octaviei Sandu, Eugen Bunaru apreciază modul în care tânără scriitoare reuşeşte să realizeze gradaţia tensiunii și să alterneze cele două planuri exploatate. Acestea împreună cu frazele concise şi alegerea eficientă a cuvintelor rezultă într-o proză extrem de reuşită.

Octavia surprinde, observă Ionuţ Ionescu, psihologia unor personaje într-o situaţie limită. Relaţia dintre cele două personaje principale este de asemenea foarte bine conturată, spaţiul configurat cu succes, tensiunea creată bine exploatată. Articularea narativă s-ar pierde atunci când apare dialogul, părere pe care noi ceilalți nu o împărtășim .

Ana Maria Pușcașu spune că i-a plăcut proza Octaviei, unde se simte controlul pe care această îl deţine asupra tuturor elementelor implicate. Ar fi vrut totuşi un final care să se concretizeze și  în planul „real” al textului, pe lângă cel al visului.

Marian Oprea apeciază prima parte povestirii atât din punct de vedere al tehnicii cât şi din punct de vedere al conținutului, însă ar elimina imaginea cărnii invadate de viermi. Nicoleta Papp consideră că, dimpotrivă, această imagine este absolut necesară pentru că face tranziţia dintre planul oniric şi cel „real”. La fel cred şi eu.

Joi seara citesc eu o proză scurtă intitulată „Drumul spre centru”.

Eugen Bunaru observă subtextul poetic al textului, acurateţea cu care este construit planul fabulos, atmosfera de mister predominând în detrimentul unei dezvoltări epice. Povestirea se cere continuată întrucât elemente precum dihotomia centru-periferie sau absenţa mamei merită exploatate.

Octavia Sandu este de părere că frazarea este bine condusă, detaliile exploatate eficient, considerând şi ea că există mai multe direcţii de dezvoltare a povestirii, adăugând conflictul dintre frate şi tată în acest sens.

Ionuţ Ionescu crede că proza trebuie continuată mai ales la nivelul psihologiei personajelor, pe care, zice el, reuşesc să o concetrez foarte eficient într-un spaţiu relativ restrâns. În rest, observă morbiditatea bine redata, lipsa de jenă și o abordarea frustă caracteristică textului per ansamblu.

Marian Oprea este de acord cu ceea ce s-a menţionat anterior în privinţa scriiturii propriu-zise dar îi displace profund subiectul ales.

Ana Pușcașu şi Nicoleta Papp spun că le-a plăcut şi subiectul şi tehnica. Marius Aldea afirmă acelaşi lucru, adăugând că textul ar putea constitui un bun început de roman. Se simte totuşi nevoia de un fir epic şi de dialog.

Vineri seară ne-au citit Beatrice Serediuc (proză) şi Marian Oprea (poezie).

Proza Beatricei, observă Eugen Bunaru, prezintă o realitatea exterioară filtrată prin conştiinţa personajului central. Acesta are o percepție afectiv-analitică a lumii din jur, însă contrastul, ca element recurent comun în scriitura tinerei prozatoare, anulează riscul patetismului. Din această oglindire a realului în psihologic şi prin folosirea acestei tehnici a contrastului, se naşte şi crește tensiunea în text. Beatrice utilizează şi integrează eficient detalii semnificative, scriitura ei apropiindu-se din acest punct de vedere de romanul francez în care introspecţia este stimulată de observarea obiectelor exterioare. Uneori, fraza capătă o structură arborescentă, devin astfel necesare câteva fracturări precum și mai multă concizie.

Aleksandar Stoicovici observă caracterul concentric al prozei, care se dezvoltă succesiv pornind de la un punct unic.

Marius Aldea afirmă că proză este bine scrisă, fiind de acord totuşi că unele fraze sunt prea lungi şi creează impresia de redundanță.

Ionuţ Ionescu apreciază proza Beatricei ca fiind un text complex de analiză psihologică centrat pe un personaj multiform în funcţie de evoluţia mediului citadin. Folosirea imperfectului conferă scriiturii ritm şi continuitate. Autoarea pare totodată că stăpâneşte foarte bine textul, conducând scriitura în mod conştient spre finalul dorit. Doar începutul povestirii prezintă riscul explicitării.

Marian Oprea apreciază şi el forţă prozei citite de Beatrice consierand-o potrivită pentru dezvoltarea unui viitor roman.

Poeziile lui Marian Oprea se caracterizează printr-o continuitate tematică, afirmă Eugen Bunaru, aceastea explorând dimenisunea spiritual-erotică tipică scriiturii poetului. Stilul în care această dimensiune este configurată este unul foarte bine conturat şi el. Ca şi semnătură poetică, se remarcă prezenţa unor versuri grave înserate în pasaje ludice și, în general, încercarea de armonizare a elementelor erotice, ludice şi grave.

Aleksandar Stoicovici observă construcția ineficientă a unor versuri.

Marius Aldea crede şi el că pe alocuri rima e forţată însă unele dintre versuri sunt foarte bine scrise şi obțin impactul scontat.

Ionuţ Ionescu apreciază componenta umoristică prezentă în poeziile lui Marian ca şi o mască a poetului care ascunde ceva, dovadă inserţia versurilor grave. Există uneori pericolul de a cădea în poantă erotică, însă per ansamblu poezia lui Marian ar putea fi considerată o „cantare a cântărilor despre eros”.

A consemnat Andrada Jichici

Posted in întâlnire de cenaclu, Crivaia | 1 Comment »

Crivaia paveldaniştilor

Posted by Ana Maria Puşcaşu pe August 14, 2010


Drumul până la Crivaia urcă şerpuind din Reşiţa, străbate Văliugul cu birturi unde bătrânii te salută cu „bună!” de fiecare dată când treci pe lângă ei, şi se opreşte tocmai în dreptul cabanei militare. Aici trupa se regrupează încet-încet. Unii au ajuns deja, alţii încă urmează să sosească.

Şi anul acesta, în prima săptămână a lui august, a fost rândul paveldaniştilor să pună stăpânire pe Crivaia. Din formula de anul trecut ne-au fost şi acum alături domnul Eugen Bunaru, care a coordonat şedinţele de cenaclu organizate, după tradiţie, pe terasa cabanei, Marian Oprea, care ne-a delectat cu noi poeme erotice, şi Nico Papp care a fost la înălţime cu textele dedicate lui Moni Stănilă.

Lecturi şi discuţii pe texte au avut loc în fiecare seară. Încă de la bun început atmosfera poemelor lui Ionuţ Ionescu s-a suprapus peste imaginea tăcutei Crivaia pe care Andrada Jichici a înlocuit-o cu frenezia explorării unei  pieţe de oameni. Marius Aldea a deschis pentru câteva clipe „damigeana cu fluturi”, cu toate mişcările şi senzaţiile copilăriei, în timp ce în poemele lui Marian Oprea ludicul a întâlnit mai degrabă dimensiunea erotică. Şi, pentru că nu eram tocmai departe de Gărâna şi chiar speram (unii dintre noi) să ajungem şi până acolo, Octavia Sandu a citit o proză inspirată din amintirile locului. Cu proza poetică a lui Beatrice Serediuc am încheiat şedinţele de cenaclu de la Crivaia, punctul culminant rămânând concursul de texte scrise în timpul tabarei şi care s-a finalizat cam aşa: locul întâi – Ionuţ Ionescu, locul doi împărţit de Octavia Sandu şi Nico Papp, iar locul al treilea revenindu-i lui Marius Aldea.

Pe lângă amintitele discuţii şi lecturi au fost şi băile în lac pe care le-am prelungit cu plimbări până în Văliug sau cercetând împrejurimile, căutând să descoperim vechi poveşti sau să trăim unele noi. Nu au lipsit nici faimoasele opriri la Beno şi Brigitte cu poveşti, cântece sau frânturi de conversaţie cu turiştii nemţi. Regretăm totuşi absenţa arădenilor pe care i-am aşteptat cu nerăbdare.

În ultima seară ne-am bucurat de focul de tabără la care au muncit atât băieţii, dar şi de bunăvoinţa lui Aleksandar Stoicovici care ne-a cântat la chitară. Crivaia paveldaniştilor a fost, am putea spune, şi anul acesta o reuşita.

Posted in articole, Crivaia | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: