Cenaclul Pavel Dan

Cenaclu literar din Timișoara. „Întâmplarea a făcut să mă nasc român. În consecinţă sunt român, dar asta nu înseamnă să mă confund cu poporul român în momentele sale cele mai penibile" 08.02.1993, ION MONORAN

  • Pagini

  • Comentarii recente

  • Arhiva

SEMNAL !

Posted by Costea Delia pe aprilie 22, 2024

Observator Cultural


1.- Am spicuit 3 ,,momente” ale dialogului dintre Laura MUȘAT şi poetul & prozatorul Andrei
DÓSA. De reflectat!
Citiți întreg interviul în cel mai recent număr www.observatorcultural.ro/articol/cind-scriu-sint-proprietarul-subtil-al-unor-teritorii-neingradite/
Ce îți aduc ție scrisul, poezia, dar și ficțiunea?
O stare de visare controlată. Cînd scriu, sînt proprietarul subtil al unor teritorii neîngrădite.
Pe aceste teritorii îmi permit să dezlănțui forțe psihice care în lumea reală mi-ar putea crea
probleme, inclusiv cu legea, cu autoritatea. 
Și simți vreodată că ești subiectiv cînd scrii despre toate astea?
Sînt cît se poate de subiectiv, pentru că sînt afectat. Nu există obiectivitate în scris. Există
doar puncte de vedere, mai mult sau mai puțin empatice, mai mult sau mai puțin
cuprinzătoare. 
Cît de mult consideri că ar trebui să dea un autor din el pentru a scrie autentic?
(….) Cred că nu e vorba de cantitate aici, ci mai degrabă de obsesie. Obsesia de a explora
într-o anumită direcție. Obsesia de a arăta dincolo de uman, fiind în același timp foarte
uman. În plus, autenticitatea se cultivă, în spatele ei e multă muncă, multe lecturi și o mare
capacitate de absorbție a manifestărilor culturale de orice fel. Pînă la urmă, autenticitatea
înseamnă să fii un burete, să ai o sută de ochi ultravigilenți în cap și un nas fin, de copoi, care
te ajută să nu pierzi niciodată urma acelor lucruri care te interesează cu adevărat. 
 (Ultima familie tradițională este cel mai recent volum de poezii al scriitorului Andrei Dósa,
publicat la Editura OMG Publishing.)

  1. – În același Observator Cultural, reținem, pe lângă multe alte articole, cronici, polemici,
    eseuri, toate girate de semnături prestigioase, și cele două recomandări de lectură: una din
    partea librăriei Cărturești și o a doua datorată librăriei independente, din Timișoara, La
    Două Bufnițe. Sunt vizate două cărți de poezie: Cătălin Șuteu, apelofo_b, OMG
    Publishing, 2023, 72 p., a cărei recomandare, vădind un spirit exegetic tot mai pregnant
    și subtil, e semnată de poetul Cristi Căliman, colegul nostru paveldanist și Antologia de
    poezie Apocalipsa după Marta de Marta Petreu, Editura Polirom, 2011, 480 p., cu o
    recomandare, sub semnătura Carinei Josan, remarcabilă, de asemenea, printr-o relevantă
    ținută analitică și sintetică, cu atât mai mult cu cât, în vizorul exegetic (și într-un spațiu
    tipografic fatalmente restrâns), tânăra autoare evidențiază trăsături distinctive ale poeziei
    uneia dintre cele mai importante scriitoare optzeciste din literatura română, citând
    remarca absolut elocventă a lui Norman Manea despre întreaga operă poetică a Martei
    Petreu aflată sub ,,marca adevăratei poezii, a adevăraților poeți.”
    Citiți revista Observator Cultural nr 1204/18-04-2024 !
    A consemnat E.B.

Lasă un comentariu