O cronică în imagini şi texte

Cea mai recentă întâlnire de cenaclu, din 25 aprilie, ora 19:00, i-a avut ca protagonişti pe Delia Alexandra Costea și pe Marius Dimcea. Amândoi au citit proză, cu precizarea că Delia Costea a lecturat două fragmente dintr-o proză mai amplă, destinată copiilor în jurul vârstei de 12 ani, așa cum a explicat autoarea. 

Au participat la discuții, cu opinii consistente și deloc concesive: Cristi Căliman, Vali Botezatu, Vlad Ciurescu, Bianca Cârstea, Denis Nechifor, Octavian Hrițcu, Marian Oprea și E.B.

În data de 9 mai vor citi poezie IONUȚ MANEA și RĂZVAN STOICOVICI. 

Vă așteptăm cu drag!

Până atunci, Cenaclul ,,Pavel Dan” urează Sărbători Pascale cu lumină și bucurie tuturor paveldaniștilor, din toate generațiile, și, firește, fanilor săi!

                                                         A consemnat Forum studențesc! Foto: Bianca Cârstea

MARIUS DIMCEA (Din volumul în pregătire ANCESTRAL)

Calendare

Paștele scutură sufletele

De praf

Le face să tremure în vinerea mare

Alături de făcliile aprinse în biserici

De lut.

Lumina veghează nemurirea

Proiectată cu fiecare licăr

Pe fețele întărite de timp

Ale sfinților pictați.

„Hristi resurexit” răsună la unison

Pe note vechi

desene rupestre

peșteri africane. 

clare / adânci / neșterse / în treacăt

De apneea veacurilor

Neîntinat

La fel ca primul râs 

Al noilor-născuți înainte de vreme.

Secrete

Mugetul

Fereacă glasurile strămoșilor,                                                    

Și juliturile copiilor, din coate, genunchi, inimi.

Obișnuiam să alerg desculț 

Peste nori din vată de zahăr 

Cu iz de Florii.

Să-mi țin de mână bunicii

Când primul strop de ploaie lovea pielea,  

proaspăt cusută de carne, 

Fulgerul ce-l preceda, despărțea

bolile adolescenței și blestemele 

muncitorului cu ziua.

A rămas 

tatuat pe retina cerului

Acolo unde, dacă mijesc ochii,

Încă mai pot forma zei 

din punctele negre ce mi se ivesc 

halucinant, în minte, 

și freamătă la fiecare puseu de tuse. 

GĂINA NEAGRĂ

– Mărie, fugi repede și bagă animalele la locul lor că zici că vine potopul. Eu mă duc să iau caii de pe câmp, tu mergi și du găinile în cotețul lor. Vine furtuna, îți zic eu.

Deasupra, norii erau împărțiți de tunete cu șiruri lungi de fulgere. Era frig și vântul arunca deja primii stropi de ploaie în ochi. După ce am adus caii și i-am legat în grajd, am închis bine porțile, nevastă-mea a tras obloanele să nu le rupă năpasta, apoi am mers amândoi în odaie. De frică să nu ne trăsnească n-am aprins nici becul și nici radio-ul. Ne-am așezat în pat și am început să vorbim, ne-am luat cu amintiri de la nuntă și de când ne-a plecat fata la oraș, am povestit, în timp ce afară se lasă întunericul tot mai mult, iar vorbele noastre erau uneori acoperite de sunetul furtunii.

– Ehee, ni-s de patruzeci și cinci de ani împreună, Vasile, unde or trecut așa iute? 

– Cum, nevastă? Nu-i simți? Mie mi s-au pus ba la genunchi, ba la șale. Am râs amândoi. Am fost brusc întrerupți de o izbitură. Măria a sărit ca arsă. 

– Du-te Vasile și vezi ce e!

Am ieșit să mă uit, vântul deschisese ușa de la hol, care se tot izbea de perete. 

– Stai liniștită, îi numa’ vantu’. A împins ușa, ne-o băgat toată apa în casă, să vezi cum se umflă podelele acuma…

– Vacile, Vasile. Am uitat de vaci. Îmi spuse Măria după ce trecură mai bine de două ceasuri de când intraserăm în cameră, așteptând să treacă prăpădul de-afară, care părea că nu mai încetează.

– Hai să mergem, nevastă, hai că mergem amândoi, le mulgem repede că îi mult până dimineață și dacă le lăsăm așa se strică la pulpă, nu mai facem niciun târg.

Am mers amândoi, fuga prin ploaie, cu gălețile pentru lapte în mâini și cu scăunelele sub braț. Ne-am apucat la muls, eu de Negruța și ea de Băluța. Amândouă erau surori și erau tare bune de lapte. Pulpe mari, vaci înalte, de la o bică zdravănă, bună de montă. 

O aud de-odată pe Mărie:

– Da’ tu de unde ai mai apărut? 

Mă uit și îmi dau seama că nevastă-mea nu vorbește cu mine, ci cu o găină care era în ieslea vacilor. O găină neagră la creastă și la cioc.

– Nu le-ai băgat pe toate? Poate ți-or mai scăpat și prin grădină. Sau le-o fi deschis vântul cotețul? 

– Mă, asta nu cred că îi a noastră. Noi avem una neagră, da’ îi cocoș. O fi a lu’ vecina, întrebăm dimineață.

Am prins pasărea și am pus-o sub un coș de nuiele până a doua zi. În zori, a mea era deja trezită și se chinuia să tragă la o parte câteva țigle de pe casă, doborâte de vânt și un pleu mare pe care noi l-am pus lângă perete, care acum era răsturnat prin mijlocul curții. La radio ziceau că pe noapte vântul a bătut cu peste optzeci de kilometri la oră, a rupt copaci, stâlpi de curent și a făcut prăpăd în gospodăriile oamenilor.

– Am  vorbit cu vecina, zice că nu-i a ei. Le-am numărat și pe ale noastre și îs toate. Nu știu de unde a apărut găina aia de aseară. Îmi spuse Mărie când nici nu eram bine ieșit din casă.

– Găina, uitasem de ea. Dă-o-ncolo, bag-o cu celelalte. Nu mai spune la nimeni. Dacă vine careva după ea i-o dăm și gata. Tot în grajd e? Merg să ți-o aduc.

Când am intrat, animalul nu mai era sub cotăriță, ci stătea pe spatele Băluței, care era tolănită lângă perete. 

– Cine naiba te-a scos de sub coș? Dacă te călcau astea? M-am uitat înspre vaci.

I-am dus-o lu’ nevastă’,  care i-a dat drumul în grădină, împreună cu celalalte păsări. Seara am mers iar să mulgem vacile, dar am găsit ugerele pline de bubițe mici sângerânde. Le-am uns cu ulei și ziua următoare am chemat veterinarul care a spus că el așa ceva nu a mai văzut, dar ne-a dat un unguent. Următoarele zile am tot verificat, însă cum unele răni dispăreau, apăreau altele noi. Lapte nu mai dădeau, iar daca ieșea ceva, era și el stricat, brânzit.

Până într-o zi, în amurg, când am intrat în grajd și am rămas cu gura căscată. Găina neagră sugea la Băluța. Pfui, sătană! O găină să sugă la o vacă! Am strigat-o pe Măria care și-a făcut cruce. Nu știam cum a intrat iar găina la vaci, dar am luat-o de acolo și am închis-o separat. Vacile au început să se vindece dar erau tot mai slabe. Nu prea mai mâncau. Am chemat iar veterinarul, care le-a făcut o injecție, nu era nicio boală de care să fi știut el.

Apoi, cu găina care iar apăru în grajd și cu vacile tot mai slabe, ne-am trezit într-o marți cu Negruța moartă. Măria era cât pe ce să leșine. Vacă de soi bun, ce dădea ea singură aproape 10 litri de lapte pe zi să moară dintr-o dată. La două zile după a murit și Băluța. Vecinii spuneau că nu e lucru bun. Măria era tot mai necăjită, cu fața ca stană de piatră. De la amintirile și discuțiile din fiecare seară, am ajuns să nu mai scoatem două vorbe. 

– Mărie, spune ceva. Nu ține în tine să iți amărăști inima. Am trecut noi atâția ani prin multe, trecem și prin asta. Fii tare, că află fata și cine știe ce scandal mai face. Hai că trecem și prin asta, te rog. Plângea iar eu lângă ea încercam să o îmbunez.

Într-una din dimineți am auzit țipăt din curte de mi-a sărit inima din piept. 

– Ce-ai, Mărie, ce-ai pățit, că era să mor de spaimă! A venit la mine, vorbea repede și spunea că ăsta îi dracu, ori ne face careva farmece și îmi întinde un ou. 

– Sparge-l, zice, sparge-l și să vezi. Eu nu mai pot, iți spun, eu nu mai pot așa!

Am spart oul și din el, în loc de albuș și gălbenuș a curs zeamă albă. Era plin de lapte.       M-am uitat la Măria care avea chipul îngrozit și lacrimi în ochi. 

– Doamne ferește! Am aruncat repede oul din mână. De la care găină? 

– De la care! Zice Măria, de la blestemata aia neagră. De unde dracu o mai fi apărut de     ne-a nenorocit.

Apoi, tot mai rău a fost, celalalte păsari au început să facă ouă mici, cu cheaguri de sânge în ele. Nu se mai putea așa. Am luat toporul. Până aici. Urma să îi fac felul, însă nu am putut să o prind. S-a urcat pe coama casei și lătra ca un câine. 

Nu i-am spus bine Măriei că am și văzut-o cum dă câțiva pași înapoi și brusc luandu-mă de bluză:

– Vasile, io’ noaptea asta nu dorm în casă nici dacă mă bați. Mă duc la soruica Vetuța, tu faci ce vrei, dar eu te rog să vii cu noi. Le zicem ce s-a întâmplat, că așa nu mai putem. 

Ne-am închis păsările, mai puțin pe michiduță, am pus caii la căruță și am plecat amândoi la cumnata. Când le-am spus ce ni s-a întâmplat și-au făcut cruce și am picat de acord să mergem în duminica aia la una din satul de lângă. O știau toate satele din jur vrăjitoare. Era așa cunoscută că au apelat la ea și popi. 

Când am ajuns ea ne aștepta deja în drum. 

–  Haideți, haideți, desprindeți caii de la căruță, îi aduceți în curte. Aici nu poate nimic să intre după ei să vi-i ia. A dat cu mâna peste ei și câteva pene negre au picat pe jos, în fața porții, ca de nicăieri.

Casa era mare, din cărămidă arsă, bine lucrată și pusă la punct. Se vedea că țiganca era înstărită. Înăuntru nu avea animale, iar locul păstra o liniște de mormânt. Pe pereți erau tot felul de obiecte prinse. Potcoave în sus sau în jos, cruci, ață roșie sau albă, chite de busuioc, mături mici, oale de lut sparte sau întregi, semințe de mac în borcane sau dâre de sare care duceau de la o cameră la alta.

– Haideți în salon. Ne-a făcut Solomia cu mâna să o urmăm în timp ce deschidea ușa unei camere mari și întunecate. Aici mirosul era greu, de lână arsă și tămâie, ceară și trandafiri și transpirație.

Ne-am așezat, pe scaunele care fuseseră deja pregătite pentru noi, la indemnul vrăjitoarei care s-a pus la o masă triunghiulară, undeva în fața noastră.

A început Măria să îi povestească, dar Solomia a întrerupt-o. A zis că știe, și-a dat seama de la penele negre. Tot ea făcuse pentru vecina de lângă noi, găina trebuia să fie la ea, dar cine a adus-o, a încurcat casele. Pusese un blestem, o făcătură să piară tot ce era viu din gospodărie, pe rând. Am rugat-o să ne spună cine a comandat așa diavolie și cine a aruncat la noi, dar țiganca nu a vrut. A spus că ea face toate sub jurământ și nu poate vorbi. 

Cumnata a întrebat daca poate să facă ceva iar Solomia, cu chipul serios ne-a spus:

– Daca vrea „Petrică” să răspundă la telefon, ne târguim și vă rezolv. Apoi, a luat repede o cană de metal de pe masă, a scuipat în ea și ne-a pus și pe mine și pe Măria să scuipăm, a întors cana cu gura în jos și a așteptat. Au trecut minute bune în liniște când, deodată, paharul a început să tremure și sărea de ziceai că îl zgâlțâie careva. Repede, l-a luat și l-a dus la ureche.

– Alo, da? Da? Petrică?, Da, le spun. Da, calu’ și îl chemi înapoi? Nu, da, bine, le spun.

Noi am rămas cu gura căscată și cu Mărie și cumnata care tremurau de frică. Când a lăsat cana jos, metalul arăta încins de ziceai că e ținut în foc. Ne-a turnat în el agheasmă și ne-a spus să bem.

– Se rezolvă! Mâine vă întoarceți acasă, luați cu voi astea și ne-a dat un cuțit ruginit, 6 ouă clocite și o traistă albă din lână netoarsă. Când ajungeți, pe locul în care ați găsit-o prima oară, puneți ouăle astea, ea se va așeza pe ele. Atunci o puteți prinde, o tăiați cu cuțitul de vi-l dau. Ce găsiți înăuntru bagați în traistă și la toate le dați foc, da’ nu în casă. Patronul meu a spus că calu cu stea în frunte rămâne la mine. Asta să fie plata voastră. 

– Vaai, dar nu putem plăti? Noi am venit pregătiți cu bani, cum să iți dăm calul? Vacile         ne-au murit, să iți dăm și calul? E prea mult pentru noi. A spus Măria care se ridicase în picioare și mă ținea de mână.

– Asta a cerut Petre, asta vă cer și eu. 

Muierea iar a început să plângă, dar eu i-am răspuns că suntem de acord. I-am mulțumit că ne-a ajutat cu așa bai mare.

– Era să uit, să strângeți toate penele negre pe care le găsiți prin casă și să le faceți mănunchi. Le prindeți de grindă ca să nu se mai apropie nimic de voi. Faceți casa însemnată, că Petrică și ai lui știu.

– Mulțumim încă o dată, să iți dea Dumnezeu sănătate că ne-ai ajutat, am spus noi și am ieșit în stradă.

M-am uitat înapoi cu părere de rău după cal. Am văzut-o pe țigancă cum pune mâna pe el și, ca săgetat, calul a căzut mort. Ajunși acasă, am găsit găina mare, cât trei, pene peste tot, iar pereții ca stropiți cu lapte. Ne-am dus repede să punem ouăle în grajd și am tot pândit spurcăciunea. S-a așezat, ne-am apropiat încet. Am găsit-o încremenită, ca o paiață. Măria a luat repede cuțitul și i-a tăiat gâtul. Apoi, cu lama am spintecat-o de la grumaz până la târtiță. Mațele erau putrezite și înăuntru, legat cu păr de cal și doi bani vechi, era un săculeț din cârpă roșie. Am tras măruntaiele cu un băț și le-am băgat repede în traistă. Am pus găina în coș, traista peste ea și am scos-o prin grădină până în capătul ei, înafară, Măria a adus paie și petrol. Am aprins-o acolo pe loc. A ars până s-a făcut cenușă.

Cu penele am făcut ce a zis Solomia, le-am făcut mănunchi și le-am prins de grinda casei. N-am mai avut probleme de atunci, dar Măria a început să meargă des la preoți și să citească rugăciuni. Ne-am cumpărat două vițelușe, am tăiat cocoșul negru de care nici nu ne-am atins cu gura, iar pe restul le-am tranșat și le-am dat fetei la oraș și la cumnata. Decât să trecem prin ce am trecut, am preferat să ne cumpăram ouă. Cumnații ne-au dăruit un cal și au zis că îl plătim noi cum și când putem. 

Într-o duminică, când veneam de la biserică, ne-a văzut vecina și a venit grabită să ne întâmpine.

– Auziți, io’ cred că e o găină de-a voastră la mine, una neagră.

M-am uitat la Măria, care mi-a aruncat o privire grea înapoi. 

– Noi nu mai avem găini, le-am tăiat pe toate. Dar mergi la Solomia, că ea știe sigur a cui e, a spus Mărie. Ne-am băgat amândoi în casă, am încuiat poarta și ne-am îndreptat spre odaie. Afară cerul se întuneca și părea că urgia se pregătește să vină cu tunete și fulgere care împărțeau norii.