Anunț! Invitație!

JOI, 25 aprilie, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi : Delia Alexandra Costea – proză și Marius Dimcea – proză.

Moderator: Eugen Bunaru

Coordonare online :Delia Costea

Vă așteptăm!

SEMNAL !

Observator Cultural

1.- Am spicuit 3 ,,momente” ale dialogului dintre Laura MUȘAT şi poetul & prozatorul Andrei
DÓSA. De reflectat!
Citiți întreg interviul în cel mai recent număr www.observatorcultural.ro/articol/cind-scriu-sint-proprietarul-subtil-al-unor-teritorii-neingradite/
Ce îți aduc ție scrisul, poezia, dar și ficțiunea?
O stare de visare controlată. Cînd scriu, sînt proprietarul subtil al unor teritorii neîngrădite.
Pe aceste teritorii îmi permit să dezlănțui forțe psihice care în lumea reală mi-ar putea crea
probleme, inclusiv cu legea, cu autoritatea. 
Și simți vreodată că ești subiectiv cînd scrii despre toate astea?
Sînt cît se poate de subiectiv, pentru că sînt afectat. Nu există obiectivitate în scris. Există
doar puncte de vedere, mai mult sau mai puțin empatice, mai mult sau mai puțin
cuprinzătoare. 
Cît de mult consideri că ar trebui să dea un autor din el pentru a scrie autentic?
(….) Cred că nu e vorba de cantitate aici, ci mai degrabă de obsesie. Obsesia de a explora
într-o anumită direcție. Obsesia de a arăta dincolo de uman, fiind în același timp foarte
uman. În plus, autenticitatea se cultivă, în spatele ei e multă muncă, multe lecturi și o mare
capacitate de absorbție a manifestărilor culturale de orice fel. Pînă la urmă, autenticitatea
înseamnă să fii un burete, să ai o sută de ochi ultravigilenți în cap și un nas fin, de copoi, care
te ajută să nu pierzi niciodată urma acelor lucruri care te interesează cu adevărat. 
 (Ultima familie tradițională este cel mai recent volum de poezii al scriitorului Andrei Dósa,
publicat la Editura OMG Publishing.)

2. – În același Observator Cultural, reținem, pe lângă multe alte articole, cronici, polemici,
   eseuri, toate girate de semnături prestigioase, și cele două recomandări de lectură: una din
   partea librăriei Cărturești și o a doua datorată librăriei independente, din Timișoara, La
   Două Bufnițe. Sunt vizate două cărți de poezie: Cătălin Șuteu, apelofo_b, OMG
   Publishing, 2023, 72 p., a cărei recomandare, vădind un spirit exegetic tot mai pregnant
   și subtil, e semnată de poetul Cristi Căliman, colegul nostru paveldanist și Antologia de
   poezie Apocalipsa după Marta de Marta Petreu, Editura Polirom, 2011, 480 p., cu o
   recomandare, sub semnătura Carinei Josan, remarcabilă, de asemenea, printr-o relevantă
   ținută analitică și sintetică, cu atât mai mult cu cât, în vizorul exegetic (și într-un spațiu
   tipografic fatalmente restrâns), tânăra autoare evidențiază trăsături distinctive ale poeziei
   uneia dintre cele mai importante scriitoare optzeciste din literatura română, citând
   remarca absolut elocventă a lui Norman Manea despre întreaga operă poetică a Martei
   Petreu aflată sub ,,marca adevăratei poezii, a adevăraților poeți.”
   Citiți revista Observator Cultural nr 1204/18-04-2024 !
   A consemnat E.B.

O cronică amânată/restantă, în imagini și texte, de la întâlnirea din 11 aprilie…

Aşadar, au participat şi şi-au exprimat opiniile: Cristi Căliman, Anastasia Coste, Izabela Radosevici, Ionuț Manea, Marius Dimcea, Floricel Bogdan, Octavian Hrițcu, Marian Oprea și E.B. Delia Costea a ales să fie cât mai concisă: s-a declarat de acord cu toate opiniile exprimate.
Cuvântul final l-au avut cei doi protagoniști ai serii: Vali Botezatu și Alex Balica. De subliniat apetența lui Alex Balica și aptitudinile sale promițătoare pentru discursul critic.
Montaj: E.B.
Foto: Delia Costea și E.B.

ANUNȚ: Joi, 25 aprilie, ora 19,30, vor citi: Delia Costea – proză (pt. copii) și Marius Dimcea – proză

Au citit Vali Botezatu şi Alex Balica.

Se meditează … Cu textele în față!

Analizează și argumentează temeinic Cristi Căliman. O va face și Izabela cu fineța unei … matematiciene pur sânge…

Anastasia Coste – analiză dezinvoltă, cu umor, dar făra concesii, cu accente pe aspecte de tehnică a(le) scriiturii..

Se pregătește Ionuț Manea. Observațiile sale vor avea, ca totdeauna, concizia, concretețea și precizia profesionistului în domeniu. Spre beneficiul colegilor cenacliști.

Alex Balica, în așteptarea verdictului…

După comentariile consistente, ale lui Marius Dimcea și Floricel Bogadan, se mai și glumește (ca la grădiniță…)!

Cu textele și notițele în așteptare…

Să le amintim debutanților, Bianca Cârstea și Denis Nechifor, că sunt membri de drept ai cenaclului. Îi așteptăm în continuare!

Vali Botezatu

***

şopârle aurii în frac scurmă imperiul decolorat
pământul în carouri, chel, cu plasturi imenşi peste cratere
secundele şuieră violent
iarna poartă sandale cu ciorapi
soarele de la miezul nopții
s-a proțăpit ca o tumoră malignă
obrazul stâng e pârjolit, cel drept a degerat
într-un crepuscul etern
ultimele pietre fumegă sub norii gestanți
o evoluție amanetată
un somn alert
un soare care a uitat să mai apună.

Colaps gravitațional
butoane voluptoase activează rotația
cârpaciul viselor toarnă aur
peste gurile puroiate
dorul se sparge în fascicule de radiații
din nori curge literatură
cu mațele întinse în Babylon,
pictezi grădini pe cutii de conserve
ne mişcăm lasciv în Antipa
otrava zilei, pâinea şi vinul,
trădarea şi dioxidul de carbon
leacurile conțin obuze la vârf de ac
în pelerinajul tomberoanelor
ne mesteci bisericeşte, apoi ne scuipi.
Persefona de weekend
obrajii clipocesc în alcool, perseide în pistrui
născută la două alei distanță de cimitir
crescută alături de un câine
Pixy a ros uşile

l-au bătut până i-au scos ochii din orbite
cu ochelarii fumurii privesc prin
geamurile Fordului către coşul casei
aleg bomboane cu fructe de pădure
din fundul pungii
sparg în dinți aroma liz tailor
mai spune cum n-am ajuns nimic
şi prietenii mei nu sunt prieteni
şi eu nu sunt eu
măcar e cineva să-mi sufle-n ureche
în caietul 3 de poeme e un leu
mânjit de amfetamină pe margini
nu v-am zis niciodată că era să mor
şi ultimul gând, în oglindă,
era ruşinea.

Cerşetor
Aurel, omul negru era omul bun
a murit la poarta şcolii, în fund
l-a văzut grupa mică
salcia tunsă scurt ca o fetişcană
gardul mic de fier
apoi mirosul umed al lumânării
i-au spălat intestinele cu detergent de vase
când o să facem chimie
o să-ți explic de ce moartea e colorată
un singur mac în mijlocul terenului de sport
îmbată lăcustele
fanfara ca un jet de apă în ochi
convoiul fără lacrimi
adunăm monede reci
şi le lipim de frunte

Planeta cu gumă la metru

în liniştea fără gust, beznă
adulmec chiştoacele mamei
climat umed, cordul aritmic al harpei
în centrul pământului
prima amintire, bunica taie şuvițe,
cad pe furoul magenta,
între pulpe de plastilină,
le strânge în ghemotoace cu tot cu scame
o visez străină, frumoasă, în albastru palid
în pauza de fumat
benzodiazepinele flutură în stomac
cartierul cu intestine de balenă recidivistă
vomită Moscatel
mâini schizoide vibrează în îmbrățişări SH

***

somnul dulce în camera priveghiului
un câine latră în şoaptă
pereții albi se surpă încet
uşa fără lacăt rămâne în picioare
nu intră nimeni
deşi e horă în curte, oamenii se ating
lovesc cu fruntea
acoperişul ce adăpostea viespile din pod
şoarecii ațâță singurătatea în farfurii
un şir de furnici cu aripi mă cară
într-o postavă de lemn
trupul spălat cât e cald
‘nu i se rupă oasele
să râdă ceilalți de moartea lui
prietenii nu râd, oricum
află prea târziu şi le e dor o vreme
apoi adorm şi ei

papile m&m’s
incisivii înțeapă coarde vegane pro avort
mortul e proaspăt pe cazier
16PM, scrisul se simte
ca grija maternă
în jurnalul adolescentin
visez mustăți pe fața lui Putin
durerea e un miniaperitiv PTSD
astenii cu metabolism de fier
cojocul artizanal cu miros Haribo
între războaie TikTok şi school shootings
latru cu stropi
câinele linge mâini aspre
you are the reason why I’m still hangin’ on
obsesiv. compulsiv, dark empath,
sau un amărât cu buzunare murdare
în căştile wireless – hentai HD
la poartă, Sf. Petru cu mască
şi mănuşi sterile.

Alex Balica

Pasul de felină, rujul, dresul

Pasul de felină, rujul, dresul,
Ce le e dat ochilor să vadă…
Cine-i prădător și cine-i pradă?
În noaptea ce n-ar trebui să ardă
Prin două corpuri fără gardă
Ce au unul spre altul – mersul.
Ce repede se frânge sensul
Când gânduri zbiară ca să iasă
Prin unghii ascuțite ca de coasă,
Se închid de-a latul ca o plasă
Dintr-un alt trup ce mi-e acasă,
Devine îngust tot universul.

Printre degete
Printre degete lumina se sfarmă
Parcă și spațiul doarme fără interes;
Nu sunt puține cele ce le-am înțeles
Căci lângă tine totu-i atins de karmă.
Printre degete lumina se sfarmă
Subtil ca o stâncă mângâiată-n valuri,
Așa cum se-nalţă muntele pe lângă dealuri
Așa și astrele ți-ar sta toate-n palmă.
Parcă și spațiul doarme fără interes,
Timpu-i grăbit doar când ești aproape
Iar multul râvnit am să-l las să scape,
Să te țin la piept e tot ce mi-am ales.
Soartă
Vreau să mai pun un cer peste cer
Ca în el să îmi caut mai fericite sorți,
Să-mi lumineze până în colburi de fier
Până-n hăuri de mine oțelite cu porți.
Când de noapte bună cade pleoapa
Să nu mă trezească coșmarul din vis,
Să pot să-mi termin de săpat groapa,
Să mi se dea ce a fost promis.

Siderali – Regele peste foc

1
Prolog I: Atmosfera
“Este ca și cum ai omorî piatra.” – zisă a multor generații. Zisă de când nu erau dialecte. De
când granițele nu erau mai departe decât gardurile propriilor așezări. De când munții încă nu se
scufundaseră în oceane și de când omului nu îi erau cunoscute alte stele decât cele văzute de pe
Mesa.
De la pădurile ce te puteau face pierdut, dacă nu erai unul de-al lor, până la deșerturile în care
doar cei fără oase cutezau să le străbată – toți știau ce înseamnă. Chiar și mult mai târziu, de la
cei ce mergeau pe sub oceane, până la cei ce schimbau cerurile cum pofteau – încă mai țineau vie
amintirea. Umbla vorba și printre nomazi că dacă spuneai cuvintele, dar doar pe tonul potrivit,
până și fiarele te-ar fi putut înțelege.
“Este ca și cum ai omorî piatra.” e doar o zicală prin care spui că ce vrei să faci nu schimbă
nimic, fie lucrul înfăptuit sau nu. Că nu se schimbă ceva. Că este nimic.
Dar s-a uitat și sute de ani au trecut. Au uitat izvorul. Și ce nu mai ști, nici nu poți învăța pe
altul. Au uitat că omorâtul pietrei nu este un joc de cuvinte sau vreo idee isteață. Ci, desăvârșit
este. Dar faptele spuse mai rar devin amintiri. Doar cele norocoase ajung legende.
Eu cunosc doar legenda. Iar legenda spune că a fost odată un timp atât de vechi, încât nici
desenul nu se născuse încă din mâna oamenilor. Un timp în care era un Om Mai Om decât
ceilalți. Se spune că el putea controla însăși viața. Că pentru el, moartea era doar un gând pe care
îl înțelegea pe de-a-ntregul.
Într-adevăr, existau oameni și atunci, cum sunt și acum, care erau extraordinari. Ce făceau să
plouă, dacă se voia ploaie. Sau zgâriau norii, doar de dragul ființei. Dar niciunul nu putea să
controleze viața.
Legenda mai spune că cele mai puternice familii ale acelei vremi s-au adunat în fața acestui
Om Mai Om decât toți ceilalți. Iar ei au cerut un singur lucru: nemurirea. Căci ea putea fi dată
fără a vărsa sudoare. Dată ca un gând pe care îl ai și imediat dispare.
Omul Mai Om a luat o piatră de pe jos și le-a răspuns că dacă cineva poate să omoare piatra,
atunci el va oferi nemurirea tuturor. Și le-a aruncat-o la picioare. Iar mulțimea a început să se
îngrămădească. Unul mai puternic decât altul, cu arme mai grele decât ei împreună. Și când s-au
simțit mulțumiți, l-au chemat pe Omul Mai Om decât ei. Iar el a spus că piatra încă este. Chiar
dacă ochiul nu o vede, vântul tot plimbă praful din ea.
Nu se mai știe ce s-a întâmplat mai departe, dar cert este că oamenii au reușit să facă piatra să
dispară. Uneori se zicea că a trecut o generație. Alteori că au trecut și mai multe. Dar au biruit.
Iar când Omul Mai Om a fost chemat iar, el a spus că piatra încă este. Dispărută, cu siguranță.
Dar nu omorâtă. Pentru că ea există în anumite minți, încă întreagă.
Iar oamenii fiind atât de prinși în scopul lor neverosimil, au început să se omoare între ei,
pentru a omor piatra. Iar această atrocitate a continuat până când au mai rămas doar o mână din
ei. Când l-au chemat pe Omul Mai Om, acesta nu a mai venit. Iar când ultimul om a uitat de
piatră, doar atunci Omul Mai Om ar fi putut fi rechemat. Dar e ca și cum ai omorî piatra să mai
încerci să-l chemi acum.

2 poeme de Denis Nechifor (anul I. Fac. de Filozofie a U.V.T.)

Îmi place să fiu om
Adie un vânt singuratic
Urechea începe a-mi sângera
Simt îmbrățișarea unei angoase
Încerc să văd prin praful ochilor putreziţi
Lumea își joacă un dans al ploii
Nu mai îmi simt ființa
Cuvintele mi se dezarticulează în faţa privirii
Iar eu împreună cu ele.
Corpul se simte ca o piatră moale
Un munte lichid inflamat
O bucată de lemn fosilizată
Dimineața asta
Organele m-au servit cu o demisie
Și o oarecare infecție în suflet
„Ne-a făcut plăcere”
Au spus.
Ce înseamnă a fi, până la urmă?
Un corp funcțional, un suflet sănătos?
Poate o conștienţă prea extinsă
Mă îndoiesc iar dicţionarul nu mă ajută
Creatul nu cunoaște mâna creatorului
Merită să te sugrumi în adevăruri?
Să te îneci în fabule expirate
Și în vise dezolante
Ce ar fi dacă aș muri?
Cred că am dreptul
Voi ce spuneți?

Ceaţa de dimineață
Râuri mute,
Se înnorează, pietre sparte
Crapă scoicile
Marea sfâșie morile
Oameni de hârtie,
Zgârie potecile pe care le fac cu gândul
Suflete înecate în cioburi lichide
Își cauta sisiful
Ceru-i gol, și atât
Spațiu-i nimic, și atât
Sufletu e sec, și atât
Prilej al disperării

Vis echivoc
Moarte disparată
O viață bună
Atât am de zis
Bună dimineața
Vise splendide
La fel ca și tine!

Poezia merge mai departe: Bogdan Alexandru Petcu

SEMNAL!

Vă invităm să participaţi la cele 2-ă evenimente literare, din 17 și 18 aprilie, cu o adresare aparte pentru cititorii timișoreni aşa cum , de altfel, rezultă din însuși titlul cărții. Veți avea ocazia să-i cunoașteți, în mod direct, prin lectură și dialog, pe cei 3 autori,  speciali,  ai Timișoarei și nu numai… Pentru cei care nu cunosc, ,,deconspirăm” faptul că cele două autoare, Beatris Serediuc și Eliana Popeți, își pot revendica, de drept, începuturile scriitoricești  în însăși ambianța creativă a Cenaclului Pavel Dan al C.C.S. T. Se întâmpla pe la finele primului deceniu și începutul celui de al doilea al(e) anilor 2000.                                                                                

  E.B.    

   

Semnal!

Invitație la Cocursul de Poezie Juventus lansat de C.C.S Pitești!

SKM_C224e24040910230Descarcă

declaratie consimtamant prelucrare date Juventus 2024Descarcă

Anunț! Invitație!

JOI, 11 aprilie, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi : Valentina Botezatu – poezie și Alexandru Balica – poezie și proză

Moderator: Eugen Bunaru

Coordonare online: Delia Costea

Vă așteptăm!

Două debuturi promițătoare și un joc … serios!

La o săptămână după excelenta seară de poezie din 21 martie – Ziua Internațională A Poeziei – de la
Librăria Cărturești, str.Mercy nr 7, susținută de membrii cenaclului ”Pavel Dan” și avându-l ca invitat special pe poetul Bogdan-Alexandru Petcu, joi, 28 martie, în ,,ședința” clasică, începând cu ora 19,oo, am avut cu toții, cei prezenți, surpriza plăcută și tonică a două debuturi promițătoare în cenaclu. Surpriza a venit cu lectura a doi tineri studenți în anul I la Facultatea de Filozofie a U.V.T., Bianca Cârstea și Denis Nechifor, ambii citind poezie.
Lectura celor doi a fost precedată de (aproxamativ) 20 de minute de exerciţiu creativ poetic. S-au propus,
ca pretext creativ, de integrare într-un poem original, două versuri: unul din volumul lui Radu Vancu,
Kaddish și un alt vers din volumul Gabrielei Feceoru, Vax. Poemele/strofele create de cei care au intrat
în ,,joc” au fost apreciate pozitiv, ca inspirație și scriitură de moment, la ,,prima mână”, punându-se în
discuție și ideea unei viitoare plachete antologice cuprinzând texte poetice realizate în urma unor astfel de experimente creative.
Grupajele de texte/poezii lecturate de cei doi foarte tineri autori au fost comentate, ba chiar disecate, cu
minuție și seriozitate, pe versuri, pe imagini, sintaxă, scriitură, tematică, de toți cei prezenți, fiind
evidențiate atât unele scăderi, carențe, naivități de tehnică și recuzită poetică, taxate de comentatori ca
inerente începuturilor în sfera creației, a căutărilor de identitate poetică, semnalându-se, totodată, ca reale
auspicii de bun augur pentru o primă lectură în cenaclu, versuri, imagini, elemente de scriitură
promițătoare, reușite. Li s-au recomandat amândurora cât mai multe lecturi din poezia contemporană,
validată axiologic, și, desigur, perseverență, muncă asiduă pe text, participare consecventă la întâlnirile de
cenaclu. Cei doi tineri aspiranți, în cuvântul final pe care l-au avut, conform tradiției, și-au exprimat
mulțumirea pentru maniera de colegialitate, de prietenie și spirit critic profesionist, evidente în toate
opiniile exprimate. Au participat la dezbateri (ce s-au prelungit, apoi, într-un grup mai restrâns, la un
club din apropierea Casei Studenților): Alexandra, Răzvan Stoicovici, Marius Dimcea, Cristian
Căliman, Dan Spătariu, Floricel Bogdan, Alexandru Balica, Cosmin Dragomir, Marian Oprea și
Eugen Bunaru, moderatorul întâlnirii.
A consemnat E.B.

Foto: Dan Spătariu; E.B.

P.S. Recent am decoperit în revista ploieşteană Atitudini nr. 4/2024 următorul citat: „Nu știu cum este
să nu ai emoții profunde. Chiar și atunci când nu simt nimic, simt totul în totalitate” (Sylvia
Plath) De meditat, pt. poeții din toate generațiile!…
În întâninirea de cenaclu din 11 aprilie vor citi: Vali Botezatu – poezie și Alexandru Balica – poezie și
proză

BIANCA CÂRSTEA
sertar 
 
Bondar al dependenței
Cârmuitor al inocenței
Pion al decadenței
Sertar cu mucegai 
Am pus acolo 
Acul de la tatuaj 
o peliculă de film neterminată
vaginul 
grinderul
și amintirea cu tata
Bondarul înțeapă cârmuitorul 
care fură pionul. 
 
 ***
 
cine nu-i gata să moară pentru pasiuni
n-ar trebui să existe
e păcat să-ți fie frică de gura 
lumii când eram mică am auzit că
nu e bine să păcătuești 
tu mai știi cine a zis?
eu nu mai știu
nici ce înseamnă să exiști
 
 Proces c-41
 
În camera obscură 
Developez pozele interiorului tău
În lumina roșie nu se văd 
petele de sânge 
sau petele lăsate 
de sentimentele tale 
care au țâșnit 
când am început să tai
Încă n-am învățat să pictez
aș fi pictat fiecare detaliu de pe lamă
Culoare roșu aztec 

figură paternă
 
prostituate în colanți
încă o bere și mai stau
un kent 8 scurt vă rog
da tati, promit că te mai sun
 
 ***
îmbrățișare între artiști 
artă fără sens 
cu tentă de suprarealism
niciun text curatorial
nu poate rezolva 
îmblânzi 
încetini
îmbinarea organelor 
inconștientul lui mi-a ajuns în ficat
nicio sticlă de alcool 
nu poate rezolva 
îmblânzi dinții
care îmi mușcă ficatul 
 
P.S. În curând, versuri de Denis Nechifor

Nichita Stănescu (31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, București)

Adolescenți pe mare

Această mare e acoperita de adolescenţi

care învaţă mersul pe valuri, în picioare,

mai rezemându-se cu braţul, de curenţi,

mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.

Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect

şi îi contemplu ca la o debarcare.

O flotă infinita de yole. Şi aştept

un pas greşit să văd, sau o alunecare

măcar pân’ la genunchi în valul diafan

sunând sub lenta lor înaintare.

Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan

au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

A muri în zbor

Brusc, pasărea a murit în zbor;

ca o pupilă piezişă taie un nor.

Şterge cu aripa flască

steaua verde gata să nască.

Sună murdar şi greoi

prin aripa ei, aerul a noroi.

Cade din ce în ce mai încet

spre secret.

Din interiorul cel mare spre interior

fără trepte şi neagră,

clătinându-se pentru nimeni

sporind cu greaţă singurătatea…

Loveşte frunza, fructa;

urmează un sunet de picior de animal

în fugă atingând pământul

inundat

de lacrimi independente de ochi,

de umezeală independentă de frig,

de tăcere independentă, migratoare.

56 de ani

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos!

Îmi vor înconjura un deget cu braţele, mirându-se, se vor

speria de arama mea răsturnata, dar mai degrabă am să

te pierd, adolescenţă, fruct trecător al toamnei, la un ospăţ

Şi o linişte ca după plâns mă-mbie cu coarnele, ori mă

linge, bătând din tălăngi, o mască de sare punându-mi pe

faţă, un scut de nămol prinzându-mi de braţ

Parcă aş fi fost strigat pe nume de cineva

la coborârea serii în ape

Numai surâsul tău mă mai încape

şi eu voi pleca

Bărcile le-am uns cu catran, aşteptând să-mi răsară

stelele, una câte una, din frunte

Şi n-am izbutit să împlânt

nici o lopată deasupra acestei movile

Mai încet mi-e orice cuvânt decât ruperea timpului

în nopţi şi zile

Acolo

Acolo, la locul acela înalt

la subţioara aripii păsării migratoare,

eu mi-am făcut biserică şi altar,

unde fructele cerului, stelele

se spovedesc de sămânţa lor,

unde

ochiul meu se spovedeşte de lumina văzută,

neschimbată în verb

acolo unde

la subţioara aripilor păsărilor migratoare

m-am cununat cu tot ce moare.

Anunț! Invitație!

JOI, 28 martie, ora 19,oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T. !

Vor citi poezie noi membri ai cenaclului
Bianca Cârstea  și Denis Nechifor

Moderator: Eugen Bunaru
Coordonare online: Delia Costea
Vă așteptăm cu drag!