florin caragiu la cenaclul „pavel dan”. „sentic”

Pe 2 martie, după lansarea cu succes a noului său volum, „Sentic”, cunoscutul poet bucureştean Florin Caragiu a ţinut să ne cunoască cenaclul. Excursul său de lectură a început prin câteva texte scurte din „ catacombe. totul e viu aici”, carte apărută la editura Vinea în 2008,  s-a continuat cu o poezie din „Sentic” şi ne-a încântat, în final, cu o suită de poeme datate recent.

Primul care ia cuvântul, E. Bunaru, constată că nu există rupturi decisive între textele citite. Definitorii sunt, în schimb, tonalitatea şi sintaxa poemelor, o sintaxă învăluitoare, aluvionară, înzestrată cu puterea de a-şi apropia cititorul, o sintaxă ce pare a se îndepărta de cea a generaţiei 2000 şi aceasta fără să condamne  la  desincronizare sau desuet. Nu este de mirare, deci, că apariţia motivului morţii nu devine prilej pentru exhibiţionism. Accentul poeziei lui Florin Caragiu pare să cadă mai degrabă pe reabilitarea non-tezistă a emoţiei, este vorba despre poeme a căror forţă decurge, pe de o parte, din specularea retoricului, pe de alta, din priza la real şi metafizic. Poezia lui nu simte nevoia exclamării, ci dimpotrivă, pariază pe esenţial, pe magia incantatorie, de ecou biblic, a firescului lumii şi aceasta fără să ducă la o poezie religioasă gen P. Aretzu sau să forţeze motive. Poemele lui Florin Caragiu încep  printr-o simţire ce nu se poate elibera decât printr-o exprimare oximoronică, ce tensionează textul şi continuă prin repotenţarea dibace a metaforei, prin angajarea unor termeni poetici consideraţi fals consumaţi. O asemenea poezie aduce bucurie şi ar putea schimba ierarhii.

Moni Stănilă este de părere că între poemele din volume diferite nu există o distanţă de fond, ci mai degrabă o diferenţă de aprofundare. Dacă în prima carte din care s-a citit textele sunt mai vizuale, metafizice şi intuitive, în „Sentic” apare  meditativul şi orizontul atemporal. Tot aici, miza textelor pare a fi cercetarea înstrăinării de origini, nevoia de identificare prin iubire, iar ca motive apare jocul departe-aproape. Din acest punct de vedere, primul poem compus recent pare mai apropiat de „ catacombe” prin mişcare, iar al doilea, de „Sentic”. De asemeni, din unghiul acesta pot funcţiona analogii cu poemele şi motivele pe care le regăsim şi la timişoreanca Dafina David.

Tânărul Aleksandar Stoicovici consideră că Florin are un background cultural puternic, iar versurile lui îi transmit impresia unei căutări disperate a lumii de dincolo de cuvinte. Sunt poeme – maree mişcate parcă de bătăile inimii, sunt poeme carnale, care cultivă imagini frumoase. Prima dintre poeziile cele noi are o geometrie ingenioasă,  căci alunecă după modelul cercurilor care se leagă unul de altul.

Marinel Oprea simte că poemele aduse sunt o combinaţie fericită de Yin şi Yang, ele par să gliseze între forţă şi tandreţe, parcă după şcoala unui F. Pessoa. Versurile acestea declanşează o vibraţie caldă, chiar dacă folosesc paradoxul, chiar dacă aglomerează uneori cuvinte de legătură sau folosesc explicitări. Florin pare cel mai talentat poet al generaţiei sale.

Pentru Alexandra Belgun poemele transmit un sentiment de pace , un ton optimist şi sunt transmise într-un limbaj elevat.

Ionel Ţârc este de părere că poetul se ascunde după măşti auctoriale.

Ariadna Perhald consideră că sunt poezii de un mesaj profund şi de trăire superioară, care au capacitatea de a trezi chiar  extazul.

Eliana Popeţi se declară foarte mulţumită de versurile ce reuşesc să curgă şi să prindă, fără să agreseze.

Alexandra Coman consideră că poezia aceasta respiră existenţialism şi căutarea perpetuă a identităţii.

Octavia Sandu este de părere că  lui Florin merge în paralel cu poematica actuală, şi, deşi foloseşte cuvinte mai pretenţioase, discursul său pare a se echilibra. Asemenea versuri frumoase trezesc, de departe, amintirea lui Costel Stancu.

În finalul discuţiei noastre, poetul invitat mărturiseşte, emoţionat, că volumul „Sentic” a încercat, de fapt, eliberarea sentimentului de resentiment şi exerciţiul trecerii de la o tonalitate lingvistico-emoţională la alta.

În opinia mea, poemele lui Florin Caragiu se bucură de un mare potenţial de sensibilitate, o sensibilitate filtrată prin cele trei registre biografice – ştiinţific, teologic şi literar, pentru a se aduna din nou în versul ce pare să curgă liber pe pagină. Avem de-a face cu o poezie curajoasă, ambiţioasă şi pentru că propune o alternativă visceralului şi mohorelii care dau uneori impresia că vor să asfixieze poezia tânără şi să alunge opoziţia. Poezia sa este bine elaborată, căci autorul are inspiraţia imaginii reuşite, dar şi ştiinţa combinărilor simbolice şi tehnice, exerciţiul jocului în diverse maniere, cu limbaje diferite, aptitudini pentru rafinarea intelectuală, analitică, a emoţiei. Felicitări încă o dată, Florine !

La sfârşit, E. Bunaru se pronunţă pentru o reeditare a vizitei, în toamnă. Subscriu cu plăcere.